Posts Tagged ‘samuraiul dac’


sau – ce și cum să facem pentru a atinge perfecțiunea

sau – cum să facem revoluție în educație

 

Precizez de la bun început că tot ceea ce voi prezenta în continuare în acest material/articol reprezintă punctul meu de vedere/convingerile mele, înțelegerea la care am ajuns în urma vieții și a studiilor mele – vezi și articolul ”Autobiografia stegarului dac” – https://unsingurvot.wordpress.com/2015/06/19/autobiografia-samuraiului-dac/

Parafrazându-l pe Bonaparte, ”în mintea fiecărui elev se află ascuns un geniu” sau ”în ghiozdanul fiecărui elev se ascunde un premiu Nobel”!

Problema nu mai este de mult dacă un copil, orice copil, poate fi genial, ci cum facem ca un copil, orice copil, să ”scoată afară” geniul adânc ascuns în mintea și în inima lui. Răspunsul este, după mine, unul foarte simplu: ”dându-i o educație corectă”! Ușor de zis, aproape imposibil de făcut – veți zice cu toții. Și totuși ….

În primul rând trebuie bine înțeles faptul că adevărul/cunoașterea eliberează. Isus o spune direct: ”Cunoaște-ți adevărul și adevărul vă va face liberi”! Iar dacă în trecut această afirmație era privită mai degrabă ca o afirmație filozofică, ultimele secole, dar mai ales ultimele decenii, ne-au dovedit caracterul foarte practic/”material” al acestei afirmații. Numărul imens de descoperiri în toate domeniile au eliberat literalmente omenirea de o mare parte dintre constrângerile materiei, spațiului și timpului. Am putea spune, pe bună dreptate, că, prin comparație cu oamenii de acum câteva secole, oamenii de astăzi au ”puterile unor zei”.

Așadar cunoașterea eliberează și, în mod similar, necunoașterea/ignoranța ne face sclavi. Cunoașterea Adevărului ultim, al Lui Dumnezeu, este cea care eliberează deplin omul de orice neputință (așa cum diversele cunoșteri ale unor domenii eliberează omul de neputințele lui din acel domeniu), dându-i puterile Lui Dumnezeu. După cum afirmă Isus ”Cine crede în Mine va face și el ce am făcut eu, ba chiar lucruri și mai mari”.

Bunăoară omul a ”inventat”/descoperit/cunoscut roata, carul, mașina, avionul și racheta și, pe măsură ce cunoașterea lui creștea în domeniul a crescut și libertatea de a fi într-un alt loc mai repede.

Putem cuantifica cunoșterea unui chestiuni/domeniu de la 0 la 10, unde 0 înseamnă, evident, o necunoștere totală a domeniului, iar 10 ar însemna o cunoaștere perfectă a respectivei chestiuni. O cunoaștere superioară a chestiunii, evaluată undeva peste nota 8, înseamnă în opinia mea o bună cunoaștere a legilor/principiilor materiei/domeniului respectiv. Bineînțeles că și calitatea cunoașterii respectivelor principii/legi poate fi notată de la 0 la 10. O cunoaștere superioară a principiilor/legilor unui domeniu înseamnă o cunoaștere care este aplicată curent și continuu în practică/viața de zi cu zi.

De exemplu, când înțeleg că sticla este ușor casantă nu voi mai lăsa să-mi scape un pahar de sticlă pe ciment, iar când înțeleg cu adevărat efectul pârghiilor și roților nu mai car în spate un sac de 60 kg (pe o distanță mare). Când înțeleg faptul complex – legea cauzei și efectului – că ”ceea ce dai aia primești” sau ”cu ce măsură măsori, cu aceia ți se va măsuracomportamentul meu va exprima această înțelegere printr-o mare și adevărată curtuoazie, bunătate și compasiune față de semeni, și nu numai.

                Revenind la problema noastră, aceea de a da copiilor o ”educației corectă” pentru ca aceștia să poată manifesta geniul din ei (iminent în orice ființă) aș începe cu afirmația binecunoscută ”problema bine/corect pusă este pe jumătate rezolvată”. Ori vedem că noi chiar ”am pus problema bine” și anume ”a da copiilor o educației corectă pentru ca aceștia să poată manifesta geniul din ei”. Așadar accentul cade pe recunoașterea potențialului existent în orice ființă și pe faptul că educația nu trebuie să acopere/”strice” acel potențial. Vezi și articolul ”Fiți geniali în tot ce faceți” – https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/27/fiti-geniali-in-tot-ce-faceti/

Dacă punem împreună cele două idei expuse mai înainte – ”cunoaște adevărul și adevărul te va face liber” și ”cunoașterea unui domeniu înseamnă cunoașterea principiilor/legităților acelui domaniu” – vom trage concluzia că eliberarea educațională care vine din înțelegerea educației presupune înțelegerea principiilor educației. Și asta deopotrivă pentru educatori/părinți și pentru copii. Cine înțelege principiile educației le practică și va putea în scurt timp să învețe foarte bine orice domeniu și să exceleze în orice domeniu. Va putea face performanță în scurt timp în orice domeniu, în funcție de calitatea înțelegerii acestor principii.

Educația corectă este, în opinia mea, educația care îi face pe copii/elevi să înțeleagă, deci să practice în viața de zi cu zi, principiile educației. În urma cercetărilor de mai bine de 30 de ani a domeniului am sintetizat 4 principii fundamentale ale educației, și anume:

  1. Toate ființele, și evident și omul, sunt copiii lui Dumnezeu (de la natură ne naștem perfecți).
  2. Orice comportament la om este învățat (totul la om este învățat, fără a învăța nu știm nimic).
  3. Esența învățării/practicii/exersării este atenția (calitatea atenție ne dă calitatea învățării).
  4. Esența atenției este ”virtutea”: adevărul, dreptatea, bunătatea (calitatea virtuților ne dă calitatea atenției).

Bineînțeles că înțelegerea cu adevărat a acestor principii – care înseamnă, așa cum am spus, aplicarea lor continuă în fiecare aspect al viețiipresupune și necesită un efort/studiu adecvat. Totuși aș remarca faptul că ușurința demersului este direct proporțională cu nivelul de conștiință/conștiență al individului măsurată pe scara conștiinței elaborată de David Hawkins.

Putem observa că dacă, pentru unii oameni principiile nici nu reprezintă un obiect de interes întreaga lor viață, pentru alții, care ”au noroc” de părinți înțelepți, studiul principiilor este esențial de când sunt mici, în timp ce unii, foarte puțini, ”se nasc cu principiile în sânge”.

Aș mai sublinia și faptul că, suprema educație este dată prin exemplul personal. Marea majoritate a celor care au făcut performanță într-un domeniu au avut un ”maestru” de la care a învățat/”a furat” meseria sau un părinte care i-a iubit enorm. Pentru că iubirea adevărată – a se vedea Corinteni 1.13 – reprezintă manifestarea deplină a celor 4 principii, este definiția lui Dumnezeu însuși.

Acum să explicăm un pic aceste principii, înțelesul lor. Trecem peste discuțiile despre karmă/destin, care în mod cert au influența lor în viața noastră. Ocazia pe care o avem să venim în contact cu aceste principii și dorința de a le cunoște/înțelege depind și ele de karmă/destin.

  1. Toate ființele sunt copiii lui Dumnezeu.

Evident că acest principiu, pentru a fi bine înțeles, presupune existența lui Dumnezeu, bine/corect înțeles. O să explic, atât cât o pot face ținând cont de limitările mele dar și a cuvintelor, ce înțeleg prin Dumnezeu. Acest principiu poate fi înțeles și de cei care spun/pretind că Dumnezeu nu există (în fapt ei doar își închipuie asta; ei pot eventual să pretindă că ei înșiși nu există, ceea ce nu ar face existența lor să se transforme în inexistență). Numai că, consider eu, înțelegerea acestui prim principiu nu ar putea fi la fel de profundă. Asta totuși nu înseamnă, pe de altă parte, că cei ce pretind/își închipuie că Dumnezeu există au o concepție corectă despre Dumnezeu. Concepția noastră este dovedită, în definitiv, de faptele noastre.

În fapt cu cât concepția/înțelegerea noastră asupra lui Dumnezeu – care reprezintă principiul suprem/ultim, care înglobează toate principiile – este mai corectă, cu atât suntem ”mai spirituali”, mai conștienți, și mai apți de a înțelege orice foarte repede.

Bineânțeles că Dumnezeu ”nu poate fi explicat” (în cazul în care este Cunoscut), ”nu încape în cuvinte”. Încerc însă să aduc ”un argument” pentru evidența existenței lui Dumnezeu.

Să luăm o mașină ultraperformantă, de ultimă generație, care trece în viteză pe stradă. Dacă o vede un om primitiv, care nu a avut nici un contact până acum cu ”civilizația”, sau un animal sălbatic, cu siguranță că nu va avea nimic din ceea ce este mașina aceea de fapt. Un copil ar înțelege foarte puțin, ceva mai mult vor înțelege cei care au utilizat mașini în viața lor, dar înțelegerea lor se referă la ce poate face o astfel de mașină, mai puțin cum și mai ales de ce. Bineînțeles că toți vor putea emite păreri despre mașina în cauză, fără mare efort.

Acum pentru cei care înțeleg cu adevărat câte cunoștiințe din câte domenii sunt necesare, și câte milioane de operațiuni sunt necesare pentru a realiza o astfel de ”creație” este evident că aceasta nu se putea naște singură, ”de la sine”/de la natură, printr-o mutație genetică. Această pretenție o poate avea însă cei care nu au cunoștiințe temeinice.

Ori dacă pentru un obiect ”atât de simplu” comparativ cu o celulă vie, este nevoie de cunoștiințe imense, adunate de o omenire întreagă în decursul a mii de ani, câte cunoștiințe sunt necesare pentru ”a concepe” și ”realiza” un organism uman -50 triliarde de celule funcționând la unison-, care crește și care schimbă sute de mii de celule pe secundă și fiecare celulă făcând milioane de operațiuni pe secundă? De câtă inteligență este nevoie pentru crearea unui organism cu un potențial complet nelămurit de știință, dar presupus a fi infinit? Dară-mi-te pentru crearea a miliarde de specii care trăiesc corelat cu întreg pământul, care este în corelație intimă cu funcționarea întregului univers?

Concluzia este foarte simplă: doar o inteligență de neînchipuit poate crea un asemenea sistem atât de infinit de complex! Acestei ”inteligențe” îi spun eu Dumnezeu.

Scopul suprem al vieții omului nu poate fi altul decât cunoașterea lui Dumnezeu, a Principiului Ultim, a Adevărului Suprem. Pentru a atinge acest scop este esențială înțelegerea principiilor educației.

Primul principiu ne spune că toate ființele sunt perfecte la naștere și au toate capacitățile necesare pentru a ajunge la Dumnezeu. Depinde în mod esențial de educația primită dacă aceste capacități vor fi folosite și mai ales gradul lor de folosire și scopul în care sunt utilizate, până întratât încât unele ființe devin îngeri și alții demoni. Calitatea învățăturii primite depinde de calitatea mediului în care trăiește și de la care primește această învățătură. Iar calitatea mediului se referă evident la calitatea părinților, prietenilor, profesorilor, colegilor, antrenorilor etc., calitate măsurată pe scara conștiinței lui Hawkins.

Două aspecte sunt esențiale în acest principiu, și anume:

  • Eu sunt copilul lui Dumnezeu și deci sunt capabil de orice performanță, în orice domeniu, și chiar pot ajunge, dacă cunosc Adevărul, să fiu capabil de orice minune. Aceasta este baza corectă a încrederii în sine.
  • Oricare alt copil (și ființă în general) este copilul lui Dumnezeu și are potențialui lui Dumnezeu în inima lui. Și aceasta este baza corectă a smereniei.

Aceastea două aspecte bine înțelese duc la o înțelegere corectă a locului nostru în Univers, și la relații pline de iubire cu tot ce ne înconjoară. Când cineva devine conștient continuu de acest principiu este foarte aproape de a cunoaște tot Adevărul.

Aici introdus Eckhart Tolle.

  1. Orice comportament la om este învățat.

Mersul, vorbitul, cititul, scrisul, cântatul la pian sau la alt instrument muzical, condusul unui automobil, practicatul unui sport, practicarea unei meserii, toate presupun multă ”muncă” din partea noastră, multe exerciții, repetări, într-un cuvânt multă învățare.

Orice deprindere sau comportament complex necesită multă învățare. Pentru a ajunge la performanță în orice domeniu este nevoie de mult efort. Majoritatea performerilor din toate domeniile sportului, științei sau artei au afirmat răspicat că ”transpirația înseamnă 99% din performanță, iar inspirația doar 1%”.

Din bătrâni știm și că ”repetiția este mama învățării” iar ”nevoia este tatăl învățării”.

Cei care, profesor, părinte sau elev, înțeleg corect acest principiu, când văd pe cineva nepriceput la ceva știu că asta se datorează lipsei de exercițiu în acel ceva, iar când văd pe altcineva foarte priceput într-un domeniu, indiferent care, înțeleg exact că asta se datorează exercițiului îndelungat în domeniul respectiv. Oricine vrea să exceleze într-un domeniu trebuie să exerseze/învețe mult acel domeniu.

Așadar excelența depinde de învățare și nu de talent, talentul nefiind nimic altceva decât o anterioară învățare.

  1. Esența învățării/practicii/exersării este atenția.

Cu toții am auzit părinții sau profesorii cerându-ne de nenumărate ori să fim atenți sau reproșându-ne că nu suntem atenți.

Atenția este acea capacitate a oricărei ființe de ”a fi prezent”, a fi ”cu mintea/gândul” la obiectul învățării și nu ”în altă parte”. Este cea care determină în mod decisiv rezultatele învățării. Cine ”este atent” învață foarte repede și foarte ușor orice, cine nu este atent nu înțelege nimic.

Atenția este foarte strâns legată/depinde de motivație. Motivația este un concept mai puțin material, ”eteric” legat de dorințele noastre profunde, cu care, într-un fel ”venim pe lume”. Dar și ea depinde într-o foarte mare măsură de educația primită.

Caracteristica principală a celui care este foarte atent este nemișcarea. Cu toții am văzut o pisică la pândă sau un animal care simte un pericol: devine nemișcat. Alte caracteristici ale celui foarte atent este încetarea/diminuarea folosinței simțurilor: nu mai văd și nu mai aud nimic în afara a obiectului/subiectlui care mi-a captat atenția.

Calitatea atenției ne dă calitatea învățării. Capacitatea de a fi atent, de a te concentra asupra unui subiect, devine esențială pentru oricine vrea să facă performanță. De fapt marii inițiați, sființii în general, excelează în a fi atenți, a fi conștienți. Atenția totală, cred eu cu tărie, ne dă posibilitatea de ”a învăța pe loc”/”a ști” orice. Așadar această capacitate este esențială pentru om.

Exercițiile de sporire a capacității atenției ar trebui să fie unul dintre punctele de interes ale oricărei învățări, mai ales în școală.

  1. Esența atenției este ”virtutea”: adevărul, dreptatea, bunătatea, altruismul, compasiunea.

(Acest principiu l-am înțeles/descoperit recent, pe când căutam care este fundamentul atenției. Tocmai făcea o problemă de matematică cu nepotul meu Rareș, aflat atunci în clasa a 2-a; stăteam uimit și urmăream mintea ”ca un fulger” a lui Rareș. Eu însumi fusesem foarte bun la matematică (eu chiar mă credeam cel mai bun J). Și atunci ”mi-a picat fisa”. Dintr-o dată mi-a devenit evident faptul că rapiditatea minții lui este dată de ”iubirea” lui, de bunătatea lui, calitate pe care o sesizasem anterior ca urmare a comportamentului lui delicat față de fratele lui mai mare).

Aceasta poate fi confirmată de oricare dintre noi: copiii ”buni” se pot concentra cu ușurință, pe când ”cei răi” au mari probleme cu atenția. Asta pentru faptul că, copiii ”răi” – adică cei egoiști – au foarte multe ”gânduri” care-i bântuie (suferă pentru că nu sunt apreciați și nu sunt iubiți, și în definitiv primesc doar ceea ce dau – egoism) și care le distrage atenția, pe când copiii ”buni” – adică cei iubitori, altruiști – sunt mult mai puțin tulburați de gânduri și atunci le este foarte ușor să fie atenți (și ei primesc ceea ce dau și se simt iubiți).

De asemenea putem cerceta și descoperii că toate geniile, toți marii oameni din trecut și din zilele noastre au fost/sunt oameni deosebit de onești, drepți, integrii, într-un cuvât buni și cu toții au o mare capacitate de concentrare a atenției.

Când ”ești bun/corect/onest/integru” te poți concentra cu ușurință și atunci poți învăța repede orice. Când înveți ușor ”te simți deștept” și ești apreciat de cei din jur ceea ce te motivează și mai tare să înveți, creând un cerc virtuos al învățării. Și vice-versa: dacă ”ești rău/egoist”, nu te poți concentra, înveți greu, nu ești apreciat din cauza asta și te simți prost, ceea ce te va face să nu-ți placă învățatul, creând un cerc vicios al învățării. Ceea ce te va determina să fi și mai rău/egoist.

Copiii ”răi” sunt copiii născuți ”buni” care au primit o educație greșită, egoistă, pornită de la părinți care la rândul lor au primit o educație profund greșită și nu au reușit să iasă din ea. Vina profesorilor este însă și mai mare, pentru că ei ar trebui să fie ”specialiști” în educație. Putem da vina pe karmă/destin pentru această combinație letală de părinți și profesori ignoranți, dar știm că în cele din urmă noi suntem autorii acestui destin/karmă.

Copiii ”răi” nu au auzit niciodată primul principiu al educației, care constituie în fapt primul principiu al vieții, pentru că, putem spune asta acum, omul este educația pe care o primește. Din contră, copiii ”răi” au primit o educație complet opusă primului principiu, și anume că lumea este materialistă, și dacă altcineva are ceva, eu nu-l mai pot avea, așa că noi suntem în luptă pentru aceleași resurse limitate. Ceea ce îl va determina să fie egoist. Așadar ”răutatea” copiilor, deși reală, ar putea fi ușor schimbată dacă ar primi o educație corectă, care să-i arate ”cum stau lucrurile cu adevărat” – el este copilul lui Dumnezeu, este în stare de orice dar trebuie să muncească pentru a ajunge acolo, și pe lungul drum al învățării va primii exact ceea ce dă: egoism sau iubire.

Copiii ”buni” și copiii ”răi” nu sunt decât aceiași copiii care au primit educații complet opuse.

Așadar ”virtuțile” ar trebui să fie țelul oricărui sistem serios de învățământ.

Iar virtuțile se vor dezvolta cu rapiditate dacă copiii ar primi o educație corectă, bazată pe cele 4 principii fundamentale ale educației, predată de profesori care să le înțeleagă.

 

Reclame

Cu toți știm sau am auzit măcar ce/cine spune Isus însuși – ”fiul unic al lui Dumnezeu” – că este: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Mai afirmă că ”Eu și Tatăl una suntem” și ”Nimeni nu ajunge la Tătăl decât prin Mine”. Ne promite că, ”Cunoaște-ți Adevărul și Adevărul vă va face liberi” dar și că ”Cine crede în Mine va face și el ce am făcut eu, ba chiar lucruri și mai mari”.

Toate acestea vorbesc, pentru ”cine are urechi să audă”, despre importanța adevărului în viața noastră și anume ne spune că suntem Vii în măsura în care ”stăm în adevăr” pentru că Adevărul este Viața noastră și chiar că Adevărul și Dumnezeu sunt Una și același ”lucru”.

În timpul celor 6 ani de proteste/”luptă civică” am fost întrebat de mulți dintre românii care mă vedeau ”de ce flutur steagul”, ”ce mă mână în luptă”, care este mesajul meu. După îndelungă reflezie am ajuns să spun că mesajul meu este foarte simplu: ”să nu mai mințim”, să renunțăm la ipocrizia în care ne desfășurăm viața și să ne hotărâm ”să stăm în adevăr”, să trecem ”de partea adevărului”.

Majoritatea dintre curajoșii ce-mi puneau această întrebare erau încântați și aprobau mesajul, însă au fost și câteva fete care s-au revoltat afirmând că ”noi spunem mereu adevărul”. Replica mea era mereu că ”aproape tot ce facem este mincină” și că cine nu mai minte primește de la Dumnezeu o asemenea forță că va fi în stare să face orice.

La fel stau lucrurile și în cazul unui popor. Acesta, în medie, poate să trăiască în minciună sau în adevăr. Suntem pe atât de vii pe cât adevăr se găsește în viețile noastre. Ori ținând cont de câtă ipocrizie și câtă minciună mișună prin instituțiile statului am putea spune că poporul nostru este pe jumătate mort.

Acești 80 de ani de penitență pentru poporul român i-au fost dați de Dumnezeu pentru ”a se căli”, pentru ”a scăpa de păcat”. Pentru că, spune la carte, ”Ferice de cel ce suferă, pentru că a sfârșit-o cu păcatul” și că ”Dumnezeu, care este credincios, o dată cu încercarea ne dă și puterea să treacem peste ea”.

Poporul român a fost obligat, în ultimii 80 de ani, din cauza sistemului comunist și neocomunist care i-a fost impus cu forța, să trăiască în minciună, în demagogie și ipocrizie maximă. Am ajuns ca nimeni să nu se mai opună pentru că cei care s-au apus au ajuns martiri încă din primii ani de comunism. Cauza acestei stări jalnice în care se zbate și azi societatea noastră, după 30 de ani ”de libertate”, este limpede: conducerea societății, sistemul politic corupt care a promovat minciuna, demagogia și ipocrizia ca valori supreme în stat. Și pentru că stâlpii societății, vârfurile morale ale poporului, au fost lichidați în pușcăriile comuniste noi am rămas ai nimănui, fără sprijin, desrădăcinați și fără direcție.

Și așa stau lucrurile acum, la suprafață. Pentru că, în adâncime, conștiința românii își are rădăcinile în martirajul atâtor înaintași. Dacă la suprafață, în exterior, poporul a acceptat minciuna, nu același lucru se petrece și în inima lui. Aici arde vie flacăra sacrificiului  tuturor martirilor neamului.

Trăim acum momente unice: o ”schimbare la față”, o cotitură în istoria poporului român. Am numit-o eu ”Lupta pentru Adevăr”. În fapt, ea nu se dă acum, ea se împlinește acum! Ea a fost dată de toți martirii neamului nostru. Noi acum doar îi vom culege roadele.

Schimbarea are 3 pași, 3 instituții fundamentale care trebuiesc reformate/democratizate: justiția, mass-media și partidele politice.

Primul pas este în desfășurare: Justiția se democratizează, e în plină reformă!  Culmea ironiei este că se reformează cu ajutorul inconștient al clasei politice corupte :), care, în lupta disperată pentru putere, este în stare de orice, chiar de lucruri care în final o vor pierde: o justiție independentă, imparțială, profesionistă!

Avem câteva repere importante aici, în primul rând ”judecătoarele de oțel”: Mona Pivniceru, Gabriela Baltag și Dana Gîrbovan. Am scris despre asta aici https://unsingurvot.wordpress.com/2013/01/08/a-mai-aparut-o-stea-mona-pivniceru/ și aici https://unsingurvot.wordpress.com/2016/08/07/justitia-din-romania-are-sperante-sa-invie/ . Vă invit pe toți să urmăriți postările doamnei Gârboveanu pe fb, de-a dreptul incredibile, toate fiind adevărate lecții de democrație și drept.

O mențiune specială în ”lupta pentru Justiție” se cuvine jurnaliștilor de la Antena 3 despre care am scris aici ”Profețiile stegarului dac despre cine va conduce România” : https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/18/profetiile-stegarului-dac-despre-cine-va-conduce-romania/.

Mai aș menționa printre conducătorii luptei pentru democratizarea justiției pe jurnalistul Răzvan Savaliuc, pe avocații Gheorghe Piperea și Maria Vasii, dar și pe ministrul Tudorel Toader. Aceștia, alături de Antena 3 care a fost în frunte, au dus la înlăturarea tripletei diavolească Băsescu – Coldea – Kioveși (+Stanciu).

Al doilea pas care pare a fi la început este democratizarea mass-mediei. Avem nevoie de jurnaliști (asemenea judecătorilor) independenți, imparțiali, profesioniști, intr-un cuvât integrii, care să prezinte populației faptele, în ordinea importanței și relevanței lor, și nu interpretări ale faptelor privite prin ochii găștilor de care aparțin șefii lor.

Evenimentele din 10.08.2018 reprezintă momentul decisiv pentru democratizarea presei, reprezintă sita care ”va cerne grâul de neghină”. Aceste evenimente arată într-o măsură nemaîntâlnită până acum partizanatul politic al presei în general, dar mai ales al televiziunilor. Dumnezeu a aranjat lucrurile în așa fel încât gazetarii și jurnaliștii îți vor da acum arama pe față, în totalitate. Aramă care va străluci de acum înainte pe fața lor și nimic n-o vai mai putea șterge sau ascunde măcar.

Este strigător la cer ca, privind aceleași evenimente tragice din 10.08.2018, televiziuni diferite să tragă concluzii complet opuse! Așa ceva nu are nimic de-a face cu deontologia profesională!

Dacă Antena 3 a fost în fruntea luptei pentru justiție până acum, ducând greul luptei cu sistemul ticăloșit/statul mafiot dus la apogeu de Băsescu, e posibil ca acum să derapeze penibil apărând abuzurile grave ale mafiei PSD-iste. Nu este normal ca luptând împotriva statului mafiot să aprobi acțiunile demente ale unui partid mafiot cu care te-ai aflat, într-o oarecare măsură, de aceiași parte a baricadei. Dacă se va întâmpla așa, va păți ceea ce a pățit PNȚCD-ul și va pății și PNL-ul: va dispărea.

Realitatea TV are acum ”vânt în pupă”, însă are și un deficit de imagine din trecutul în care îl apăra pe Băsescu și statul lui ticăloșit. România TV, foarte apropiată de PSD, începe să fie un pic mai profesionistă în aceste zile.

Cu toții, dacă doresc să mai activeze pe această piață a presei, va trebui să se profesionalizeze, altfel vor dispărea în uitare.

Al treilea pas va fi schimbarea politrucilor, democratizarea partidelor. Aceasta este în strânsă legătură cu primii doi pași și nu poate veni decât după ce atât Justiția cât și Presa se democratizează suficient. Totuși și acest pas a început: dispariția PNȚCD și dispariția lui Băsescu sunt semnele acestei democratizări. Ea se va întări odată cu dispariția apropiată a PNL-ului care a acceptat camarila lui Băsescu neacceptată de întreaga țară, dar mai ales cu decăderea rapidă pe care o va cunoaște PSD-ul în viitorul apropiat.

Abia când atât judecătorii cât și jurnaliștii vor deveni conștienți că ei sunt plătiți pentru a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și se vor începe să apere adevărul, abia atunci din popor se vor ridica conștiințele care vor forma un partid care va conduce România spre o prosperitate materială și spirituală meritată. Numai când media va îngădui și ”vocile” a căror apariție a fost interzisă până acum în media relevantă va începe democratizarea vieții politice românești.

Sunt numeroși cei care au dovedit în anii neocomunismului că își iubesc țara, și mă aștept ca o mișcare națională să îi adune pe toți la un loc. Eu personal am încercat un astfel de demers la un moment nepotrivit, am fost membru fondator al Grupului pentru România, după ce în prealabil am scris ”Strategia stegarului dac pentru schimbarea la față a României” – https://unsingurvot.wordpress.com/2016/03/14/strategia-stegarului-dac-pentru-schimbarea-la-fata-a-romaniei/. Aici am dat numeroase nume de personalități care se pot afla în fruntea unei astfel de mișcări.

Grupul pentru România a creat un proiect de țară, publicat în Monitorul Oficial sub numele de Constituția Cetățenilor. La baza lui se află conceptul de economie democratică dezvoltat de doctorul în economie Constantin Cojocaru, concept de care am vorbit aici: https://unsingurvot.wordpress.com/2016/02/01/distributismul-este-calea-fireasca-a-unei-societati-profund-crestine/.

Așadar, ”Lupta pentru Adevăr” a început pe aceste meleaguri încă de pe vremea lui Burebista și a fost dusă de întregul popor, în frunte căruia s-au aflat mai mereu martirii ai neamului. De asemenea, în primele rânduri s-au aflat geniile acestui popor, din toate domeniile, în frunte cu Eminescu.

Noi vom vedea roadele acestei lupte prin crearea unei societăți drepte  în care Justiția, Presa și Partidele Politice vor fi niște instituții profesioniste, populate cu indivizi echilibrați, nepartizani, nepărtinitori, devotați României.

Iar evenimentele din 10.08.2018 și tot ceea ce va urma, ”va cerne grâul de neghină” pentru crearea acestor instituții integre.

 


A 6-a lovitură dată de Stegarul dac Sistemului ticăloșit

9 procurori militari, majoritatea colonei – printre care și Ionel Corbu, șeful Secției Militare din Parchetul General – și doi comisari șefi de poliție vor trebui să răspundă pentru abuzurile comise. Ei au luat-o în joacă, uitând că au făcut un dublu jurământ să respecte legea și să apere statul de drept.

Acum trebuie să vadă ce înseamnă legea pe care până acum au călcat-o în picioare!

Le spusesem în Mesajul Samuraiului dac pentru procurorii corupți: https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/07/mesajul-samuraiului-dac-catre-procurorii-si-judecatorii-corupti/

Acum spun procurorilor direct: nu vă puneți cu samuraiul dac, pentru că vă mănâncă pușcăria, în cel mai fericit caz!

Rugaţi-vă să nu aveţi ghinionul să fiţi într-unul din dosarele penale pe care le-am deschis Jandarmeriei Române, SPP, CCR, Preşedinţie, Guvern, Parlament, Procuratură-Parchet, sau reprezentanţilor acestora!

Rugaţi-vă acum, până când nu vi s-a întâmplat asta, şi poate Dumnezeu vă va accepta ruga!

Celor care au avut ghinionul să pice deja într-unul dintre aceste dosare, în cazul în care nu s-a finalizat cercetarea sau nu s-a dat sentința, îi sfătuiesc ”să se dea loviți”, să intre în concediu sau să inventeze ceva, un motiv de incompatibilitate, pentru că altfel, la câte presiuni va face asupra lor sistemul ticăloșit, nu vor reuși să rămână imparțiali.

Iar samuraiul dac nu va accepta nici o sentință nedreaptă!

Samuraiul dac nu va avea milă de cei dintre voi care nu apără adevărul, deși au jurat asta!

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Se pare că nu m-au ascultat și nu s-au rugat, sau s-au rugat greșit: s-au rugat de șefi să le i-a dosarul, în loc să-L roage pe Dumnezeu să nu apară în dosar!

Ghinion!

 

Lupta mea cu sitemul ticăloșit nu s-a încheiat!

Multă vreme a părut că am pierdut această luptă și chiar s-ar putea ca ăsta să și fie rezultatul final. Dar cum ar fi ca un dac să cedeze în a lupta pentru o cauză pe care o creade dreaptă? Ar fi dovada că … nu e dac!

Am scris de-a lungul timpului că esența sistemului ticăloșit este justiția coruptă, care însă, nu-i decât oglinda în care ne privim, este umbra noastră, este imaginea fidelă a conștiinței noastre! Când noi românii vom avea conștiință, adică vom fi morali în adâncul sufletului nostru, atunci și justiția, și sistemul și tot ce ne înconjoară va fi asemenea, atunci vom trăi în paradis!

Până atunci însă mai și trebuie să obținem și să dovedim/arătăm această conștiință…

Așa că, în lupta mea pentru înălțarea conștiinței românești, am scris despre starea de fapt a justiției din România. Astfel:

Rușine procurorilor români! Felicitări judecătorilor români care ”se trezesc” acum! –

https://unsingurvot.wordpress.com/2013/01/24/rusine-procurorilor-romani-felicitari-judecatorilor-romani-care-se-trezesc-acum/

Apelul stegarului dac către Judecătorii români! –

https://unsingurvot.wordpress.com/2013/12/30/apelul-stegarului-dac-catre-judecatorii-romani/

Mesajul samuraiului dac către procurorii şi judecătorii corupţi! –

https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/07/mesajul-samuraiului-dac-catre-procurorii-si-judecatorii-corupti/

Procurorii băsiști, o rușine pentru justiția română –

https://unsingurvot.wordpress.com/2015/03/12/procurorii-basisti-o-rusine-pentru-justitia-romana/

Samuraiul dac îl somează pe procurorul general al României să-și dea demisia –

https://unsingurvot.wordpress.com/2014/03/19/samuraiul-dac-il-someaza-pe-procuror-general-al-romaniei-sa-si-dea-demisia/

Este Justiţia din România neconstituţională? –

https://unsingurvot.wordpress.com/2016/04/07/este-justitia-din-romania-neconstitutionala/

Justiția din România are speranțe să învie –

https://unsingurvot.wordpress.com/2016/08/07/justitia-din-romania-are-sperante-sa-invie/

Are speranțe să învie, însă trebuie să-i dăm și noi o mână de ajutor! Așa că am pus mâna pe toc și am făcut o plângere penală la 9 (nouă) ”magistrați”, procurori militari în PMTMB, care își bat joc de justiția din România!

I-a să vedem ce a ieșit!

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Dosar nr. …………………. / 2018

– are judecătorul sau procurorul proces deschis penal la DNA?

 Domnule Procuror General,

 

          Subsemnatul, AVRAMUŢĂ CEZAR CĂTĂLIN, cunoscut ca ”un singur vot”, ”stegarul din Piața Universității”, ”stegarul dac” și ”samuraiul dac, cetățean european, domiciliat în București, ………………………, în calitate de parte vătămată, formulez prezenta:

 

PLÂNGERE PENALĂ

 

împotriva numiților cpt. Adrian-Mihai Voinigescu, cpt. Strîmbei Cătălin, col. Rusu Gheorghe, col. Văetiși Marian, lt.col. Nicula Ionel, lt.col. Moraru Traian, maior Nica George, col. Covei Stelea, col. Corbu Ionel, toți activând la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, și a polițiștilor de poliție judiciară cms. șef. Popa Adrian-Victor, cms. șef. Dinu Ion, pentru săvârșirea în calitate de autor, instigator sau complice a următoarelor 3 infracțiuni (consumate sau ca tentativă) prevăzute și pedepsite de Codul Penal:

art. 297 (abuzul în serviciu), art. 321 (falsul intelectual) și art. 367 (constituirea de grup infracțional organizat) coroborate cu art. 309 (faptele care au produs consecinţe deosebit de grave),

şi vă rog ca, după analizarea întregului material probator ce va fi încuviinţat şi administrat în cursul cercetării pe care o veţi dispune, să începeţi urmărirea penală şi să îi trimiteţi în judecată prin rechizitoriu pe învinuiţi pentru comiterea infracţiunilor mai sus amintite şi a altora pe care le veţi descoperi în urma cercetărilor.

Consider că s-au făcut numeroase presiuni din partea sistemului ticăloşit, directe sau indirecte, pentru ca atâția procurori din PMTMB, între care și prim-procurorul și prim-procurorul adjunct, să fie în stare să comită atâtea infracțiuni. Totuși gravitatea acestor infracțiuni, ușurința cu care au fost făcute și urmările pe care le vor avea, sunt de natură să mă facă să cred că acești procurori sunt inconștienți sau/și profund corupţi; și problema se transmite în tot sistemul, pentru că e greu de presupus ca un sistem care are asemenea funcționari, este la mare depărtare ca și nivel conștiință – ”așchia nu sare departe de trunchi”.

