Strategia Stegarului dac pentru Schimbarea la faţă a României

Posted: 14 martie 2016 by unsingurvot, samuraiul dac, stegarul dac in Uncategorized
Etichete:, , , , , , , , ,

Cine nu ia atitudine este complice.

Pentru că nu mai voiam să fiu complice, m-am decis să mă implic.

Am fost din 2011, formal, membru PNL sector 4, doar pentru a mă delimita de comunişti şi securişti, reprezentaţi de PSD şi PDL. Eram însă conştient şi am afirmat-o clar că şi PNL-ul este infiltrat în cea mai mare parte

După trădarea ruşinoasă pe care PNL-ul a administrat-o poporului prin unirea cu PD-ul, m-am retras din PNLhttps://unsingurvot.wordpress.com/2014/07/31/samuraiul-dac-demisioneaza-din-pnl/

A apărut un nou partid – PPUsl (Partidul Puterii Umaniste social liberal) -, promovat de Antena 3, şi m-am alăturat lui, în ideea de a contribui la schimbare. M-am întâlnit cu doamna Grapinii de mai multe ori. Am participat pe 11.10.2015 la întâlnirea organizaţiilor PPUsl, la Sibiu, în calitate de leader la sectorul 4 Bucureşti.

Pe 19.10.2015 trimit „Strategia Stegarului dac de transformare a României tragice în România magică”, strategie bazată pe „A şasea cale”, publicată pe 1.01.2014 https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/01/a-sasea-cale/

Nici o reacţie oficială din partea conducerii partidului. În schimb văd că acum Ioan Ghişe, vicepreşedinte PPUsl, are o iniţiativă care preia multe din ideile expuse de mine în strategie.

În septembrie am mers cu profesorul Florian Colceag la semnarea iniţiativei de modificare a constituţiei, numită „Constituţia cetăţenilor”, unde am întâlnit un alt român excepţional: domnul Constantin Cojocaru. Acesta, venit din SUA în 1990, a propus o soluţie de privatizare către popor a activelor statului, care avea să se numească Legea Cojocaru. Bineînţeles că securisto-comuniştii care au dat lovitura de stat au ales varianta lor, de a împărţii România între ei.

Sunt entuziasmat de Constituţia Cetăţenilor – o găsiţi aici  Constituția Cetățenilor și Constituția României comparată cu Constituția Cetățenilorşi de Legea Cojocaru proiect de lege privind Crearea economiei democratice, care consider că reprezintă soluţia pentru realizarea unui stat de drept în slujba poporului, şi mă decid să le promovez.

Îi prezint domnului Cojocaru „strategia Stegarului dac” şi convenim că este urgent să o punem în aplicare. Primul pas era strângerea laolaltă a 12 „conştiinţe”, a 12 personalități cu adevărat morale care să vină cu o soluție pentru România, soluție care să cuprindă Constituția Cetățenilor și Legea Cojocaru.

Primul pe care am reuşit să-l conving a fost antrenorul de genii al României, profesorul Florian Colceag. A urmat binecunoscutul actor Florin Zamfirescu, ale cărui atitudini pe teme majore erau cunoscute. Apoi ”l-am convins” pe academicianul Dinu Giurăscu, care a fost încântat de inițiativă și mi-a declarat că este ultima noastră șansă, altfel în 2-3 ani dispărem ca nație. Dan Puric a bătut mâna cu mine „ca dacii” și mi-a spus că vine în grup (ulterior s-a retras). Daniel Roxin a fost deasemenea de acord să facă parte din grup. Profesorii Cristian Troncotă şi Corvin Lupu au fost şi ei încântaţi să facă parte din grup. Profesorul Cristian Pârvulescu a fost de acord să vină în grup, după care s-a retras.

Pe 10.12.2015 are loc prima reuniune a Grupului pentru România GpR, cum avea să se numească ulterior. Grupul poate fi găsit la  Grupul pentru România – GpR – şi la facebook Grupul pentru România – GpR. Aici poate fi cunoscută activitatea grupului.

