DOMNULE PREȘEDINTE,

          Subsemnatul, AVRĂMUŢĂ CEZAR CĂTĂLIN, domiciliat în stradă (mi-a fost executată silit prin abuz și fraudă, la comandă politică, ca urmarea a protestelor mele antibăsiste, locuința din Voluntari, str. Drumul Potcoavei, nr. 532, vila 2, judeţul Ilfov), fără forme legale în comuna …………., identificat cu CI seria IF nr. ………., CNP ………, tel. 0727……., în calitate de contestator, formulez următoarea

C E R E R E

Prin care solicit, în principal, scutirea subsemnatului de la plata cauțiunii de 100.000 ron pentru cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 3587/94/2013 introdusă în contradictoriu cu PIRAEUS BANK ROMANIA SA.

Având în vedere că, pentru a soluționa corect orice cauză, pentru a afla deci adevărul, este evident că împrejurările cauzei trebuie cunoscute corespunzător, voi face o scurtă prezentare a acestor împrejurări în care a avut loc executarea vilei mele:

 

Este execuția samuraiului dac un dosar politic?

 

Încep prin a afirma că, de la bun început am înțeles să-mi accept soarta (”dac-o fi să mor, să spui să mă-ngroape, pe-aici pe-aproape …”), pentru a putea să înțeleg astfel lecțiile pe care mi le dă Dumnezeu! Asta nu înseamnă însă că accept orice nedreptate care se face, ci, doar că nu sunt nemulțumit interior dacă într-adevăr asta este soarta și este adevărat ce s-a petrecut. Dacă însă s-au petrecut minciuni, lupt cu detașare pentru ca ele să fie îndreptate.

Arăt că sunt absolvent a trei facultăți, având patru specializări: matematică, informatică, finanțe-bănci și drept administrativ. Am absolvit și două cursuri postuniversitare a doi ani fiecare, în specializarea management și finanțe-bănci. Am fost angajat auditor grad maxim 2 ani la Ministerul Administrației și Internelor, 4 ani pe la alte ministere, și de asemenea am lucrat și în privat.

De ani de zile studiez/citesc/gândesc despre/la găsirea Adevărului, la obținerea virtuții, la desăvârșirea personală. Unde am ajuns după aproape 30 de ani de căutări? Fix aici unde sunt acum, la această înțelegere asupra omului și a vieții descrisă destul de exact în articolul ”Care sunt concepțiile/ convingerile/ credințele mele

https://unsingurvot.wordpress.com/2012/11/09/care-sunt-conceptiileconvingerilecredintele-mele/

Pe scurt, am înțeles că:

–          Dumnezeu există! El este omniștient, omniprezent și atotputernic!

–          Omul este copilul lui Dumnezeu, crescut însă, din motive neclare, într-o societate care nu știe mai nimic despre Dumnezeu cu adevărat – din proprie experiență, și de aceea este egoist și se manifestă ca atare.

–          Ca și Copil al lui Dumnezeu, omul are înăuntrul său toată puterea lui Dumnezeu, după cum spune Învățătorul: ”nu știți că s-a zis: sunteți Dumnezei! Și cuvintele scripturii nu pot fi falsificate”, ”fiți desăvârșiți, precum Tatăl ceresc desăvârșit este”, ”vreau să fiți una în Mine, așa cum eu sunt una în Tatăl care m-a trimis”, și ”cine crede în Mine, va face și el ceea ce fac eu, chiar și lucruri și mai mari”.

–          Scopul vieții omului este să-și regăsească propria divinitate pierdută în mocirla unor concepții materialiste, limitare și mai ales eronate. Eroarea în gândire, numită ignoranță, este singurul obstacol care îl împiedică pe om să se întoarcă Acasă, să-și regăsească propria splendoare și propria măreție divină. Această eroare esențială și primordială, ignoranța, generează starea de conștiință ce își găsește expresia deplină în egoismul uman, așa cum Cunoașterea Adevărului determină starea de conștiință ce își găsește expresia deplină în iubirea umană manifestată ca altruism și compasiune universală.