Nu este admisibil această atitudine a procurorilor Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Să nu ţi cont de loc de realităţile unui dosar doar pentru a-ţi apăra colegii militari, să abdici total de la cele mai elementare norme deontologice şi să-ţi încalci jurământul dat doar pentru a apăra sistemul ticăloşit arată o gravă incompatibilitate cu înalta funcţia deţinută şi cu statutul de magistrat. Aceşti „magistraţi” fac de ruşine profesia şi justiţia română! Şi ne fac pe noi să credem că Justiţia Română este doar o mascaradă!

Pentru a arăta că sistemul nu este așa în totalitate –ticăloșit și paralel-, va trebui ca sistemul, prin dvs., să facă dovada că este în stare să-și recunoască propriile greșeli (vezi cazul DNA), iar în cazul în care are loc astfel de încălcări fragrante ale legii, să facă cu adevărat aplicarea legii, ținând cont de gravitatea implicației acestor fapte asupra statului de drept.

Conform Codului de procedură penală aveţi obligaţia să realizaţi scopului procesului penal şi anume ”asigurarea, pe baze de probe, a aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei precum și privire la persoana suspectului sau inculpatului” pentru ”constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel încâtorice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil”, şi să contribuiţi la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor”.

Cu alte cuvinte vă solicit să vă faceți cinstit treaba pentru care sunteți plătiți din munca cetățenilor acestei ţări.

Mă constitui parte civilă şi solicit daune morale şi materiale pentru repararea prejudiciilor cauzate de abuzurile jandarmilor, în cuantum de 500.000 (cinci sute de mii) euro, care vor fi donaţi la următoarele asociaţii sau fundaţii care militează pentru drepturile omului și/sau democrație: Asociaţia Pro Democraţia, APADOR-CH, FACIAS şi Transparency International Romania.

Solicit, de asemenea, publicarea pe situl oficial al Ministerului Public, pe timp de cel puţin un an, precum şi într-un ziar de circulaţie naţională a dispozitivului sentinţei, pentru a descuraja abuzul, care constituie o practică curentă a procurorilor (conform spuselor presei libere), precum şi pentru a educa procurorii în special şi funcţionarii publici în general în spiritul respectării legilor.

Trebuie subliniat faptul că, prin simulacrul de cercetare penală efectuat în dosarul 340/P/2014, procurorii au încălcat extrem de grav prevederile codului de procedură penală, codul deontologic al magistraților și jurământul depus ca militari și magistrați.

Bătaia de joc a procurorilor nu este la adresa mea, pe care mă poat considera un biet nebun care nu știe pe ce lume trăiește –lumea statului ticălășit- și care are pretenția absurdă ca în România să i se facă dreptate, ci, în primul rând, la adresa judecătorilor care trebuie să le analizeze ”lucrările”! Pur și simplu le sfidează inteligența, îi crede tâmpiți!

Să creadă procurorii de la PMTMB că judecătorii nu vor vedea zecile de contradicții nu numai între afirmațiile/susținerile mele și ale inculpaților dar și între declarațiile jandarmilor și chiar în cadrul fiecărei declarați a jandarmilor, sau vor trece cu vederea contradicțiile dintre declarațiile jandarmilor și probele video de la dosar? Să creadă procurorii noștrii că judecătorii vor închide ochii la faptul că el ignoră complet două sentințe și calcă în picioare numeroase prevederi ale codului de procedură penală?

Se cred procurorii în cauză niște zei în fața cărora nimeni nu are curajul să zică ceva sau … știu ei ceva? Știu ei că și judecătorii fac parte din același stat mafiot? Sau, dacă nu fac, știu ei că nu vor avea curaj să zică nici pâs pentru că sistemul ”îi lichidează” imediat, arătându-le un schelet din dulap, real sau fabricat, sau, în cel mai rău caz trecându-i pe linie moartă?!?

Sau, poate procurorii noștrii sunt nebuni și atunci totul ar avea un sens! Dar atunci cum au rezistat atâta fără ”să se dea de gol”? Ei sunt în sistem, probabil, de peste 20 de ani! Nimeni să nu fi sesizat nebunia lor, care transpare din ordonanțele date? Că doar nu au înebunit când a văzut dosarul meu?! Ei așa au făcut mereu până acum și sistemul i-a acceptat pentru că, ce să vezi, erau de-ai lui!

Sau să fie adevărată părerea unuia dintre cei mai urmăriți jurnaliști români, Mircea Badea, că nu există nici un procuror în România cu coloană vertebrală? Eu înclin să spun că nu, pentru că într-unul dintre multele mele dosare penale –cei drept, unul singur- un domn colonel procuror a dat o ordonanță în care l-a desființat de procuror, de m-a lăsat și pe mine cu gura căscată! Nu-i dau numele ca să nu devină o țintă a sistemului! Sau poate domnul colonel procuror o fi făcut doar ”un joc de scenă”, cam așa cum fac politrucii noștri, care ”pe sticlă” țipă unul la altul, se acuză unul de altul că ar fi penali etc., pentru ca apoi să meargă împreună să-și ridice dividendele de la aceiași firmă, bineînțeles, a sistemului ticăloșit?

Vestea bună este că nu chiar același lucru se întâmplă în instanțe: aici am primit de multe ori câștig de cauză. Ce-i drept, doar în procese … fără mare miză; cele în care ceream anularea unor pv de contravenție.

Dovedește astfel domnii procurori sistemul juridic mafiot pe care l-a pus la punct ”statul mafiot” – în viziunea expreședintelui Băsescu – sau ”statul paralel” – în viziunea nr. 2 și 3 în stat, respectiv președinții Senatului și al Camerei Deputaților, dar și în viziunea guvernului, în întregul său – există și-și face treaba cu un tupeu incredibil, fără teamă că va răspunde vreodată pentru infracțiunile săvârșite.

Dar, după cum am auzit cu toți, deși mulți nu se gândesc niciodată la asta, Dumnezeu nu doarme niciodată! Totul, până la cel mai mic amănunt (în cazul procurorilor și judecătorilor până la cea mai mică virgulă), este contabilizat, și scadența vine la momentul hotărât de EL, astăzi, mâine sau peste o sută de ani! Procesul este numit ”karmă de către chinezi și indieni (peste 1/3 dintre oamenii în viață), și ”destin de către creștini. Ce-i drept, pare EL că ”face pe prostul”, însă asta-i doar ”suprafața aisbergului”! Îi încearcă/tentează pe cei ”mai slabi de îngeri”. Să-i fi îngrămădit oare Dumnezeu pe procurori prin parchetele din România ca pe nefericiții de pe Titanic, sau ca pe cei de la Colectiv? Nu-I cunosc gândurile și nici nu-s curios: eu știu doar că fiecare dintre noi Îi vom da socoteală, la momentul potrivit!

Iar eu Îi cer în mod ferm să ia atitudine în fața bătăii de joc practicate pe față de procurorii și judecătorii corupți din România. – https://unsingurvot.wordpress.com/2014/01/07/mesajul-samuraiului-dac-catre-procurorii-si-judecatorii-corupti/

 

MOTIVE

 

Precizez de la început că majoritatea faptelor – zeci, care fiecare în parte constiuie abuz în serviciu sau/și fals intelectual – săvârșite de procurorul Adrian-Mihai Voinigescu sau de ceilalți procurori care au făcut acte de urmărire penală în dosar, sunt imputabile și prim-procurorului adjunct Nicula Ionel, deoarece acesta a confirmat/consimțit toate afirmațiile procurorului Voinigescu  (sau a celorlalți procurori) făcute în ordonanța din 5.06.2018 (și în alte ordonanțe). În plus domnul Nicula ”o face și mai lată” pentru că, deși eu indic o grămadă de ilegalități comise prin ordonanța din 5.06.2018, el ”le acoperă” în continuare, prin ordonanța din 19.07.2018. Așadar gravitatea faptelor procurorului Nicula e mult mai mare.

Cercetarea penală efectuată în dosarul 340/P/2014 a durat 4,5 ani, după alți 1,5 ani anteriori – cât a durat cercetarea penală în dos. 315/P/2012 și judecarea acestui dosar la TMB , timp în care au fost schimbați 7 procurori, nimeni neavând curaj să-și asume răspunderea unei soluții în acest dosar. Prim-procurorul însuși ”s-a dat la fund” și a pus pe prim-procurorul adjunct să răspundă plângerii mele împotriva ordonanței procurorului, care a fost și procuror de caz, o perioadă, în acest dosar și a făcut și acte de urmărire penală (în mod normal trebuia să se fi abținut). Deși a durat indecent de mult, calitatea actelor făcute în dosar este ”de râsul curcilor”.

            Epopeea dosarului 340/P/2014 și a infracțiunilor care îl însoțesc este următoarea:

– plângerea mea împotriva abuzurilor jandarmilor comise în 24.07.2012 a făcut obiectul dosarului 315/P/2012 la PMTMB; ordonanța prin care s-a soluționat cauza a fost atacată de mine la TMB, care a dat Sentința 1/07.01.2014 prin care s-a desființat ordonanța din dos 315/P/2012 și s-a trimis cauza pentru redeschiderea urmăririi penale. Dosarul a ajuns la PMTMB și a primit nr. 11/P/2014;

– nu se știe cum a ajuns dosarul 11/P/2014 să fie cercetat de cpt. Strîmbei Cătălin;

– 3.03.2014 – cpt. Strîmbei Cătălin – în dos. 11/P/2014 la PMTMBOrdonanță care respectă parțial prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele dar existând încadrarea juridică a acestora, prin care declină soluționarea dos. 11/P/2014 de la PMTMB către PMCMA, privind pe gen. maior Pop Gavrilă și alții, față de care se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul săvârșiri a 15 infracțiuni;

– 13.03.2014 – col. Mușeanu Marius – în dos. 21/P/2014 la PMCMAOrdonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind majoritatea faptelor și încadrarea juridică a acestora, prin care declină soluționarea dos. 21/P/2014 de la PMCMA către PMTMB, privind pe col. Ovidiu Vasilică și alții, sub aspectul săvârșiri infracțiunilor relamate de petent;

– printr-o rezoluție înscrisă în colțul din dreapta sus a adresei PMCMA dosarul este distribuit să fie cercetat de cpt. Strîmbei Cătălin;

– 14.04.2014 – cpt. Strîmbei Cătălin – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora, și dispozițiile, măcar pe scurt, Sentinței 1/7.01.2014 a TMB, dispoziție pe baza căreia s-a făcut acest dosar, și lipsind faptul esențial că fapta cercetată îl privește și pe col. Vasilică Ovidiu; se dispune redeschiderea urmăririi penale pentru cei 5 jandarmi doar pentru purtare abuzivă;

– 6, 7, 12 și 14.05.2014 – cpt. Strîmbei Cătălin – audiază cei 5 suspecții jandarmi doar pentru purtare abuzivă;

nu se știe când și cum ajunge dos. 340/P/2014 la col. Rusu Gheorghe;

– 8.08.2014 – col. Rusu Gheorghe – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora precum și faptul că dosarul îl privește pe col. Vasilică Ovidiu, prin care dispune începerea urmăririi penale in rem pentru 15 infracțiuni din Ncp.

– 10.06.2015 – col. Rusu Gheorghe – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora, prin care îmi admite studierea dosarului;

– 31.07.2015 – col. Rusu Gheorghe – face un referat prin care solicită ca dosarul să fie repartizat altui procuror. Observăm că imediat ce am studiat dosarul col. Rusu solicită repartizarea acestuia către alt procuror, pentru ”a se spăla pe mâini”. Putem concluziona că el a luat dosarul de la cpt. Stîmbei doar pentru a-l ține în nelucrare, cpt. Strîmbei făcând ceva cercetări în dosar, ceea ce era periculos.

Timp de un an nu s-a făcut nici un act de urmărire penală, ceea ce încalcă numeroase prevederi ale cpp, în primul rând art. 1, art. 2, art. 3 alin. 4 raportat la art. 8, art. 5, art. 8, art. 100 raportat la art 3 și art. 8, art. 306 raportat la art 3 și art. 8 cpp.

Nu se știe dacă suspecților li s-a adus la cunoștiință faptul că s-a extins urmărirea penală pentru încă 14 infracțiuni așa cum prevede art. 10, pct. 3 cpp;

– 3.08.2015 – col. Covei Stelea – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora și faptul că dosarul îl privește pe col. Vasilică Ovidiu, prin care dispune redistribuirea dosarului 340/P/2014 căpitanului Strîmbei Cătălin. Stupefiant: dosarul se reîntoarce la cpt. Strîmbei după un an de nelucrare! Pentru ce a fost transferat colonelului Rusu? Pentru a nu se face nimic-minic un an?

– cpt. Strîmbei studiază 2 luni dosarul, pentru că între timp îl uitase, nu, deși a rămas aproape exact cum îl lăsase el, după care face o adresă către DGJMB să trimită la dosar filmarea evenimentului. Așadar aproape doi ani la dosar nu a existat proba principală și anume înregistrarea video! De ce? Vom vedea în continuare: pentru că este o probă falsificată, și se încerca ștergerea urmei ei. Ghinion: nu s-a reușit!

– deoarece proba este ”beton”, după o pauză de 3 luni în care analizează proba, cpt. Strîmbei ”își pune piciorul în ghips” asemenea șefului Jandarmeriei române pe perioada campaniei electorale din 2012, delegându-și atribuțiile, în măsura posibilităților;

– 22.01.2016 – cpt. Strîmbei Cătălin – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora -15 infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală- și faptul că dosarul îl privește pe col. Vasilică Ovidiu și alții, prin care îl deleagă pe cms. șef. Dinu Ion să-i audieze pe lt.col. Neagu Ion și col. Năstase Viorel, a căror cercetare o solicitam de 4 ani, vizionarea și întocmire pv de redare a fișierelor video de pe dvd-ul Jandarmeriei, precum și identificarea și audierea cameramanilor și jurnaliștilor prezenți la data de 24.07.2012 pe str. Comănița, cu termen 25.06.2016.

Observăm că exact ceea ce instanța solicitase și fusese amânat timp de 2 ani este dat în sarcina unui comisar de poliție, pentru a ”extrage castanele din foc” cu mâna acestuia.

Bineânțeles că la dosar nu există decât pv de redare a fragmentelor filmărilor din dosar, pv prin care comisarul șef Dinu face numeroase infracțiuni, în primul rând cea de fals intelectual și cea de abuz în serviciu, dar și complicitate la infracțiunile procurorilor, prin redare parțială a imaginilor din filmări, cu omiterea aspectelor esențiale.

– 4.02.2016 – prim-procurorul col. Covei Stelea solicită DGJMB ca lt.col. Neagu Ion și col. Năstase Viorel să vină la audieri în calitate de martori, în data de 17.02.2016;

– 9.02.2016 – prin pv de predare-primire, cpt. Strîmbei predă și dosarul 340/P/2014 grefierei PMTMB. Pe pv de predare-primire se pune o rezoluție ca dosarul să fie preluat de col. Văetiși Marian;

lipsesc de la dosar audierile lt.col. Neagu Ion și col. Năstase Viorel din 17.02.2016 – ceea ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 275 cod penal – sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, și altele.

– 19.02.2016 – col. Văetiși Marian – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora -15 infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală- și faptul că dosarul îl privește pe col. Vasilică Ovidiu și alții, prin care îl deleagă pe cms. șef. Dinu Ion să vizioneze dvd-urile cu înregistrări de la DIGI24, Antena 3 și Realitatea Media;

lipsește referatul prin care col. Văetiși Marian solicită renunțarea la dosar;

– 16.05.2016 – col. Covei Stelea – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora dar și faptul că s-a început urmărirea penală in rem pentru 15 infracțiuni și că dosarul îl privește și pe col. Vasilică Ovidiu, prin care redistribuie dosarul 340/P/2014 lt.col. Nicula Ionel;

– 29.06.2016 – lt.col. Nicula Ionel – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora dar și faptul că s-a început urmărirea penală in rem pentru 15 infracțiuni și că dosarul îl privește și pe col. Vasilică Ovidiu, prin care îl deleagă pe cms. șef. Popa Adrian-Victor să identifice și audieze martori; să audieze persoana vătămată; să efectueze orice alte activități necesare pentru identificarea și strângerea probelor ce pot fi administrate în vederea soluționării temeinice a cauzei – cu alte cuvinte ”să-i facă toată treaba”. Și să raporteze la fiecare 2 săptămâni activitățile desfășurate și rezultatul acestora;

conform ordonanței din  29.06.2016 cms. șef. Popa Adrian-Victor trebuia să facă cel puțin 4 rapoarte, care nu există la dosar. Ori Popa nu și-a îndeplinit mandatul, ceea ce este greu de crezut, ori cineva a pitit rapoartele, ceea ce constituie infracțiunea de sustragere de înscrisuri de la dosar;

– 12.09.2016 – lt.col. Nicula Ionel – face un referat prin care solicită ca dosarul să fie repartizat altui procuror;

– 13.09.2016 – col. Corbu Ionel – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora dar și faptul că s-a început urmărirea penală in rem pentru 15 infracțiuni și că dosarul îl privește și pe col. Vasilică Ovidiu, prin care redistribuie dosarul 340/P/2014 lt.col. Moraru Traian;

– 5.11.2016 – prim-procurorul col. Corbu Ionel solicită DGJMB să răspundă întrebărilor din dispozitivul Sentinței 1/7.01.2014, adică ceea era obligatoriu de făcut fix cu doi ani înainte. Această omisiune a tuturor procurorilor anteriori din caz constituie abuz în serviciu;

– 6.03.2017 – lt.col. Moraru Traian – face un referat prin care solicită ca dosarul să fie repartizat altui procuror. Timp de 6 luni nu a făcut nimic în dosar, încălcând astfel numeroase prevederi ale cpp;

– 8.03.2017 – col. Corbu Ionel – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora dar și faptul că s-a început urmărirea penală in rem pentru 15 infracțiuni și că dosarul îl privește și pe col. Vasilică Ovidiu, prin care redistribuie dosarul 340/P/2014 maiorului Nica George;

– Iarăși timp de un an nu s-a făcut nici un act de urmărire penală, ceea ce încalcă numeroase prevederi ale cpp, în primul rând art. 1, art. 2, art. 3 alin. 4 raportat la art. 8, art. 5, art. 8, art. 100 raportat la art 3 și art. 8, art. 306 raportat la art 3 și art. 8 cpp. Este evident faptul că maiorul Nica George a fost pus în dosar pentru a bloca dosarul;

– 26.02.2018 – maior Nica George – face un referat prin care solicită ca dosarul să fie repartizat altui procuror;

– 28.02.2018 – col. Corbu Ionel – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora dar și faptul că s-a început urmărirea penală in rem pentru 15 infracțiuni și că dosarul îl privește și pe col. Vasilică Ovidiu, prin care redistribuie dosarul 340/P/2014 cpt. Voinigescu Adrian;

– 23.03.2018 – cpt. Voinigescu Adrian – dă Ordonanță care nu respectă prevederile art. 286, alin (2), lit. c) cpp, lipsind faptul că s-a început urmărirea penală in rem pentru 15 infracțiuni și că dosarul îl privește și pe col. Vasilică Ovidiu, și extinde urmărirea penală pentru infracțiunile de lipsire de libertate și abuz în serviciu, dovedind astfel că de fapt nu cunoaște actele de urmărire din dosar;

– 5.06.2018 – cpt. Voinigescu Adriandă Ordonanță de clasare a cauzei pentru 3 infracțiuni.

Observăm că într-o perioadă de 4 ani și jumătate au fost făcute 8 audieri (fără a se reține ceva semnificativ) și trimise câteva adrese prin care solicitau DGJMB să răspundă întrebărilor din disipozitivul Sentinței penale nr.1/07.01.2014, și asta după ce în dosar a mai fost făcută înainte o cercetare penală timp de 1,5 ani și dată o soluție, plus o Sentință penală care le dădea ”mură-n gură” procurorului ce să facă.

Astfel s-au încalcat numeroase prevederi ale cpp, în primul rând art. 1, art. 2, art. 3 alin. 4 raportat la art. 8, art. 5, art. 8, art. 100 raportat la art 3 și art. 8, art. 306 raportat la art 3 și art. 8 cpp.

Abuzul în serviciu și falsul intelectual reies în mod evident din toate actele făcute și mai ales nefăcute în dosarul 340/P/2014 de către procurorul Voinigescu și ceilalți procurori, care au fost titulari ai cazului diferite perioade de timp, dar și din ordonanțele din 5.06.2018 și 19.07.2018. Am putea spune chiar că, aceste infracțiuni săvârșite de procurorul Voinigescu & co. în acest dosar ”sunt de manual.

Potrivit art. 297, alin. (1), Cod penal, raportat la Decizia nr. 405/2016 a C.C.R.: ”(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos (n.n. – CCR – ”îndeplinește prin încălcarea legii”) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică”.

 

Ori:

  1. Procurorul Voinigescu, confirmat de procurorul Nicula apoi, în timpul urmăririi penale, îndeplinește cu încălcarea legii următoarele obligații/acte:
    • procesul de urmărire penală nu a respectat dispozițiile prevăzute de lege – încalcă art. 2 cpp – din motivele care reies din cele ce urmează;
    • nu face nici un act de urmărire penală pentru 12 din cele 15 infracțiuni pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale – conform ordonanței din 8.08.2014 din dos. 340/P/2014 – se încalcă astfel numeroase prevederi ale cpp;
    • nu face nici un act de urmărire penală față de colonelul Vasilică Ovidiu, obligație ce derivă din ordonanța din 13.03.2014 a PMCMA din dos 21/P/2014 – se încalcă astfel numeroase prevederi ale cpp;
    • nu și-a îndeplinit obligația de a asigura, pe baze de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului – încalcă art. 5, cpp.

Ordonanța procurorului nu se bazează, de fapt, pe nici o probă. Din contră, toate probele certe sunt minimalizate și nu sunt reținute, toate declarațiile concordante între mine și suspecți nu sunt reținute. Procurorul nu face decât să însăileze părți convenabile din declarațiile jandarmilor, fără să rețină ceva în mod explicit, dovedind astfel complicitatea sa cu suspecții. Nu există în toată ordonanța procurorului o singură faptă certă, ceva pe care s-o fi reținut. Pentru simplu fapt că declarațiile jandarmilor sunt în mare parte mincinoase iar filmările sunt în totalitate în favoarea mea. O bătaie de joc mai mare nici că se poate!

  • nu și-a îndeplinit obligația de a desfășura urmărirea penală cu respectarea drepturilor părții vătămate – încalcă art. 8, cpp – nu a motivat refuzul probelor cerute de mine și de instanță;
  • nu și-a îndeplinit obligația de a desfășura urmărirea penală într-un termen rezonabil – deși este penibilă, totuși cercetarea penală a durat 4 ani și jumătate, pentru a nu afla nimic – încalcă art. 8, cpp;
  • nu și-a îndeplinit obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare în tot cursul urmăririi penale – și anume dreptul de a propune administrarea de probe și cel de a adresa întrebări martorilor și suspecților – încalcă art. 10 pct. 5), cpp;
  • nu și-a îndeplinit obligația de a comunica suspecților/inculpaților faptele pentru care sunt audiați, și implicit nu a solicitat acestora să spună tot ce știau legat de aceste fapte – fapta principală reclamată de mine a fost implicarea politică a șefilor Jandarmeriei și a SPP-ului, prin împiedicarea mea de a-mi exercita multe drepturi și libertăți fundamentale (de două ori la în decurs de o oră mi s-a interzis libera circulație) printre care și libera exprimare (inclusiv a celei politice), lovirea și reținerea ilegală – încalcă art. 108 pct. 1), cpp;
  • nu și-a îndeplinit obligația de a strânge date ori informații cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni – art. 108 și art. 109 cpp – instanța a impus expres ce date și informații urmează să obțină și de la cine, obligație neîmplinită de procurori;
  • nu și-a îndeplinit obligația de a strânge și a administra probe cu respectarea prevederilor art. 100 și 101– încalcă art. 306 pct. 1), cpp;
  • a clasat cauza fără să fi fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului și fără ca urmărirea penală să fie completă – încalcă art. 327, cpp – nu a lămurit/aflat adevărul depre nici unul din faptele și împrejurările cauzei, precizate de mine de nenumărate ori în plângeri, lăsând multe chestiuni legate de acestea nelămurite, inclusiv cele dispuse de instanța penală, lipsind faptele și încadrarea juridică a acestora -15 infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală- și faptul că dosarul îl privește pe col. Vasilică Ovidiu și alții; nu s-a pronunțat asupra a 12 dintre cele 15 infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală și nici asupra implicării colonelului Vasilică Ovidiu în abuzurile jandarmilor;
  • toate declarațiile de învinuiți sunt luate fără prezentarea completă, din partea procurorului, a faptelor pentru care se face urmărirea penală și a infracțiunilor pentru care se face urmărirea penală – încalcă 108, alin (1) – a fost începută urmărirea penală pentru 15 infracțiuni, iar la cunoștiința suspecților nu au fost aduse decât 3;
  • Ordonanța din 5.06.2018 (la fel și ordonanța din 19.07.2018 dată de Nicula Ionel) care nu respectă codul de procedură penală, pentru că:
  1. nu cuprinde faptele care fac obiectul urmăririi penale, ci doar selecțiuni din acestea – încalcă art. 286, alin (2), lit. c);
  2. nu cuprinde toate infracțiunile pentru care se face urmărirea penală – s-a început urmărirea penală in rem pentru 15 infracțiuni iar procurorul cercetează și se pronunță doar asupra a trei dintre ele – încalcă art. 286, alin (2), lit. c);
  3. nu se pronunță asupra implicării colonelului Vasilică Ovidiu pe care nici nu-l cercetează măcar;
  4. nu lămurește în fapt nici unul dintre faptele sesizate de mine – încalcă art. 5, alin. (1) – numeroase contradicții planând asupra tuturor declarațiilor suspecților și martorilor;
  5. în argumentarea justeței acțiunilor întreprinse de jandarmi procurorul face afirmații neprobate, bazate pe aspecte convenabile din declarațiile jandarmilor, majoritatea false, ignorând aspectele neconvenabile ale declarațiilor acestora precum și afirmațiile mele și, mai ales, probele video; nu face confruntările pe care instanța penală le-a solicitat și pe care cpp le impune, în situațiile de contradicții între declarații – încalcă art. 5, alin. (1) și art. 131, pct. 1);
  6. afirmațiile făcute de jandarmi care-i sprijină poziția le ”ia de bune”, pe celelalte, multe foarte importante, le ignoră; afirmațiile mele nici măcar nu le pomenește, nicicum să le contrazică cu vreo probă sau să le ia în considerare încalcă art. 5, alin. (1) și art. 8;
  7. nu pune jandarmilor întrebări măcar, dară-mi-te să mai și clarifice situația, referitoare la numeroase aspecte sesizate de mine și solicitate de instanța penală în dispozitivîncalcă art. 5, alin. (1) și art. 8;
  8. Declarațiile concordante între ele a mai multor jandarmi că am fost recunoscut de când am intrat cu mașina pe stradă precum și declarațiile jandarmilor concordante cu declarațiile mele și cu probele video că am fost întâmpinat de Popa și Dumitrescu imediat ce am coborât din mașină nu sunt luate în seamă – încalcă art. 5, alin. (1);
  9. În filmulețul MOV001 se vede clar că nu am strigat nimic până să fiu imobilizat abuziv de jandarmi, însă procurorul nu reține aceste aspecte esențiale – încalcă art.5, alin.(1) și art. 8;
  10. În înregistrările video MOV002, MOV003 și MOV006 vorbesc de nenumărate ori că genunchiul mi-a fost grav lezat de către jandarmi cu ocazia intervenției în forță, însă procurorul susține exact declarațiile mincinoase ale jandarmilor cum că nicicând eu nu m-am plâns că aș fi suferit vre-o leziune – încalcă art. 5, alin. (1) și art. 8;
  11. În filmulețul MOV008 se vede clar că nu sunt lăsat să intru pe str. Comănița de către jandarmi, care pretind că acolo există un cordon de jandarmi iar eu personal nu am dreptul să intru pe str. Comănița. Faptele sunt de o gravitate extremă, au fost sesizate de mine încă din 25.07.2012 și reluate mereu ulterior, însă procurorii nu le cercetează deloc, ba mai mult, nici măcar nu le rețin deși ele sunt sesizate de mine în mod repetat, încălcând astfel o sumedenie de prevederi ale cpp;

 

  1. Procurorul Voinigescu, în timpul urmăririi penale, nu îndeplinește următoarele acte obligatorii:
    • nu a strâns probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată, probe care au fost solicitate de mine și de instanța penală – încalcă art. 3, pct. 4) cpp;
    • nu și-a îndeplinit obligația de a asigura, pe baze de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu persoana suspectului sau inculpatului – încalcă art. 5 pct. 1), cpp. Să faci o cercetare penală pentru fapte petrecute în 24.07.2012, să îți vină probe video despre fapte petrecute în 23.07.2012 și tu să nu îți dai seama de asta și să le iei de bune arată că de fapt tu nu ai înțeles nimic despre faptele petrecute. Cum atunci poți să te pronunți asupra a ceea ce nu îți este limpede? Cum poți pretinde că ai aflat adevărul despre fapte cercetate? – încalcă art. 5 și art. 8 cpp;
    • nu și-a îndeplinit obligația de a strânge și a administra probe și în defavoarea inculpaților, respingându-mi fără motivație mijloacele de probă cerute – încalcă art. 5 pct. 2), cpp;
    • nu și-a îndeplinit obligația de a desfășura urmărirea penală astfel încât să se constate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni – sentința TMB a fost dată în ianuarie 2014 iar cercetarea faptelor a fost o caricatură și nu o cercetare penală – încalcă art. 8, cpp;
    • nu a motivat respingerea probelor solicitate de mine – și anume: audierea conducătorilor Jandarmeriei și ai SPP-ului, a jurnaliștilor prezenți, prezentarea suportului cu filmarea originală – încalcă art. 100 pct. 3), cpp;
    • nu a procedat la confruntarea părților deși există numeroase contradicții între declarațiile acestora, și această confruntare îi fusese solicitată și de instanță – încalcă art. 131 pct. 1), cpp și dispoziția obligatorie a instanței penale;
    • nu și-a îndeplinit obligația de a efectua actele de cercetare care nu suferă amânare – obținerea probelor video originale de la Jandermerie și de la televiziuni – încalcă art. 306 pct. 2), cpp;
    • nu-mi aduce la cunoștiință declarațiile jandarmilor care se contrazic cu ale mele pentru a-mi spune punctul de vedere – încalcă art.8, cpp;
    • nu reușește să obțină nici una dintre cele 6 filmări făcute la momentul introducerii mele în dubă și cele din ale altor momente, filmări ce reies din înregistrarea MOV001 și MOV009, dintre care două făcută de jandarmi îmbrăcați în civil încalcă art. 5 și art. 8 cpp;
    • nu îndeplinește dispoziția instanței penale de a lua declarații cameramanilor și reporterilor prezenți pentru a lămurii în principal susținerile mele legate de leziunea cauzată încalcă art. 5 și art. 8 cpp;
    • deși reține că Neagu a delcarat: ”Suspectul Neagu Ion a mai arătat că Năstase Viorel, comandantul Batalionului I, a ordonat ca Avrămuță să fie îndepărtat din zonă, în timp ce lt.col. Neagu Ion, șeful de stat major, i-a ordonat lui Toader să-l sancționeze contravențional pe acesta”, iar atât eu cât și instanța îi solicită audierea celor doi, totuși el nu face aceste audieri, fără să motiveze măcar acest refuz – încalcă art. 5, art. 8 și art. 100, pct. 3) cpp;
    • La dosar sunt plângerile făcute de învinuiți împotriva ordonanțelor date în dosarul 315/P/2012 în care toți cei 5 jandarmi afirmă că ei ”nu au făcut nimic altceva decât să îndeplinească ordinele superiorilor.” Procurorul nu a cercetat nici despre ce ordine este vorba, nici cine și când le-a dat și nici dacă aceste ordine erau legale! Și bineînțeles că nu i-a audiat pe cei care au dat aceste ordine, deși atât eu în plângerea inițială și mai apoi în completarea acesteia și în toate declarațiile am solicitat expres aceasta, același lucru fiind dispus și de instanța penalăîncalcă art. 5, art. 8 cpp;
    • În înregistrarea MOV008 este evidentă împiedicarea mea de a pătrunde în str. Comănița de către jandarmi care afirmă că acolo există un cordon de jandarmi iar eu nu am voie să trec iar eu am arătat în plângerea inițială această faptă abuzivă, însă procurorul nu-i întreabă nimic pe jandarmi despre aceste aspecte și nici nu spune nimic în ordonanță despre ele încalcă art. 5 și art. 8 cpp;
    • În înregistrarea MOV009 este evidentă obstrucționarea mea de a pătrunde în str. Comănița de către jandarmi. Procurorul nu face nici o cercetare față de acest aspect. În filmare se vede în prim plan și un jandarm îmbrăcat civil care filmează. Procurorul nu a solicitat înregistrările făcute de acest jandarm încalcă art. 5 și art. 8 cpp;
    • Procurorul Cătălin Strîmbei, în ordonanța din 22.01.2016 dispune delegarea domnului comisar șef Dinu Ion, ofițer de poliție judiciară din cadrul DGPMB pentru efectuarea următoarelor activități, până la data de 25.02.2016:

– audierea, în calitate de martori, a lt.col. Neagu Ion și Năstase Viorel

vizionarea și întocmirea procesului verbal de redare a fișierelor video existente pe dvd-ul cu seria 575-SCU-1657

– identificarea și audierea cameramanilor și/sau jurnaliștilor prezenți la data de 24.07.2012 pe str. Comănița nr. 9, sect. 2, București.

În aceiași zi domnul Dinu a și făcut procesul verbal cerut.

În data de 4.02.2016 PMTMB trimite o solicitare către DGJMB ca lt.col. Neagu Ion și col. Năstase Viorel să se prezinte în data de 17.02.2016, orele 10.00 la parchet pentru a fi audiați în calitate de martori.

Nu se știe ce s-a petrecut mai departe, la dosar nu există declarația de martor a niciunuia dintre cei doi colonei jandarmi. Și avem două posibilități: ori cei doi nu au răspuns solicitării parchetului, ceea ce este de neconceput – deși, ne aducem aminte că Codruța Kioveși a refuzat să meargă la comisia parlamentară, iar K.V.I. a citit o lună până să se hotărască să respecte o decizie a CCR -, ori audierea a avut loc și declarațiile celor doi sunt ascunse undeva de procurori. Ambele variante dovedesc grupul infracțional organizat pe care l-am acuzat în plângerea mea inițială.

Nu s-au identificat și audiat decât doi dintre cei peste 20 de cameramani și jurnaliști prezenți.

  • Prin adresa din 28.04.2014 s-a solicitat SPP-ului o copie a planului de pază/protecție și datele de identificare a tuturor ofițerilor și subofițerilor care au asiguart paza și protecția obiectivului din str. Comănița nr. 9, însă SPP-ul nu răspunde. De ce oare? Sau a răspuns și răspunsul a fost ascuns de procurori?
  • Prin adresa din 6.05.2014 s-a solicitat DGJMB o copie a extrasului de zi pe unitate prin care s-a dispus executarea misiunii din str. Comănița în data de 24.07.2012. DGJMB nu răspunde acestei solicitări sau răspunde și răspunsul este ascuns de procurori.