În acest timp încerc să fac o alianţă între PPUsl (Partidul Puterii Umaniste social liberal) creat de doamna Grapini şi PP-LC (Partidul Poporului) creat de domnul Cojocaru. Ne întâlnim toţi trei în trei rânduri pentru a constata că această alianţă nu este încă posibilă.

Decid să mă retrag din PPUsl şi să merg în continuare alături de Partidul Poporului.

Aici redau Strategia Stegarului dac de transformare a României, aşa cum am trimis-o conducerii PPUsl. Ea rămâne soluţie valabilă, pentru oricine doreşte schimbarea profundă a României.

Cristina Țopescu citează și afișează pasaje consistente din Strategie pe 26.12.2015, la min 24.30: https://www.youtube.com/watch?v=uSUYbx-YqyI

Strategia Stegarului dac pentru

transformarea României tragice în România magică

≡ Schimbarea la faţă a României

detalii în https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/01/a-sasea-cale/

și https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/03/cum-mergem-pe-cea-de-a-sase-cale/

Transformarea României în grădina Maicii Domnului.

Clip publicitar: papa Ioan Paul al II-lea spunând că România este grădina Maicii Domnului.

Resurse: toată România tăcută.

Unelte:

  • implicarea totală a României tăcute prin participarea efectivă la propunerea proiectelor și la implementarea lor; mesaje puternice de sprijin pentru participarea lor la conducerea societății
  • devoalarea mafiei comuniste și neocomuniste care realizat distrugerea României în ultimii 70 de ani, precum și a metodelor lor de acțiune și de propagandă

Expunere de motive

Având în vedere situaţia de fapt:

  • în 45 de ani de comunism, un sistem politic mafiot, nelegitim, a pus stăpânire pe ţară, în mare parte datorită condiţiilor istorice – destinul nostru comun – şi care, prin forţă, făţărnicie şi demagogie au încercat să distrugă spiritualitatea acestui popor prin lichidarea fizică şi psihică a celor mai valoroşi români
  • în ultimii 25 de ani acelaşi regim, prin eşalonul doi şi trei, cu metode mai rafinate, a condus ţara şi a reuşit vânzarea şi subjugarea economică a ţării; indivizii ce compun această mafie neocomunisto-securistă sunt de regulă oameni foarte şcoliţi, inteligenţi, specializaţi în utilizarea cuvintelor mincinoase, experţi în demagogie. De aceea sunt greu de combătut şi devoalat
  • forţa acestei mafii neo-securisto-comuniste stă în:
    • lipsa sa de moralitate – cea mai puternică legătură între membrii acestei mafii transpartinice este şantajul reciproc cu „scheleţii din dosare”
    • răspândirea lor în toate instituţiile publice, mai ales în vârful acestora, şi dependenţa şi protecţia lor reciprocă
    • lipsa reacţiei societăţii civile – marea majoritate dintre românii oneşti şi integrii nu se implică, nu iau atitudine; dar cine nu se implică este complice la jaful ţării de către mafioţii neocomunişti
  • deşi Antena 3 face zilnic dezvăluiri incredibile despre această mafie, instituţiile publice care ar trebui să ia măsuri nu reacţionează tocmai pentru că sunt captive în mâinile acestei mafii neo-securisto-comuniste. Asta arată cât de greu de dezrădăcinat sunt aceşti mafioţi din instituţiile „statului de drept” – „sistemul ticăloşit”
  • este aproape imposibil să dezrădăcinezi această mafie care este infiltrată în întreg aparatul de stat şi în viaţa economică – numai printr-o acţiune „de la Dumnezeu”este posibil acest lucru

dar şi că:

  • marea majoritate românilor s-a săturat de minciunile şi demagogia aceastei aşa zisei clase politice – fapt evident pentru toată lumea – fapt care impune o schimbare majoră în politică, una profundă şi nicidecum una superficială => o mare oportunitate
  • această schimbare nu poate fi făcută decât de oameni noi, în structuri politice noi, ştiut fiind faptul că „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”
  • marile valori ale României – elita morală – nu s-au implicat în politică pentru că nu aveau ”de partea cui” și ”se sfiesc să iasă în față”