–          Drumul înapoi al fiului rătăcitor, de la o concepție eronată la una corectă, de la o paradigmă bazată pe existența materiei ca unică realitate la o paradigmă bazată pe existența Sinelui divin ca fiind adevărata realitate – materia nefiind decât o biată manifestare a Sinelui strălucitor, a Ființei care suntem în esența noastră – poartă numele de Cale.

–          Toate marile spirite al planetei au vorbit despre Cale, și au dat indicații clare despre cum să facem, oricare dintre noi, pentru a ajunge mai repede înapoi Acasă. Însă mințile înguste și egoiste ale oamenilor au interpretat greșit și mai ales rău intenționat aceste învățături până a le transforma în dogme care, în loc să-i ajute pe oameni să obțină o minte mai limpede, mai imparțială, mai lucidă, mai tare îi zăpăcește și îi amețește. Astfel s-au transformat minunatele învățături date de Buda și Isus, ca să numim două astfel de Căi, în niște dogme rigide, numai bune de folosit pentru subjugarea oamenilor de către unii oameni.

Însă și aceste abateri pe căi greșite ale oamenilor nu sunt, în cele din urmă, decât niște exerciții puternice din care omul atent trebuie să iasă întărit, puternic, cu o minte limpede și lucidă, care să fie în stare să discrimineze instantaneu între adevăr și minciună, între realitate și aparență. Detalii în continuare:

Această cale poartă numele în societatea modernă de Dezvoltare Personală. O super carte care prezintă perfect domeniul este ”50 de cărți fundamentale pentru dezvoltare personală” a lui Tom Butler-Bowdon. Autorul are, de asemenea, încă trei sinteze excelente din ciclul ”50 de cărți fundamentale de …”, în domenii conexe: spiritualitate, succes și psihologie.  Toate tratează în fond aceiași problemă: Calea spre perfecțiune umană, în viziunea celor mai importante 50 de nume care au influențat domeniile respective – dezvoltare personală, spiritualitate, psihologie și succes.

Și așa cum, pentru a deveni un bun profesionist în orice domeniu al vieții umane, trebuie un studiu îndelungat și mai ales temeinic, serios, la început lângă un/niște profesori buni cunoscători ai domeniului, și apoi prin reflecții personale adânci asupra subiectului, așa și pentru a deveni un bun Om, un înțelept, ceea ce presupune măiestrie în toate domeniile vieții, îți trebuie profesori eminenți în acest domeniu, fini cunoscători ai lui Dumnezeu și al Vieții, și îndelungate meditații personale.

Și pentru că am fost binecuvântat de Dumnezeu cu o intuiție minunată, și mai ales cu o adâncă dorință/nevoie de Cunoaștere – născută din intuiția superficialității vieții oamenilor în general, dar și a existenței unui potențial imens în fiecare din noi – am pornit încă din liceu pe această cale de înțelegere a Vieții și a capacităților ascunse ale omului. La început prin lecturi ale unor cărți remarcabile – Puterea extraordinară a subconștientului, Jocul vieții, Filozofia esoterică a Indiei, Noul testament – Biblia, Viața Maeștrilor și Autobiografia unui yoghin – care m-au lămurit pe deplin ”pe ce lume mă aflu” și mi-au dat siguranța unicului scop al vieții: ”Cunoaște Adevărul, și Adevărul te va face liber”.

Apoi Dumnezeu, care ”face toate aranjamentele vieții noastre”, mi-a trimis-o în cale pe cea care avea să-mi fie soție, ideal și un exemplu perfect de Om: toți cunoscuții o numeau simplu Coca, iar cei care o iubeau, și care erau numeroși, îi spuneau Cocuța. Acest mare om mi-a exemplificat prin viața de fiecare zi, timp de aproape 25 de ani, ce înseamnă Iubirea de aproape, și cum gândește un astfel de om care, pur și simplu … știa ce gândește orice om – mărturie stând sute de prieteni care au cunoscut-o!