 

  1. În sentința penală nr. 1/7.01.2013 dată în dos. 315/P/2012 instanța precizeză faptul că: ”Însă, atunci când o persoană se află sub supravegherea sau în custodia organelor forței publice, așa cum a fost petentul la data faptelor pretins săvârșite – ridicat de pe str. Comănița nr. 9 din București, sect. 2, în prezența mai multor camere de televiziune, în vederea conducerii acestuia, cu autospeciala militarilor jandarmi, la sediul unei secții de poliție – exercitarea, în ceea ce o privește, a forței fizice atunci când aceasta nu era strict necesară prin comportamentul său, ori efectuarea, de către funcționarul public, a atribuțiunilor de serviciu în mod incorect, provocând o vătămare intereselor legale ale persoanei, implică pentru autorități obligația de a efectua o anchetă oficială efectivă, indiferent care ar fi calitatea persoanelor în discuție. Odată sesizat conform căilor legale existente, organelor de urmărire penală le revine sarcina de a supune faptele aduse în atenția lor la examenul cel mai scrupulos, pentru ca faptele să fie elucidate și adevărații responsabili identificați. Demararea promptă a unei anchete de către autorități, pentru a se asigura aflarea adevărului pe baza probelor propuse de părți și a celor apreciate ca utile de către procuror, poate, în mod general, să fie considerată a fi de maximă importanță pentru a păstra încrederea publică și adeziunea sa la statul de drept și pentru a preveni orice aparență de toleranță a actelor ilegale sau complicitatea în comiterea acestora, întrucât persoanele aflate sub supravegherea sau în custodia autorităților se află în situație de vulnerabilitate și acestea au datoria de a le proteja.”.

Legat de aceste obligații precizate de instanță putem observa realizarea lor:

– Implică pentru autorități obligația de a efectua o anchetă oficială efectivă! – nimic: făptuitorii principali – comandanții care au dat ordinele – nu sunt audiați (deși doi dintre ei sunt chemați la audiere, dar declarația lor nu există la dosar), probele principale –filmările celor cel puțin 8 operatori ce apar în înregistrarea MOV001, dar și în celelalte – nu sunt la dosar, nu sunt audiați martori la timpul potrivit (ce să mai își amintească acum, după 6 ani?).

– Organelor de urmărire le revine sarcina de a supune faptele aduse în atenția lor la examenul cel mai scrupulos – nimic, tonele de contradicții dintre declarațiile jandarmilor, atât în calitate de martori, cât și în cea de suspecți nu sunt remarcate, nu sunt cercetate, dară-mi-te lămurite.

– pentru ca faptele să fie elucidate – nimic

– pentru ca adevărații responsabili identificați – nimic

Demararea promptă a unei anchete de către autorități, pentru a se asigura aflarea adevărului pe baza probelor propuse de părți și a celor apreciate ca utile de către procuror, poate, în mod general, să fie considerată a fi de maximă importanță pentru a păstra încrederea publică și adeziunea sa la statul de drept și pentru a preveni orice aparență de toleranță a actelor ilegale sau complicitatea în comiterea acestora – nimic.

Așadar nimic din aceste obligații pe care instanța penală le-a dispus procurorului nu au fost îndeplinite, pentru care sunt vinovați toți cei 6 procurori de caz.

  1. În plus, procurorul încalcă dispozițiile senținței penale nr. 1/7.01.2014 a TMB și nesocotește complet dispozițiile sentinței civile nr 4907/27.03.2013.

În sentința penală nr. 1 din 7.01.2014, instanța constată un număr mare de obligații neîndeplinite de procurorul Scarpet în dos. 315/P/2012, obligații pe care nici procurorul Voinigescu nu le îndeplinește:

  • deși în susținerea plângerii petentul a indicat un număr de martori, procurorul nu a efectuat verificări pentru identificarea acestora și pentru a constata dacă aceștia se aflau pe data de 24.07.2012 în jurul orelor 15-16 pe strada Comănița nr.9 din București, sector 2;
  • procurorul a omis să analizeze dacă proba cu toți martorii este concludentă și utilă, audiindu-i doar pe alți militari jandarmi;
  • procurorul nu a arătat dacă prezența petentului Avrămuță Cezar Cătălin în zona publică din București, strada Comănița nr.9, sector 2, ar fi fost inoportună sau interzisă;
  • procurorul nu a arătat dacă petentul Avrămuță a săvârșit sau se pregătea să săvârșească o faptă ce constituie infracțiune sau contravenție, pentru a se impune legitimarea sa de către militarii jnadarmi și conducerea lui la o secție de poliție;

În acest context se impune a se arăta că, prin sentința civilă nr. 4907/27.03.2013 pronunțată în dosarul nr. 30207/300/2013, Judecătoria sectorului 2 București a admis plângerea petentului împotriva procesului verbal seria JO nr.0582373/25.07.2012 întocmit de DGJMB, a anulat procesul verbal contestat și a înlăturat sancțiunile aplicate. În considerentele hotărârii judecătorești se reține că nu a fost probată vinovăția contravențională a petentului, prezumția de nevinovăție a sa nefiind răsturnată, fiind chiar susținută de înregistrările administrate de intimata jandarmeria Română, din care rezultă că petentul a avut un comportament liniștit, pacifist, total opus celui de care a fost acuzat;

  • organul de urmărire penală nu a stabilit dacă, față de circumstanțele prezenței petentului în zonă, se impunea folosirea forței în condițiile art. 27, alin. 4 din Legea 550/2004, câtă vreme petentul a depus în susținerea plângerii sale certificatul medico-legal nr. A2/4918/25.07.2012;
  • față de cererea părții vătămate, procurorul a omis să analizeze dacă proba cu înregistrări video efectuate de televiziunile prezente la locul evenimentului este concludentă și utilă.

Instanța admite plângerea petentului Avrămuță Cezar, desființează ordonanța nr. 315/P/2012 din 19.08.2013 și trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale. În vederea îndeplinirii imperativului privind efectuarea unei anchete efective care să ducă la stabilirea adevărului, la identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, procurorul urmează să constate următoarele fapte și împrejurări (prin următoarele mijloace de probă):

  • care a fost misiunea celor cinci militari la data de 24.07.2012 în strada Comănița nr. 9 din București, sect. 2, ce acte au fost întocmite înainte de misiune și ulterior îndeplinirii acesteia (în afara procesului verbal de contravenție), sau dacă nu erau desemnați în misiune în zona respectivă, modalitatea de sesizare și deplasare a acestora la locul menționat (declarații de învinuiți, declarații de martori, înscrisuri);
  • dacă din pespectiva art. 6 și 7 din Legea nr. 60/1991, sau din perspectiva altor acte normative, prezența părții vătămate Avrămuță Cezar Cătălin în zona publică din București, str. Comănița nr. 9, sector 2, era legală (declarații, înscrisuri) – răspunsul DGJMB este evaziv;
  • câți militari jandarmi au filmat în data de 24.07.2012 în jurul orelor 15-16 în zona străzii Comănița nr. 2 din București, sector 2, care este numele acestora, dacă filmarea incidentului cu privire la partea vătămată s-a efectuat neîntrerupt sau nu, iar dacă da, care este motivul pentru care tocmai momentul introducerii părții vătămate lipsește de pe înregistrare; unde se află suportul original al imaginior video înregistrate; dacă imaginile de pe suportul optic 575 SCI 1657 au fost prelucrate sau nu (declarații, înregistrări video, înscrisuri) – răspunsul DGJMB este mincinos pentru că cel puțin încă doi cameramani jandarmi apar în filmare în timp ce filmau;
  • procurorul urmează să solicite – de la posturile de televiziune care au avut care de reportaj și cameramani la locul incidentului – imaginile video înregistrate de aceștia, pe care îi va și audia în calitate de martori, pentru a verifica atât susținerile părții vătămate, cât și apărările învinuiților în sensul că nu i-au produs nicio vătămare acesteia, iar dacă există contraziceri între persoanele ascultate în cauză, va proceda la confruntarea acestora;
  • pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, pentru îndeplinirea scopului procesului penal, astfel cum este definit acesta în art. 1 Cpr.pen., procurorul urmează să folosească orice mijloace de probă.

 

Niciuna dintre aceste obligații stabilite de instanță nu a fost realizată de procuror, încălcând astfel numeroase prevederi ale cpp și comițând astfel abuz în serviciu.

 

  1. Toți procurorii nesocotesc complet Ordonanța din 3.03.2014 din 11/P/2014 privind pe generalul maior Pop Gavrilă și alții, față de care se efectuează acte de urmărire penală pentru un număr de 15 infracțiuni, prin care se declină competența către PMCMA, Ordonanța din 13.03.2014 din dos. 21/P/2012 PMCMA prin care se declină soluționarea dosarului privind pe colonelul Vasilică Ovidiu și alții pentru aceleași 15 infracțiuni, și Ordonanța din 8.08.2014 dată de col. Rusu Gheorghe în dosarul 340/P/2014 prin care s-a dispus începerea urmării penale in rem cu privire la 15 infracțiuni din noul cod penal. Așadar pentru un număr de 12 infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală nu a făcut nici un act de urmărire penală, aceiași situație petrecându-se și față de col. Vasilică Ovidiu încalcă art. 5 și art. 8 cpp.

 

ART.321 Falsul intelectual (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de cãtre un functionar public aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurãri necorespunzãtoare adevãrului ori prin omisiunea cu stiintã de a insera unele date sau împrejurãri, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.

  1. Procurorul Voinigescu, în ordonanță, face numeroase afirmații mincinoase/neadevărate sau omite cu știință să precizeze unele date sau împrejurări:
    • La pg. 1, ultimul paragraf, procurorul reține că eu am arătat că ”mă aflam în greva foamei, care este, ce-i drept o formă de protest extrem. În tot restul ordonanței uită/omite să țină cont de acest aspect esențial în raționamentele pe care le face, dar insistă să afirme de două ori, în prima și a doua pagină, că ”mă aflam la fața locului pentru a protesta, cu alte cuvinte îmi face un proces de intenție!
    • La pg. 2, primul rând, procurorul reține că: ”Imediat după ce a coborât din autoturism a fost întâmpinat de către un jandarm (sublocotenentul ”Popa”) care a încercat să îl oprească să se deplaseze pe stradă”. A ținut cont undeva de această susținere, care este și probată de multe dintre declarațiile jandarmilor, dar și de proba video? Nicidecum! A omis să țină cont în continuare de acestă susținere concordantă cu declarația mea și probată de îregistrarea video;
    • La pg. 2, prf. 6, procurorul reține că, audiați în calitate de martori, cei 7 jandarmi – Popa, Toader, Cîinaru, Ispas, Paraschiv, Neagu, și Dumitrescu -, au declarat căl-au condus pe Avrămuță Cezar Cătălin (ACC) la sediul Secției 6 de Poliție, unde a și fost sancționat contravențional, întrucât a refuzat să se legitimeze și a desfășurat acțiuni de protest fără a avea autorizație în acest sens, însă nu au exercitat acte de violență asupra sa”. Afirmația este neadevărată pentru că jandarmii Popa, Toader și Cîinaru, audiați în 27.11.2012 au declarat aproape mot-a-mot că am fost dus la secție pentru că ”a tulburat liniștea publică, scandând lozinci antiprezidențiale”, toți 3 nepomenind nimic de legitimare și nici de autorizație lipsă, adică exact invers decât ceilalți 4 jandarmi. Omite să precizeze –fals intelectual- procurorul aceste poziții total contradictorii, și să le elucideze – abuz în serviciu.

Nu clarifică procurorul nici ce înțelege domnia sa prin formula ”a desfășurat acțiuni de protest fără a avea autorizație în acest sens”. Nici din declarațiile jandarmilor nu reiese ce înțeleg aceștia prin această propoziție. Pentru a vedea dacă aveam sau nu aveam ceea ce pretindeau jandarmii că nu aveam (pentru că ulterior au schimbat declarația). Dar oare mi-au solicitat ei să le prezint o astfel de autorizație? De unde știu ei atunci că nu aveam?

Din formulare se înțelege că este vorba despre o autorizație pentru a desfășura o acțiune de protest. Să considere cumva jandarmii că o acțiune de protest este o acțiune economică și atunci firește, legea ne spune că ne trebuie, în unele cazuri specifice ce-i drept, o autorizație? Ar trebui să ne precizeze, poate că eu aveam ceea ce consideră dânși că îmi lipsea, și nu știam. Cel mai bine ar fi să ne prezinte jandarmii o astfel de autorizație; de exemplu autorizația #rezist pentru protestul ce are loc de mai bine de un an în Piața Victoriei. Sau de la alte mii de proteste care au avut loc în România în ultimii 10 ani.

Așadar acceptă procurorul declarații neclare, pe care nici nu încearcă să le clarifice pentru aflarea adevărului.

  • Nu pomenește procurorul nimic despre declarațiile din 4.03.2013 în care jandarmii își schimbă declarațiile anterioare referitoare la motivația acțiunilor lor astfel:

Toader din ”tulburare a liniștii publice prin scandare de lozinci” în ”refuz de însoțire”;

Dumitrescu din ”refuz de legitimare și protest fără autorizație” în ”refuz de însoțire”;

Neagu și Ispas din ”refuz de legitimare și protest fără autorizație” în ”refuz de legitimare”;

– doar Câinaru rămâne la declarația inițială de ”tulburare a liniștii publice prin scandare de lozinci”.

Așadar contradicțiile între declarațiile jandarmilor sunt enorme, și rămân neclarificate până la sfârșitul cercetărilor.

În plus, avem deja de-a face cu o infracțiune nouă, și anume falsul în declarații.

  • La pg. 3, prf. 3, procurorul reține faptul că, audiat în calitate de învinuit, Ispas a declarat că am fost condus la secție pentru că ”ar fi refuzat legitimarea, după ce proferase în public unele sloganuri electorale”. Continuă apoi afirmând că, ”De asemenea, învinuiții Popa, Toader, Cîinaru și Neagu au făcut vorbire despre aceeași desfășurare a evenimentelor”.

Iarăși distorsionează grav procurorul adevărul în ce privește cele declarate de jandarmi. Pentru că declarațiile jandarmilor sunt următoarele:

Ispas – refuz de legitimare, proferarea în public a unor sloganuri electorale fără a fi autorizat de primărie;

Neagu – refuz de legitimare, scandare lozinci electorale fără a avea aprobare de la primărie;

Popa – tulburare a liniștii publice, scandare de lozinci antiprezidențiale;

Toader – tulburare a liniștii și ordinii publice, prin proferarea de injurii grave la adresa președintelui și la adresa noastră;

Cîinaru – profera injurii la adresa noastră, a trecătorilor și a președintelui.

Putem observa cu ușurință că doar Ispas și Neagu mai susțin refuzul de legitimare și scandare de lozinci antiprezidențiale, în timp ce Toader și Câinaru rămân la tulburarea liniștii publice prin proferarea de injurii. Popa este la mijloc, susținând doar tulburarea liniștii prin scandare de lozinci. Observăm că toți au uitat ca prin minune de lipsa autorizației.

Așadar, pentru domnul procuror, ”refuzul de legitimare și scandare de lozinci antiprezidențiale”, pe de-o parte și ”tulburarea liniștii publice prin proferarea de injurii” pe de cealaltă parte, constituie aceeași desfășurare a evenimentelor! Această acceptare a contrazicerilor între suspecți nu înseamnă deloc lămurirea cauzei sub toate aspectele și aflarea adevărului.

Un astfel de procuror  în dosar, mă mir că nu a concluzionat că eu i-am ultragiat pe jandarmi! Ca să fie limpede cine instrumentează cauzele penale în România!

Apoi s-ar cuveni să observăm că falsul în declarații se amplifică, dar rămâne totuși complet necercetat dacă nu și neobservat de procuror.

  • Și poate a uitat procurorul că trebuie, conform potrivit art. 5 cpp, să ”asigure, pe baze de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei”. Așadar jandarmii trebuie să și probeze afirmațiile făcute, conform și principiului stabilit de 249 cod procedură civilă – ”Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”. Unde sunt probele pentru toate pretențiile jandarmilor?

În primul rând proba video, pentru care exista dispoziția nr. 245.579/20.07.2012 ca toate acțiunile operative să fie filmate. Nu și-au făcut datoria jandarmii cu pricina sau o proba a fost falsificată și una ascunsă?

Au dat un exemplu măcar jandarmii de o lozincă proferată, sau de o injurie adresată instituților sau lor?

A coroborat procurorul aceste declarații ale jandarmilor cu declarațiile mele, cu declarațiile jandarmilor care precizează că nici nu am coborât din mașină că am și fost luat în primire de jandarmi, și mai ales cu proba video MOV001? Răspunsul este evident: NU.

  • La pg. 4, prf. 4, procurorul vorbește despre Sentința penală nr. 1/07.01.2014 care a desființat ordonanța din dos. 315/P/2012 dată în 19.08.2013 și prezintă unele motive care au dus la acea soluție, uitând multe altele, mai importante. Omite să prezinte și măsurile pe care procurorul avea obligația de a le realiza, tocmai pentru că nu le împlinește.
  • La pg. 5, prf. 2, prezintă declarația martorului Ristea Andrei, operator imagine la DIGI24. Deși acesta vorbește despre o acțiune petrecută în data de 07.2012 sau mai degrabă în 19.07.2012, nu e foarte clar, însă în nici un caz despre acțiunea din 24.07.2012, procurorul nu sesizează această eroare, ca și când nici n-ar conta. Oricum, pentru că este o declarație de martor, ar fi trebuit să o ia în considerare și să rețină că respectivul declară că ”nu a auzit ca acesta să le adreseze injurii jandarmilor, care au atenționat-o de mai multe ori asupra interdicției de a se apropia de sediul de campanie”. Așadar martorul susține că nu a auzit să le fi adresat injurii jandarmilor, mărturie de care nu a ținut cont.

A mai afirmat martorul că ”la fața locului se aflau mai multe echipaje de jandarmi”, fără ca aceasta să-l pună pe gânduri pe procuror.

  •  La pg. 5, prf. ultim, procurorul reține că DGJMB afirmă: ”În continuare, s-a arătat că, la data de 24.07.2012, în zona străzii Comănița au efectuat filmări operative plt.maj. Gheorghe Mihai și plt.maj. Neagu Ion, primul prezent în zonă doar o scurtă perioadă de timp, fiind redirecționat în altă parte”.

Dacă declarațiile jandarmilor sunt evident mincinoase și nu poți pune bază în ele, declarațiile DGJMB sunt un pic mai responsabile (vom vedea că nu cu mult)! Așa că procurorul ar fi trebuit să țină cont de afirmația DGJMB și ar fi trebuit să-l audieze și pe Gheorghe Mihai și să solicite explicit filmările acestuia, pentru a afla adevărul, așa cum prevede cpp, mai ales că în final pretinde că nu au fost probe din care să reiasă infracțiunile sesizate.

  • Tot la pg. 5, prf. ultim, procurorul mai reține afirmația DGJMB: ”Filmarea s-a efectuat prin mai multe videoclipuri de scurtă durată ce au surprins numai momentele importante, momentul în care persoana vătămată a fost introdusă în autospecială nefiind înregistrat deoarece Neagu, deși inițial a apăsat pe butonul de înregistrare, în mod neintenționat a oprit filmarea în încercarea de a o evita pe prima, în momentul în care a observat-o pe aceasta alergând în direcția sa”. Trecând peste justificarea fantezistă a nefilmării urcării mele în dubă, în contradicție totală cu declarațiile anterioare referitoare la subiect, se cuvine să reținem faptul că toate momentele importante, mai puțin introducerea mea în dubă au fost filmate! Aceasta este dovada clară că eu nu am proferat lozinci sau sloganuri electorale, nici nu am adus injurii, nici nu am desfășurat activități de protest, nici nu mi s-a cerut legitimarea și nici însoțirea și nici nu am refuzat legitimarea și nici însoțirea. Pentru că toate aceste chestiuni – strigăte, țipete, proferarea de lozinci, injuriile, refuzul de legitimare, acțiuni de protest – sunt extrem de importante, vitale chiar, într-un cuvânt sunt probe în dovedirea faptelor contravenționale. Ori misiunea jandarmului cameraman era tocmai să adune probe, ceea ce a și făcut de altfel; numai că nu au existat fapte contravenționale, așa că nu au avut ce probe să adune împotriva mea, iar probele faptelor lor infracționale le-au ascuns.

Ne putem gândi ce sarcină simplă avea jandarmul cameraman: să filmeze tot ce fac, nimic mai mult. Nu era cazul unei altercații între suporteri pe stadion, de exemplu, unde cameramanul trebuie să decidă dintre mei multe ”ținte” posibile, care este cel mai important.

Și bineînțeles că procurorul nu ține cont de aceste probe coroborate care spun aceasta. Și este totodată, dovada clară că jandarmii mint, comițând numeroase falsuri în declarații. Dar și că procurorii îi acoperă.

  • La pg. 6, prf. 1, procurorul reține că: ”La dosarul cauzei a fost atașat suportul optic tip dvd cu înregistrările efectuate de cadrele DGJMB, însă, conform procesului-verbal de vizionare a acestui dvd, nu au reieșit elemente de fapt care să intereseze direct cauza, doar date care oricum au fost arătate în declarațiile părților”.

Așadar filmarea tuturor evenimentelor importante – după cum a declarat chiar DGJMB dar și Neagu (care pretinde că a filmat, eu cred că nu el a filmat) – nu conține elemente care să intereseze direct cauza! Se poate o mai mare contradicție? Și de data asta procurorul omite să clarifice.

  • La pg. 6, prf. 1, procurorul mai reține că: ”De asemenea, la dosarul cauzei a fost atașat dvd-ul seria 575SCI2940, într-una dintre filmări …. întreaga scenă fiind filmată de mai multe persoane aflate la fața locului”. Unde sunt acele filmări? Nici una dintre celelalte filmări – cel puțin 6 care se observă în filmulețul MOV001 nu a ajuns în dosar pe parcursul a 6 ani de cercetare, deși eu le-am solicitat încă de la început. De ce oare se încalcă procurorii atât de grav prevederile cpp?
  • La pg.6, prf. 2, procurorul reține: ”Fiind audiat în calitate de suspect, Neagu și-a menținut declarațiile date anterior în cauză, făcând însă câteva precizări suplimentare”. Omite să spună procurorul că declarațiile anterioare ale lui Neagu conțineau numeroase contradicții, atât cu cele susținute de el în acele declarații cât și cu cele susținute de colegii săi. Și omite și să le cerceteze, dară-mi-te să le clarifice.
  • Precizează Neagu chiar la începutul declarației din 6.05.2014 că: ”În data de 24.07.2012, nu știu exact dar cred că, cu o zi în urmă s-a stabilit în OZU executarea unei misiuni pe str. Comănița nr. 9, la sediul de campanie al președintelui suspendat. În OZU au fost menționate efectivel de militari de jandarmi participante, dotările tehnice și perioada misiuni…. Din câte îmi amintesc eu necesitatea executării misiunii pe str. Comănița era dată de prezența numitului Avrămuță la adresa menționată încă din primele zile de când președintele suspendat și-a stabilit locul de campanie în acel loc”.

Așadar era o misiune care îmi era dedicată, tuturor li s-a prelucrat aceasta, așa cum relatează toți jandarmii în 2014, dar ei pretind că nu mă cunoșteau și era nevoie de legitimare pentru a afla cine sunt! Așadar procurorul ”face pe prostul” și omite să cerceteze contradicțiile și să descopere afirmațiile mincinoase.

Și nici nu solicită OZU pentru a vedea exact efectivele de jandarmi și mai ales câți jandarmi cu camere în dotare erau prezenți.

  • Mai precizează Neagu: ”Nu-mi amintesc ora exactă dar cred că înainte de a sosi la fața locului Avrămuță a venit și comandantul Batalionului I, dl.col. Năstase Viorel iar apoi a sosit și șeful de stat major lt.col. Neagu Ion”. Bineînțeles că și această afirmație extrem de importantă este ignorată de domnul procuror.
  • În continuare Neagu este întrebat de procuror ”Ce a determinat legitimarea și conducerea la secție a numitului Avrămuță?”. Se cuvine să remarcăm faptul că procurorul susține, prin formularea întrebării, că ar fi existat o solicitare de legitimare, deși toate probele dovedesc contrariul: afirmațiile mele, filmarea MOV001 și declarațiile jandarmilor care și ei susțin că am fost interpelat de jandarmul Popa și negociatorul Dumitrescu imediat ce am coborât din mașină, fiind filmat de la bun început, iar pe înregistrare nu apare o astfel de solicitare.

Răspunsul lui Neagu este: ”Când a ajuns la fața locului Avrămuță a parcat mașina în apropierea imobilului în care își avea sediul președintele suspendat, pe o străduță alăturată. După ce a coborât din mașină, negociatorul Dumitrescu s-a dus la Avrămuță să-l întrebe ce intenții are, astfel că între cei doi a existat o discuție după care am observat că Avrămuță a început să fugă evitând discuția cu negociatorul și îndreptându-se către imobilul susmenționat”. Și continuă spunând: ”Șeful echipajului, dl.lt. Popa mi-a ordonat încă de când am ajuns la obiectiv ca în cazul în care apare Avrămuță să îl filmez pentru a ne protejade eventuale acuzații netemeinice și pentru a avea probe împotriva lui în cazul în care săvârșea vreo contravenție sau infracțiune”.

Din aceste două paragrafe reiese limpede declarațiile mincinoase ale jandarmilor și abuzurile procurorilor. Primii se fac că nu mă cunosc și pretind că mi-ar fi solicitat legitimarea pentru a afla cine sunt iar ce-i de-ai doilea se prefac că așa e. Ce poate fi mai caraghios? Poate doar un judecător care să le țină isonul și să zică și el că nu este nici o contradicție aici. Eu le recomad tuturor cu mare căldură să consulte un psihiatru. Cred că ar fi singura circumstanță atenuantă în cazul lor!

Se cuvine apoi să observăm că Neagu nu răspunde la întrebare procuroruluiCe a determinat legitimarea și conducerea la secție a numitului Avrămuță?”. Însă din răspunsul lui reiese indirect răspunsul și anume ceea ce am susținut tot timpul: faptul că am fost interpelat imediat ce am coborât din mașină, faptul că nu am strigat nimic, faptul că nu mi s-a cerut legitimarea sau însoțirea la secție și faptul că neexistând o solicitare nu aveam ce să refuz.

Din paragraful doi reiese că Neagu a înțeles exact cele 2 scopuri ale filmărilor și atunci: ori a îndeplinit ordinul și atunci cineva a falsificat înregistrările prin secționarea acestora și oprirea doar a celor mai puțin grave pentru ei, ori nu a îndeplinit ordinul și atunci se face răspunzător și el și comandanții care nu l-au instruit corespunzător. Trebuie coroborate acestea cu faptul că jandarmii se aflau și sub prevederile dispoziției nr. 245579/20.07.2012 care preciza că ”…veți lua măsura punerii la dispoziție efectivelor o cameră de luat vederi din dotarea unității, pentru înregistrarea momentelor operative Luați măsuri de instruire a efectivelor în vederea îndeplinirii în bune condițiuni a misiunii”.

Nu a lămurit procurorul adevărul nici cu privire la aceaste fapte.

  • Ori chiar în paragraful următor Neagu declară: ”Precizez că eu am efectuat înregistrările audio-video cu o cameră marca Sony, dar nu am filmat neîntrerupt. Filmam câte un minut două după care întrerupeam camera deoarece nu eram atestat să efectuez astfel de filmări. Așa am considerat eu că se face filmarea. Cred că înregistrarea originală s-a efectuat pe un memory-stick, iar la sediul unității a fost transferată în calculator”.

Aici avem o situație foarte complicată. Neagu declară clar că nu era atestat să efecueze astfel de filmări, declarație susținută și de colegi în acele zile din mai 2014. Asta intră în mare contradicție cu declarațiile DGJMB și cu prevederile dispoziției nr. 245579/20.07.2012. Și cu declarațiile ulterioare ale lui Neagu. Cineva minte grav aici, și lucrul acesta nu a fost lămurit de procuror. Avea sau nu Neagu atestat să filmeze? A fost infuențat el de comandanți să-și schimbe declarațiile?

Apoi faptul că filmarea originală a fost făcută pe un memory-stick este conform procedurilor? Nici asta nu a lămurit și nici nu a căutat să lămurească procurorul aceste precizări și nici măcar nu le-a reținut.

  • În continuare Neagu mai precizează: ”Deoarece Avrămuță a refuzat să urce în autospecială, colegii săi l-au urcat folosind forța, însă, înainte de asta, în timp ce fugea pe stradă, acesta a alunecat și a căzut chiar în apropierea autospecialei, loc în care a fost prins de colegii săi”. Mai târziu precizează că ”În timp ce fugea, din câte îmi amintesc, Avrămuță a alunecat chiar în apropierea autoturismului jandarmeriei, tot atunci fiind prins de colegii mei. Nu rețin exact în ce poziție a căzut Avrămuță dar această împrejurare a fost surprinsă de mine personal”. Și mai apoi spune Neagu: ”precizez că eu l-am filmat când a coborât din mașină, când a fugit, când s-a împiedicat și a căzut, în mașină și la sediul secției”. Și deși declară de trei ori acest lucru, totuși la dosar nu se află momentul cu coborârea mea din mașină și nici împiedicarea, căderea și nici prinderea mea de către jandarmi. A mințit Neagu sau a fost falsificată înregistrarea? Nu lămurește domnul procuror.

Filmarea MOV001 se întrerupe la sec. 43, și surprinde faptul când m-am ridicat și am fugit. Nu surprinde așadar ”alunecarea mea, prinderea mea de către jandarmi și urcarea forțată în dubă”, episod ce putea dura aprox. 20 sec.

Reține însă procurorul declarația expresă a lui Neagu că am fost urcat cu forța, situație concordantă cu declarația mea dar și a celorlalți jandarmi.

  • Declarațiile lui Neagu arătate la punctele 6.14, 6.15, 6.16, 6.17 și 6.18 sunt reținute de procuror la pg.6, prf. 2, în doar următoarele cuvinte: ”După sosirea la fața locului Avrămuță a fost întâmpinat de către negociatorul Dumitrescu, între cei doi având loc o scurtă discuție, însă imediat primul a fugit în direcția imobilului la care se afla sediul de campanie al Președintelui suspendat al României. Anterior, pentru evitarea formulării unor plângeri împotriva membrilor echpajului, lt. Popa i-a ordonat lui Neagu să filmeze în cazul în care apărea la fața locului Avrămuță, ceea ce a și făcut, filmându-l pe acesta de când a coborât din propriul autoturism, până când a fost imobolizat și urcat în autospecială.

Așadar, filmarea – este vorba de MOV001 -, care este la dosar, surprinde tot evenimentul (mai puțin urcarea în dubă), ceea ce este concordant și cu ce spune DGJMB, cu ce spun eu, și, vom vedea, cu ce spun și alți jandarmi, și este în acord cu ordinul primit de Neagu dar și cu decizia nr. 245579/20.07.2012 a DGJMB. Ca atare concluziile trase la pct. 6.10 (lipsa tulburării liniștii publice, lipsa solicitării de legitimare și a refuzului de legitimare) sunt întărite și de această declarație. Cu toate astea, deși această situație este reținută identic și de domnul procuror, acesta nu ține cont de ea în concluziile finale, fiind omisă în mod intenționat.

Mai reține procurorul că filmarea lui Neagu a fost făcută ”până când a fost imobolizat  și urcat în autospecială”. Cum filmarea se termină la sec. 43, se poate trage concluzia că, în fapt, până la urcarea în autospeciala Jandarmeriei au mai trecut decât câteva secunde, 10-15, maximum 20. Așadar tot acest prim episod, de când am coborât din mașină până la urcarea forțată în dubă a durat aprox. 1 minut.

  • În finalul prf. 2 al pg. 6, procurorul mai reține din declarația lui Neagu faptul că ”Suspectul a mai arătat că Năstase Viorel, comandantul Batalionului I, a ordonat ca Avrămuță să fie îndepărtat din zonă, în timp ce lt.col. Neagu, șef de stat major, i-a ordonat lui Toader să-l sancționeze contravențional pe acesta”. Situația relatată este concordantă cu susținerea mea dintr-un început că făptuitorii principali sunt reprezentanții Jandarmeriei, conducerea acesteia, dar și cu decizia nr. 245579/20.07.2012 a DGJMB, care precizează că ”decizia privind concepția de acțiune pentru gestionarea sau rezolvarea situațiilor deosebite urmând să fie luată de către Directorul General al DGMB și transmisă elementelor de dispozitiv de către comandantul unității aflate în sercviciu și că ”Orice situație, date sau informații apărute, vor fi raportate imediat la Centrul Operațional în vederea luării măsurilor care se impun. Luați măsuri de instruire a efectivelor în vederea îndeplinirii în bune condițiuni a misiunii”.

Cu toată aceste declarație fără echivoc, cu toate că toți militarii declară în ambele plângeri împotriva  ordonanțelor date în dos. 315/P/2012 căei nu au făcut altceva decât să respecte cu strictețe ordinele date” cu toate că procurorul este militar și știe că militarii acționează exclusiv pe bază de ordin și regulament, și deși acest fapt îi fusese impus domnului procuror și de către instanța penală și solicitat insistent de mine ca fiind principala faptă acuzată, totuși, nici unul dintre comandanții Năstase sau Neagu nu au fost audiați pentru a lămuri faptele petrecute.

Această stare de fapt dovedește limpede intenția clară a domnului procuror de a nu lămurii cauza cu adevărat, în fapt de a-i proteja pe principalii făptași, și dovedește grupul infracțional căruia i s-a alăturat.

  • Mai precizează Neagu, iar procurorul nu reține asta, la întrebarea procurorului dacă ”Înainte de a fi legitimat Avrămuță a săvârșit sau pregătea săvârșirea vreunei contravenții?”, că ”Posibil că da. Eu nu aveam de unde să știu ce avea de gând să facă Avrămuță dar cred că știau colegii care au primit ordin să-l legitimeze. Știu că dl.comandant col. Năstase Viorel a ordonat ca Avrămuță să fie îndepărtat din zonă”.

Așadar Popa avea ordin să mă legitimeze de la Năstase și să mă îndepărteze din zonă, declarația este la dosar și procurorul o ignoră complet. De ce nu-l audiază pe Năstase pentru a stabili adevărul, câte vreme el a ordonat acțiunea? Asta este dovada clară a faptului că procurorul nostru face parte din grupul infracțional organizat la vârful Jandarmeriei și al SPP-ului.

Mai departe Neagu precizează: ”… fiind filmat când a urcat în sediul secției, aici a sta de vorbă cu șeful statului major, dl.lt.col. Neagu Ion… Dl.lt.col Neagu i-a ordonat lui Toader să-l sancționeze contravențional pe Avrămuță, astfel acesta s-a conformat”.

Și în acest caz avem de-a face cu aceiași ignorare completă a unei probe esențiale în descoperirea adevărului. Și aceiași încercare de acoperire a grupului infracțional organizat.

  • Mai reține domnul procuror, din declarația lui Toader dată în 6.05.2014 (audierea a durat 1h 40min), faptul : ”Suspectul Toader și-a menținut declarațiile, arătând că legitimarea și conducerea la secția de poliție a lui Avrămuță a fost necesară deoarece acesta, când a ajuns la fața locului, a început să țipe, a expus pancarte electorale și s-a angajat în discuții contradictorii cu persoanele prezente, tulburând liniștea publică. De asemenea a refuzat să se legitimeze la solicitare. Anterior urcării acestuia cu forța în autospecială, negociatorul Dumitrescu a încercat fără succes să discute cu acesta”.