şi că:

  • omul sfinţeşte locul”: singura soluţie pentru ca o organizaţie, de orice natură şi orice mărime, să fie performantă este ca să fie condusă de un „leader de gradul 5” – aşa cum este dovedit de cercetarea tuturor companiilor din Fortune 500, cercetare expusă în cartea fundamentală de economie şi management „Excelenta in afaceri” – Jim Collins.
  • unde-s doi puterea creşte”: dacă un singur om de mare valoare poate să facă o organizaţie să performeze, cu atât mai mult performanţa este la îndemână când 10 sau 20 de astfel de oameni se unesc într-un scop comun, care poate fi transformarea radicală a României
  • astfel de oameni nu intră în proiecte mărunte sau în organizaţii care îi pot compromite
  • România magică nu poate fi construită decât prin participarea întregii societăţi civile într-un efort comun

Având în vedere toate acestea, atunci

PPUsl poate fi această forţă politică care să coaguleze înăuntru sau în jurul său întreaga societate civilă dacă:

  • reuşeşte să atragă ca membrii de partid sau doar ca susţinători declaraţi aceste 10-20 de personalități cu caractere morale deosebite – trezirea României profunde nu o poate face decât mesajele elitei morale a țării; fără ele un astfel de proiect nu are suflu, nu are credibilitate, nu ajunge să miște inimile românilor
  • reușește să atragă toată societatea civilă în jurul acestor personalități ca atractori, prin alianțe cu toate ONG-urile, asociațiile profesionale și sindicatele
  • reușește să atragă toate partidele și partidulețele democratice existente – Partidul Poporului – Legea Cojocaru, partidele ecologice, etc. – într-o mare alianţă politică

Pentru ca aceste personalități să accepte intrarea în acest imens proiect trebuie ca partidul să fie deschis participării lor printr-un statut clar care să permită și să invite societatea civilă să participe la schimbarea clasei politice, prin implementarea efectivă a ideilor și proiectelor lor și prin invitația lor să conducă implementarea acestor idei și proiecte.

Esenţa stă în atragerea acestor personalităţi care să trimită un mesaj curajos de schimbare totală a clasei politice şi a modului de facere a politicii.

Deosebit de important este:

  • înţelegerea momentului istoric deosebit de favorabil unei astfel de întreprinderi: putința de a crea o forță politică nouă, majoră, în România pentru că 50% din populație nu vine la vot pentru că nu are pe cine vota – dacă ar avea pe cine să voteze, atunci ei ar decide de departe conducerea țării la orice nivel
  • un partid cu 20% sau 30% devine automat cel puţin al doilea partid ca influenţă în ţară
  • Băsescu cu toţi banii lui şi cu toată influenţa lui nu reuşeşte să creeze un partid care să obţină 10% în alegeri

Dacă PPUsl nu profită de această oportunitate de a atrage personalitățile neimplicate – doar pentru simplul motiv că nu au avut lângă cine să meargă, nicidecum pentru că nu ar fi fost dispuși să o facă – atunci de la 20-30% posibil de obținut la parlamentarele de peste un an și cu multiple posibilități pe termen mediu, o să obținem poate 5%.

Este mult mai valoroasă o felie mică dintr-un tort uriaș decât o mică prăjiturică întreagă. În plus Antena 3 are rolul esențial în această strategie, așa că totul se decide de fapt aici. Așa cum ziceam acum mai bine de doi ani în articolul ”Profețiile stegarului dac despre cine va conduce România” – https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/18/profetiile-stegarului-dac-despre-cine-va-conduce-romania/

Orice strategie porneşte de la scop și de la  resurse și caută o cale de transformare a aceste resurse pentru a ajunge la scopul propus. Calea depinde mult de resurse dar depinde mai ales de scop. Scopul este cel care caută apoi resursele potrivite pentru îndeplinirea scopului.