Rodul a aproape 30 de ani de cercetare în acest domeniu, făcut cu pasiune aproape totală, este ceea ce eu sunt acum, starea mea de conștiință, pe care acum mai bine de un an am expus-o sub numele Care sunt concepțiile/ convingerile/ credințele mele” –

https://unsingurvot.wordpress.com/2012/11/09/care-sunt-conceptiileconvingerilecredintele-mele/

De exact doi ani, împrejurările au dus la asta în mod natural, m-am implicat aproape total în ”lupta pentru democrație în România!”, timp în care nu am avut aproape nici un venit (astă vară am câștigat aproape 3.000 ron la țară la coasă). Toată această luptă este descrisă destul de precis de faptele mele surprinse în articole în presă, în emisiuni TV, în peste 2.000 de fotografi care circulă pe rețelele de socializare în care eu fluture un steag imens la majoritatea protestelor, marșurilor, dar și la diverse alte evenimente, și mai ales în articolele scrise pe blogul personal: https://unsingurvot.wordpress.com/

Articolele surprind și transformarea luptei mele: de la ”un singur vot” – cum m-am autointitulat și cum eram prezentat în ianuarie-februarie 2012 în emisiunile TV şi în presă –  nesemnificativ, neputincios și neimplicat, la ”stegarul dac”, un semnificativ salt de implicare civică, la recentul ”samurai dac”, o implicare civică imensă prin asumarea totală a luptei împotriva ”sistemului ticăloșit” prin acțiuni care încă nu sunt înțelese la adevărata lor valoare, dar care, în scurt timp își vor arăta roadele – când se vor da sentințele la plângerile penale contra multor abuzuri grave contra statului de drept înfăptuite de șefii instituțiilor de forță ale statului așa zis de drept: Președinție, Parlament, CCR, CSM, Guvern, MAI, MApN, Parchet, SPP, Jandarmerie:

– plângere penală nr. 782/P/20.08.2012 SUPC, împotriva lui băse și a lui Oprea (zis și ”interes național”), pentru infracțiunile legate de ungerea colonei a activiștilor PDL:

https://unsingurvot.wordpress.com/2012/08/20/plangere-penala-impotriva-tradatorilor-basescu-si-gabriel-oprea/

–  plângere penală nr. 367/D/P/12.12.2012 DIICOT, împotriva lui băse, a membrilor curții constituționale și a parlamentarilor referitoare la nefinalizarea referendumului și a infracțiunilor aferente:

https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/21/plangere-penala-impotriva-lui-base-membrilor-ccr-si-parlamentarilor-romani-pentru-ururparea-suveranitatii-poporului/

– plângere penală nr. 3542/11.03.2013, împotriva conducerii CCR – Hăineală, Ghica & co.:

https://unsingurvot.wordpress.com/2013/03/12/plangere-penala-contra-lui-haineala-ghica-co/

– plângere penală nr. 3496/11.03.2013, împotriva procurorilor băsiști, Morar & co.:

https://unsingurvot.wordpress.com/2013/03/12/plangere-penala-impotriva-lui-morar-co/

– plângere penală nr. 20292/19.12.2013, împotriva prim ministrului V. Ponta, ministrului de interne R. Stroe, a șefului Jandarmeriei Române și a câteva zeci de jandarmi.:

https://unsingurvot.wordpress.com/2013/12/19/o-super-arma-impotriva-dictaturii-comunisto-securiste-plangerea-penala/

– plângere penală nr. 5050/P/7.11.2012, împotriva primarului Romanului și șefului poliției locale pentru o grămadă de infracțiuni:

https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/06/plangere-penala-impotriva-primarului-romanului-leustean-si-a-sefului-politiei-locale-roman/

– plângere penală împotriva șefului poliției Piatra Neamț.