Cât de penibilă și de mincinoasă este o astfel de declarație? Și nici procurorul care a luat declarația – procurorul Strîmbei – și nici procurorul care a evaluat-o, nu s-au sesizat că sunt mincinoase, dovedind astfel complicitatea cu jandarmii mincinoși.

Toate minciunile din declarația lui Toader frizează inconștiența și sunt demontate de probele anterioare. În plus, așa cum declară Cîinaru, ei au stat în mașină și nu au văzut și nici auzit ceea ce s-a petrecut. Chiar și Toader spune că ” … a apărut Avrămuță … În acel moment lângă sediul de campanie se afla dl.lt. Popa împreună cu Ispas și cu negociatorul Dumitrescu iar eu cu ceilalți colegi mă aflam într-o zonă mai îndepărtată așteptând ordinele șefului de misiune”.

Remarcăm faptul că, totuși, și Toader confirmă urcarea mea cu forța în duba jandarmeriei, iar procurorul consemnează asta.

  • Precizează însă Toader, iar procurorul nu reține, că ”Încă de la momentul la care a apărut Avrămuță acesta a fost filmat de colegul Neagu și din câte știu acesta a vrut să filmeze tot incidentul, însă nu știu dacă a reușit acest lucru. Camera cu care s-a filmat era din dotarea DGJMB și a fost adusă la locul respectiv tocmai pentru a fi efectuate filmări. În continuare Avrămuță nu a încetat din țipete și scandări astfel că dl.lt. Popa mie și colegilor mei ne-a transmis prin stație să ne deplasăm cu mașina în fața sediului de campanie iar când am ajuns dl.lt. Popa împreună cu dl. Ispas l-au condus la mașină, l-au urcat în mașină și ne-au spus să mergem la secția 6 Poliție”.

Coroborând filmul MOV001 cu această declarație putem afirma că Popa nu avea când să

dea ordin jandarmilor, pentru că a fost tot timpul foarte aproape de mine iar mașina a și apărut la sec. 35. Așadar ordinul era dat înainte de începerea filmării, conform unei planificări exacte. Cine a făcut acest plan și care era acesta? Este una dintre întrebările fundamentale pentru a cunoaște adevărul despre evenimentele cercetate.

  • Nu spune nimic Toader despre ordinul primit de la col. Neagu, și anume să mă sancționeze contravențional. Cine face declarație mincinoasă: Neagu sau Toader?
  • Întrebat de procuror ”De ce credeți că era necesară legitimarea lui Avrămuță și conducerea la sediul secției de poliție?”, acesta răspunde: ”Pentru că țipa și tulbura liniștea publică”. Întrebat de avocat dacă ”S-a făcut vre-un instructaj cu privire la delimitarea dintre susținerea unui candidat la o funcție publică în limite legale și săvârșirea contravenție de tulburare a ordinii publice?”, Toader răspunde: ”Nu. Noi am văzut că acesta a început să țipe și să intre în conflict cu alte persoane de la fața locului și nu a ascultat somațiile negociatorului de a înceta să țipe să se comporte firesc”. Aceleași acuze inventate care constituie mărturie mincinoasă și fals în declarațiiei nevăzând și neauzind nimic, de unde erau.

Despre lipsa autorizației de la primărie nu mai pomenește nimic Toader.

  • Toader mai declară că: ”Ne-am întors în Comănița și am observat că Avrămuță a ajuns imediat după noi. Între timp noi am format pe str. Comănița un cordon dispus chiar în capătul străzii pe unde se făcea accesul rutier…”. Omite procurorul să rețină și să cerceteze această declarația importantă a lui Toader care confirmă declarația mea și filmarea MOV008. Cine, când și de ce a dat acest ordin? Era legal?
  • Foarte importantă este următoarea declarație a lui Toader: ”După ce a revenit de la secția de poliție Neagu nu a mai filmat dar din câte îmi amintesc au fost alte persoane care au filmat doar o singură persoană în același timp”. Așadar au existat mai mulți cameramani civili care au filmat însă filmările acestora nu au ajuns la dosar, deși au fost cerute de procuror. DGJMB ascunde probe, și o face prin cei de la conducere, un fapt deosebit de grav. Cine sunt acești jandarmi civili care au filmat? Unde sunt înregistrările lor și de ce DGLMB nu le-a adus la dosar?
  • Un alt fapt uitat de Toader în primele declarații, dar pe care și l-a reamintit după 2 ani este prezența comandatilor col. Năstase și lt.col. Neagu la fața locului. Fapt omis și de domul procuror. Iar avem fals în declarații pentru Toader și fals intelectual și abuz în serviciu pentru procuror.
  • Procurorul reține la pg. 7, pgf. 2: ”La fel au procedat și suspecții Cîinaru, Ispas și Popa”.

La fel cum? Au dat și ei declarații așa cum au făcut Neagu și Toader, sau au dat declarații asemănătoare? Ce vrea să spună de fapt procurorul este că indiferent ce-au declarat ceilalți, soluția lui este aceiași: clasarea cauzei!

Pentru că, în fapt, declarațiile celorlalți jandarmi nu sunt deloc la fel.

Cîinaru Marian declară: ”În momentul în care Avrămuță a ajuns pe str. Comănița, dl.lt. Popa împreună cu negociatorul Dumtrescu, s-au dus la Avrămuță pentru a discuta cu el, iar după câteva minute celor doi li si s-a alăturat și plt. Ispas. Eu cu plt. Toader am rămas în mașină iar plt. Neagu a început să filmeze din momentul în care lt. Popa a ajuns la Avrămuță.

Precizez că înainte ca lt. Popa și negociatorul să meargă către Avrămuță, acesta din urmă începuse să țipe, să scandeze diverse sloganuri, tulburând astfel liniștea publică.

Eu personal nu cunosc conținutul dintre lt. Popa și negociator pe de o parte, și Avrămuță pe de altă parte, deoarece mă aflam în mașină și nu aveam câmp vizual până la aceștia.

Precizez că eu personal nu l-am auzit pe Avrămuță țipând sau scandând sloganuri electorale, dar știu că acesta este stilul lui.

Precizez faptul că plt. Neagu a început să filmeze după cca. 2 min. din momentul în care dl.lt. Popa împreună cu cu negociatorul Dumitrescu au început să vorbească cu Avrămuță, deoarece plt. Neagu s-a aflat cu noi în mașină iar la un moment dat i-am spus eu lui Neagu să meargă să filmeze. Acesta este și faptul pentru care Avrămuță nu a fost filmat din momentul în care a apărut pe str. Comănița”.

Ce bază se poate pune pe o declarație a cuiva care, deși nu a văzut ce s-a întâmplat, totuși face afirmații sub jurământ? Ce bază pune procurorul pe o astfel de declarație care arată lipsă totală de conștiență a faptului că se află sub jurământ? Toți jandarmii sunt așa de inconștienți? Consider cu prisosință că un medic psihiatric trebuie să ne certifice dacă jandarmii au discernământ!

Avem de-a face cu o declarație delirantă, care nu-i turbură câtuși de puțin certitudinile domnului procuror.

  • Popa Mihai Nicolae a declarat: ”… am rămas în mașină până în jurul orelor 14.30, când pe str. Comănița a apărut Avrămuță într-o mașină probabil un Renault de culoare albă cu număr de Argeș. Nu știam ce mașină are acesta dar l-am recunoscut după aspectele fizionomice. Acesta a intrat cu mașina personală pe str. Comănița, a trecut cu mașina prin fața imobilului în care se afla sediul de campanie al președintelui suspendat iar în capătul străzii a făcut stânga și a oprit mașina.

Imediat după ce Avrămuță a oprit mașina, eu cu negociatorul Dumitrescu Florin am mers la Avrămuță pentru a sta de vorbă cu el. Am vrut (deci nu a reușit ?) să-l întrebăm care este scopul prezenței sale pe str. Comănița. Acesta a refuzat dialogul și a scos din mașină niște coli A4 cu mesaje antipreședinte iar apoi s-a îndreptat către mijlocul străzii și a început să scandeze lozinci antiprezidențiale țipând și deranjând liniștea și ordinea publică.

Declarația lui Popa confirmă ceea ce eu am declarat în plângerea inițială și ceea ce este înregistrat pe MOV001: imediat ce am oprit mașina am fost interpelat și am început ”să scandez” (derajând liniștea publică) abia după ce am fugit în mijlocul străzii și am fost prins în brațe de Popa, nu înainte! Așadar și Popa confirmă concluziile trase la punctul 6.10: nu am proferat lozinci sau sloganuri electorale, nici nu am adus injurii, nici nu am desfășurat activități de protest, nici nu mi s-a cerut legitimarea și nici însoțirea și nici nu am refuzat legitimarea și nici însoțirea. Și bineînțeles că procurorul nu ține cont de aceste probe coroborate care spun aceasta. Și este totodată, dovada clară că jandarmii mint, comițând numeroase falsuri în declarații. Dar și că procurorii îi acoperă.

Popa mai declară în 12.05.2014: ”Precizez faptul că eu personal nu l-am legitimat pe Avrămuță înainte de a hotărâ să-l transportăm la secția de poliție, dar acest lucru era imposibil din cauza faptului că Avrămuță refuza orice dialog. Din câte îmi amintesc colegul meu Dumitrescu îi solicitase lui Avrămuță să se legitimeze în prima fază după ce coborâse din mașină” – cât de absurd? Mă recunoscuse, d-aia venise la mine, totuși mi-ar fi solicitat să mă legitimez! Deși cu 2 propoziții mai înainte declarase că au venit la mine să mă întrebe ce am de gând să fac! Fals în declarații evident. Care ar fi fost rostul legitimării? Veniseră la mine să mă întrebe care este scopul prezenței mele acolo sau ca să mă legitimeze? Pentru ce să mă legitimeze? Pentru coborârea din mașină?

”Precizez că i-am comunicat lui Avrămuță că urmează să-l ducem la secție însă acesta a avut aceiași atitudine de refuz față de noi și pentru a face acest lucru Ispas și Toader l-au luat unul de o mână și altul de cealaltă pentru a-l urca în autoturism și am reușit acest lucru.Când mi-a comunicat că urmează să fiu dus la secție, cine a luat hotărârea, de ce, și când? Și de ce nu apare în filmare? (Ne amintim că totul s-a desfășurat în aprox. 60 secunde).

Eu personal nu i-am ordonat lui Neagu să filmeze și nu știu de unde luase Neagu camera dar probabil de la compartimentul prevenire și combatere. În mod normal echipajele de genul acesta nu au astfel de camere în dotare”. Cine i-a ordonat să filmeze și când? De ce Popa nu știa de acest ordin? Neagu declarase că primise ordin de la Popa!

”Pe str. Comănița știu că până să revină a doua oară Avrămuță își făcuse apariția și dl.lt.col. Năstase Viorel care dăduse ordin ca obiectivul nostru să mai fie asigurat de încă un echipaj care să asigure rezerva de intervenție.”– Rezerva pentru ce intervenție? Ce ordin avea acest echipaj? De ce abia acum și-a amintit și el de apariția comandantului, după 2 ani de la eveniment?

De ce nu suflă o vorbă despre cordonul de jandarmi și despre ordinele primite? De ce procurorul nu reține aceste probe esențiale, încălcând astfel prevederile cpp?

  • Ispas declară în 4.05.2014, iar procurorul nu reține aceste aspecte:

”… ne-au prelucrat faptul că pe str. Comănița, anterior datei de 24.07.2012, și-a făcut apariția o persoană cu numele de Avrămuță care obișnuiește să tulbure ordinea și liniștea publică, prin strigăte și țipete la adresa instituțiilor statului.” – exact ce au susținut jandarmii apoi în declarații. Așadar jandarmii nu au susținut ce au văzut ci ceea ce au fost instruiți.

În jurul orelor 14.45, pe str. Comănița am observat că își făcuse apariția Avrămuță, pe care îl cunoșteam de la misiunile anterioare, deoarece participă frecvent la manifestări și adunări publice.

În momentul în care a ajuns Avrămuță pe str. Comănița, tot echipajul se afla la autoturismul Mercedes Vito. Atunci dl.lt. Popa împreună cu negociatorul Dumitrescu s-au dus în fața sediului de campanie unde se aflau mulți fotoreporteri. Avrămuță a coborât din mașină, iar negociatorul Dumitrescu s-a dus către el, Avrămuță a revenit la autoturismul lui, de unde și-a luat câteva coli A4 cu mesaje electorale, iar în jurul gâtului avea atârnată o pereche de papuci. – declarație concordantă cu a lui Popa.

Negociatorul a revenit către dl.lt. Popa, iar Avrămuță a început să țipe, să strige lozinci antiprezidențiale, a refuzat să se legitimeze, cred că dl. Popa a încercat să-l legitimeze, dar el a refuzat”.

”Menționez faptul că tot acest incident a fost fimat de către dl.plt. Neagu Ion, dar nu știu dacă a filmat neîntrerupt sau momentul exact de la care a început să filmeze.Pe drum Avrămuță a fost de asemenea filmat”.

La sediul secției se afla deja dl.lt.col. Neagu Ion, șeful de stat major al Batalionului 1 Jandami.

  • ”Întrebare avocat: Neagu Ion era specializat sau avea vreo calificare în a executa filmări audio-video?

Răspuns: Nu, din câte cunosc eu, nu are vreo astfel de calificare, iar astfel de filmări se execută de către criminalistul de la Compartimentul Cercetare-Documentare.

În ziua respectivă nu știu ce s-a întâmplat, de ce filmarea respectivă nu a fost efectuată de colegul de la departamentul susmenționat.” Așadar încă o probă că Neagu nu era îndreptățit să filmeze. Cine poate lămuri aceste probleme decât comandanții și cei ce au pregătit operațiunea? Nici un superior nu știa faptul că Neagu ”nu știe să filmeze?”, sau este o practrică a jandarmeriei, de a avea 2 filmări, una făcută de un specialist, și alta de un nespecialist? Cei de la proiectare misiuni ce zic? Cum pot trimite un om neinstruit în misiune? A mai făcut Neagu filmări înainte de aceasta? Dar după? De ce procurorul nu a lămurit aceste chestiuni legate de fapte?

Putem observa precizia datelor din ultima declarație dată de inculpați.

  • Nici unul dintre jandarmii suspecți nu mai susțin în declarațiile din mai 2014 că eu aș fi participat la vre-un protest fără să am autorizație, așa cum au susținut în 2012 și în 2013 aproape toți jandarmii, ci, cu toții vorbesc doar despre tulburarea liniștii publice, adică ceea ce au spus în PV de contravenție. Iarăși procurorul nu ține cont de declarațiile jandarmilor și de contradicțiile dintre ele! De ce?
  • Din 2014 jandarmii nu au mai fost chemați să dea declarații, deși suntem în 2018 și tone de contradicții tropăie în declarațiile acestora. Așadar soluția procurorului nu se bazează pe probe, și este luată fără aflarea adevărului cu privire la fapte, împrejurări și făptuitori, încălcând fragrant prevederile art. 5 și art. 8 din cpp.
  • Vine apoi declarația solemnă a domnului procuror: ”În cauză se va dispune clasarea pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă”.

Este de remarcat că procurorul nu se obosește să spună nici măcar clasica formulare ”în baza acestor situații de fapt” sau ”față de toate cele arătate anterior”.

  • Un fapt foarte important urmează în paragraful următor anunțului de clasare. Și anume prezentarea înregistrării trimise de DIGI24. Pe o jumătate de pagină este prezentată desfășurarea îndubării mele de către jandarmi, fără a sesiza procurorul că înregistrarea prezintă evenimentele din 23.07.2012 și nu evenimentele pe care le cercetează el. Așadar procurorul dă o dispoziție de clasare fără să cunoască evenimentele și fără să le înțeleagă. E noaptea minții!
  • O altă susținere mincinoasă a procurorului este în paragraful următor, pg. 7, prf. 6: ”Fără a se identifica vreo acțiune de lezare directă a membrelor inferioare ale persoanei vătămate, care de altfel nici nu a reclamat ceva în acest sens la acel moment …”. Ori în filmările MOV001, MOV002, MOV003 și MOV006 sunt acuze explicite la adresa jandarmilor că mi-au rupt genunchiul. Și această susținere a procurorului constituie fals intelectual.
  • În paragraful următor procurorul reține că ”la dosar au fost depuse și înregistrări video efectuate de reporterii posturilor de televiziune de la ”Antena 3” și ”Realitatea TV”, însă acestea nu au ajutat la stabilirea situației de fapt”. Iarăși avem o dovadă că procurorul nu a înțeles nimic din cele întâmplate, și filmările celor două televiziuni fiind din 23.07.2012.

Totuși trebuiește cercetată cu atenție și această problemă: de ce televiziunile refuză să trimită înregistrări din data de 24.07.2012 și trimit înregistrările din data de 23.07.2012?

  • La pg. 8, prf. 2 procurorul afirmă: ”În condițiile în care probatoriul nu mai poate fi suplimentat la acest moment procesual, soluția de clasare este singura care corespunde dezideratului aflării adevărului în procesul penal …”. Încă o fals grosolan comis de procuror! Câtă vreme nu au fost audiați șefii jandarmeriei și ai SPP, câtă vreme la dosar nu au venit toate filmările evenimentelor din acea zi nici de la televiziuni și nici de la Jandarmerie și poate SPP, câtă vreme nu s-au cercetat atâtea fapte de care m-am plâns în acțiunea mea, atâta vreme cât există atâtea minciuni în declarațiile jandarmilor nelămurite, afirmația procurorului este scandaloasă și arată complicitatea lui cu faptele jandarmilor, apartenența lui la grupul infracțional organizat.

Declarațiile sunt luate pentru a afla adevărul! Pentru aceasta trebuiesc coroborate, în mod evident, cu toate celelalte probe, și nu poți lăsa probe neluate în seamă. De ce iei declarații dacă nu ți seama de ele? Dacă iei declarații trebuie să îți fie clar în minte care sunt faptele declarate de părți și de martori și să pui întrebări care să clarifice nepotrivirile pentru stabilirea adevărului. Dar dacă tu nu îți dai seama că declarațiile precedente se contrazic între ele, declarațiile aceleiași persoane se contrazic între ele dar chiar și în cadrul aceleiași declarații contradicțiile sunt flagrante, înseamnă că tu nu ești magistrat procuror ci doar un scrib care copiază un text pe care îl aude și care pentru tine nu are nici un sens. Înseamnă de fapt că tu ești complice cu infractorii! Atât procurorul care a audiat martorii și suspecții, cât și cel care a utilizat aceste declarații sunt vinovați de nelămurirea numeroaselor contradicții din interiorul declarațiilor sau între declarații.

  • La pg. 8, prf. 3, procurorul face o afirmație stupefiantă: ”Nici faptul că procesul-verbal de contravenție, prin care Avrămuța a fost sancționat contravențional pentru tulburarea liniștii publice, a fost anulat de către instanța civilă nu este de natură să conducă la o altă concluzie ...”. Câtă vreme toate declarațiile suspecților din 2014, ultimele declarații adică, susțin că am fost introdus cu forța în dubă și sechestrat pentru că am tulburat liniștea publică, exact ce au susținut jandarmii în PV de contravenție, iar PV a fost anulat, deci susținerea lor este falsă, vine procurorul și ne spune că asta nu îl poate face să își schimbe concluzia, concluzie pe care am văzut că a tras-o neînțelegând despre ce fapte este vorba și nereușind să diferențieze între faptele sesizate de mine și cele petrecute altă dată.

Procurorul nesocotește astfel sentința civilă nr. 4907/27.03.2013 a Jud. Sect. 2, prin care instanța a anulat procesul-verbal de contravenție care descria fapta contravențională comisă de mine. Așadar fapta de care am fost învinovățit de jandarmi prin p.v. nu există, toate acțiunile jandarmilor au rămas fără fundament, fiind în întregime ilegale.

Știind toate acestea, jandarmii continuă să susțină faptul că intervenția lor a fost legală, nesocotind, pur și simplu, sentința instanței, ceea ce constituie o condiție super agravantă a faptelor lor. Ce să mai vorbim de poziția procurorului, care ar trebui să înțeleagă mai bine ce-i aia o sentință judecîtorească.

Aceasta nu este decât încă o dovadă evidentă a faptului că și procurorul se alătură grupului infracțional organizat la vârful Jandarmeriei și a S.P.P..

­-

  1. Referitor la sentința civilă care a anulat PV de contravenție, procurorul Voinigescu susține că, jandarmii ar fi încadrat greșit pretinsa mea faptă ca încălcând Legea 61/1991 (încadrare care a dus pe bună dreptate, s-ar înțelege, la anularea sancțiunii primite de instanța civilă), dar eu am încălcat, de fapt, prevederile Legii 60/1991, art. 26 alin. 1 lit. a) și, ca urmare acțiunile jandarmilor asupra mea și a intereselor mele ar fi fost legală.

În primul rând aș sublinia faptul că, Jandarmeria română a analizat timp de mai bine de 4 zile situația mea particulară, (poate chiar din ziua primei mele veniri în Comănița, pe 11.07.2012), iar situația generală, a diferențierii cazurilor ce intră sub influența Legii 60/1991 sau a Legii 61/1991, a fost analizată încă de la înființare sa. Un punct de vedere oficial pe această temă ar fi fost cel puțin bine venit, pentru a vedea ”cum gândește Jandarmeria”, ”cum înțelege ea legea”. Apoi, rod al acestei analize, dezbătută intens și în ora de dinaintea scrierii pv de contravenție, au hotărât să pretindă că fapta mea se încadrează în prevederile Legii 61/1991, și anume tulburarea liniștii publice, nepomenind nimic în pv despre pretinsul refuz de legitimare sau protest nelegal.

Dacă eu aș fi încălcat legea 60/1991 oare juriștii jandarmeriei și conducătorii acesteia n-ar fi știut și n-ar fi ordonat să fiu astfel sancționat și pentru această infracțiune? Din acest punct de vedere pare suspectă apărarea pe care le-o face domnul procuror, câtă vreme ei n-o pretind!

Dar, poate că jandarmii ”nu înțeleg prea bine” legea, deși au întors-o pe toate fețele de mii de ori cu ocazia tot atâtor adunări publice, și de sute de ori în instanță, pentru a se apăra, și e nevoie să fie luminați de domnul procuror! Să vedem …

Procurorul afirmă: ”Astfel, potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 61/1991 republicată, constituie contravenție organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Potrivit art. 1 din legea 61, adunările publice reprezintă mitinguri, manifestații, competiții sportive, procesiuni și alte asemenea, ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber și care se pot organiza și desfășura doar după declararea prealabilă prevăzută de lege. În privința declarării, organizării și desfășurării unei adunări publice, conform art. 6 din actul normativ menționat, pentru organizarea unei adunări publice, solicitanții trebuiau să se adreseze, în scris, primarului unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază urma să se desfășoare adunarea. Ori se poate constata faptul că această solicitare fusese respinsă și comunicată persoanei vătămate. Cu alte cuvinte, aceasta nu avea dreptul de a protesta, chiar pașnic, așa cum a reținut instanța de judecată, în locul menționat”.

Imprecizia termenilor și noțiunilor juridice folosite de procuror este stupefiantă! La fel și logica folosită pentru tragerea concluziilor! Spune procurorul că ”solicitarea fusese respinsă” deși în lege se precizează clar, așa cum de altfel a și citat din lege procurorul nostru mai înainte, că adunările publice se declară și nicidecum nu se solicită (alo, domnu procuror, sesizați diferența?). Apoi din formularea ”aceasta nu avea dreptul de a protesta, chiar pașnic”, se poate trage concluzia că uneori cineva poate avea dreptul să protestez violent, nepașnic; ceea ce constituția, evident, interzice. Apoi, și mai ales, această concluzie trasă de procuror: ”cu alte cuvinte, acesta nu avea dreptul de a protesta” este hilară, câtă vreme nu există o interdincție emisă de primărie conform art. 9 sau 10 din lege. În fapt este vorba despre un proces verbal al comisiei speciale organizată în cadrul primăriei care arată că notificarea mea prin care îi înștiințam despre organizarea unui protest în Comănița, comisia îmi răspunde propunându-mi ”să aleg altă locație pretabilă”. Această propunere a comisiei echivalează în înțelegerea domnului procuror cu pierderea dreptului de a protesta.

Pretenția procurorului că am încălcat prevederile Legii 60/1991, art. 26 alin. 1 lit. a), este infirmată de fiecare dintre următoarele:

  1. Precizează adresa DGJMB nr. 360.392/14.11.2016, înregistrată la PMTMB în 16.11.2016, că ”În ceea ce privește prevederile art. 6 și 7 din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, menționăm că, la acea dată, nu aveam în posesie documente care să ateste solicitarea numitului Avrămuță pentru desfășurarea de adunare publică în data de 24.07.2012, pe str. Comănița nr. 9, sect. 2, București”. Așadar nu puteau nici acționa în baza unei situații care le era necunoscută, și nici n-o puteau invoca.

Se ridică întrebarea: Cum au dat jandarmii declarații despre o situație necunoscută?

O altă întrebarea care se pune este cum procurorul poate susține că jandarmii au acționat corect, deși nu știau de ce? Cât poate fi de ridicol?

Și chiar dacă le-ar fi fost cunoscută, această informație –răspunsul primăriei– nu le-ar fi fost de nici un folos, din motivele explicate în continuare.

  1. Se cuvine să precizăm că legea 60/1991 reglementează, ca orice altă lege de altfel, evenimente ce pot exista și nu evenimente ce nu pot exista. Ea prevede obligația organizatorilor unei adunări publice de a o declara cu 3 zile înainte. Cu alte cuvinte, orice adunare organizată cu una sau două zile înainte, și mai ales cele neorganizate, spontane, nu cad sub incidența acestei legi: nu pot face ceva imposibil: să dau o declarație cu trei zile înainte când nu mai sunt decât două, una sau nici măcar o zi până la o adunare care s-a hotărât acum. Sau, poate fi interpretată ca neîncălcarea legii, eu neputând fi obligat să fac ceva imposibil. Iar legea nu prevede niciunde, și ar fi de altfel absurd, ca orice adunare publică trebuie să fie organizată cu cel puțin 3 zile înainte de desfășurare.

De altfel sensul legii nu este de a îngrădii libertatea de adunare și exprimare a cetățenilor ci, din contră, spijină cetățenii să se poată exprimara liber, prin luarea măsurilor de protejare a acestora de eventuale opinii contrare și contondente. Art. 4 din lege prevede, de altfel, că ”Primarul, unitățile de jandarmi și poliția locală sunt obligate să asigure condițiile necesare în vederea desfășurării normale a adunărilor publice”.

Din motivul expus anterior, și jandarmeria poate eventual confirma, ei nu intervin în cazul a sute de proteste nedeclarate, cum este cazul celui actual din Piața Victoriei ce durează de 2 ani, când niște cetățeni, în general pașnici, ocupă fără drept spațiul public și tulbură liniștea publică fără drept prin țipete și strigăte, și jandarmeria totuși tace, deși unele televiziuni –ex. Antena 3, România TV- fac presiuni mari în favoarea intervenției, condamnând slăbiciunea jandarmilor și acuzându-i de complicitate, pentru că, în opinia lor jandarmeria ar trebui să intervină, în unele opinii chiar cu tunurile de apă în Piață!!!!, pentru dispersarea persoanele care desfășoară un protest neautorizat. Culmea este că și o ”mare juristă” (gurile rele spun că s-ar vedea ministră a justiției) susține mereu la Antena 3 acest punct de vedere.

  1. O adunare publică presupune cel puțin 2 oameni care se adună în același loc, în același timp, în același scop. Sentința civilă nr 4932/30.06.2010 dată de Judecătoria sect. 5, apreciază că: ” … Or, petentul, chiar împreună cu martora Grigorescu Laura, nu constituie o adunare publică. Așadar, dispozițiile legii 60/1991, rep., nu erau aplicabile activității desfășurate de petent. În măsura în care acesta ar fi tulburat ordinea și liniștea publică prin faptele sale, intimata ar fi avut posibilitatea să îl sancționeze conform Legii 61/1991, republicată”.

De maxim bun simț!

Ori eu eram singur-singurel!

  1. Chiar procurorul precizează prevederile legale: ”constituie contravenție organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise” și continui eu ”participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise și urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare a acestora, la avertizările și somațiile organelor de ordine, potrivit legii ”.

Nu a precizat procurorul ce adunare publică s-a desfășurat în Comănița în 24.07.2012, orele 15.00, și care sunt probele sau indiciile că eu aș fi organizat-o. Nu a existat nici o adunare publică acolo, cu atât mai puțin una organizată de mine, decât eventual adunarea jurnaliștilor și cameramanilor prezenți de la începutul campaniei acolo, probabil nedeclarată. Neexistând o adunare publică, cu atât mai puțin eu aș fi putut eu particip la vreuna, pe care, pentru a încălca legea ar fi trebuit să nu o părăsesc la avertizările și somațiile jandarmilor.

  1. Eu am susținut în permanență că mă aflu acolo fiind în greva foamei. Greva foamei nu constituie adunare publică (deși este o formă de protest extrem), în acest sens fiind și răspunsul primăriei nr. 1096052/2551/6/27.07.2012 care precizeză faptul că ”Declanșarea grevei foamei reprezintă un act unilateral de voință și de aceea Primăria municipiului București nu are competențe de soluționare a unor astfel de cereri”. În fapt eu nici nu le cerusem aprobarea ci doar le notificasem fapta, așa cum de altfel rezultă din adresă: ”Urmare cererii dumneavoastră înregistrată la Cabinet Secretar general sub nr. 1096052/2551/6/25.07.2012, prin care ne înștiințați cu privire la declanșarea grevei foamei la sediul de campanie ….”

Protestul meu extrem – greva foamei – nu constituia o adunare publică, așadar nu încălcam legea 60/1991 (și nici nu tulburam ordinea și liniștea publică, așadar nu încălcam nici legea 61/1991).

  1. Primăria nu a eliberat un act de interzicere a unei adunări publice, conform art. 10 din lege, și nici nu ne aflam în situația art. 9. Așadar nici vorbă de vre-o restrângere a dreptului meu de a participa la adunări publice în str. Comănița.
  2. În zilele următoare, în exact aceleași condiții (mai puțin piciorul meu în gips), jandarmii nu au mai considerat nici că tulbur liniștea publică, nici că organizez și desfășor sau/și nici particip la o adunare publică nedeclarată, recunoscând astfel că în zilele anterioare au acționat abuziv.

Fiecare dintre cele 7 argumente, singure, dovedesc că, în fapt nu am încălcat prevederile Legii 60/1991 pe timpul plimbării mele pe strada Comănița, fluturând binecunoscutul meu drapel tricolor, atât în date de 19 și 23.07.2012 cât și în zilele următoare și nici că aș fi încălcat legea dacă aș fi reușit să ajung în Comănița în 24.07.2012, orele 15.00.

Așadar poziția procurorului de a apăra cu disperare abuzurile jandarmilor nu este decât dovada complicității sale la infracțiunile acestora.

  1. Un fapt grav este afirmația mincinoasă a procurorului făcută pentru a-i apăra pe jandarmi –pg.9, prf. 1: ”Cu alte cuvinte, aceasta nu avea dreptul de a protesta, chiar pașnic, așa cum a reținut instanța de judecată, în locul menționat”. Niciunde o instanță nu face o astfel de afirmație. Încă un fals intelectual comis de domnul procuror.

  1. La pg. 9, prf. 2, procurorul susține: ”…Or, analizând probatoriul administrat, raportat la aspectele reținute, se poate constata faptul că intervenția agenților statului a fost în limitele legii, fiind determinată de refuzul persoanei vătămate de a fi condusă la sediul secției de poliție pentru legitimare și sancționare contravențională”.

Această afirmație este profund mincinoasă pentru motivele pe care le-am arătat de mai multe ori înainte, demonstrate la punctele 6.10, 6.19 și 6.30: nu a existat cerere de legitimare, așadar nu putea exista un răspuns al meu la o cerere inexistentă. Iar cererea în sine ar fi fost nelegală câtă vreme nu existau motive pentru legitimare (sau, dacă ar fi existat, nu mi s-ar fi adus la cunoștință aceste motive), nefiind comisă nici o infracțiune sau contravenție. Și ar fi fost și absurdă câtă vreme toți jandarmi recunosc nu numai că mă cunosc și că m-au recunoscut de când am intrat cu mașina pe str. Comănița, și chiar că misiunea lor acolo era dată de posibilitatea revenirii mele acolo. Și, în cele din urmă sancționarea contravențională cu 200 de lei putea și trebuia făcută la locul faptei și nu recurgându-se la folosirea forței pentru o pretinsă faptă care nu a existat, așa cum a stabilit și instanța de altfel.

 

  1. La pg. 10, prf. 6, procurorul susține: ”… Intervenția acestora a fost justificată de necesitatea prevenirii oricărui incident la fața locului, precum și de conduita peroanei vătămate care nu a dat relații pentru stabilirea identității sale și nu s-a supus somației de a nu depăși cordonul de jandarmi …”. Stupefiant, nu?

Susține procurorulintervenția jandarmilor a fost justificată de:

– necesitatea prevenirii oricărui incident la fața locului! Evident nimeni în declarații nu a pretins asta, așadar procurorul inventează motive. Ciudat, nu?

– conduita mea de a nu da relații pentru stabilirea identității! Identitatea mea era stabilită de cel puțin câteva zile înainte; ei se aflau acolo pentru că mă așteptau pe mine! Pe de altă parte, nu a existat o solicitare de legitimare, așa cum din probe reiese clar. Iarăși procurorul face afirmații neacoperite/neprobate;

– nesupunerea la somația de a nu depăși cordonul de jandarmi! Toate cele trei componente principale ale propoziției nu sunt probate:

existența unui cordon de jandarmi – deși el a existat în realitate, el nu a fost pretins de jandarmi, pentru că ar fi fost ilegal. Nu ar fi existat nici o justificare pentru el;

existența unei somații de a nu depăși cordonul de jandarmi – somația presupune în prealabil aducerea la cunoștiință de existența legală a cordonului și de scopul acestuia, și abia apoi, când s-ar fi încercat trecerea ar fi putut urma somația;

nesupunerea mea la această somație neexistând somația nu se pune problema nesupunerii.

Bineînțeles că niciuna dintre aceste 3 situații nu au fost probate, dară-mi-te toate trei, deci constituie un fals intelectual.

 

  1. În același paragraf procurorul susține: ”… Faptul că persoana vătămată s-a apus unei măsuri legale, iar în acest context este posibil să fi suferit unele leziuni traumatice, nu poate constitui o încălcare a dreptului la integritate fizică și psihică, atâta timp cât intervenția organelor de ordine a fost efectuată în baza unor dispoziții legale și cu respectarea limitelor prevăzute de lege

Măsura nu a fost nelegală, așa cum a demonstrat instanța civilă, anulând PV de contravenție. Acuzația pe care jandarmii mi-au adus-o că eu am încălcat legea și ei au fost astfel nevoiți să intervină nu a fost adevărată, așadar ei au intervenit fără motiv, deci abuziv. Cu atât mai mult cu cât a fost un concurs de abuzuri ale jandarmilor: ridicarea cu forța abuzivă, lovirea și rele tratamente, lipsirea de libertate abuzivă, restrângerea libertății de circulații, fabricarea unui pv de contravenție mincinos, toate în încercarea profund nelegală de a mă împiedica să-mi exercit drepturile și libertățile fundamentale, la comandă politică! Așadar fals intelectual!