Același om sau aceiași organizație, în funcție de scop, se va comporta complet diferit. Importantă este înălțimea scopului, a idealului de atins. Mijloacele vor fi atrase ulterior prin înțelepciunea, inteligența și inventivitatea celor care urmăresc acel scop. Am putea spune chiar că scopul își procură singur mijloacele!

Scopul este transformarea României tragice în România magică.

Obiectivul în alegerile parlamentare 20-30%.

Calea, strategia, are mai mulţi paşi:

  1. Atragerea tuturor marilor personalități în proiect, care devin atractori firești. Obiectiv principal: participarea tuturor românilor de valoare, din toate domeniile, la transformarea României
  2. Atragerea României tăcute, a întregii societăți civile, în proiect în jurul atractorilor
  3. Unirea tuturor forțelor politice și nepolitice neafiliate în nici un fel mafiei transpartinice
  4. Punctul 8 de la Timișoara aplicat partidului: participarea la alegerile locale aproape exclusiv cu membrii ai societății civile, membri sau nu ai PPUsl, aleși exclusiv pe criteriul valorii, condiționați de neapartenența la structurile mafiote transpartinice
  5. Crearea strategiei schimbării prin proiect de țară creat de toate aceste personalități și prin participarea oricui din societatea civilă, prin multe proiecte punctuale în diferite domenii care să fie integrate într-un proiect de țară. La strategia României pe următorii 20 de ani au participat toţi membrii Academiei Române pe o perioadă îndelungată, şi nu este băgată în seamă de nimeni aproape. Ce şanse au 5 oameni care au un buget de timp limitat să facă ce au încercat toţi membii academiei române și au încercat și n-au reușit să facă marile partide politice de 25 de ani?
  6. Dovedirea vorbelor prin fapte: participarea la localele din primăvară exclusiv cu candidați din societatea civilă impecabili, propuși de societatea civilă – PPUsl vehicul politic pentru participarea societății civile în alegeri

Elemente de tactică:

– legea lui Pareto 20/80 (”căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și apoi toate celelalte vor urma”) aplicată: trebuie să ne concentrăm asupra esențialului. Esențialul este acum implicarea elitei morale în transformarea României

nu trebuie inventată roata, trebuie doar să o folosim: România tăcută e plină de oameni morali, cu performanțe deosebite în domeniul lor, care au gândit mult asupra domeniului și știu ce este de făcut în domeniul lor

– echipă de head-hunting care să prezinte elitei morale a nației proiectul schimbării României și conștientizarea acestora despre obligația lor de participare directă la crearea României magice

– campanie puternică a PPUsl de invitare a marilor personalități să se implice în viața politică, punând la dispoziție partidul ca vehicul politic pentru participarea lor la schimbarea României tragice în România magică

– personalitățile atrase merg în emisiunile televizate și vorbesc despre acest proiect național, atrăgând la rândul lor alte personalități

– fiecare personalitate de marcă a țării trebuie făcută membrii de onoare în cadrul unui eveniment; un mesaj al noului membru de onoare pentru trezirea Rămâniei tăcute și participarea la transformarea României

– personalitățile dau declarații și mesaje gen scrisori deschise. Mesaj principal: eliberarea României din ghearele mafiei transpartinice care a jefuit țara în ultimii 25 de ani. Plus participarea întregii societăți la transformarea României

– alianțe cu ONG-uri care să contribuie la identificarea personalităților de valoare și propunerea de proiecte și implementarea lor

– promovare proiectelor ONG-urilor

– alianțe cu toate celelalte forțe politice necompromise și preluarea mesajelor concordante dar și a celor complementare

– crearea de evenimente împreună cu ONG-urile partenere

– crearea unui eveniment din orice nouă alianță sau parteneriat

– crearea și lansarea de programe pentru sprijinirea ONG-urilor; ex. proiect cu buget de 1mld euro pentru sprijinirea ONG-urilor

– fond național de sprijin/garantare a micilor investiții de 10.000-20.000 de euro

– debirocratizarea fondurilor europene

regulă ca participanții la alegeri să fie propuși doar cei neimplicați în mafia politico-economică transpartinică

atenție la demagogie, la vorbe goale gen ”interesul țării”: cine le spune, cât de credibil este vorbitorul?

manualul candidatului: identificarea oportunităților, identificarea nevoilor cetățeanului, transparență totală, participarea societăți civile la elaborarea strategiei județului/orașului/comunei etc.