–          plângere penală 328/P/2012 împotriva șefului Jandarmeriei & co. și șefului SPP aflat în cercetare la Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

–          plângere penală 316/P/2012 împotriva șefului Jandarmeriei & co. și șefului SPP http://portal.just.ro/92/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9200000000000649&id_inst=92

–          plângere penală 315/P/2012 împotriva șefului Jandarmeriei & co. și șefului SPP http://portal.just.ro/92/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9200000000000650&id_inst=92

–          Plângere penală împotriva procurorului Scarpet și a prim procurorului Corbu de la PMTMB – în curând pe ecrane

Și pentru că, așa cum spuneam în piață mereu, de la bun început, pentru schimbarea sistemului politic corupt este nevoie de propria schimbare personală a sistemului de valori corupt și trăirea propriei vieți conform principiilor universale – ”singura soluție, propria evoluție” -, trecerea de la paradigma înțelegerii lumii și vieții cu ajutorul minții la paradigma înțelegerii lumii și vieții cu ajutorul inimii, numită de mine ”revoluția inimii”, m-am implicat total și în expunerea acestor principii și acestei revoluții.

Am expus cum poate omul, în opinia mea, să facă saltul de la obișnuit la perfect, de la normal la excepțional, în articolul ”Fiți geniali în tot ce faceți”, titlu inspirat din îndemnul Învățătorului ”Fiți desăvârșiți, precum Tatăl Ceresc desăvârșit este” –

https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/27/fiti-geniali-in-tot-ce-faceti/

Am descris procesul de maturizare psihică a omului în articolul ”Cum trecem de la ”alții sunt de vină”, la ”tot ce mi se întâmplă eu sunt vinovat” ” în articolul:

https://unsingurvot.wordpress.com/2012/09/23/cum-trecem-de-la-altii-sunt-de-vina-la-pentru-tot-cea-ce-mi-se-intampla-eu-sunt-vinovat/

Am arătat românilor cum pot lupta în grupuri restrânse, chiar și un singur individ, împotriva sistemul ticăloșit, făcând dovada unei arme deosebit de puternice, în articolul ”O super armă împotriva dictaturii comunisto-securiste: plângerea penală” –

https://unsingurvot.wordpress.com/2013/12/19/o-super-arma-impotriva-dictaturii-comunisto-securiste-plangerea-penala/

Am arătat românilor cum poate lupta întreaga societate împotriva sistemul ticăloșit, complet nonviolent, natural, super eficient, singura cale reală de schimbare a sistemului, expusă de curând în ”A șasea Cale”, menită să arate oricărei organizații, indiferent de mărime, drumul spre emancipare, spre perfecțiune instituțională

https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/01/a-sasea-cale/ – și aplicarea ei concretă:

https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/03/cum-mergem-pe-cea-de-a-sase-cale/

Și am trimis un avertisment pașnic procurorilor și judecătorilor corupți, cum că ”nimeni nu-i mai presus de lege” în articolul ”Mesajul samuraiului dac către procurorii și judecătorii corupți” – https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/07/mesajul-samuraiului-dac-catre-procurorii-si-judecatorii-corupti/

         Cât privește problema concretă aflată în discuție, execuția vilei mele aflate în imediata apropiere a Băneasa Shopping City, precizez următoarele:

–          Procedura de executare a redemarat imediat după ce am intentat proces penal președintelui băsescu, pentru infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, cu concursul CCR și complicitatea Parlamentului României.

–          Anunțul licitației nu a fost publicat pe situl băncii și nici nu am fost anunțat la adresa de corespondență, depusă în mod explicit la bancă, chiar executorului care atunci era executor bancar în cadrul Pireus Bank. Așadar, execuția a fost făcută pe furiș, fără să fiu anunțat la domiciliul ales, așa cum îi stă bine unui demers normal într-o societate democratică.

Menționez și demersurile făcute în privința creditului:

–          am acceptat ca să pun gaj și casa părinților, deși valoarea vilei mele pusă gaj depășea de aproape trei ori valoarea creditului

–          m-am împrumutat de la prieteni pentru a mai plăti dobânzi la zi și a rescadența creditul pentru șase luni

–          am făcut propunere băncii să fie de acord să vindem apartamentul părinților – aveam ofertă fermă de la niște nepoți ai părinților pentru aproape 60.000 euro –  care era gaj, și ca banii obținuți să fie păstrați de bancă, și timp de doi ani să fie acoperite integral ratele, în speranța că în doi-trei ani piața își revine și putem vinde vila la un preț acceptabil pentru ambele părți; apartamentul a fost executat nu mult după ce am făcut propunerea, cu doar 27.000 euro

Nu mă pot abține să nu constat că, situația în care un om, în urma unui contract cu o bancă, de la un credit de aprox. 330.000 euro, cu gajuri evaluate la aprox. 900.000 euro, să se vândă gajurile la 27.000 euro și la 150.000 euro, și omul să mai rămână și cu datorie de peste 700.000 euro, și totul în mai puțin de 4 ani, este nebunie curată.