Intervenția nu a fost efectuată în baza unor dispoziții legale, cu atât mai puțin cu respectarea limitelor prevăzute de lege, așa cum am demonstra de nenumărate ori anterior.

 

  1. La pg. 11, prf. 2, procurorul susține: ”… Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor expres prevăzute și potrivit căilor legale. Scopul intervenției jandarmilor l-a constituit conducerea persoanei vătămate, care nu avea dreptul de a protesta, la secție de poliție, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în vederea identificării sale și luării măsurilor de sancționare contravențională prevăzute de lege”.

Nu a precizat procurorul cazul expres prevăzut de lege –în speță art. 5 din CEDO– în care m-am încadrat și dacă calea legală a fost respectată.

Iarăși comite procurorul fals intelectual afirmând că nu aveam dreptul de a protesta.

În plus nici nu a existat un protest –în fapt doar am coborât din mașină-, eram deja identificat și măsura de sancționare se putea face la fața locului. Iar dacă ar fi existat un protest nu ar fi fost ilegal, dimpotrivă, dreptul la protest este înscris în Constituție. Ce vrea să spună procurorul este că nu aveam dreptul să particip la o adunare publică nedeclarată, care adunare în fapt nu exista. Iar dacă ar fi existat, pentru a nu încălca legea jandarmii trebuia să-mi aducă la cunoștință faptul că particip la o adunare publică nedeclarată, și că trebuie să părăsesc zona. Iar dacă nu m-aș fi conformat ar fi trebuit să fiu avertizat, după care somat, și abia după asta se putea interveni în forță pentru a fi îndepărtat, bineînțeles cu acordul scris al prefectului în prealabil.

 

  1. La pg. 11, prf. 5, procurorul susține: ”Prin urmare, susținerile persoanei vătămate potrivit cărora ar fi fost împiedicată de către organele de ordine publică să-și exercite acest drept (libera circulație) nu este întemeiată, întrucât măsura la care aceasta a făcut referire era prevăzută de lege și constituia o formă legală de restrângere a dreptului la liberă circulație. Mai mult, jandarmii i-au pus în vedere persoanei vătămate să nu se apropie de clădirea în care era stabilit sediul de campanie a fostului președinte suspendat al României, avertizând-o de mai multe ori cu privire la acest aspect”.

De-a dreptul fabulos!

În primul rând se demască jandarmii și procurorul care era ordinul primit, și pe care nu-l declară explicit nicăieri: să nu mă apropii de sediul de campanie a lui Băsescu! Pentru asta au instituit cordoane de jandarmi pe care însă nu au avut curajul să le recunoască explicit în declarații! Așadar recunoște procurorul ceea ce nici jandarmii nu au recunoscut, implicarea politică a jandarmilor!

S-ar înțelege, dar cu greutate, că se referă la faptul că mi s-a interzis accesul pe strada Comănița. Aceasta s-a întâmplat atât la coborârea din mașină–MOV001-, la revenirea de la circa de poliție –MOV008- cât și mai târziu, când am reușit totuși să intru pe strada Comănița –MOV009.

Așadar, pretinde procurorul, că îmi era interzisă intrarea pe strada Comănița. Ori din nici o probă de la dosar nu rezultă această interdicție. Nu i s-au pus nici unui jandarm întrebări pe această temă, în fapt a pus foarte puține întrebări procurorul pentru că el știa răspunsul pe care trebuia să-l dea plângerii mele, așadar lucrurile nu trebuiau să fie clarificate, ceea ce i-a reușit complet. Doar unul dintre jandarmi într-o declarație dintre cele peste 30 la dosar, vorbește despre cordonul de jandarmi format la întoarcerea mea de la poliție. Însă nu a cercetat procurorul legalitatea acestor cordoanelor: a existat un ordin în acest sens? Când a fost dat, de către cine și mai ales care este justificarea acelui ordin? Au fost legale? DGJMB nu pomenește nimic despre această stare de fapt, despre condiițiile care impuneau prezența acelor cordoane de jandarmi care să mă oprească doar pe mine!

 

  1. La pg. 12, prf. 2, procurorul susține: ”Intervenția jandarmilor nu a fost justificată de modul de exprimare a opiniilor sau a credințelor persoanei vătămate, ci de lipsa dreptului de a protesta, de refuzul de a se supune somației de a nu depăși cordonul de jandarmi, de refuzul de legitimare și de tulburarea liniștii publice … fapte care impuneau conducerea la secția de poliție pentru a se lua măsurile prevăzute de lege”.

Iarăși afirmă procurorul aceleași neadevăruri:

– lipsa dreptului de a protesta – o invenție a procurorului, neadevărată așa cum am demonstrat de multe ori anterior;

– niciunde jandarmii sau DGJMB nu au precizat existența unui cordon de jandarmi, pe care procurorul să o fi reținut;

niciunde nu au vorbit de vre-o somație de a nu depăși cordonul de jandarmi, somație care să fi fost reținută sau nu de procuror;

– am văzut că în ultimile declarații nici măcar unul dintre suspecții jandarmi nu am mai pretins că ar fi existat o legitimare sau un refuz de legitimare;

tulburarea liniștii publice a fost infirmată de instanța civilă.

Așadar încă un abuz în serviciu realizat prin fals intelectual, așadar o infracțiune realizată prin intermediul altei infracțiuni.

 

  1. Această practică a procurorilor care nu fac referire la una sau mai multe probe concrete când afirmă ceva, ci folosesc formule generale de genul ”din cele reținute anterior”, ”din probele de la dosar”, ”din materialul de urmărire penală” etc., nu constituie o motivare ci o lipsă de motivare. O ”abureală”, o chestie neclară tocmai pentru a nu putea să o contești, pentru că nu ai ce. Încalcă art. 103, alin, 1) și 2).

 

  1. Se cuvine aici o observație: filele dosarului au fost numerotate și renumerotate de cel puțin 3-4 ori, unele chiar de 5 ori. Fără a se face măcar un proces verbal care să precizeze motivele renumerotării.

Cu această ocazie au dispărut mai multe acte din dosar:

– adresa din 14.03.2014 de la PMCMA prin care se trimitea dosarul nr. 21//P/2014 în urma declinării în favoarea PMTMB, înregistrată în 17.03.2014, arată că vol. 1 conține 296 file iar vol 2 doar 30 file, în timp ce în procesul de predare cu nr. 294/IX/1/2016 din 9.02.2016 între procurorul Strîmbei și grefiera șefă de la PMTMB, vol 1 conținea 39 de file, iar vol 2 conține 311 file, pentru ca, în data de 10.06.2015 când am făcut copii de pe dosar, vol 1 să conțină 38 file, vol 2 – 208 file iar vol 11 – 31 file, iar în data de 10.07.2018 vol 1 să conțină 89 file iar vol 12 să aibă 86 file;

– dosarul nr. 5 conținea, când a fost transmis de la PMCMA, 45 de file, iar când a fost predat de procurorul Strîmbei grefierei șefe de la PMTMB –fila nr. 58 sau 92-, nici unul dintre numere nu este taiat- conținea doar 43 de file;

– înainte și după adresa către SPP din 28.04.2014 lipsește câte o filă;

– după adresa către DGJMB din 6.05.2014 lipsesc 3 file;

– după procesul verbal din 12.05.2014 lipsește o filă;

– după procesul verbal din 12/14.05.2014 lipsesc 6 file;

– după Ordonanța din 8.08.2014 lipsesc 1-2 file;

– Ordonanța din 8.08.2014 are 2 exemplare numerotate diferit, dintre care una cu 5 numere;

– după adresa din 14.11.2016 de la DGJMB către PMTMB lipsește cel puțin o filă;

– după procesul verbal din 5.06.2015 lipsește 1filă;

– după procesul verbal din 10.06.2015 lipsesc 1-7 file;

– înainte de referatul din 31.07.2015 lipsesc 9 file;

– înainte de Ordonanța din 13.03.2014 lipsesc de asemenea pagini, nu e clar câte.

Prin fapta de a renumerota filele unui dosar și a extrage unele dintre ele s-a comis numeroase infracțiuni: abuz în serviciu și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri (art. 275 cod penal). Trebuie văzut cine a comis aceasta, oricum răspunde și prim-procurorul PMTMB.

 

  1. Audierile trebuiau făcute pentru a corecta din neregulile constatate în urmărirea penală din dos. 315/P/2012 de către instanța penală și a executa unele dintre măsurile obligatorii precizate în dispozitiv. Audierile trebuiau să țină cont de susținerile mele atât din plângere și din completările la plângere, cât și mai ales din plângerea împotriva ordonanțelor procurorilor. Ori procurorul Strîmbei nu pune întrebări suspecților pentru a realiza dispozițiile date de instanță și nici nu lămurește contradicțiile din declarațiile mincinoase ale jandarmilor. Iar dacă nu a lămurit contradicțiile și deci nu a aflat adevărul cu privire la acea faptă de ce nu a procedat la confruntări așa cum prevede cpp și cum a dispus instanța? Așadar procurorul face abuz în serviciu.

În continuare prezint o parte din plângerea împotriva soluțiilor procurorilor în dosarul 340/P/2014, care arată împrejurările/contextul în care procurorul a făcut urmărirea penală și a dat ordonanța 340/6.05.2018, pentru a înțelege condițiile în care au fost săvârșite și amploarea infracțiunilor săvârșite de procurori în încercarea de a acoperi conducerea Jandarmeriei și a SPP-ului. Aici se găsesc multe alte elemente concrete ale nelegalităților săvârșite de cei procurorii și polițiștii pârâți.

În aceste împrejurări mai intră și:

– faptul că dosarul inițial 315/P/2012 care a avut același obiect a durat 1,5 ani, și a fost instrumentat de procurorul militar Scarlat care a dat fiecăruia dintre cei 5 jandarmi cercetați o amendă administrativă de 800 ron; soluția procurorului a fost însușită și de prim-procurorul PMTMB;

– faptul că ordonanța din dos. 315/P/2012 a fost desființată de instanța penală și mai ales prevederile acestei sentințe, obligatorii pentru procuror;

– faptul că cercetarea în dos 340/P/2014 a durat 4,5 ani, timp în care au fost schimbați 9 (nouă) procurori în acest dosar; din aceasta rezultă clar ce frică le-a fost tuturor să de-a o decizie în acest caz!

 

Împrejurările faptei – din dos. 340/P/2014

 

Ne aflam în plină campanie electorală, înainte de referendumul pentru demiterea lui Băsescu. În data de 19.07.2012, în timp ce mă plimbam pașnic pe trotuarul străzii Comănița, prin fața sediului de campanie a lui Băsescu, îmbrăcat în straie populare și cu o pereche de papuci de pluș portocali la gât împreună cu mesaj electoral pe o foaie A4 –Javrele afară!-, fluturând un steag tricolor imens, în fața a 8-10 camere ale televiziunilor, un echipaj de jandarmi vine la mine și îmi solicită să mă legitimez. Eu le cer să-mi spune de ce vor să mă legitimez, am încălcat vre-o lege sau ce? Ei încearcă apoi să mă ridice abuziv pentru a mă duce la secție. Nu reusesc, și atunci mă târăsc în lateralul sediului de campanie după care se îndepărtează. Mai târziu îmi întocmesc și un PV de contravenție mincinos, pentru o contravenție inventată, pv contestat de către mine și anulat în instanță la Js2 –  https://www.youtube.com/watch?v=vuU9EnUi8Io.

Ca urmare a acestui incident din 19.07.2012, în care jandarmii, ajutați de un spp-ist, la cererea SPP-ului instigat de Băsescu, încearcă să mă introducă în dubă și nu reușesc, imagini transmise la tv, prejudiciile de imagine ale jandarmeriei au fost imense: nu erau în stare să ridice un singur om, pașnic, și să-l introducă în mașină, în fața întregii țări! Ne putem imagina cu ușurință cât de nervos era șeful Jandarmeriei, și pe bună dreptate.

Imediat a fost dată dispoziția nr. 245579/20.07.2012 care încerca să prevină astfel de evenimente și care preciza că ”În spriinul echipajului, în zona obiectivului va acționa și un element cu a doua specializare cercetare documentare, care va furniza date și informații cu privire la persoane … De asemenea veți lua măsura punerii la dispoziție efectivelor o cameră de luat vederi din dotarea unității, pentru înregistrarea momentelor operativePe timpul executării misiunii, efectivele vor da dovadă de tact și discernământ, acționând în permanență în scopul de a gestiona situațiile existente și de a nu creea situații artificiale care să aducă prejudicii imaginii Jandarmeriei Române”. Și urmează, subliniat, pentru a nu se mai întâmpla ca în ziua precedentă când, la solicitarea SPP-ului jandarmii au intervenit și s-au făcut de râs:Șeful echipajului de jandarmi va acționa la solicitarea S.P.P. numai după informarea prealabilă a comandantului unității, care va raporta Directorului General al DGJMB situația reală în funcție de informațiile primite de la elementele cu a doua specializare cercetare-documentare aflate la fața locului, decizia privind concepția de acțiune pentru gestionarea sau rezolvarea situațiilor deosebite urmând să fie luată de către Directorul General al DGMB și transmisă elementelor de dispozitiv de către comandantul unității aflate în sercviciu.

Orice situație, date sau informații apărute, vor fi raportate imediat la Centrul Operațional în vederea luării măsurilor care se impun. Luați măsuri de instruire a efectivelor în vederea îndeplinirii în bune condițiuni a misiunii”. Bolduirea îmi aparține.

Situația se repetă de două ori în data de 23.07.2012, numai că, de data asta jandarmeria ”și-a făcut temele” și a venit pregătită cu o dubă specială. Iarăși jandarmii îmi întocmesc 2 pv de contravenție mincinoase, anulate la rândul lor de instanța de judecată. La sosirea mea în Comănița am înmânat jandarmilor și jurnaliștilor prezenți un ”fluturaș” A4 intitulat ”Hai să-i dăm papucii!” în prin care le spuneam că mă aflu în greva foamei și motivele pentru care o fac – anexa 1, MOV001 și MOV008, sec.30, a dvd-ului depus de jandarmi – https://youtu.be/y3Kd5LRarMc.

­-

În dimineața zilei de 24.07.2012, la sediul DGJMB, urmare a dispoziției nr. 245.579/20.07.2012, a avut loc instructajul echipajului care urma să efectueze misiunea din str. Comănița, efectuat de comandantul Batalionului I, col. Năstase Viorel – declarație Neagu Ion – sau de către unul dintre cei doi șefi, comandantul col. Năstase sau șeful de stat major col. Neagu – declarație Cîinaru. Deși toți jandarmii declară că la instructaj au aflat de faptul că este posibil ca Avrămuță să apară în zonă, nici unul nu pomenește ce ordin au primit dacă eu chiar apar. Doar că ordinul primit transpare mai apoi din faptele lor: să mă împiedice cu orice chip să mai ajung în fața sediului de campanie, pentru a nu mai apare la televizor în timpul jurnalelor de știri în care se transmite de acolo, în direct sau înregistrat, eu fluturând steagul și plimbându-mă liber prin fața sediului de campanie. Era o situație de neacceptat pentru Băsescu!

Din câte cunosc eu, necesitatea executării misiunii pe str. Comănița nr. 9 era dată de prezența numitului Avrămuță la adresa susmenționată încă din primele zile de când președintele suspendat și-a stabilit sediul de campanie în acel loc” – declară cameramanul jandarm Neagu Ion.

În data de 24.07.2018, în jurul orelor 15.00, aflându-mă în greva foamei declarată la autoritățile în drept (adresa de înregistrare nr. 10866/24.07.2012 depusă la D.S.P.M.B.), adusă la cunoștiință jandarmilor și presei din 23.07.2012 (se aude în înregistrare discuția dintre mine și jandarmi pe această temă) am ajuns cu mașina personală la locul unde țineam greva foamei, și anume în fața sediului de campanie al președintelui Băsescu Traian, suspendat din funcție la acea oră, pe str. Comanita nr. 9, sect. 2, București. Am fost reperat de jandarmi cum am intrat pe str. Comănița – declarația lui Popa.

Nici nu am coborât bine din mașina parcată la circa 4-5m de strada Comănița, lângă sediul de campanie  – Popa afirmă chiar că ”imediat după ce Avrămuța a oprit mașina eu și cu negociatorul Dumitrescu am mers la Avrămuță pentru a sta de vorbă cu el”, iar Neagu afirmă că ”Eu am reușit să-l filmez pe acesta încă de când a coborât din mașină până în momentul când a fost imobilizat”, totul durând 43 de secunde, cf MOV001-, când sunt interpelat de jandarmul Popa Mihai Nicolae și negociatorul Dumitrescu Florin care au venit în față mea încercând să mă oprească din deplasare. La întrebarea lor ”ce am de gând să fac” le-am răspus că ”sunt un om liber și vreu să merg pe stradă, care e problema?” – sec.1 din înregistrarea MOV001-, după care am încercat să îi ocolesc. Dupa câțiva pași am fugit puțin în încercarea de a-i ocoli, ei încercând evident să mă oprească, moment în care am fost prins de mână de negociator – sec.4 din înregistrarea MOV001. M-am smuls din stransoare și am fugit în mijlocul străzii unde în cele din urma am fost placat/prins în brațe de Popa care a încercat să îmi ducă mâinile la spate – sec.12 din înregistrarea MOV001. După 13 secunde m-am lăsat jos și Popa mi-a dat drumul – sec.26 din înregistrarea MOV001. Din momentul în care Popa mă prinde în brațe încep să strig:uitați-vă oameni buni! Ia uitați-vă oameni buni ce mi se întâmplă! Sunt un cetățean liber, în greva foamei declarată! Uitați-vă ce mi se întâmplă! În greva foamei declarată! În regimul lui Băsescu! Țineți-l pe Băsescu în continuare! Deci, în greva foamei declarată” moment în care a aparut duba jandarmariei cu nr B 76 ZKP – sec.35 din înregistrarea MOV001. M-am ridicat și m-am retras un pic din stradă, moment în care doi jandarmi m-au prins de mâini. Eu iar m-am lasat jos iar ei m-au târat 2-3m spre dubă, iar picioarele mele au intrat sub caroseria mașinii. Atunci jandarmii, îndemnați de unul dintre ei, m-au ridicat cu forța, moment în care s-a auzit cum genunchiul meu stâng a troznit puternic, eu resimțind o durere imensă. Nu am mai opus nici o rezistență și jandarmii m-au băgat în dubă unde, datorită durerii, m-am așezat pe podea.

Totul a durat mai puțin de un minut și jumătate, așa cum reiese din fragmentul de înregistrare depusă la dosar de Jandarmerie. La secunda 43 înregistrarea se întrerupe, chiar înainte ca jandarmii să mă prindă de mâini și mă mă introducă cu forța în dubă, afectându-mi foarte grav genunchiul stâng –ruptură de menisc, ruptură de ligamente încrucișate, ruptură de ligamente exterioare-. În cele 43 de secunde cât durează înregistrarea se pot vedea foarte limpede încă 6 persoane care filmează: un jandarm sau spp-ist îmbrăcat civil (lângă care mai erau 3 jandarmi sau spp-iști civili) –secundele 11-19 și 5 (cinci) cameramani –sec. 24 și urm., și sec. 41- ai televiziunilor care erau la fața locului. Cel puțin 4-5 reporteri apar în filmare, între care l-am recunoscut pe reporterul A3, Robert Kiș. În total erau deci cel puțin 7 persoane care au filmat desfășurarea evenimentelor. Oare toți cei 7 cameramani s-au oprit după 43 de secunde din filmat, nemaifiind nimic interesant, sau toți sunt complici în mușamalizarea cazului? În ziua precedentă ambele introduceri cu forța în dubă au fost filmate și transmise pe tv, iar acum, nimic! De ce niciuna dintre aceste filmări nu a ajuns la dosar?

În mod evident nu am scandat/strigat nimic până în momentul în care am fost agresat (iar când am strigat, mare lucru am strigat!), jandarmii venind lângă mașină înainte ca eu să cobor din ea, nici nu mi s-a solicitat legitimarea, și nici nu am refuzat legitimarea (nesolicitată, nu aveam ce refuza; și neavenită, câtă vreme toți jandarmii declară că știau cine sunt; și abuzivă, dacă ar fi existat, câtă vreme eu nu făcusem nici o infracțiune), fapte care reies din înregistrare. Toți jandarmii însă declară sub jurământ că am tulburat liniștea și ordinea publică prin proferea unor lozinci antiprezidențiale (Cîinaru afirmând chiar că am proferat injurii și la adresa jandarmilor și a trecătorilor) și că am refuzat să mă legitimez – ceea ce constituie declarații mincinioase, așa cum rezultă foarte clar atât din înregistrare video, din sentința civilă 4907/27.03.2013 a Js2 care anulează pv de contravenție făcut mie de jandarmi cu acea ocazie, dar și din declarațiile suspecților care susțin, totuși, că am fost interpelat de Popa și de negociator imediat cum am coborât din mașină, așadar nu aveam când și cum să tulbur liniștea cuiva. Refuzul de legitimare nici măcar nu a fost invocat în PV de contravenție, pentru că … solicitarea de legitimare nu a existat.

Mărturiile mincinoase ale jandarmilor continuă doi jandarmi (Neagu și ….) susținând că a durat cam 10-15 min până m-au băgat în dubă, iar Cîinaru afirmă că 30 min.

Despre introducerea cu forța în dubă majoritatea jandarmilor vorbesc ca despre o însoțire, conducere sau dirijare. Neagu afirmă totuși că ”Precizez că Avrămuță nu a dorit să urce în mașină opunând rezistență, astfel că cei doi colegi l-au urcat în mașină forțat”. Toader de asemenea afirmă că ”Precizez că acesta a refuzat să urce de bunăvoie în mașină, astfel că a fost dirijat de către cei doi colegi să urce”. Popa declară că ”Nu am ordonat nici unui subofițer să-l imobilizeze, dar acest lucru rezulta implicit din atitudinea sa. Eu personal am încercat să-l imobilizez pe Avrămuță cu mâinile la spate, fără a intenționa să-i pun cătușele (???)”. Cîinaru menționează și el că ”…imobilizarea și urcarea în mașină a lui Avrămuță a fost realizată de Toader și Ispas, dar nu știu dacă acesta a opus sau nu rezistență la urcarea în mașină, iar în momentul în urcării în mașină acesta și-a întins brațele oblic către sol, astfel încât să-și îngreuneze urcarea în mașină. Eu personal l-am luat pe Avrămuță de mână și l-am tras în mașină”.

Am fost dus la secția de poliție unde a sosit și șeful de stat major al jandarmeriei, colonelul Neagu Ion, cel care, cu câteva zile mai înainte mă rugase insistent să nu mai vin în Comănița pe durata campaniei electorale. Deși colonelul a stat minute bune de vorbă cu mine, nimic din discuție, sau măcar prezența colonelului, nu apare pe înregistrare. De ce oare? Era un ordin să nu fie filmat colonelul sau înregistrarea a fost trunchiată? L-am întrebat zadarnic și pe colonel să-mi spună ce anume din faptele mele – plimbatul sau fluturatul steagului – este nelegal. Este firesc ca, jandarmii să ridice un om pașnic de pe stradă, imediat ce coboară din mașină? Jandarmii care au ca îndatorire principală apărarea drepturilor și libertăților fundamentale? Nici un răspuns.

Sechestrarea în sediul secției de poliție a durat aproximativ o oră. Atât au avut nevoie Jandarmeria română pentru a se hotărâ ce să scrie în procesul-verbal de contravenție. De ce oare, câtă vreme toți jandarmii au declarat apoi, la unison, care a fost infracțiunea mea (aș fi tulburat liniștiea publică prin proferarea de sloganuri electorale)? Evident, pentru că erau conștienți că au făcut un abuz și nu știau ”pe unde să scoată cămașa”!

Se înțelege că locuitorii, fiind deranjați de strigătele mele, ar fi sesizat poliția pentru tulburarea liniștii, care a sesizat jandarmeria (că tot era la fața locului) să soluționeze cauza! Bineînțeles că nu a existat o atare sesizare, motivul fiind inventat de jandarmi doar pentru a acoperii abuzurile comise ca urmare a ordinelor primite. Așadar abuzuri acoperite cu alte abuzuri. Și nu suntem decât la începutul lor!

De ce a fost nevoie de ducerea mea la secție pentru a mi se înmâna un pv de contravenție, și nu mi s-a întocmit la locul faptei, în stare de libertate?

În frânturile de filmări din încăperea poliției unde am fost reținut, se poate observa pantalonul meu stâng ridicat peste genunchi precum și auzi acuzele pe care le aduc jandarmilor față de abuzul lor care a dus la afectarea gravă a genunchiului. Și eu foindu-mă tot timpul din cauza durererii acute resimțite, în așteptarea unui p.v. care nu mai venea.

În fapt, în cele cateva frânturi de înregistrări pe care jandarmeria le-a transmis parchetului, o mare parte s-a vorbit despre genunchiul meu grav lezat în urma intervenției jandarmilor (atât în discuțiile din dubă, de pe drum, cât și în discuțiile de la sediul poliției). Totuși toți jandarmii declară că nu aș fi acuzat dureri, ceea ce dovedește mărturia lor mincinoasă și privitor la acest fapt. De ce, în fața acuzațiilor mele foarte grave, jandarmii nu m-au dus la spital pentru a se proteja de acuzele mele că am suferit leziuni severe?

La întoarcerea de la secția de poliție, când m-am apropiat de celălalt capăt al străzii Comănița, care are aproximativ 50m, un jandarm a început să mă filmeze iar alți 5 jandarmi m-au întâmpinat și mi-au adus la cunoștiință că nu am voie să intru pe strada Comănița (De data aceasta cameramanul jandarm a reușit, minune, să filmeze neîntrerupt aproape 10 min. Oare, în ora în care am lipsit eu din Comănița, jandarmul cameraman a învățat cum se face o filmare?).

Mi s-a adus la cunoștiință că acolo se află un cordon de jandarmi și că ruperea acestuia constituie infracțiune. Și faptul că mie personal mi se interzice accesul pe strada Comănițafilmarea MOV008.

Toader Ciprian a declarat că ” … Avrămuță a ajuns imediat după noi. Între timp noi am format pe str. Comănița un cordon dispus chiar în capătul străzii …”.

Exista cu adevărat un ordin privind constituirea cordonului de jandarmi și interzicerea intrării mele pe stradă sau doar a fost o minciună spusă mie? Când oare s-a instituit cordonul de jandarmi, cine și de ce a ordonat aceasta? Doar eu eram vizat de acel cordon de jandarmi? Era instituit cordonul de jandarmi și cu ocazia primei mele sosiri la locația cu pricina? Era legal ordinul de constituire a cordonului de jandarmi? De ce într-o singură declarație, Toader recunoaște că a existat un cordon de jandarmi, iar toți ceilalți tac chitic, ascunzând astfel informații esențiale despre faptele petrecute? Procurorul nu a răspuns la nici una dintre aceste întrebări pentru a clarifica situația!

Mărturie mincinoasă este și faptul că aproape toți jandarmii au omis să spună că au primit ordin expres să nu mă lase să mai intru pe strada Comănița (așa cum făcusem ziua anterioară și pe data de 19.07.2012, până la ridicarea abuzivă, firește). Acest ordin le fusese dat încă de dimineață, de la instructaj, altfel de ce ar fi venit la mine să mă împiedice să merg pe str. Comăniță? De altfel Neagu Ion declară că ”Eu nu aveam de unde să știu ce avea de gând să facă Avrămuță dar cred că știu colegii care au primit ordin să-l legitimeze. Știu că dl.comandant col. Năstase Viorel a ordonat ca Avrămuță să fie îndepărtat din zonă”.

Apoi toți jandarmii inculpați susțin, atât în plângerea adresată prim-procurorului PMTMB împotriva ordonanței procurorului Scarlat în dos. 315/P/2012 din 19.08.2013 cât și în plângerea adresată Judecătoriei sect. 2 (declinată către Tribunalul Militar) împotriva ordonanței prim-procurorului, că amenda administrativă nu este corectă pentru că ”ei doar au executat cu strictețe ordinele primite”. Cu toate acestea fiecare dintre ei omite să o spună explicit în toate cele 6-7 declarații date în fața procurorilor (în total peste 30 de declarații), omițând să precizeze și de la cine și când au primit acest ordin, și dacă au avut dubii legate de legalitatea ordinelor.

Despre faptul sesizat de mine la poliție încă din 25.07.2012, că mi s-a interzis intrarea pe str. Comănița la întoarcerea de la secție, procurorul nu întreabă nimic, iar jandarmii omit să spună ceva din proprie inițiativă, deși eu reiau acestă sesizare în absolut toate declarațiile mele. Iar filmarea MOV008 arată clar discuția dintre mine, Popa și negociator, care îmi aduc la cunoștiință că acolo există un cordon de jandarmi iar eu personal nu am voie să trec, ruperea cordonului de jandarmi constituind infracțiune.

Declarații mincinoase sunt și faptele că toți jandarmii, în primele declarații, în calitate de martori, ascund prezența comandantului batalionului 1 la fața locului și cea a șefului de stat major la sediul secției de poliție, unde a stat de vorbă cu mine, și apoi la fața locului (prezență pe care unii o recunosc ulterior), dar și a altor jandarmi prezenți la fața locului.

Fapta reclamată

Fapta reclamată de mine este implicarea politică a șefilor JR și a SPP-ului în desfășurarea campaniei electorale prin acceptarea ordinelor date de Băsescu de a mă impiedica cu orice preț să mai ajung pe str. Comănița, chiar dacă prin asta mi se afectau exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv exprimarea opiniilor politice, în data de 24.07.2012 (în perioada campaniei electorale de demitere a președintelui suspendat) și constituirea unui grup infracțional organizat care a condus și desfășurat toate infracțiunile împotriva mea din acea perioadă și anume: interzicerea intrării pe str. Comănița prin declarații mincinoase (că există un cordon de jandarmi și că eu personal nu am dreptul să circul pe acolo), comandarea și executarea ridicarii mele abuzive prin intervenție în forță și lipsirea de libertate, lovirea și relele tratamente – mi-a fost lezat foarte grav genunchiul stâng, ordonarea și întocmirea unui pv de contravenție mincinos pentru a acoperi abuzurile precedente. Activitatea grupul infracțional a continuat și în timpul cercetărilor penale, prin falsificarea și ascuderea de probe, influențarea martorilor/suspecților pentru a da mărturii mincinoase și a nu declara tot ce știu. În mod evident, acestui grup i s-au alăturat procurorul Scarpet și prim-procurorul Corbu, iar acum și procurorul Voinigescu și prim procurorul adjunct Nicula, prin încercarea de mușamalizare cu orice preț a evidențelor, prin complicitate și lipsa măsurilor legale obligatorii pentru a afla adevărul despre faptele sesizate de mine.

Hotărârea nr. 21986/1993 a C.E.D.O. – Salman împotriva Turcieiprecizează căatunci când o persoană se află în totalitate sub supravegherea ori în custodia organelor de ordine publică, orice vătămare suferită în acest interval de timp dă naștere unei puternice prezumții de fapt, mai ales în situația în care, afirmațiile victimei sunt susținute prin acte medicale”, fapt precizat și de Procurorul Scarpet și prim-procurorul Corbu în ordonanțele din 2013 date în dos. 315/P/2012 . Mai arată procurorii și că ”Ori certificatul medico-legal nr. A2/4918*/25.07.2012 confirmă existența leziunilor, mecanismul de producere și data acestor agresiuni ( ”… prezintă leziuni traumatice care se puteau produce prin lovire cu și de un corp dur … Restul leziunilor traumatice pot data din 24.07.2012, pentru aceasta necesită 7-8 zile de îngrijire medicală.”).”

Abuzurile jandarmilor sunt agravate și de faptul că încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale s-a făcut și cu încălcarea următoarelor prevederi din Legea 550/2004 și anume: art.1; art.2; art.19 (1), lit. a) și q); art. 27 (2) b), (4) și (5); art.34 (1); art. 35, art.37, și au fost urmate apoi de săvârșirea infracțiuni de fals și uz de fals –procesul verbal de contravenție mincinos, anulat în instanță- și cea de mărturie mincinoasă, în încercarea de a acoperi abuzurile inițiale.

Am reclamat 17 infracțiuni din vechiului cod penal, pe care le-am sesizat organului de urmărire. Prin Ordonanța din 8.08.2014 dată de col. Rusu Gheorghe în dosarul 340/P/2014 s-a dispus începerea urmării penale in rem cu privire la 15 infracțiuni din noul cod penal.

În urma simulacrului de cercetare penală realizat de procuror acesta se pronunță doar asupra a 3 infracțiuni. Nu cercetează deloc celelalte 12 infracțiuni pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, darămite să se și pronunțe asupra lor.

Făptuitorii

Făptuitorii reclamați de mine sunt șefii Jandarmeriei și ai SPP-ului care au dat comenzile și jandarmii care au înfăptuit ordinele comandanților. În general șeful oricărei instituții răspunde de întreaga activitate a instituției, el având obligația să planifice, organizeze, conducă, coordoneze şi controleze activitatea structurilor din subordine –art 5, legea 550/2004- și întreaga activitatea instituției astfel încât să nu existe încălcări ale legii.

Cu atât mai mult în cazul de față când, cu doar 4 zile înainte, șeful DGJMB dăduse dispoziția nr. 245579/20.07.2012 care preciza că ”decizia privind concepția de acțiune pentru gestionarea sau rezolvarea situațiilor deosebite urmând să fie luată de către Directorul General al DGJMB și transmisă elementelor de dispozitiv de către comandantul unității aflate în sercviciu. Orice situație, date sau informații apărute, vor fi raportate imediat la Centrul Operațional în vederea luării măsurilor care se impun. Luați măsuri de instruire a efectivelor în vederea îndeplinirii în bune condițiuni a misiunii”. Așadar orice situație, date sau informații apărute, trebuiau raportate imediat la Centrul Operațional iar în situați deosebite deciziile îi aparțineau șefului DGJMB. Cred că ”e la mintea cocoșului” cât de gravă a fost situația și cine a luat toate deciziile legate de eveniment (chiar comandantul batalionului I și șeful de stat major au venit în Comănița).

Prin Ordonanța din 13.03.2014 din dos 21/P/2012 PMCMA se declină către PMTMB soluționarea dosarului privind pe colonelul Vasilică Ovidiu.

Procurorul se pronunță doar cu privire la cei 5 jandarmi care au executat ordinele comandanților și nici măcar nu cercetează pe cei care au dat respectivele ordine, nici măcar pe colonelul Vasilică Ovidiu, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale. Asta în condițiile în care în declarația din 6.05.2014 Neagu declară că: Știu că dl.comandant col. Năstase Viorel a ordonat ca Avrămuță să fie îndepărtat din zonă” și că ”Dl.lt.col. Neagu Ion i-a ordonat lui Toader să-l sancționeze contravențional pe Avramuță astfel că acesta s-a conformat.”, iar Toader afirmă că  ”După ce am revenit de la sediul poliției am văzut că pe str. Comănița se afla și comandantul Detașamentului col. Năstase și dl.lt.col Neagu Ion.

Prin adresa din 4.02.2016 a PMTMB către DGMB este solicitată prezența pentru data de 17.02.2016, orele 10.00, a col. Năstase Viorel și a lt.col. Neagu Ion la sediul parchetului, pentru a fi audiați în calitate de martori. De ce nu s-a dat curs acestei obligații, sau dacă s-a dat curs, de ce declarațiile celor doi lipsesc din dosar?