Soluţia apare astfel evidentă: strângerea laolaltă a 10-12 caractere de o ţinută morală impecabilă în jurul acestui mare ideal care este schimbarea la faţă a României. Ei urmează să dea tonul acestei schimbări profunde în România, prin atragerea în jurul lor a tuturor oamenilor morali, singurii capabili să schimbe în bine ţara.

Și miracolul va fi că întregul popor se va încolona în spatele acestei mișcări și va fi entuziasmat să participe la singura acțiune națională majoră de după cel de-al doilea război mondial.

Trebuie să stabilim ferm că deciziile se iau în mod democratic şi că cine nu mai are sprijinul societăţii civile este obligat să se retragă din funcţia pe care o are. Ştiut fiind că puterea corupe, pe lângă moralitatea candidaţilor mai trebuiesc găsite instrumente concrete prin care să împiedicăm coruperea aleşilor. Unul dintre acestea este demisia automată când partidul îţi retrage sprijinul politic sau când societatea civilă te contestă

Un pas important este identificarea acestor personalităţi şi oferta pe care le-o facem: participarea efectivă, având putere, la schimbarea la faţă a României prin orice proiecte consideră şi obţin sprijinul societăţii civile.

Important în strategie este ca PPUsl să ia în discuţie (să ofere şi să „negocieze”) statutul de candidat la preşedinţie pentru Ioan Aurel Pop, Mircea Diaconu, Dan Puric, Florian Colceag sau alte asemenea personalităţi. De asemenea să ia în discuţie mandate de miniştri pentru: Victor Alistar – ministru la justiţiei -, Gheorghe Piperea – ministru la finanţe –, Radu Soviani – ministru la IMM-uri, etc

Alte nume propuse de mine să fie printre aceste personalități:

–         Dumitru-Constantin Dulcan

–          Octavian Bellu

–          Tudor Gheorghe

–          Lucia Hossu–Longin

–          Leon Dănăilă

–          Cristian Pârvulescu

–          Florin Zamfirescu – http://www.dailymotion.com/video/x14jx59_actorul-florin-zamfirescu-adevarul-nespus-despre-afacerea-rosia-montana_shortfilms – fabulos: pe ce lume ne aflăm? – un discurs absolut memorabil!

–          Mircea Albulescu

–          Mircea Dinescu

–          Gheorghe Piperea

Comentarii
  1. Constantin Lucian POGORSCHI spune:

    Mircea Albulescu a plecat (poate trece si pe la ABRUD), iar Mircea Dinescu ”se facea ca lucreaza” in studiourile TVR, fiind un participant important la LOVITURA DE STAT DIN DECEMRIE 1989. Ce cauta Dinescu in aceasta selectie??? Sa mergem la conacul lui, pe mosia de la malul Dunarii si sa-l intrebam chiar pe el!!!

  2. Dumitru Dragos spune:

    Cristian Pirvulescu apare in special la digi jucand de partea neomarxistilor globalisti. Este pozitionat clar.
    Mircea Dinescu le aiureste rau, nu e serios, constant. Nu poti pune baza pe el.
    Antena3 joaca tot cu sistemul. Iata ca in pLandemie se comporta exact ca Digi sau Pro. Poate doar Razvan Dumitrescu e pus chipurile sa echilibreze.
    Mircea Diaconu a tot patinat pe terenuri lunecoase (politic vorbind) – nu e de incredere.

Lasă un comentariu