Să vedem practica bancară: așa se întâmplă peste tot? Execuțiile uzuale care se fac sunt asemănătoare? Adică un bun se vinde la un preț de mai puțin de 20% din evaluarea cu care a fost luat gaj?

 

Ridic excepția de neconstituționalitate a legii insolvenței.

Este pur și simplu discriminatoriu să oferi un tratament mult mai bun unei firme, o persoană juridică aflată în slujba omului, decât însuși omului, în sensul că o firmă care are un contract pe care, din motive economice, dar poate și din gestiune greșită, nu-l poate onora, beneficiază de legea și intră în faliment, și un om care are un contract pe care, din motive strict de joc politic mondial, de conjunctură economică, nu-l poate onora, nu poate beneficia de intrarea în faliment.

Firma să beneficieze de instituția falimentului iar omul să nu beneficieze!

Să nu uităm că nu numai că firma a fost făcută de om pentru om, dar chiar mult mai mult: ”legea este făcută pentru om și nu omul pentru lege!”.

 

Și vreau să fiu bine înțeles: eu mi-am asumat la început destinul de a rămâne fără nimic material, în urma a aproape 20 de ani în care am și lucrat, nu numai m-am ocupat de căutarea lui Dumnezeu. Asta pentru că, am înțeles că aceasta este o lecție, cei drept usturătoare, pentru a înțelege că lăcomia îl poate pierde pe om, indiferent de nivelul atins pe Cale. Din contră chiar, am reușit să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această lecție acum, și doar atât de blândă – ne putem imagina situații cu mult mai grave: de ex. bunica soției mele a înnebunit când familia ei, foarte bogată, a rămas fără nimic în urma reformei monetare.

Asta totuși nu presupune însă deloc să accept orice abuz doar pentru că unii dintre români cred că dacă soarta i-a pus în vârful piramidei sociale, ”la putere” cum se numește, își pot permite să calce orice în picioare.

În fapt, la data de 11.03.2013 am introdus o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu părțile menționate mai sus, pentru a se anula licitația publică din data de 8.02.2013, în urma căreia s-a realizat procesul verbal din 8.02.2013, orele 13, emis de Societatea Civilă Profesionala de Executori Judecătorești ”Ionescu, Șerbănescu și Peticaru”, a suspenda executarea silită și a recalcula valoarea debitului pe care îl mai am la bancă.

Menționez faptul că, de doi ani nu am nici un loc de muncă și nici un fel de venit, și locuiesc ”pe unde apuc”: părinți, bunici, frați, prieteni.

Ținând cont de această situație materială precară, solicit prin prezenta să faceți aplicarea alin. (1) din art. 42 din O.G. 80/2013 care prevede ca “Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.”

În acest sens, solicit să admiteți cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru judiciar, astfel cum prevede art. 6 lit. d) din O.G. 51/2008.

Precizez faptul ca pentru cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 3587/94/2013 a fost stabilită o cauțiune în cuantum de 100.000 ron.

Având în vedere că o astfel de cauțiune reprezintă un impediment major pentru subsemnatul de a susține acțiunea despre care arătam mai sus vă solicit respectuos să admiteți prezenta cerere și să dispuneți scutirea de la plata acestei taxe, și asta pentru realizarea accesului la justiție în favoarea aflării complete a adevărului.

 

În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art. 42 din O.G. 51/2008, art. 6 din O.G. nr. 51/2008.

 

Cu mulțumiri,

AVRĂMUŢĂ CEZAR CĂTĂLIN

DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECATORIEI BUFTEA

Lasă un comentariu