Mijloace de probă

Am solicitat suporturile originale cu înregistrările video de la Jandarmerie și de la toate posturile de televiziune prezente la eveniment. Înregistrările primite de la televiziuni nu sunt originale, sunt prelucrate, și se referă în exclusivitate la evenimentele petrecute în data de 23.07.2012 și nu la cele din 24.07.2012. Procurorul nici măcar nu și-a dat seama că este vorba despre alte persoane și alte fapte! Despre ce cercetare poate fi vorba, dacă el nu a înțeles nimic din dosar?

Am solicitat audierea șefilor Jandarmerie române și a SPP-ului, inclusiv pe șeful de stat major col. Neagu Ion, și generalul SPP Cioc. Am solicitat și audierea jurnaliștilor și cameramanilor prezenți. Procurorul nu s-a pronunțat prin Ordonanță motivată asupra cererilor mele.

Deși dispoziția nr. 245579/20.07.2012 dispune ca ”orice situație, date sau informații apărute, trebuiau raportate imediat la Centrul Operațional” iar ”în situați deosebite deciziile îi aparțineau șefului DGJMB”, procurorul nu consideră necesar să-l audieze pe șeful DGJMB dar și pe lucrătorii din Centrul Operațional și pe jandarmul cu a doua specializare cercetare-documentare care erau jucătorii cheie în proces.

Instanța penală reține că ”petentul a fost audiat …, a depus completări și precizări la plângere, reiterând cererea de a se solicita atât jandarmeriei cât și televiziunilor prezente la fața locului, copii ale înregistrărilor video efectuate; de asemenea, a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori, solicitând audierea martorilor indicați (printre care col. Neagu, generalul Cioc și jurnaliștii prezenți, inclusiv cameramanii).

Instanța penală constată că ”deși petentul a indicat un număr de martori, procurorul nu a efectuat verificări pentru identificarea acestora și pentru a constata dacă aceștia se aflau la data de 24.07.2012 în jurul orelor 15-16 pe str. Comănița; de asemenea a omis să analizeze dacă proba cu toți martorii indicați este concludentă și utilă, audiindu-i doar pe alți martori militari” – care martori nu fusese de față, de altfel. Așadar consideră că e util să audieze martori care nu au fost de față și nu aveau nici o legătură cu faptele, iar pe cei de față și mai ales pe cei care au ordonat acțiunile nu-i audiază!

Instanța dispune ca ”procurorul urmează să solicite –de la posturile de televiziune care au avut care de reportaj în zonă și cameramani la locul incidentului- imaginile video înregistrate de aceștia, pe care îi va audia în calitate de martori, pentru a verifica atât susținerile părții vătămate, cât și apărările învinuiților în sensul că nu i-au produs nici o vătămare acesteia, iar dacă există contraziceri între persoanele ascultate în cauză, va proceda la ascultarea acestora.

Procurorul nu numai că a făcut audieri de mântuială, însă a căutat și să nu pună întrebări care ar fi putut clarificat evenimentele petrecute atunci. Și bineânțeles că nu a audiat pe nici unul dintre șefii instituțiilor implicate, și nici pe jurnaliștii și cameramanii prezenți, ce să mai vorbim despre confruntări, ignorând încă o dată dispozițiile instanței penale.

Ordonanța este nelegală din multe puncte de vedere, între care subliniez:

 

  1. Decizia luată de procuror nu se bazează pe nici o probă ci excusiv pe declarațiile total contradictorii ale jandarmilor pe care ”le ia de bune”. Așadar încalcă art. 5 din cpp care impune procurorului ”obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului”.

Mai mult, nesocotește total probele de la dosar – atât proba video cât și cea cu acte – cât și declarațiile mele. Și încalcă flagrant art. 131 ncpp care impune confruntarea în această situație, pe temele contrazicerilor dintre declarații, confruntare solicitată și de instanța penală.

  1. Nesocotește sentința civilă nr. 4907/27.03.2013 a Jud. Sect. 2, prin care instanța a anulat procesul-verbal de contravenție care descria fapta contravențională comisă de mine. Așadar fapta de care am fost învinovățit de jandarmi prin p.v. nu există, toate acțiunile jandarmilor au rămas fără fundament, fiind în întregime ilegale.

Știind toate acestea, jandarmii continuă să susțină faptul că intervenția lor a fost legală, nesocotind, pur și simplu, sentința instanței, ceea ce constituie o condiție super agravantă a faptelor lor.

Dar ce vorbim noi despre neînțelegerea legii de către jandarmi, fără mare pregătire juridică în fond (cei care au executat), câtă vreme procurorul afirmă că ”Nici faptul că procesul-verbal seria JO nr. 0582373/24.07.2012, prin care Avrămuță a fost sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost anulat de către instanța civilă nu este de natură să ne conducă la altă concluzie…”. Aceasta nu este decât dovada evidentă a faptului că și procurorul se alătură grupului infracțional organizat la vârful Jandarmeriei și a S.P.P..

  1. Un prim argument prin care procurorul susține justețea intervenției jandarmilor este dat de susținerea/pretenția jandarmilor că aș fi refuzat să mă legitimez.

Pentru asta procurorul arată că ”Fiind audiați în calitate de martori, lt. Popa, și plutonierii Toader, Cîinaru, Ispas, Paraschiv, Neagu și Dumitrescu, au arătat că au condus pe Avrămuță la sediul secției 6 Poliție, unde de altfel a și fost sancționat contravențional, întrucât a refuzat să se legitimeze și a desfășurat acțiuni de protest fără a avea autorizație în acest sens” – pg. 2, prf.4. Apoi reține că, în calitate de învinuiți, jandarmii își mențin declarațiile: ”Fiind audiat în calitate de învinuit, Ispas a declarat că, alături de Dumitrescu, Neagu (ofițer operativ care a efectuat filmări), Paraschiv, Toader și Cîinaru, a făcut parte din echipajul care l-a condus cu o autospecială pe Avrămuță la sediul secție 6 de poliție deoarece acesta din urmă, aflându-se pe strada Comănița nr. 2 din București, ar fi refuzat legitimarea, după ce proferase în public unele sloganuri electorale…. De asemenea, învinuiții Popa, Toader, Cîinaru și Neagu au făcut vorbire despre aceași desfășurare a evenimentelor, cu mențiunea că cel din urmă doar a filmat incidentul, fără a participa la măsurile de imobilizare și însoțire … Ulterior, fiind reaudiați, învinuiții și-au menținut declarațiile date …” –pg.3, prf. 2 și 3 din Ordonanță.

Ori, în realitate, ”lucrurile”/declarațiile nu stau deloc așa!

În primul rând, nu a existat nici o cerere de legitimare, cu atât mai puțin o solicitare de legitimare justificată și automat, nici un refuz de legitimare, fapte care rezultă din declarațiile jandarmilor (cele care nu se contrazic cu proba video și cu declarațiile mele): Popa susține că el nu mi-a solicitat legitimarea și că, probabil, negociatorul Dumitrescu a făcut-o. Dumitrescu nu declară niciunde că mi-ar fi solicitat legitimarea.

Această solicitare de legitimare ar fi trebuit să vină, în mod logic, în urma întrebării negociatorului ”ce faceți/vreți să faceți aici?”. În înregeistrarea video nu există această solicitare. Aproape toți jandarmii declară că filmarea a început imediat după ce am coborât din mașină, și că Popa și Dumitrescu au venit la mine cum am coborât din mașină.

Judecătoria Cornetu, Sentința civilă nr. 2057/2016: Se reține astfel că prin lege este sancționat doar refuzul legitimării “… la cererea… justificată a organelor…”.

Instanța reține că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale contravenției prev. art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991, trebuie îndeplinite două condiții cumulative respectiv să existe un refuz din partea petentului și să existe o solicitare justificată din partea agentului de poliție.

Din declarația martorului audiat în cauza rezultă ca agentul de poliție nu i-a adus la cunoștința petentului motivul pentru care se impune legitimarea, cu atât mai mult cu cât acesta nu era îmbrăcat în haine oficiale.

Astfel instanță constată că refuzul legitimării a avut drept cauză o cerere nejustificată a agentului statului, nefiind îndeplinita cea de-a doua conditie mai sus-amintită.

Față de acestea, va proceda la anularea procesului-verbal de contravenție.”

Popa, Toader și Cîinaru declară toți, în 27.11.2012, că am fost ridicat și dus la secție pentru că ”a tulburat liniștea publică, scandând lozinci antiprezidențiale, adică aș fi încălcat legea 61/1991, art. 3, pct. 25, adică ceea ce s-a consemnat în pv de contravenție. Toți 3 declară aproape mot-a-mot aceleași acuze generale, fără a da un exemplu concret de lozincă electorală proferată (sic) de mine, și toți 3 nu pomenesc un cuvânt despre refuzul de legitimare (între timp, poate ne și dau jandarmii un exemplu de lozincă electorală proferată, nu neapărat de mine).

Apoi se cuvine să remarcăm faptul că toți cei 4 jandarmi care au făcut declarație de martor în 7.02.2013, adică la mai bine de 6 luni după eveniment, și anume Paraschiv, Neagu, Dumitrescu și Ispas, formulează viziunea lor asupra faptelor mele, complet diferit de cele declarate în 27.11.2012 de colegii lor, și de data aceasta exact în aceleași cuvinte: ”scanda lozinci electorale fără a fi autorizat de primărie să demonstreze și a refuzat legitimarea”, adică aș fi încălcat legea 61/1991, art. 3, pct. 31– refuzul de legitimare –, și legea 60/1991, art. 26, lit. a) sau d), nu e clar care (deși scandatul lozincilor electorale ține mai degrabă de legea alegerilor și nu de cea a adunărilor publice).

Cu alte cuvinte se vede ”de la o poștă” că jandarmii s-au înțeles ce să afirme chiar înainte de a da declarațiile.

Trebuie clarificat totuși ce înțeleg jandarmii prin desfășurarea acțiunilor de protest fără a avea autorizație în acest sens, niciunde în lege nevorbindu-se de ”autorizație de protest”!? Pentru că eu m-am comportat similar și în zilele următoare, și totuși nu am mai fost ridicat și nici împiedicat să adopt acel comportament! Ceea ce este o discriminare evidentă.

Apoi trebuie să spună jandarmii de unde știau, la momentul intervenției, faptul că eu nu am acea ”autorizație de protest”, câtă vreme DGJMB declară că nu știa, la momentul respectiv, că eu nu am ajuns la o înțelegere cu primăria referitoare la organizarea unui protest în zonă. Prin telepatie? Așadar declarația lor din 7.02.2013 este mincinoasă!

Mai pretind cei patru în declarațiile din 7.02.2013 că aș fi refuzat legitimarea, omițând să declare cine și când mi-a cerut legitimarea, și în ce temei, și cum am refuzat-o eu! Și de ce această faptă contravențională a mea nu a fost trecută în PV? Pe deasupra mai trebuie jandarmii/conducerea Jandarmeriei să lămurească pentru ce ar fi fost nevoie de legitimarea mea, câtă vreme toți declară că știau cine sunt (bineînțeles că nu de la prima declarație, în care declarau că nu știau cine sunt). Puteau completa pv de contravenție, aveau toate datele necesare.

Iar procurorul nostru ia de bune aceste declarații, complet nesusținute de vre-o probă măcar, în totală contradicție cu proba video și cu declarația mea, dar și cu cele 3 declarații anterioare ale colegilor. Și, în plus, și cu pv de contravenție.

Așadar, nu a existat nici o cerere de legitimare – filmarea MOV001 este probă evidentă -, cu atât mai puțin o cerere de legitimare legală! În aceste condiții, evident, nu a existat nici un refuz de legitimare!

  1. Susține procurorul Voinigescu că, ”analizând probatoriul administrat, raportat și la aspectele reținute, se poate constata faptul că intervenția agenților statului a fost în limitele legii, fiind determinată de refuzul persoanei vătămate de a fi condusă la sediul secției de poliție pentru legitimare și sancționare contravențională” – pg.9, prf. 2 din ordonanță.

Cât de penală este această concluzie va dovedi instanța penală. Eu o să precizez doar că:

  • Formularea domnului procuror este ambiguă: este vorba despre refuzul de a fi condusă la secție sau despre refuzul de legitimare. Sper că procurorul poate să sesizeze diferența dintre aceste două fapte/acțiuni: ”a fi condus” și ”a fi legitimat”, mai exact refuzul ”de a fi condus” și refuzul ”de legitimare”. Se înțelege (deși procurorul voia să spună altceva), că este vorba despre refuzul de a fi condus la sediul secției de poliție, motivul conducerii fiind legitimarea. Ori nicunde în dosar, nici măcar în declarațiile jandarmilor, nu se vorbește despre faptul că eu aș fi refuzat să merg la secția de poliție. În primul rând nu mi s-a cerut acest lucru –să fiu condus la secție-, de fapt nu mi s-a cerut nici măcar legitimarea. Pur și simplu am fost prins de jandarmi și băgat cu forța în dubă fără nici cea mai mică explicație pentru aceste fapte. Așadar procurorul inventează probe.
  • Apoi nu justifică procurorul de ce ar fi fost necesară conducerea la sediul secției de poliție pentru legitimare și sancționare. Aceste două lucruri puteau fi făcute foarte bine și pe loc. Ce spune legea referitor la situațiile care necesită ducerea la secție? Ne aflam în acea situație? Art. 27, alin (4), din legea 550/2004 arată că ”Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor specifice, personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul să folosească forţa, mijloacele din dotare şi armamentul, în condiţiile legii”, iar în 29 sunt precizate expres condițiile în care poate fi folosită forța pentru imobilizarea unei persoane. În care caz ne aflam?
  • Cât de ridicol este să susții că vrei să duci o persoană la secție pentru a o legitima, când tu ști prea bine despre cine este vorba, toți jandarmii declarând clar că știau cine sunt (este adevărat că ”nu din prima”, ci abia la a treia declarație). Și pentru o sancțiune de 200 de ron trebuia să se folosească forța, să fiu imobilizat și dus la secție? Se justifică acțiunea în forță a jandarmilor? Sau, de fapt, singura justificare rezonabilă este chiar adevărul: au primit ordin în acest sens, așa cum au mărturisit abia după ce au aflat soluția dată în ordonanța din dos. 315/P/2012, și anume sancțiune administrativă, amendă în valoare 1.100 ron.

 

  1. Referitor la sentința civilă care a anulat PV de contravenție, procurorul Voinigescu susține că, jandarmii ar fi încadrat greșit pretinsa mea faptă ca încălcând Legea 61/1991 (încadrare care a dus pe bună dreptate, s-ar înțelege, la anularea sancțiunii primite de instanța civilă), dar eu am încălcat, de fapt, prevederile Legii 60/1991, art. 26 alin. 1 lit. a) și, ca urmare acțiunile jandarmilor asupra mea și a intereselor mele ar fi fost legală.

În primul rând aș sublinia faptul că, Jandarmeria română a analizat timp de mai bine de 4 zile situația mea particulară, (poate chiar din ziua primei mele veniri în Comănița, pe 11.07.2012), iar situația generală, a diferențierii cazurilor ce intră sub influența Legii 60/1991 sau a Legii 61/1991, a fost analizată încă de la înființare sa. Un punct de vedere oficial pe această temă ar fi fost cel puțin bine venit, pentru a vedea ”cum gândește Jandarmeria”, ”cum înțelege ea legea”. Apoi, rod al acestei analize, dezbătută intens și în ora de dinaintea scrierii pv de contravenție, au hotărât să pretindă că fapta mea se încadrează în prevederile Legii 61/1991, și anume tulburarea liniștii publice, nepomenind nimic în pv despre pretinsul refuz de legitimare sau protest nelegal.

Dacă eu aș fi încălcat legea 60/1991 oare juriștii jandarmeriei și conducătorii acesteia n-ar fi știut și n-ar fi ordonat să fiu astfel sancționat și pentru această infracțiune? Din acest punct de vedere pare suspectă apărarea pe care le-o face domnul procuror, câtă vreme ei n-o pretind!

Dar, poate că jandarmii ”nu înțeleg prea bine” legea, deși au întors-o pe toate fețele de mii de ori cu ocazia tot atâtor adunări publice, și de sute de ori în instanță, pentru a se apăra, și e nevoie să fie luminați de domnul procuror! Să vedem …

Procurorul afirmă: ”Astfel, potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 61/1991 republicată, constituie contravenție organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Potrivit art. 1 din legea 61, adunările publice reprezintă mitinguri, manifestații, competiții sportive, procesiuni și alte asemenea, ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber și care se pot organiza și desfășura doar după declararea prealabilă prevăzută de lege. În privința declarării, organizării și desfășurării unei adunări publice, conform art. 6 din actul normativ menționat, pentru organizarea unei adunări publice, solicitanții trebuiau să se adreseze, în scris, primarului unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază urma să se desfășoare adunarea. Ori se poate constata faptul că această solicitare fusese respinsă și comunicată persoanei vătămate. Cu alte cuvinte, aceasta nu avea dreptul de a protesta, chiar pașnic, așa cum a reținut instanța de judecată, în locul menționat”.

Imprecizia termenilor și noțiunilor juridice folosite de procuror este stupefiantă! La fel și logica folosită pentru tragerea concluziilor! Spune procurorul că ”solicitarea fusese respinsă” deși în lege se precizează clar, așa cum de altfel a și citat din lege procurorul nostru mai înainte, că adunările publice se declară și nicidecum nu se solicită (alo, domnu procuror, sesizați diferența?). Apoi din formularea ”aceasta nu avea dreptul de a protesta, chiar pașnic”, se poate trage concluzia că uneori cineva poate avea dreptul să protestez violent, nepașnic; ceea ce constituția, evident, interzice. Apoi, și mai ales, această concluzie trasă de procuror: ”cu alte cuvinte, acesta nu avea dreptul de a protesta” este hilară, câtă vreme nu există o interdincție emisă de primărie conform art. 9 sau 10 din lege.

Pretenția procurorului că am încălcat prevederile Legii 60/1991, art. 26 alin. 1 lit. a), este infirmată de fiecare dintre următoarele:

  1. Precizează adresa DGJMB nr. 360.392/14.11.2016, înregistrată la PMTMB în 16.11.2016, că ”În ceea ce privește prevederile art. 6 și 7 din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, menționăm că, la acea dată, nu aveam în posesie documente care să ateste solicitarea numitului Avrămuță pentru desfășurarea de adunare publică în data de 24.07.2012, pe str. Comănița nr. 9, sect. 2, București”. Așadar nu puteau nici acționa în baza unei situații care le era necunoscută, și nici n-o puteau invoca. Cum au dat jandarmii declarații despre o situație necunoscută?

Și chiar dacă le-ar fi fost cunoscută, această informație nu le-ar fi fost de nici un folos, din motivele explicate în continuare.

  1. Se cuvine să precizăm că legea 60/1991 reglementează, ca orice altă lege de altfel, evenimente ce pot exista și nu evenimente ce nu pot exista. Ea prevede obligația organizatorilor unei adunări publice de a o declara cu 3 zile înainte. Cu alte cuvinte, orice adunare organizată cu una sau două zile înainte, și mai ales cele neorganizate, spontane, nu cad sub incidența acestei legi: nu pot face ceva imposibil: să dau o declarație cu trei zile înainte când nu mai sunt decât două, una sau nici măcar o zi până la o adunare care s-a hotărât acum. Sau, poate fi interpretată ca neîncălcarea legii, eu neputând fi obligat să fac ceva imposibil. Iar legea nu prevede niciunde, și ar fi de altfel absurd, ca orice adunare publică trebuie să fie organizată cu cel puțin 3 zile înainte de desfășurare.

De altfel sensul legii nu este de a îngrădii libertatea de exprimare a cetățenilor ci, din contră, spijină cetățenii să se poată exprimara liber, prin luarea măsurilor de protejare a acestora de eventuale opinii contrare și contondente. Art. 4 din lege prevede, de altfel, că ”Primarul, unitățile de jandarmi și poliția locală sunt obligate să asigure condițiile necesare în vederea desfășurării normale a adunărilor publice”.

Din motivul expus anterior, și jandarmeria poate eventual confirma, ei nu intervin în cazul a sute de proteste nedeclarate, cum este cazul celui actual din Piața Victoriei ce durează de 2 ani, când niște cetățeni, în general pașnici, ocupă fără drept spațiul public și tulbură liniștea publică fără drept prin țipete și strigăte, și jandarmeria totuși tace, deși unele televiziuni –ex. Antena 3, România TV- fac presiuni mari în favoarea intervenției, condamnând slăbiciunea jandarmilor și acuzându-i de complicitate, pentru că, în opinia lor jandarmeria ar trebui să intervină, în unele opinii chiar cu tunurile de apă în Piață!!!!, pentru dispersarea persoanele care desfășoară un protest neautorizat. Culmea este că și o ”mare juristă” (gurile rele spun că s-ar vedea ministră a justiției) susține mereu la Antena 3 acest punct de vedere.

  1. O adunare publică presupune cel puțin 2 oameni care se adună în același loc, în același timp, în același scop. Sentința civilă nr 4932/30.06.2010 dată de Judecătoria sect. 5, apreciază că: ” … Or, petentul, chiar împreună cu martora Grigorescu Laura, nu constituie o adunare publică. Așadar, dispozițiile legii 60/1991, rep., nu erau aplicabile activității desfășurate de petent. În măsura în care acesta ar fi tulburat ordinea și liniștea publică prin faptele sale, intimata ar fi avut posibilitatea să îl sancționeze conform Legii 61/1991, republicată”.

De maxim bun simț!

Ori eu eram singur-singurel!

  1. Chiar procurorul precizează prevederile legale: ”constituie contravenție organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise” și continui eu ”participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise și urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare a acestora, la avertizările și somațiile organelor de ordine, potrivit legii ”.

Nu a precizat procurorul ce adunare publică s-a desfășurat în Comănița în 24.07.2012, orele 15.00, și care sunt probele sau indiciile că eu aș fi organizat-o. Nu a existat nici o adunare publică acolo, cu atât mai puțin una organizată de mine, decât eventual adunarea jurnaliștilor și cameramanilor prezenți de la începutul campaniei acolo, probabil nedeclarată. Neexistând o adunare publică, cu atât mai puțin eu aș fi putut eu particip la vreuna, pe care, pentru a încălca legea ar fi trebuit să nu o părăsesc la avertizările și somațiile jandarmilor.

  1. Eu am susținut în permanență că mă aflu acolo fiind în greva foamei. Greva foamei nu constituie adunare publică, în acest sens fiind și răspunsul primăriei nr. 1096052/2551/6/27.07.2012 care precizeză faptul că ”Declanșarea grevei foamei reprezintă un act unilateral de voință și de aceea Primăria municipiului București nu are competențe de soluționare a unor astfel de cereri”. În fapt eu nici nu le cerusem aprobarea ci doar le notificasem fapta, așa cum de altfel rezultă din adresă: ”Urmare cererii dumneavoastră înregistrată la Cabinet Secretar general sub nr. 1096052/2551/6/25.07.2012, prin care ne înștiințați cu privire la declanșarea grevei foamei la sediul de campanie ….”

Protestul meu extrem – greva foamei – nu constituia o adunare publică, așadar nu încălcam legea 60/1991 (și nici nu tulburam ordinea și liniștea publică, așadar nu încălcam nici legea 61/1991).

  1. Primăria nu a eliberat un act de interzicere a unei adunări publice, conform art. 10 din lege, și nici nu ne aflam în situația art. 9. Așadar nici vorbă de vre-o restrângere a dreptului meu de a participa la adunări publice în str. Comănița.
  2. În zilele următoare, în exact aceleași condiții (mai puțin piciorul meu în gips), jandarmii nu au mai considerat nici că tulbur liniștea publică, nici că organizez și desfășor sau/și nici particip la o adunare publică nedeclarată, recunoscând astfel că în zilele anterioare au acționat abuziv.

Fiecare dintre cele 7 argumente, singure, dovedesc că, în fapt nu am încălcat prevederile Legii 60/1991 pe timpul plimbării mele pe strada Comănița, fluturând binecunoscutul meu drapel tricolor, atât în date de 19 și 23.07.2012 cât și în zilele următoare și nici că aș fi încălcat legea dacă aș fi reușit să ajung în Comănița în 24.07.2012, orele 15.00.

  1. Un fapt grav este afirmația mincinoasă a procurorului, făcută pentru a-i apăra pe jandarmi: ”Cu alte cuvinte, aceasta nu avea dreptul de a protesta, chiar pașnic, așa cum a reținut instanța de judecată, în locul menționat”. Niciunde o instanță nu face o astfel de afirmație.

  1. Declarațiile jandarmilor, atât cele date în calitate de martor, cât și cele date în calitate de învinuit se contrazic flagrant: unii susțin că am încălcat legea 60/1991, alții că am încălcat legea 61/1991, alții că le-am încălcat pe amândouă. Și asta la modul general, fără a da nici un element concret, de fapt efectiv, de strigăt, țipăt, slogan electoral proferat, etc., în totală contradicție cu declarația mea și mai ales cu filmarea de la dosar, și, în mare parte cu pv de contravenție.

Totuși pv de contravenție, operă colectivă a structurii de conducere, afirmă doar că aș fi tulburat liniștea publică, prin strigăte și țipete, nespunând nimic despre tenta lor electorală, mai ales pentru că ne aflam în plină campanie electorală, moment în care era firesc ca cetățenii să-și afirme convingerile electorale, și nici de vreun protest neautorizat.

În fapt împiedicarea cetățenilor în a-și exprima opiniile și convingerile electorale era o încălcare a legii. Și conducerea Jandarmeriei știa bine asta când a dispus ce trebuie scris în p.v. de contravenție.

  1. Procurorul afirmă căfilmarea s-a efectuat prin mai multe videoclipuri de scurtă durată ce au surprins momentele importante, momentul în care persoana vătămată a fost introdusă în autospecială nefiind înregistrată deoarece Neagu, deși inițial a apăsat butonul de înregistrare, în mod neintenționat a oprit filmarea în încercarea de a o evita pe prima, în momentul în care a observat-o pe aceasta alergând în direcția sa” (exprimarea ambiguă aparține procurorului) – păi tocmai momentele importante nu au fost surprinse, cele care să probeze afirmațiile părților, deși ăsta era ordinul! A fost misiunea planificată greșit?

Despre proba video (filmulețele depuse de Jandarmerie) se cuvine să facem mai multe precizări:

  • Nu a răspuns Jandarmeria câți jandarmi ai DGJMB au filmat evenimentele din acea zi! De ce Jandarmeria nu a pus la dispoziția Parchetului suportul original cu filmarea, așa cum prevede legea, și nu a depus la dosar și celelalte înregistrări video din 24.07.2012 din Comănița?
  • Nu s-a aflat dacă S.P.P.-ul a făcut înregistrări!
  • Nici o televiziune nu a adus imagini din 24.07.2012, deși cel puțin 6 cameramani ai unor televiziuni apar ca filmând în timpul celor 43 de secunde al primulei înregistrări. De ce televiziunile ascund probe și toți procurorii care au făcut cercetări în dosar tac? De ce nimeni nu trimite înregistrările originale, așa cum prevede legea? Nimeni din televiziuni nu a urmărit filmările să vadă ce s-a întâmplat? Întrebând un reporter sau un cameraman se poate afla cu ușurință ce televiziuni au fost de față.
  • De ce nici un reporter nu a interpelat conducerea Jandarmeriei să afle, măcar a doua zi sau zilele următoare, când am venit cu piciorul în gips, ce infracțiune am făcut de a fost necesară această intervenție?

Legat de filmări, jandarmii declară:

Toader Ciprian:

După ce am revenit de la secția de poliție Neagu nu a mai filmat dar din câte îmi amintesc au fost alte persoane care au filmat însă nu îmi amintesc numele lor dar a filmat doar o singură persoană în același timp.

Încă de la momentul la care a apărut Avrămuță acesta a fost filmat de colegul Neagu Ion și din câte știu acesta a vrut să filmeze tot incidentul însă nu știu dacă a reușit acest lucru (de ce?). Camera cu care s-a filmat era din dotarea DGLMB și a fost adusă la locul respectiv tocmai pentru a fi efectuate filmări.” – A fost adusă special pentru probe dar a fost utilizată de un nespecialist!

Cîinaru Marian: ”În momentul în care Avrămuță a ajuns pe str. Comănița, dl.lt. Popa împreună cu negociatorul Dumtrescu, s-au dus la Avrămuță pentru a discuta cu el, iar după câteva minute celor doi li si s-a alăturat și plt. Ispas. Eu cu plt. Toader am rămas în mașină iar plt. Neagu a început să filmeze din momentul în care lt. Popa a ajuns la Avrămuță.

Precizez că înainte ca lt. Popa și negociatorul să meargă către Avrămuță, acesta din urmă începuse să țipe, să scandeze diverse sloganuri, tulburând astfel liniștea publică.

Eu personal nu cunosc conținutul dintre lt. Popa și negociator pe de o parte, și Avrămuță pe de altă parte, deoarece mă aflam în mașină și nu aveam câmp vizual până la aceștia.

Precizez că eu personal nu l-am auzit pe Avrămuță țipând sau scandând sloganuri electorale, dar știu că acesta este stilul lui”.

Precizez faptul că plt. Neagu a început să filmeze după cca. 2 min. din momentul în care dl.lt. Popa împreună cu cu negociatorul Dumitrescu au început să vorbească cu Avrămuță, deoarece plt. Neagu s-a aflat cu noi în mașină iar la un moment dat i-am spus eu lui Neagu să meargă să filmeze. Acesta este și faptul pentru care Avrămuță nu a fost filmat din momentul în care a apărut pe str. Comănița”. – păi Neagu nu avea ordin să filmeze? aștepta să îi zică Cîinaru? Și dacă nu a văzut de unde știe că fix 2 min trecuse? Ce bază se poate pune pe o declarație a cuiva care, deși nu a văzut ce s-a întâmplat, totuși face afirmații sub jurământ? Toți jandarmii sunt așa de inconștienți?

Ispas declară că:

  • ”Întrebare avocat: Plt. Neagu Ion era specializat sau avea vreo calificare în a executa filmări audio-video?

Răspuns: Nu, din câte cunosc eu, nu are vreo astfel de calificare, iar astfel de filmări se execută de către criminalistul de la Compartimentul Cercetare-Documentare. În ziua respectivă nu știu ce s-a întâmplat, de ce filmarea respectivă nu a fost efectuată de colegul de la departamentul susmenționat.” – păi cum a fost planificat să filmeze fără să aibă cunoștiințele necesare? Conducătorii știau asta și au făcut-o intenționat?

Neagu Ion:

Șeful echipajului mi-a ordonat încă de când am ajuns la obiectiv ca în cazul în care apare Avrămuță să îl filmez pentru a ne proteja de eventualele acuzații nefondate și pentru a avea probe împotriva lui în cazul că săvârșește vreo contravenție sau vreo infracțiune – Neagu afirmă că nu este adevărat, el nu i-a ordonat lui Neagu să filmeze.

Eu am reușit să-l filmez pe acesta încă de când a coborât din mașină până în momentul în care a fost imobilizat, urcat în mașină și aproape pe tot traseul până la secție”. – Unde sunt aceste înregistrări?

”Precizez că încă de la bun început a fost nominalizat negociatorul să discute cu Avrămuță”.

Precizez că Avrămuță nu a dorit să urce în mașină opunând rezistență, astfel că cei doi colegi l-au urcat în mașină forțat.

În timp ce fugea, din câte îmi amintesc Avrămuță a alunecat chiar în apropiere de autoturismul jandarmeriei, tot atunci fiind și prins de colegi. Nu rețin exact în ce poziție a căzut Avrămuță, dar această împrejurare a fost surprinsă și înregistrată de mine personal.” – unde este acea înregistrare?

Precizez că eu l-am filmat când a coborât din mașină, când a fugit, când s-a împiedicat și a căzut, în mașină și la sediul secției.” – unde este acea înregistrare?

Eu nu aveam de unde să știu ce avea de gând să facă Avrămuță dar cred că știu colegii care au primit ordin să-l legitimeze. Știu că dl.comandant col. Năstase Viorel a ordonat ca Avrămuță să fie îndepărtat din zonă.”

A coborât singur din mașină la sediul secției, fiind filmat când a urcat în sediul secției, aici a stat de vorbă cu șeful statului major, dl.lt.col. Neagu Ion. A fost văzut de ofițerul de serviciu și nu prezenta urme de violență. Dl.lt.col.Neagu Ion i-a ordonat lui Toader să-l sancționeze contravențional pe Avramuță astfel că acesta s-a conformat.

Popa Mihai Nicolae a declarat:

”… am rămas în mașină până în jurul orelor 14.30, când pe str. Comănița a apărut Avrămuță într-o mașină probabil un Renault de culoare albă cu număr de Argeș. Nu știam ce mașină are acesta dar l-am recunoscut după aspectele fizionomice. Acesta a intrat cu mașina personală pe str. Comănița, a trecut cu mașina prin fața imobilului în care se afla sediul de campanie al președintelui suspendat iar în capătul străzii a făcut stânga și a oprit mașina.

Imediat după ce Avrămuță a oprit mașina, eu cu negociatorul Dumitrescu Florin am mers la Avrămuță pentru a sta de vorbă cu el. Am vrut (deci nu a reușit ?) să-l întrebăm care este scopul prezenței sale pe str. Comănița. Acesta a refuzat dialogul și a scos din mașină niște coli A4 cu mesaje antipreședinte iar apoi s-a îndreptat către mijlocul străzii și a început să scandeze lozinci antiprezidențiale țipând și deranjând liniștea și ordinea publică.” – care va să zică am început să scandez (derajând liniștea publică) abia după ce am fost abordat de jandarmi, nu înainte!

Precizez faptul că eu personal nu l-am legitimat pe Avrămuță înainte de a hotărâ să-l transportăm la secția de poliție, dar acest lucru era imposibil din cauza faptului că Avrămuță refuza orice dialog. Din câte îmi amintesc colegul meu Dumitrescu îi solicitase lui Avrămuță să se legitimeze în prima fază după ce coborâse din mașină. – cât de absurd? Mă recunoscuse, d-aia venise la mine, totuși mi-ar fi solicitat să mă legitimez! Care e rostul legitimării? Veniseră la mine să mă întrebe care este scopul prezenței mele acolo sau ca să mă legitimeze?

Precizez că i-am comunicat lui Avrămuță că urmează să-l ducem la secție însă acesta a avut aceiași atitudine de refuz față de noi și pentru a face acest lucru Ispas și Toader l-au luat unul de o mână și altul de cealaltă pentru a-l urca în autoturism și am reușit acest lucru.Când mi-a comunicat că urmează să fiu dus la secție, cine a luat hotărârea, de ce, și când?

Eu personal nu i-am ordonat lui Neagu să filmeze și nu știu de unde luase Neagu camera dar probabil de la compartimentul prevenire și combatere. În mod normal echipajele de genul acesta nu au astfel de camere în dotare.”Cine i-a ordonat să filmeze și când? De ce Popa nu știa de acest ordin?

”Pe str. Comănița știu că până să revină a doua oară Avrămuță își făcuse apariția și dl.lt.col. Năstase Viorel care dăduse ordin ca obiectivul nostru să mai fie asigurat de încă un echipaj care să asigure rezerva de intervenție.”– Rezerva pentru ce intervenție? Ce ordin avea acest echipaj?

De ce, la primele declarații niciunul dintre jandarmi nu-și aminteau cine a mai fost în misiune, iar apoi știau cu lux de amănunte? De ce totuși, deși în mod evident au discutat suficient subiectul – au luat amendă de 1.100 ron -, au dat răspunsuri total aiuritoare în legătură cu orele? Popa – 14.30, Ispas – 14.45, Cîinaru – 12.00, restul nu s-au pronunțat.

De ce nu suflă o vorbă despre cordonul de jandarmi și despre ordinele primite? Și despre prezența comandantului la fața locului, și despre prezența unor jandarmi civili!

Ispas Mariu-Dorin a declarat:

”… ne-au prelucrat faptul că pe str. Comănița, anterior datei de 24.07.2012, și-a făcut apariția o persoană cu numele de Avrămuță care obișnuiește să tulbure ordinea și liniștea publică, prin strigăte și țipete la adresa instituțiilor statului.

În jurul orelor 14.45, pe str. Comănița am observat că își făcuse apariția Avrămuță, pe care îl cunoșteam de la misiunile anterioare, deoarece participă frecvent la manifestări și adunări publice.”

”… Avrămuță a coborât din mașină, iar negociatorul Dumitrescu s-a dus către el, Avrămuță a revenit la autoturismul lui, de unde și-a luat câteva coli A4 cu mesaje electorale, iar în jurul gâtului avea atârnată o pereche de papuci. – declarație concordantă cu a lui Popa.

Negociatorul a revenit către dl.lt. Popa, iar Avrămuță a început să țipe, să strige lozinci antiprezidențiale, a refuzat să se legitimeze, cred că dl. Popa a încercat să-l legitimeze, dar el a refuzat

”Menționez faptul că tot acest incident a fost fimat de către dl.plt. Neagu Ion, dar nu știu dacă a filmat neîntrerupt sau momentul exact de la care a început să filmeze.Pe drum Avrămuță a fost de asemenea filmat.

 La sediul secției se afla deja dl.lt.col. Neagu Ion, șeful de stat major al Batalionului 1 Jandami.

  • ”Întrebare avocat: Plt. Neagu Ion era specializat sau avea vreo calificare în a executa filmări audio-video?

Răspuns: Nu, din câte cunosc eu, nu are vreo astfel de calificare, iar astfel de filmări se execută de către criminalistul de la Compartimentul Cercetare-Documentare.

În ziua respectivă nu știu ce s-a întâmplat, de ce filmarea respectivă nu a fost efectuată de colegul de la departamentul susmenționat.”

  • Cine poate lămuri aceste probleme decât comandanții și cei ce au pregătit operațiunea?
  • A se observa precizia datelor din ultima declarație dată de inculpați
  • Nici un superior nu știa faptul că Neagu ”nu știe să filmeze?”, sau este o practrică a jandarmeriei, de a avea 2 filmări, una făcută de un specialist, și alta de un nespecialist? Cei de la proiectare misiuni ce zic? Cum pot trimite un om neinstruit în misiune? A mai făcut Neagu filmări înainte de aceasta? Dar după?

Contradicții în propriile declarații, Neagu Ion, 6.05.2014

Eu am reușit să-l filmez încă de când a coborât din mașină, până în momentul în care a fost imobilizat, urcat în mașină …” – a mințit când a declarat asta? – unde este filmarea în care am coborât din mașină și cea până în momentul în care am fost imobilizat și urcat în mașină? A fost editată la serviciul tehnic?

Precizez că eu l-am filmat când a coborât din mașină, când a fugit, când s-a împiedicat și a căzut, în mașină și la sediul secției” – unde este filmarea când am coborât din mașină și cea în care am fugit și am căzut?

În declarațiile din 4.03.2013 jandarmii se contrazic în ceea ce privește motivul ridicării, după cum urmează: Dumitrescu și Toader – refuz de însoțire -, Neagu și Ispas – refuz de legitimare -, iar Cîinaru – tulburarea liniștii publice.

În declarațiile de învinuit din 14.06.2013 jandarmii afirmă că, cauza pentru intervenția în forță a fost:

Ispas – refuz de legitimare, proferarea în public a unor sloganuri electorale fără a fi autorizat de primărie;

Popa – tulburare a liniștii publice, scandare de lozinci antiprezidențiale;

Toader – tulburare a liniștii și ordinii publice, prin proferarea de injurii grave la adresa președintelui și la adresa noastră;

Neagu – refuz de legitimare, scandare lozinci electorale fără a avea aprobare de la primărie;

Cîinaru – profera de injurii la adresa noastră, a trecătorilor și a președintelui.

Așadar doar doi dintre cei 5 mai mențin refuzul de legitimare.

În declarațiile de martor din 29.07.2013 jandarmii declară:

Paraschiv – refuz de legitimare, scandarea unor lozinci electorale fără a fi autorizat de primărie;

Dumitrescu – refuz de legitimare, lozinci antiprezidențiale.

Rîlbalcă – nu am fost în 24.07.2012 în Comănița

Rădulescu – nu am fost în 24.07.2012 în Comănița

Frîncu – nu am fost în 24.07.2012 în Comănița

Pantilimon – nu am fost în 24.07.2012 în Comănița

 

Aici se cuvine a preciza că jandarmii contrazic conducerea jandarmerie, care a hotărât că fapta mea doar tulburarea liniștii și ordinii publice, fără vre-o mențiune referitoare la refuzul de legitimare. Oare jandarmii la câteva minute – 60 min – nu știau exact ce s-a întâmplat, ce fapte contravenționale am făcut, iar după patru luni cu toții și-au amintit că eu ”am refuzat să mă legitimez, și am desfășurat acțiuni de protest fără a avea autorizație în acest sens”? Așadar, nu a clarificat procurorul de ce jandarmii nu au înscris în p.v. toate faptele contravenționale comise de mine. Au primit un ordin expres să nu le treacă?

De altfel eu în permanență îi întreb pe jandarmi să-mi spune ce lege încalc, pentru a mă corecta. Niciodată ei nu-mi răspund atunci, ci doar prin pv de contravenție mincinoase!

Poziția DGJMB față de evenimentele petrecute în 24.07.2012

 

Cu privire la poziția DGJMB față de evenimentele petrecute în 24.07.2012 în Comănița,  trebuie arătat că aceasta obstrucționează în continuare aflarea adevărului în cauză, prin răspunsuri ambigue sau neadevărate și ascunderea de probe, dovedind activitatea de grup infracțional organizat.

Astfel, referitor la adresa 360.392 din 14.11.2016 a DGJMB se cuvine să arătăm :

  • Militarii s-au autosesizat cu privire la fapta comisă de dl. Avrămuță”. De ce nu numește DGJMB exact ce faptă am făptuit? Am coborât din mașină și am vrut să merg pe stradă, fiind împiedicat de jandarmi! Ce lege am încălcat?
  • Din cadrul echipajului filmarea a fost făcută de Neagu, acesta încetând filmarea din momentul introducerii dl. Avrămuță în autovehiculul jandarmeriei”. Întrebarea a fost câți jandarmi ai DGJMB au filmat, nu câți jandarmi din echipaj au filmat. În mod evident Jandarmeria română ”face pe prostu”. De ce minte DGJMB? Revine în adresa 166/17.04.2018 și precizeză că, de fapt și plt.maj. Gheorghe Mihai ar fi fost la fața locului și ”a efectuat filmări operative, dar a fost prezent în zonă pentru o scurtă perioadă de timp, fiind redirecționat în altă parte”. Cel puțin ciudat nu? De ce nu a fost audiat și Gheorghe Mihai? Și de ce filmarea lui nu este la dosar? Cum a încetat filmarea din momentul introducerii în autovehicolul jandarmeriei când filmarea a încetat mai înainte?
  • Filmările operative efectuate … au fost înaintate pe suport tip DVD seria 575 SCI 1657, imaginile nefiind prelucrate, fiind transmise în stare brută”. DGJMB iar minte ”făcând pe prostul”. Pe ce suport au fost făcute înregistrările originale este întrebarea și nu pe ce suport au fost înaintate! Neagu susține că ”Cred că înregistrarea originală s-a efectuat pe un memory-stick, iar la sediul unității a fost transferată pe un calculator”.

Revine DGJMB în adresa 239.166/17.04.2018 și precizeză că ”Înregistrările video au fost descărcate în PC-ul cu nr. de identificare 240, destinat lucrătorilor cu a doua specialitate ”criminalist”, ulterior fiind arhivate pe hardul extern nr. S/208/0575/B1, acestea nefiind prelucrate în vreun mod”. Nu răspunde la întrebarea ”pe ce suport au fost făcute înregistrările?”. Care este metode de protecție a filmărilor originale? Filmarea s-a efectuat pe un memory-stick? De ce? Așa prevede procedura? Cine răspunde de siguranța datelor în DGJMB? De ce nu a fost interogat?

  • La întrebarea Parchetului ”care este motivul întreruperii filmării în momentul introducerii …Filmarea a fost făcută de Neagu Ion, acesta încetând filmarea din momentul introducerii dl. Avrămuță în autovehiculul jandarmeriei, subofițerul acordând sprijin elementelor de dispozitiv pentru introducerea persoanei în autospecială”. Bineânțeles că este o minciună sfruntată, DGJMB mințind în încercarea de a ascunde adevărul. Gravitatea faptei este imensă, ținând cont că nu este vorba de un jandarm ”fără carte”, ci de însăși conducerea Jandarmeriei care face uz de fals în înscrisuri oficiale. Toți jandarmii declară că Ispas, Toader și Popa l-au urcat în mașină, iar Cîinaru a tras din mașină, niciunul că Neagu ar fi ajutat la introducerea mea forțată în mașină.

Revine DGJMB în adresa 239.166/17.04.2018 și precizeză că, de fapt ”…din discuțiile purtate cu pl. Neagu a reieșit faptul că acesta a acționat butonul de filmare a camerei, dar în momentul în care numitul Avrămuță a venit alergând în direcția sa, în mod neintenționat a oprit filamarea în încercarea de a-l evita”. O altă minciună sfruntată (care o contrazice pe prima – de ce?), din imagini se vede clar că Neagu filma în spatele meu, eu depărtându-mă de el. În cazul primului răspuns nu tot cu Neagu vorbise? Și-au dat seama că au susținut o prostie și acum au revenit?

Așadar DGJMB dă vina pe Neagu, nu pe ei înșiși, care au pus acest răspuns în gura lui Neagu. Pentru că Neagu a declarat în 12.06.2013 că ”… la data de 24.07.2012 am întreprins măsurile de imobilizare și de însoțire, revin și arăt că eu doar l-am filmat pe numitul Avrămuță….. Eu am filmat întregul eveniment din data de 24.07.2012 și nu-l puteam lovi pe Avrămuță”. Iar în 6.05.2014, în declarația de suspect, susține că ”Precizez că eu am efectuat înregistrările audio-video cu o cameră marca Sony dar nu am filmat neîntrerupt. Filmam câte un minut două, după care întrerupeam camera deoarece nu eram atestat să efectuez astfel de filmări. Așa am considerat eu să se efectuează filmarea”. Ceea ce contrazice afirmația DGJMB.

Filmările au o durată de 2, 5, 20, 21, 41, 43, 64, 69, 97 și 129 de secunde. E cel puțin stupidă pretenția lui Neagu, că nu s-ar pricepe, chipurile, să filmeze, deși din scurtele filmări se deduce contrariul, eu fiind mereu foarte bine încadrat, fără mișcări de imagine, care arată o tehnică înaltă! În fapt, în mod evident, au fost făcute selecțiuni ordonate de conducerea DGJMB și anume secvențele care îi incriminează cel mai puțin.

Justificarea jandarmului este puerilă și mincinoasă, așa cum rezultă din însăși declarația sa: ”Șeful echipajului mi-a ordonat încă de când am ajuns la obiectiv ca în cazul în care apare Avrămuță să îl filmez pentru a ne proteja de eventualele acuzații nefondate și pentru a avea probe împotriva lui în cazul că săvârșește vreo contravenție sau vreo infracțiune. Eu am reușit să-l filmez pe acesta încă de când a coborât din mașină până în momentul în care a fost imobilizat, urcat în mașină și aproape pe tot traseul până la secție.”; ”În timp ce fugea, Avrămuță a alunecat chiar în apropiere de autoturismul jandarmeriei, tot atunci fiind și prins de colegi. Nu rețin exact în ce poziție a căzut Avrămuță dar această împrejurare a fost surprinsă și înregistrată de mine personal”; ”Precizez că eu l-am filmat când a coborât din mașină, când a fugit, când s-a împiedicat și a căzut, în mașină și la sediul secției.”

Ordinul șefului de echipaj nu a fost destul de clar? Deși Popa afirmă că ”Eu personal nu i-am ordonat lui Neagu să filmeze și nu știu de unde luase Neagu camera, dar probabil de la compartimentul de prevenire și combatere”. Totuși a înțeles cele două obiective ale filmării –evitarea acuzațiilor nefondate și probă  în cazul unei contravenți-, altfel nu ar fi știut să le reproducă. Cum se face că nici unul dintre cele două obiective nu a fost realizat? De ce nu a raportat că nu știe să facă înregistrări? Popa susține că nu i-a ordonat o astfel de acțiune. Cine minte? Își amintește numeroase detalii: camera marca Sony, înregistrarea pe memory stick și transferată pe calculator la sediu unității, momentele filmate, etc. Care este procedura în cazul filmărilor? Dacă trebuie cineva specializat de ce nu era unul? Sau era și filmarea a fost ascuns?

Câți jandarmi civili se aflau la fața locului și câți jandarmi cameramani? Dar în ziua anterioară? De ce nici un film făcut de jandarmi nu apare în nici unul dintre cele 5 procese pierdute de jandarmerie referitoare la evenimentele din 19, 23 și 24.07.2012 din Comănița, ei prezentând în instanță doar înregistrări ale televiziunilor? Cum au intrat în posesia acelor înregistrări? Unde sunt înregistrările jandarmerie? De ce sunt ascunse?

Jandarmeria are obligația de a prezenta toate înregistrările originale ale evenimentelor din 19, 23 și 24.07.2012. De ce le ascunde? De ce toți angajații care au intrat în contact cu cererile Parchetului legat de acest caz tac și ascund adevărul?

            Părerea mea este că Neagu nu a filmat, iar filmarea a fost trunchiată, înfăptuinde-se astfel și infracțiunea de fals informatic prevăzută de art. 325 cp!

Prima lui declarație susține această ipoteză, afirmând că a participat la întroducerea mea în dubă! Și a doua declarație o susține parțial. Apoi în primele declarații nici un jandarm nu a afirmat că Neagu ar fi filmat.

Abia după ce au văzut filmarea și faptul evident că mi-au forțat piciorul cauzându-mi traumatismele identificate apoi de doctori, au editat filmarea, și pentru a părea credibili au dat vina pe un jandarm care nu avea cunoștiințele necesare, așa cum au pretins jandarmii în momentul în care, cu toții și-au amintit brusc că Neagu ar fi făcut filmarea, precizând și multe alte aspecte scăpate în primele declarații.

Însă revine conducerea DGJMB și spune că Neagu, de fapt, știa să filmeze. Altfel ar fi în culpă că au pus să filmeze un jandarm nepregătit. Oricum DGJMB trebuie să prezinte adevărul legat de ordinele date cu acea ocazie!

Instanța penală precizează, în secțiunea B. Cu privire la fond, pct.10, pg. 14, că ”Este adevărat că potrivit art. 27 alin 2 lit. b) din Legea 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, personalul militar al Jandarmeriei Române legitimează orice persoană când există indicii temeinice că a săvârșit sau se pregătește să săvârșească o faptă ce constituie infracțiune sau contravenție, însă procurorul nu a arătat dacă prezența petentului Avrămuță în zona publică din București, str. Comănița nr. 9, sect. 2, ar fi fost inoportună sau interzisă, dacă acesta a săvârșit sau se pregătea să săvârșească o faptă ce constituie infracțiune sau contravenție, pentru a se impune legitimarea sa de către militarii jandarmi și conducerea acestuia la o secție de poliție. În acest context se impune a se arăta că,  prin sentința civilă nr. 4907/27.03.2013 pronunțată în dosarul nr. 30207/300/2013, Judecătoria sect. 2 București a admis plângerea petentului împotriva pv seria JO nr. 0582373/24.07.2012 întocmit de D.G.J.M.B., a anulat procesul verbal contestat și a înlăturat sancțiunile aplicate. În considerentele hotărârii judecătorești se reține că nu a fost probată vinovăția contravențională a petentului, prezumția de nevinovăție a sa nefiind răsturnată, fiind chiar susținută de înregistrările administrate de intimata Jandarmeria Română, din care rezultă că petentul a avut un comportament liniștit, pacifist, total opus celui de care a fost acuzat”.

Procurorul nu a cercetat dacă folosirea forței ar fi fost justificată, mai ales că sancțiunea a fost de … 200 de lei, și ei știau cine sunt și îmi puteau da acea sancțiune la fața locului.

Fapta jandarmilor este nelegală pentru că nu a respectat numeroase prevederi exprese din Constituție, din CEDO dar și din legea 550/2004. Astfel, încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale s-a făcut în condiții agravante, cu încălcarea următoarelor prevederi din Legea 550/2004 și anume: art.1; art.2; art.19 (1), lit. a) și q); art. 27 (2) b), (4) și (5); art.34 (1); art. 35, art.37, și a continuat apoi prin fals și uz de fals, în încercarea de a acoperii cu o aparență legalitate aceste grave abuzuri. Continuând apoi cu declarații extrem de mincinoase, reținute complet părtinitor de procuror.

În loc să fiu protejat de forțele de ordine să-mi exprim liber opiniile și convingerile politice, într-o perioadă expres prevăzută de lege pentru asta, să-mi exercit liber drepturile și libertățile fundamentale, ei au încercat și au reușit, cu brutalitate, să mă împiedice să mă exprim așa cum conștiința îmi spune!

Nici un jandarm nu mi-a comunicat ce faptă contravențională am comis, pentru care urmează să fiu sancționat! Nimeni nu s-a prezentat și nu mi-a comunicat să încetez pretinsa contravenție că altfel se va interveni în forță! Nu mi s-a cerut, nici legal și nici măcar nelegal, să mă legitimez! Nu am fost somat să-mi încetez activitatea ilegală! Intervenția în forță nu a fost autorizată de prefect! (Ziua anterioară am fost somat înainte să fiu ridicat, conform prevederilor legale, video Antena 3, min. 10.45. Și, cu toate astea, s-a dovedit în instanță că, și în aceste condiții, pretinsa mea încălcare a legii nu a existat).

Oricum așa cum se poate auzi în toate filmările, atât înaintea cât și după intervenția în forță a jandarmilor, am solicitat în zadar jandarmilor să-mi spună ce lege am încălcat. Nici un răspuns nu am primit niciodată, doar că acțiunea mea e ilegală, și în final, doar un pv de contravenție mincinos.

Legea 60/1991, la art. 20, restricționează clar situațiile în care jandarmii pot face uz de forță, și anume: ”Folosirea forţei se va face numai după avertizarea şi somarea participanţilor de a se dispersa”. Iar la sancțiuni, art. 26, lit. d) stipulează că, ”Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni: d) participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii;”.

Legea 61/1991, Art. 3. – Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;

31) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

Legea 550/2004 prevede:

Art. 1 (1) Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.

(2) Jandarmeria Română, prin atribuţii, organizare, pregatire şi dispunere teritorială, contribuie la garantarea suveranităţii, independenţei, autorităţii, unităţii şi securităţii statului, democraţiei constituţionale pe întregul teritoriu naţional atât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză.

Art. 2 Jandarmeria Română îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

Art. 19 (1)Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate, are urmatoarele atribuţii:

  1. a) apără, prin mijloacele şi metodele prevăzute de lege, viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanei, proprietatea publică şi privată, interesele legitime ale cetăţenilor, ale comunităţii şi ale statului;
  2. b) execută misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane;
  3. c) execută misiuni de restabilire a ordinii publice când aceasta a fost tulburată prin orice fel de acţiuni sau fapte care contravin legilor în vigoare;
  4. q) constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;
  5. r) efectuează, în condiţiile legii, acte necesare începerii urmăririi penale pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice, potrivit prevederilor art. 214 din Codul de procedură penală;

Art. 27 (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, personalul militar al Jandarmeriei Române este învestit cu exerciţiul autorităţii publice.

(2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul prevăzut la alin. (1) are următoarele drepturi şi obligaţii:

  1. a) să acorde sprijin persoanelor cu funcţii ce implica exerciţiul autorităţii publice, dacă acestea întâmpină rezistenţă fizică în executarea sarcinilor de serviciu;
  2. b) să legitimeze orice persoană când există indicii temeinice că a săvârşit, săvârşeşte sau se pregăteste să săvârşească o faptă ce constituie infracţiune ori contravenţie, precum şi persoanele care solicită intrarea într-un perimetru legal restricţionat;

(3) În exercitarea atribuţiilor, personalul militar al Jandarmeriei Române are dreptul să efectueze control corporal preventiv asupra persoanei şi bagajului acesteia, în următoarele situaţii:

  1. a) există indicii clare că s-a săvârşit, se săvârşeşte sau se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni;
  2. b) persoana se află în stare de inconştienţă şi este necesară identificarea acesteia;
  3. c) persoana participă la manifestări publice sau în alte locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanţe periculoase.

(4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor specifice, personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul să folosească forţa, mijloacele din dotare şi armamentul, în condiţiile legii.

(5) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este obligat să îşi facă cunoscută calitatea şi să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a acestuia ar fi periclitată.

Art. 27 (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, personalul militar al Jandarmeriei Române este învestit cu exerciţiul autorităţii publice.

(2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul prevăzut la alin. (1) are următoarele drepturi şi obligaţii:

  1. b) să legitimeze orice persoană când există indicii temeinice că a săvârşit, săvârşeşte sau se pregăteste să săvârşească o faptă ce constituie infracţiune ori contravenţie

Art. 29 În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române foloseşte armamentul din dotare …, precum şi orice mijloace de protecţie şi de imobilizare aflate în dotare, în urmatoarele situaţii:

  1. a) pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură grav ordinea publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale;

b)împotriva celor care pătrund fără drept în sediile autorităţilor publice sau ale altor instituţii de interes public ori privat şi care, avertizaţi şi somaţi, au refuzat să părăsească de îndată aceste sedii, precum şi împotriva grupurilor organizate care împiedică desfăşurarea normală a activităţii pe căile de comunicaţii, în locurile publice şi în alte obiective importante;

  1. c) pentru imobilizarea persoanelor sau a grupurilor de persoane care provoacă dezordine şi întreprind acţiuni ce pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor, proprietatea publică sau privată, ultragiază forţele de ordine sau alte persoane învestite cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice ori tulbură grav ordinea publică, prin acte de violenţă.

Art. 31 (1) Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face numai după avertizarea şi somarea participanţilor de a se dispersa, de către şeful dispozitivului de ordine sau de către şefii săi ierarhici.

Art. 34 (1) Intervenţia în forţă se dispune în scris de către prefectul sau înlocuitorul acestuia din municipiul Bucureşti, respectiv din judeţul în care s-a produs una dintre situaţiile prevăzute la art. 29.

Art. 37 În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul din Jandarmeria Română are obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi să acorde primul ajutor medical persoanelor care au nevoie de acesta ca urmare a intervenţiei în forţă.

Adevărul

 

Ce s-a întâmplat de fapt? De ce s-a ajuns aici? De ce sunt atât de multe minciuni ”pe cm pătrat de hârtie”? Pentru că, în cele din urmă TOTUL SE ÎNTÂMPLĂ CU VOIA LUI DUMNEZEU. Și cum poate fi demascat mai ușor sistem mafiot dacă nu ”din interior”?Când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, mai întâi îi ia mințile” spune o vorbă din bătrâni. Asta s-a întâmplat cu Băsescu, care în dorința nemăsurată de putere a călcat Constituția în picioare, ajungând, după 10 ani de condus destinele României să fie hulit pe oriunde merge. Asta se întâmplă acum cu coducerea Jandarmeriei și cu procurorii care, pentru a ascunde adevărul, fac infracțiuni ”pe bandă rulantă”.

Lucrurile stau cam așa: Băsescu era în fruntea statului pe care avea să-l numească la plecarea de la Cotroceni ”Stat mafiot”. Ce este un stat mafiot? Exact ce spune numele! Un stat unde structurile statului sunt infiltrate, la vârf, de mafioți, de ”oameni” fără de Dumnezeu, fără nici un scrupul. Punctele cheie erau structurile de forță: Serviciile, Parchetele, ÎCCJ, CCR, CSM. Toate au fost infiltrate de oamenii lui Băsescu, care acum, încet-încet sunt demascați și îndepărtați, ca făcând abuzuri nemaipomenite: Codrea, Kioveși, sau adăpostiți în posturi cu imunitate: Morar, Stanciu.

În acele condiții a venit suspendarea lui de către Parlament, și campania pentru referendum. În ”războiul” care a urmat Băse s-a adăpostit în oraș, mișcare abilă, pentru că aici nu putea fi ”bombardat” de adversari cu proteste de amploare, pentru că ar fi căzut civili ”victime”, ceea ce ar fi fost de neacceptat într-un stat membru UE, nu?

Dar a apărut un ”nebun” –stegarul dac-, care a văzut în Băsescu imoralitatea și demagogia întruchipată, dar și o lecție pentru poopor care trebuie să înțeleagă ”dincolo de cuvinte”. A ”luptat” împotriva lui din ianuarie 2012 prin participarea la numeroase proteste, unde a fost nevoit să citească legea. Și acolo unde nu putea pătrunde o armată, putea pătrunde (a se citi – se putea plimba) un cetățean pașnic.

Zis și făcut. Mi-am luat steagul și am început să mă plimb pe strada Comănița. Adică să mă plimb prin tabăra adversă, fluturând steagul! Simbolistica era devastatoare! Un singur om îl înfruntă pe tiran în terenul propriu! Dacă acesta nu reușește să învingă un biet cetățean, cum ar fi fost în stare să învingă o alianță întreagă? S-ar fi făcut de râs total, armatele propri ar fi fost demoralizate iar armatele adverse ar fi prins curaj!

Așadar a chemat imediat pe șeful SPP-ului (nominalizat în clar de puterea actuală ca fiind omul Statului paralel, atunci la ordinul lui băsescu), în primă fază, și pe cel al Jandarmeriei apoi, și le-a ordonat ”să mă elimine rapid” (să mă ia de acolo). SPP-ul a pus Jandarmeria pe mine, dar stupoare, aceasta nu puteau acționa liber, pentru că erau legați de … televiziuni. Adică trebuiau să păstreze o aparență de legalitate.

Și uite-așa fost nevoiți jandarmii să facă abuzuri, și apoi să încerce să le acopere. Dar timpul a trecut și abuzurile au devenit din ce în ce mai evidente și … mai greu de acoperit, pentru că, între timp, multe s-au petrecut cu ”statul ticăloșit”. El s-a transformat în ”statul paralel”, o structură mai soft a statului ticășoșit, și are din ce în ce mai puțină putere. S-au schimbat legile justiției, magistrați curând vor răspunde pentru abuzurile lor – parchetele și instanțele sunt sub lupă -, și colac peste pupăză, vine și președinția Comisiei Europene peste noi!

În termeni juridici acum, pot afirma că jandarmii spun atât de multe minciuni împinși de la spate de șefi. Aceștia fac presiuni pentru a-și ascunde propria vină. Însă, toți jandarmii, în urma amenzilor luate în primă fază, au recunoscutei doar ”au executat cu strictețe ordinele primite”.

Când vor afla ce pedepse îi așteaptă pentru concursul de infracțiuni săvârșit, vor recunoaște toate faptele, și anume că ei, așa cum au declarat în plângerile împotriva Ordonanțelor procurorilor în dos 315/P/2012, doar ”au executa cu strictețe ordinele primite”. Înclusiv cele legate de declarațiile mincinoase pe care a trebuit să le facă! Sub jurământ!

Din acest motiv se contrazic teribil toate declarațiile lor, pentru că sunt doar minciuni ordonate, pe care nu au avut curajul până acum să le denunțe. Dar, nu e timpul pierdut! Până la urmă, Adevărul iese la suprafață!

Așadar, ordonanţa din 5.06.2018:

  • Dovedeşte rea credință – încearcă din răsputeri să ascundă adevărul evident.

 

  • Ordonanţa nu elucidează împrejurările faptelor, necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Şi anume: ne aflam în plină campanie electorală de referendum pentru demiterea preşedintelui suspendat din funcţie, şi deci în speţă funcţiona legile care reglementează această ipostază. Aceasta presupune existenţa unor opinii politice.

Prezenţa televiziunilor în număr aşa mare –în fapt toate televiziunile naţionale- este un argument în plus care impunea forțelor ”de ordine” – în fapt forțe ”de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, care previn şi descoperă infracţiuni şi alte încălcări ale legilor în vigoare”să acționeze cu tact și maxim discernământ, în nici un caz cu brutalitate și prin numeroase încălcări ale legi.

Prezenţa televiziunilor presupune luare de către instituţiile statului nişte măsuri speciale de protejarea drepturilor fundamentale pentru că riscurile de încălcare sunt mult mai mari, mizele fiind mult mai mari, şi de asemenea impactul lor asupra conştiinţei civice, şi implicit asupra statului de drept, este mult mai mare. Ceea ce chiar s-a şi întâmplat, abuzul „şefului statului” fiind evident şi împărtăşit cu nonşalanţă de şefii jandarmeriei.

Orice incident, chiar şi minor, este multiplicat de televiziuni şi contribuie decisiv la constituirea culturii civice şi democratice. Comportamentul abuziv al jandarmilor în această situaţie constituie o instigare la abuz şi subminează masiv încrederea cetăţenilor în statul de drept și în dreptul persoanelor de a-și manifesta neîngrădit conștiința. Cum este posibil ca în mod repetat jandarmii să comită aceleaşi abuzuri foarte grave şi nici unul dintre jandarmi să nu sesizeze că este vorba de abuzuri, nici unul dintre superiori să nu sesizeze că este vorba despre abuzuri şi nici un jurnalist sau televiziune –câinele de pază a democraţiei- să nu sesizeze acest lucru? Este clar că, din partea jandarmilor este vorba despre un amestec de corupţie –aş pute vorbi despre o curupere a conştiinţei lor- şi inconştienţă.

Situaţia politică era foarte tensionată deoarece aveam de-a face cu o campanie în care instituţii ale statului de prim rang – CCR, CSM, Parchete – erau acuzate zilnic în mass-media naţională de grave ilegalităţi prin implicarea lor politică partizană. Avem de-a face cu o situaţie agravantă a tuturor actelor instituţiilor statului, inclusiv a Jandarmeriei, care trebuia să fie mult mai atentă decât de obicei la soluţionarea oricărui diferend.

Apoi eu mă aflam în greva foamei declarată, în speţă funcţionând şi legile ce protejează persoanele aflate în această ipostază. Și voiam să mă deplasez la locul unde țineam greva foamei.

Ridicările din zilele anterioare, dovedite în instanță ca abuzive, sunt de asemenea foarte importante, ele dovedind că, conducerea Jandarmeriei era la curent cu subiectul și știa ce face, nu era ceva nou.

Şi condiţionările date de existenţa sau inexistenţa unor ordine militare sunt concurente cauzei, precum și existanța la fața locului a unor conducători ai Jandarmeriei.

 

  • Ordonanţa nu elucidează faptele, necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Fapta jandarmilor a fost încălcarea cu brutalitate, cu forța, în grup organizat, a multor drepturi și libertăți fundamentale ale omului și cetățeanului. Această intervenție în forță a fost ordonată de conducerea Jandarmeriei, care era conștientă de abuzul ordonat. Pentru impiedicarea mea de a-mi manifesta/exprima libertatea de conștiință, inclusiv cea politică, conducerea Jandarmeriei, împreună cu cea a SPP-ului și cu oameni politici au decis împiedicarea mea de a pătrunde pe strada Comănița și înlăturarea mea cu orice preț de acolo, în caz că aș fi reușit să intru. Au format astfel un grup infracțional organizat. După ce au săvârșit acțiuni nelegale, a ordonat jandarmilor să-mi întocmească un PV mincinos, uzând astfel de fals și uz de fals.Pentru a-și apăra mai apoi pielea de acuzațiile pe care le-am adus, conducerea jandarmeriei a ascuns probe, a falsificat probe, i-a pus pe jandarmi să declare multe lucruri neadevărate, i-a însăși trimițând Parchetului adrese ce cuprind numeroase neadevăruri și numeroase contradicții cu declarațiile anterioare și cu probele de la dosar.

În încercarea disperată de a-și justifica enormele abuzuri atât jandarmii cât și procurorii se folosesc de tertipuri de limbaj, încercând să acrediteze ideea că exprimarea unei opinii este o manifestare a opiniei, așadar eu fac o manifestație/protest și deci particip la o adunare publică neautorizată! Echivalează jandarmii și procurorii libera exprimare a unei idei (în fapt dorința de a-mi exprima opinia, pentru că nu am apucat s-o fac) cu un protest neautorizat. Asta este nebunie sau doar stat paralel?

Important de arătat că eu nu am făcut nimic, pentru că nu am apucat, jandarmii intervenind imediat ce am coborât din mașină. Iar ce voiam eu să fac nu era nimic nelegal, în fapt eu făcând aceasta în zilele următoare, fără a mai fi oprit de jandarmi: mă plimbam pe str. Comănița fluturând steagul tricolor, afându-mă în greva foamei!

Intervenţia jandarmeriei în jocul politic este fapta incriminată de mine, prin evidente abuzuri şi nelegalităţi produse asupra mea şi a legii, ceea ce procurorul nu a cercetat.

Ridicarea fără temei este un abuz de drept şi a fost făcută cu violenţă, din culpă, în grup, repetat, la ordinul superiorilor, cu încălcarea multor drepturi şi libertăţi fundamentale pe care se bazează statul de drept.

Procesele verbale de contravenţie primite în 24.07.2012, din care doar unul invocat de jandarmi, au fost anulate de instanţă – dosar 30207/2012 și 30208/2012, sentinţele 4907/27.03.2013 și 17094/28.10.2013, judecătoria sect. 2 -, şi prin urmare s-a dovedit că „faptele” invocate de jandarmi în proprie apărare nu sunt, de fapt, decât nişte acoperiri mincinoase ale multiplelor lor abuzuri. Invocata faptă pentru care am fost sancționat contravențional și pentru care am fost imobilizat, sechestrat și dus la sectie nu există, așadar jandarmii au acționat abuziv.

Astfel, declaraţiile jandarmilor sunt mincinoase și dovedesc lipsa lor de conştiinţă, și deci uşurinţa cu care pot comite orice infracţiune.

Apoi, procurorul  nu elucidează toate infracțiunile pentru care s-a început cercetarea penală; în fapt nu cercetează decât 3 din cele 15 infracțiuni, iar cercetarea o face de mântuială.

 

  • Ordonanţa nereţinând corect împrejurările și faptele, nu identifică corect făptuitorii

Fapta nefiind înţeleasă şi împrejurările nefiind înţelese (sau lăsându-se această impresie), este firesc ca persoanele făptuitoare sunt superficial/incorect identificate/depistate. De exemplu martorul de la DIGI vorbește despre faptele din 23.07.2012 iar procurorul le consideră ca fiind cele pentru care el face urmărirea penală!

Am solicitat în mod repetat cercetarea, în primul rând, a celor ce au ordonat şi au avut cunoştinţă de abuzurile petrecute la data respectivă împotriva mea solicitare impusă și de instanța penală. Procurorul nesocotește complet Ordonanța din 3.03.2014 din dos. 11/P/2014 privind pe generalul maior Pop Gavrilă și alții, față de care se efectuează acte de urmărire penală pentru un număr de 15 infracțiuni, prin care se declină competența către PMCMA și Ordonanța din 13.03.2014 din dos. 21/P/2012 PMCMA prin care se declină soluționarea dosarului privind pe colonelul Vasilică Ovidiu și alții pentru aceleași 15 infracțiuni.

Lipsa oricăror măsuri luate de conducerea jandarmeriei în urma abuzurilor repetate făcute de jandarmi și sesizate de mine pe multiple căi –plângeri penale repetate, plângeri la guvern, președinție, senat- dovedește cu prisosință implicarea politică a conducerii jandarmeriei care încearcă să acopere nelegalitățile proprii printr-o inconștiență rară.

 

  • Ordonanţa nereţinând corect împrejurările, faptele şi făptuitorii, ce aşteptări să mai avem în privinţa probelor.

Astfel nu se cercetează probele relevante, casetele televiziunilor prezente (acestea au trimis casete exclusiv selecțiuni privind faptele din 23.07.2012, nicidecum filmările originale și nimic referitor la evenimentele din 24.07.2012, deși au filmat întreaga zi – ascund și ei probe), care au filmat tot ce s-a petrecut precum și suporturile originale ale filmărilor făcute de militari jandarmi.

Deși erau numeroși jandarmi care filmau, îmbrăcați ”în civil”, totuși nici o filmare a acestora nu este la dosar. Așadar DGJMB ascunde probe! Deși jandarmii declară în fiecare dintre cele 4, 5 sau 6 declarații că eu toată ziua am adus injurii instituțiilor statului, nici măcar o frântură de injurie nu este adusă de Jandarmerie ca probă, deși sarcina jandarmilor care filmau era să filmeze încălcarea legii care să constituie apoi probe. Așadar jandarmii comit infracțiunea de mărturie mincinoasă, în scopul de a acoperii abuzurile anterioare; infracțiuni pentru a acoperii alte infracțiuni. Cât de agravante sunt aceste împrejurări ce dovedesc conștiența jandarmilor și a conducătorilor lor!

Declarațiile jandarmilor sunt contradictorii și mincinoase și nu se realizează o confruntare pentru a lămuri numeroasele contraziceri, așa cum prevede cpp dar și sentința penală dată în dosar.

DGJMB nu clarifică ambiguitățile și contradicțiile din propriile declarații, și nu răspunde (”o scaldă”, afirmând ceva, apoi revenind și afirmând contrariul) la întrebările precise ale Parchetului. Ascunde probe –filmările originale făcute de cel puțin doi sau trei jandarmi autorizați – și falsifică probefilmările de la dosar.

Putem spune că avem de-a face cu un simulacru de cercetare penală menit doar să acopere nelegalităţile grave comise de instituţii publice prin funcţionari ai acestora. Se încearcă pe toate căile ascunderea adevărului, prin comiterea unor noi ilegalităţi, pe care dvs. aveţi obligaţia să le descoperiţi şi să le deferiţi instanţelor competente.

 

Consider că prin acțiunile procurorilor pârâți mi-au fost prejudiciate drepturile legitime la o judecată corectă, precum și posibilitatea de reparare a prejudiciilor cauzate de abuzurile jandarmilor care mi-au încălcat mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de constituție şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care România este parte, şi anume: dreptul la opinie, dreptul la libertatea conștiinței, egalitatea în drepturi (nediscriminarea), dreptul la integritate fizică și psihică, dreptul la libertate individuală și siguranța persoanei, dreptul la liberă circulație, precum și libertatea de exprimare, şi mai ales demnitatea mea de român și de dac autentic.

Consider că procurorii au încălcat în mod voluntar și conștient (pentru că dacă n-ar cunoaște cpp atunci cum ar fi ajuns aici) art. 2, 3, 5, 8, 10, 100, 108, 131, 306 și 327 Cod Procedură Penală.

 

Ca probe solicit:

– audierea celor 9 procurori – Adrian-Mihai Voinigescu, cpt. Strîmbei Cătălin, col. Rusu Gheorghe, col. Văetiși Marian, lt.col. Nicula Ionel, lt.col. Moraru Traian, maior Nica George, col. Covei Stelea, col. Corbu Ionel – și a celor 2 polițiști – cms. șef. Popa Adrian-Victor și cms. șef. Dinu Ion;

– efectuarea unor expertize psihiatrice care să precizeze dacă procurorul Adrian-Mihai Voinigescu are discernământ;

– confruntarea mea cu acești procurori;

– toate ordonanțele din dosarul 340/P/2014;

– actele de urmărire din dos. 340/P/2014 de la PMTMB;

– precizările și completările pe care le-am adus plângerii inițiale împreună cu plângerea împotriva ordonanțelor procurorilor în dos. 315/P/2012, pe care le anexez, care constituieîmpreună cu tot dosarul 315/P/2012 și actele de urmărire din dosarul 340/P/2014împrejurările/contextul în care au fost făcute infracțiunile de către procurori (le anexez în

– hotărârea nr. 1530/I//1/2015 din 29.07.2015 a Colegiului de Conducere al PMTMB;

– înregistrările video din dos 340/P/2014 de la PMTMB;

– orice altă probă solicitată în interiorul prezentei plângeri, care să răspundă întrebărilor pe care le-am ridicat, pentru a clarifica faptele denunțate.

 

În drept îmi întemeiez plângerea pe art. 289 Cod de Procedură Penală.

 

                                                                    Avrămuță Cezar Cătălin,

                                                                                                Stegarul dac

 

Practici asemănătoare cu cele din DNA se petrec și la PMTMB!

DNA are nevoie de o înnoire de fond

https://www.dw.com/ro/dna-are-nevoie-de-o-%C3%AEnnoire-de-fond/a-44854314

De aici înainte, DNA va trebui să câștige nu doar adeziunea celor care au criticat instituția, ci și respectul celor care au elogiat-o.

Ministrul de Justiție i-a respins pe toți cei patru candidați și procedura va fi reluată. E greu de apreciat din exterior cine ar fi potrivit să preia conducerea DNA, dar ceva tot poate fi spus. Ar fi de dorit ca viitorul procuror-șef să nu fi făcut parte din instituție. Există cel puțin un motiv foarte serios. Practicile scandaloase ale procurorilor de la DNA Ploiești nu se puteau desfășura în voie fără ca aceștia să aibă sentimentul impunității, cu alte cuvinte fără să fi primit mână liberă din partea conducerii Direcției. E imposibil de imaginat ca un procuror care percepe existența reală a controlului ierarhic să falsifice probe, să regizeze mărturii mincinoase, să-și hărțuiască victimele, așa cum s-a întâmplat la Ploiești.

Povestea e bine cunoscută grație unor înregistrări clandestine, dar ea a primit o nouă confirmare oficială, așa cum reiese din comunicatul Minsterului Public din data de 25 iulie: ”Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Onea Lucian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă” (www.mpublic.ro). A doua zi după acest comunicat, șefa interimară a DNA anunța la rândul ei începerea unei verificări la secția de la Ploiești, având ca obiect situația dosarelor și lucrărilor care îi privesc pe membrii familiei Cosma, victimele procurorilor inculpați (www.pna.ro).

Procurorul Lucian Onea a fost șeful DNA Ploiești și în același timp complicele procurorului subordonat Mircea Negulescu. Așa cum au putut observa cei care au urmărit înregistrările, cei doi procurori afișau calmul cinic al unor oameni perfect stăpâni pe situație și care nu aveau motive de teamă. Nu avem dovezi directe că șefa DNA Laura Codruța Kövesi cunoștea situația și închidea ochii de dragul ”rezultatelor”, dar este cert că atunci când înregistrările au ieșit la iveală, șefa DNA nu a reacționat, preferând în schimb să livreze un bilanț glorios aplaudat de toată lumea, inclusiv de șeful statului.

Există, logic vorbind, două posibilități: fie fosta șefă a DNA nu controla ce se petrece în subordinea ei, fie trecea totul cu vederea. Dar atât într-o situație, cât și în cealaltă, managementul ei era cel puțin defectuos. Întreaga ambianță din instituție părea de altfel complet viciată și după toate aparențele niciun procuror cu o poziție mai importantă nu poate pretinde azi să preia conducerea, câtă vreme s-a complăcut în acea atmosferă. Într-o anumită privință (prin tăcere lașă, apatie, servilism, evazionism) toți șefii de secție sunt părtași la degradrea dramatică a standardelor morale. Căci ce s-a petrecut la DNA Ploiești nu mai este un accident, un act impulsiv, ci o activitate sistematică și îndelungată de falsificare a probelor judiciare. Iar șefii de la Ploiești au dat mereu impresia că nu au niciun motiv să se teamă și că metodele lor sunt ”validate”. Protejați de umbrela ideologică a ”luptei împotriva corupției”, elogiați în nenumărate tribune din marile ziare ale lumii și încurajați de propria șefă să fie necruțători, procurorii DNA au tins să se creadă invulnerabili.

Prin urmare a desemna în fruntea DNA un om care s-a complăcut în ambianța instituțională care a făcut posibilă apariția unui Negulescu sau Onea ar fi un eșec anticipat. Și nu pentru că ar relua aceleași practici (nici nu ar mai fi posibil), ci pentru că niciunul dintre ei nu a dovedit tăria de caracter necesară pentru a conduce DNA în noile circumstanțe, nu mai puțin dificile decât înainte. Căci DNA va trebui să câștige nu doar adeziunea celor care au criticat instituția, ci și respectul celor care au elogiat-o. Și nu va fi deloc ușor, ținând sema de partizanatele oarbe puse până acum în mișcare.


 

dintr-un început spun că existența celor două tabere din România -”psd-iști” și ”sorosiști”- și lupta lor pentru putere este doar o manipulare a păpușarului mondial, care dictează mișcările conducerilor ambelor tabere care, chipurile, sunt pe poziții diferite … ori este vorba, în fapt, de o luptă ”aranjată”, un fel de wrestling al scară mare
Grupul pentru România http://gruppentruromania.ro/ caută să elibereze țara din mâinile păpușarului

când nu există pace şi linişte nu poţi vedea corect ceea ce se petrece
„Calea de mijloc” este calea, iar nu extremele care, de obicei, sunt inconştiente și duc la abuzuri

ținând cont de câteva dintre acuzele aduse mie în aceste zile fierbinți, îmi permit să fac publică corespondența cu domnul profesor universitar doctor Corvin Lupu despre participarea mea la meetingul din 1.02.2012, pentru a lămuri pe cei interesați cu adevărat de poziția mea

Domnule Avrămuță,
Sunt uimit și dezamăgit de prezența dumneavoastră la demonstrația făcută în favoarea „sistemului ticăloșit”, la care ați participat și dumneavoastră în seara și noaptea de 1/2 februarie 2017.
Fiind cunoscut ca membru al GpR, cred că ne-ați decredibilizat. Mitingul a fost parte din acțiunile pentru menținerea României în stare colonială, lucru care nu se poate face în lipsa poliției politice pe care o afectează proiectele guvernului.
M-aș bucura să vă știu poziția și îl rog și pe dl. Constantin Cojocaru să ne spună ce părere are.

Corvin Lupu

domnule Lupu,
sunt şi eu un pic uimit de poziţia dvs.
şi o să încerc să vorbesc un pic despre poziţia mea
 
de obicei Îl rog pe Dumnezeu să mă conducă pe drumul corect, și fac ce simt că trebuie să fac, indiferent de ce impresie pe care o fac unora sau altora
demersul meu este curat, așadar Dumnezeu este obligat să îl ocrotească, și eu nu îmi fac probleme de ce se va întâmpla: merg înainte
dacă ar fi să ”gândesc” orice pas, aș rămâne ”încremenit în proiect”
în primul rând am acţionat în nume propriu şi nu în numele unui grup, oricare ar fi acesta
şi oricum ar fi greu de admis ca făcând parte dintr-un grup să nu poţi avea opinii proprii pe care să le exprimi liber
 
apoi, participarea mea la meetingul de aseară şi alaltăieri seara a fost un demers făcut în urma unei „analize” a situaţiei
duminică seara am stat în cumpănă dacă să ies sau nu, şi în favoarea cui
şi am decis că nu pot să mă alătur unor manifestanţi în mijlocul cărora sunt mulţi „soroşişti”, care apără un DNA instrument politic
dar, ambele tabere  sunt profund părtinitoare, rigide şi inconştiente
un om spiritual spune că oamenii aflați pe pe primele trepte ale conştiinţei se comportă precum câinii care îşi apără stăpânii, indiferent de ce fapte fac aceştia
în urma ”analizei” am concluzionat că, totuși, în stradă au ieșit în mare parte oameni curați, conștienți, dintre cei care nu au ieșit la vot tocmai pentru că nu aveau cu cine să voteze, și nu pentru că au fost comozi
așa că am ales să mă alătur acestora, într-un gest normal de amendare a unui grav abuz punctual al guvernanților
pentru că aceștia trebuie ”să mă vadă”, să știe de poziția mea; aceștia sunt ”ținta mea”
am fost condamnat de 6-7 inși din piață, ”soroșiști”, că nu am ce căuta acolo, să mă duc la Voiculescu, la Antena 3 și la PSD
dar majoritatea celor prezenți erau echilibrați și mi-au luat apărarea
dau exemplu o postare a unuia dintre ”soroșiști” (în opinia mea) – Alexandru Căutiș: ”In seara aceasta, de la început, mi-a atras atenția prezența în Piața Victoriei a „stegarului dac”. Ce să caute omul lui Voiculescu la un miting de protest față de eliberarea lui Voiculescu? La unul dintre mitingurile pentru Colectiv din 2015 „stegarul dac” a dus la răspândirea oamenilor din Piața Universității. S-a suit în vârful unui stâlp și a venit o mașină de pompieri să-l dea jos. Mașina a trecut prin mulțime, lumea s-a retras pe trotuar, moment în care jandarmii au intervenit forțându-i pe manifestanți să plece definitiv de pe carosabil. Așa s-a spart mitingul din 2015. A fost clar că „stegarul dac” a fost folosit ca pretext. Unii dintre manifestanți s-au înfuriat înțelegând șmecheria și au vrut să se bată cu jandarmii. I-am potolit eu cu greu.
Azi scenariul s-a repetat. Niște agresori au provocat intervenția jandarmilor și mitingul s-a spart. „Stegarul dac” a fluturat la final flamura victoriei în piața golită… Se merge pe rețete clasice de pus punct unui miting.
pun aici și poziția unui om conștient, care a privit ce se întâmplă și care nu avea idei preconcepute: ”Alt grup de băieți a început să se certe cu câțiva dintre instigatori. Stegarul dac s-a băgat și el prin fața cordonului de jandarmi, fluturând drapelul, protectiv și pacifist
După cum arătau mulți dintre acești instigatori este posibil să fie niște infractori care vor să spargă o manifestație împotriva unei legi care i-ar putea scăpa inclusiv pe prietenii sau neamurile lor.
Jandarmii au intrat treptat în ei dar în loc să-i aresteze îi trimiteau înapoi… nu am văzut nici măcar unul dintre acești instigatori arestat. Acești dubioși chemau lumea la violență, chemau la asalt împotriva cordonului de jandarmi … ”
http://forum.romeonet.ro/viewtopic.php?f=34&t=25952
 
așadar, poziția mea este la mijloc, destul de ingrată, acuzată de cele două tabere când nu le convine, și aplaudată când le convine
aceștia sunt minoritari și nu mă interesează
scopul meu este apropierea de cei conștienți, care așteaptă nașterea unei noi forțe politice care să îi reprezinte
aceștia m-au văzut și e de ajuns pentru mine
 
„sorosiştii” sunt  inconştienţi, acţionând, la adăpostul dorinţelor pentru democraţie şi stat de drept, dar păcăliţi de demagogii politici care declară susţinerea acestor principii, acționând disproporţionat şi inconştient. Mulţi „intelectuali” cunoscuţi -Pleşu, Patapievici, Liiceanu, etc.- au fost păcăliţi de demagogia lui Băsescu, şi au girat toate încălcările masive de către acesta tocmai ale principiilor pe care pretind că le apără.
 
psd-iştii sunt de asemenea oameni inconştienţi, asemenea „sorosiştilor”, doar că sunt lipsiţi, în mare parte, de cultură și ei apără ”cu orice preț”, necondiționat, orice fac cei care sunt la conducerea ”partidului lor”
 
ambele tabere sunt extremiste, şi apără cu inconştienţă interesele oligarhilor internaţionali care dictează conducătorilor celor două tabere ce să facă
acești oligarhi păpușează din umbră conducerile ambelor tabere într-un război care să acopere furtul a 100 miliarde de euro cu care ei le jefuiesc din România anual
 
toată mass media este de asemenea partizană și apără, în cele din urmă și pe față, pozițiile impuse de păpușar
confuzia este greu de risipit
în cazul meu s-a risipit treptat, în lupta pentru o ţară dreaptă
apoi întâlnirea cu domnul Constantin Cojocaru şi cu ideile domniei sale a fost decisivă: s-a făcut lumină în înțelegerea mea asupra lumii și a păpușarului
așa cum întâlnirea cu marile religii ale lumii a făcut lumină în înțelegerea mea asupra lumii spirituale
în ambele ”întâlniri”, Adevărul cunoscut a făcut lumină

lupta mea pentru democrație a fost, cred eu, destul de coerentă
m-am ridicat împotriva abuzurile de neconceput ale lui băsescu
stând în piață în 2012 și după, am ajuns la concluziile pe care le exprim în A şasea cale
așa a luat naștere Grupul pentru România
Așadar eu am ieșit în stradă acum pentru a fi alături de zecile de mii de români care au ieșit împotriva unui abuz grav a uneia dintre tabere, și nu împotriva unei tabere sau alături de altă tabără
 
cine vrea să știe cu adevărat ce gândesc poate să consulte Autobiografia Stegarului dac
 
nu apartenența mea la GpR m-a făcut să fac ce fac ci propria conștiință
dacă am făcut bine sau nu Dumnezeu hotărăște
sperând că nu veți fi ”supărat” pe acțiunile mele,
 
asigurându-vă că domnia voastră e greu să mă dezamăgească prin ceea ce puteţi face
 
vă doresc ca Dumnezeu să vă inspire în tot ce faceţi pentru a conduce poporul român la eliberare
 
ce zar,
stegarul dac

 

Grupul pentru RomâniaG.p.R. – Grupul pentru România editează o broșură în care dr. în economie Constantin Cojocaru explică pe înțelesul tuturor calea pentru crearea unei economii democratice, oriunde în lume – crearea-economiei-democratice Economia democratică este unica economie care promovează și aplică principiile fundamentale ale vieții. Este economia în care capitalul productiv este relativ uniform distribuit în proprietatea marii majorități ai cetățenilor planetei.

Broșura va deveni o lucrare de referință pentru toții cetățenii de bună credință, care doresc să trăiască într-o societate normală.

Ea va lămurii cum epavele imorale securisto-comuniste au vândut România oligarhilor transnaționali, dar și modalitatea extrem de simplă prin care poporul o poate recupera.

http://gruppentruromania.ro/descarca-fisier-GpR-crearea-economiei-democratice

În continuare avem 8 grafice care fac parte integrantă din broșură, la care broșura face referire și care ”fac cât opt mii de cuvinte” – grafice-pdf-a3 și  http://gruppentruromania.ro/sites/default/files/2016-09/grafice%20PDF%20A3.pdf

U.p.R.

UNIUNEA pentru ROMÂNIA

proiect economic

              

LEGEA COJOCARU

privind

construcţia economiei democratice

(proiect)

Drumul României spre bunăstare şi demnitate

LEGEA COJOCARU

privind construcţia economiei democratice

(Proiect)

Articolul 1

Se constituie Fondul Naţional de Capital Distributiv, care se alimentează din impozitul progresiv pe marile proprietăţi şi din alte surse prevăzute de lege.

Articolul 2

(1) Impozitul progresiv pe marile proprietăţi este plătit de persoanele fizice şi juridice care deţin în proprietate, în România, active reale şi financiare cu o valoare totală mai mare de 1.000.000 de euro.

(2) Cotele de impozitare progresivă a marilor proprietăţi se stabilesc anual, prin hotărâre de Guvern, astfel încât să se asigure preluarea la Fondul Naţional de Capital Distributiv a 20% din PIB, în fiecare an.

Articolul 3

(1) Sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv sunt folosite astfel:

  1. a) 80% pentru împroprietărirea cu capital productiv a cetăţenilor ţării;
  2. b) 20% pentru crearea de capital aflat în proprietate publică.

(2) Sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv se repartizează, în fiecare an, pe ramurile economiei naţionale şi pe judeţe şi municipiul Bucureşti, proporţional cu numărul locuitorilor acestora.

Articolul 4

(1) În primii 10 ani de aplicare a legii, fiecare cetăţean major al României va primi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv suma de 20.000 de euro, pe care o va putea folosi pentru cumpărarea de capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.

(2) Cetăţenii majori ai României vor primi cele 20.000 de euro, eşalonat, pe parcursul celor 10 ani.

(3) Cetăţenii vor putea accesa cele 20.000 euro ca persoane fizice autorizate sau ca asociaţi în persoane juridice cu scop lucrativ: asociaţii familiale, societăţi comerciale, cooperative, etc.

(4) Cetăţenii vor putea folosi banii primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv şi pentru cumpărarea de acţiuni la societăţi comerciale create prin investiţii făcute de Fondul Naţional de Capital Distributiv.

(5) Selecţia cererilor de finanţare se face prin concursuri de proiecte, asemănătoare celor utilizate la accesarea fondurilor europene.

Articolul 5

(1) Începând cu anul 11 de aplicare a legii, vor fi împroprietăriţi cu capital de la Fondul Naţional de Capital Distributiv numai tinerii cetăţeni români, la împlinirea vârstei de 18 ani.

(2) Suma cu care va fi împroprietărit fiecare tânăr cetăţean român va fi stabilită, anual, prin hotărâre de Guvern, dar nu va fi mai mică de 50.000 de euro.

Articolul 6

Activele achiziţionate cu bani primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv nu pot fi înstrăinate decât după scurgerea unei perioade de 5 ani de la data achiziţiei lor.

Articolul 7

Tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care nu au şi nu au avut o locuinţă în proprietate, pot opta ca jumătate din sumele cuvenite lor, conform art. 4 şi art.5, să fie folosite pentru plata parţială sau integrală a preţului primei lor locuinţe.

Articolul 8

Organizarea şi funcţionarea Fondului Naţional de Capital Distributiv se stabilesc prin hotărâre de Guvern.

August 2016

Proiectul care va scoate România din sărăcie şi umilinţă

Redactor: Domnule Cojocaru, susţineţi, în continuare, proiectul cunoscut, imediat după decembrie 1989,  sub denumirea de Varianta Cojocaru, iar, mai recent, sub denumirea de Legea Cojocaru?

Constantin Cojocaru: Da, susţin, în continuare acest proiect, pentru că este proiectul de care a avut şi de care are nevoie poporul român pentru a trăi în bunăstare şi demnitate. Fără acest proiect, poporul român va continua să se afunde în sărăcie şi în umilinţă, până la completa lui dispariţie.

Red: Titlul ultimei versiuni a propunerii dumneavoastră este Proiect de lege privind construcţia economiei democratice. Aţi creat conceptul de ECONOMIE DEMOCRATICĂ încă din anul 1990. Ce înţeles daţi acestui concept? Ce este această economie democratică?

Este nevoie să explicăm acest concept şi pentru faptul că, în ultimul timp, au apărut mai multe aşa-zise proiecte de ţară care vorbesc despre tot felul de economii: economie civică, economie verde, economie competitivă, economie distributistă, economie durabilă, economie sustenabilă, economie socială, economie funcţională etc.

Capital, capital  productiv şi capital financiar

CC: De acord.

Înainte, însă, trebuie să ne oprim asupra conceptului de CAPITAL, fără de care nu putem înţelege conceptul de economie democratică, şi nici celelalte concepte menţionate de dumneavoastră.

Capitalul nu înseamnă bani, aşa cum cred mulţi dintre concetăţenii noştri, supuşi manipulării televiziunilor şi ai celorlalte mijloace de comunicare în masă.

Capital înseamnă MIJLOACE DE PRODUCŢIE, bunuri materiale create de om şi folosite tot de om pentru crearea de bunuri sau servicii destinate satisfacerii nevoilor omeneşti.

Capital înseamnă construcţii, maşini, utilaje, echipamente, animale de producţie, materii prime, materiale, semifabricate, piese de schimb etc. La care, în sens larg, se adaugă şi pământul, terenurile folosite în activitatea economică.

A fost o perioadă în care principalul mijloc de producţie a fost sclavul, de aici denumirea de economie şi, respectiv, societate SCLAVAGISTĂ. A urmat, apoi, o perioadă în care principalul mijloc de producţie a devenit feuda, pământul, de aici denumirea de economie şi, respectiv, societate FEUDALISTĂ.

De circa patru secole, principalul mijloc de producţie nu mai este nici sclavul, nici feuda, ci acest capital, aceste bunuri create de om, care, în colaborare cu forţa de muncă, crează bunurile şi serviciile destinate satisfacerii nevoilor oamenilor. De aici denumirea de economie, respectiv, societate CAPITALISTĂ. Care se bazează pe capital.

Capital înseamnă fabrici, uzine, bănci, construcţii agrozootehnice, spaţii comerciale, spaţii de birouri etc.

Îl mai numim şi capital real, sau CAPITAL PRODUCTIV. Pentru a-l deosebi de CAPITALUL FINANCIAR, despre care vom vorbi un pic mai târziu.

Nu banii creează avuţia, ci forţa de muncă în conlucrare cu capitalul, cu mijloacele de producţie. Ţineţi un camion plin cu bancnote de euro, sau de dolari, în curtea dumneavoastră, timp de un an. Veţi constata că respectivele milioane de euro nu au produs nici o roşie, nici un măr, nici salarii, nici profituri, nici taxe pentru buget. Nu au produs nici un strop de avuţie.

Problema se complică prin faptului că acest capital devine obiect al dreptului de proprietate. Proprietarul capitalului are dreptul să-şi însuşescă o parte din bunurile şi serviciile create de acest capital în colaborarea cu forţa de muncă. Are dreptul la profit.

Acest drept la profit este cel care face din capital miezul lumii moderne.

Cu cât ai în proprietate mai mult capital cu atât îţi însușeşti mai mult profit, din care consumi o parte, pentru un trai din ce în ce mai bun, dar din care poţi să şi economiseşti o parte, cât mai mare, pe care să o investeşti, să ai şi mai mult capital, cu care să-ţi însuşeşti şi mai mult profit. Şi tot aşa mai departe. La infinit.

Goana după profit, de fapt, goana după capital, devine legea fundamentală a societăţii capitaliste.

Problema se complică şi mai mult, prin faptul că dreptul de proprietate asupra capitalului productiv se poate exercita nu numai direct, ci şi indirect, prin deţinerea în proprietate a capitalului financiar.

Capitalul financiar este constituit din hârtii, din titluri de valoare, valori mobiliare, care exprimă drepturi de proprietate asupra capitalului real, productiv.

Din nou, un exemplu.

Un număr mai mic sau mai mare de indivizi hotărăsc să înfiinţeze o corporaţie, o societate comercială. Ei contribuie la formarea capitalului societăţii cu diverse sume de bani, sau cu capital productiv, numit şi aport în natură: terenuri, clădiri, maşini, utilaje etc. În schimbul aportului, fiecare primeşte un număr de acţiuni, de valori mobiliare, a căror valoare este egală cu valoarea aportului pe care l-a adus la crearea capitalului societăţii. Banii aduşi de acţionari ca aport sunt folosiţi pentru cumpărarea de capital real, productiv: terenuri, clădiri, maşini, utilaje etc.

Acum, după constituirea societăţii, avem un capital real, constituit din terenuri, clădiri, maşini, utilaje etc.- adus ca aport în natură, sau cumpărat cu banii aduşi ca aport de acţionari – în valoare de, să zicem, 500.000 de euro.

Avem, însă, şi un capital financiar, constituit din cele 500 de acţiuni, fiecare cu o valoare de 1.000 de euro, deţinute în proprietate de, să zicem, cei 20 de acţionari ai societăţii.

Acum, capitalul real, în valoare de 500.000 de euro, se află în proprietatea privată a persoanei juridice care este societatea comercială, iar capitalul financiar, cu aceiaşi valoare, se află în proprietatea privată a celor 20 de acţionari ai societăţii.

Constituirea societăţii comerciale nu a dus la dublarea capitalului existent în economia naţională.

Valoarea capitalului existent în economia naţională este tot de 500.000 de euro.

Numai capitalul productiv este şi real.

Când spunem capital, neînsoţit de alt adjectiv, înţelegem capital real.

Capitalul financiar este o dublură, o umbră, o fotografie a celui real.

Cine deţine, însă, fotografia, deţine şi realul. Aşa este legea. Şi cine deţine capitalul real deţine şi dreptul de însuşire a profitului generat de acest capital real.

Capitalul financiar reprezintă una din cele mai mari invenţii ale omului.

Ca şi toate celelalte mari invenţii omeneşti, capitalul financiar a adus omului şi mari beneficii, dar şi mari nenorociri.

Existenţa capitalului financiar a permis crearea de mari capacităţi de producţie, mari întreprinderi industriale, agricole, de construcţii, de transporturi etc, oferind la milioane de oameni şansa de a economisi o parte din veniturile lor şi a le investi, devenind mici proprietari de capital, mici acţionari la corporaţii capabile să adune capitaluri de miliarde de dolari, respectiv, de euro, sau alte monede.

Dar tot existenţa capitalului financiar a permis mafiei financiare transnaţionale să-şi însuşească cea mai mare parte a avuţiei create de popoarele lumii, prin manipularea preţurilor capitalului financiar, prezentată publicului sub denumirile de crize financiare, tranzacţii bursiere, privatizări etc.

Mafia financiară devine proprietară asupra unor capitaluri uriaşe nu creând avuţie şi economisind o parte din această avuţie, ci acaparând capitalurile financiare deţinute de milioane de mici investitori, prin speculă, prin manipularea preţurilor acestor capitaluri.

A treia cale,

economia democratică,

opusă atât economiei comuniste cât şi economiei oligarhice

Capitalul se poate afla fie în proprietate privată, a individului, fie în proprietate comună, publică. În ambele cazuri, avem economii bazate pe capital, deci economii capitaliste.

Corect ar fi fost să vorbim de economie capitalistă privatistă, sau individualistă, şi de economie capitalistă comunistă.

Din păcate, manipulatorii au impus semnul de egalitate între conceptul de economie capitalistă şi conceptual de economie bazată pe proprietatea privată, ambele fiind contrapuse conceptului de economie comunistă.

Scopul urmărit de manipulatori a fost şi rămâne acela de a ascunde faptul că economia bazată pe proprietatea privată asupra capitalului, scăpată de sub controlul societăţii, al statului, generează, implacabil, oligarhizarea capitalului (oligos=puţin; arche=putere, conducere), concentrarea acestui capital în proprietatea privată a unui număr tot mai mic de persoane, a unei minorităţi, însoţită de lipsirea de capital a majorităţii populaţiei, care este obligată să-şi vândă forţa de muncă la preţul stabilit de proprietarul capitalului, fiind, astfel, transformată într-o masă de sclavi salariaţi.

Istoria economiei comuniste ne arată că şi această economie are ca rezultat final aceiaşi oligarhizare, aceiaşi concentrare a capitalului în mâinile unei minorităţi, aceasta fiind formată, însă, nu din marii proprietari privaţi de capital, ci din nomenclatura partidului unic, însoţită de aceiaşi transformare a majorităţii într-o masă de sclavi salariaţi.

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, reprezentanţii curentului de gândire economică denumit DISTRIBUTISM au atras atenţia asupra faptului că şi economia capitalistă şi aceea comunistă duc, în final, la concentrarea capitalului în mâinile unei minorităţi şi transformarea majorităţii populaţiei într-o masă de sclavi salariaţi.

Concluzia la care au ajuns distributiştii a fost aceea că, pentru a scăpa de sclavie, proprietarii forţei de muncă trebuie să devină şi proprietarii privaţi ai mijloacelor de producţie, ai capitalului.

Distributiştii au ajuns la această concluzie la sfârşitul secolului al XIX-lea şi au rămas cu ea până în zilele noastre. Ei nu au mers mai departe şi nu au răspuns la întrebarea CUM poate ajunge şi cum poate rămâne capitalul în proprietatea privată a celor care folosesc acest capital în procesul de producţie.

Eu am creat conceptul de economie democratică (demos=popor; kratos=putere) în anul 1990, înainte de a cunoaşte ideile distributismului. Conform definiţiei mele, economia democratică este economia în care majoritatea capitalului se află în proprietatea privată a majorităţii populaţiei, a celor mulţi, a poporului.

Doctrina economiei democratice include distributismul, dar merge mai departe şi răspunde la întrebarea cum poate AJUNGE şi cum poate RĂMÂNE capitalul în proprietatea privată a proprietarilor forţei de muncă, acelor mulţi, a poporului.

În anul 1990, prin doctrina economiei democratice, am propus mecanismul prin care se putea face tranziţia de la economia comunistă la economia democratică.

Acum, în anul 2016, tot prin doctrina economiei democratice, propun mecanismul prin care se poate face tranziţia de la economia oligarhică la aceiaşi economie democratică.

În concluzie, în lumea modernă, aceea în care trăim, există numai trei tipuri, trei modele de economie: comunistă, oligarhică şi democratică.

Toate sunt bazate pe capital. Sunt economii capitaliste. Cele trei se deosebesc între ele prin natura proprietăţii în care se află capitalul:  comună (proprietatea tuturor, dar exercitată, în fapt, de minoritatea constituită în nomenclatura partidului unic), oligarhică (proprietatea privată a unei minorităţi), democratică (proprietatea privată a majorităţii, a celor mulţi, a poporului).

Cuvintele menţionate de dumneavoastră – economie civică, economie verde, economie competitivă, economie socială, economie de piaţă, economie funcţională, economie durabilă, economie sustenabilă, economie competitivă – sunt  creaţii ale celor care vor să ascundă adevărul, care vor să împiedice popoarele să înţeleagă realităţile economice, mecanismele prin care cei mulţi sunt jefuiţi de roadele muncii lor de către cei puţini care ajung, întotdeauna pe căi necinstite, prin înşelăciune, să devină stăpânii capitalului.

Economia democratică este singura economie care asigură atât valorificarea cu maximă eficienţă a resurselor naturale, umane, de capital, de care dispun popoarele, cât şi însuşirea echitabilă a avuţiei create de aceste popoare, prin munca lor.

Economia democratică este şi capitalistă, şi de piaţă, şi naţională, şi funcţională, şi durabilă, şi sustenabilă, şi competitivă, şi socială, şi verde, şi civică, şi creştină etc.

Banii există, dar ne sunt furaţi

Red: Cu aceste precizări, putem trece la prezentarea primului articol al Legii Cojocaru.

CC: Iată, textul articolului 1:

“Articolul 1

Se constituie Fondul Naţional de Capital Distributiv, care se alimentează din impozitul progresiv pe marile proprietăţi şi din alte surse prevăzute de lege”.

Proiectul propune, deci, crearea unui fond de investiţii, un loc unde se strâng nişte bani, care să fie cheltuiţi pentru crearea de capital productiv.

Avem nevoie, din nou, de o explicaţie.

Dicţionarele de specialitate ne spun că prin cuvântul INVESTIŢIE ar trebui să înţelegem transformarea unei sume de bani în capital real, în capital productiv, termen pe care l-am explicat mai sus. Deci, cheltuirea unei sume de bani pentru cumpărarea de terenuri, clădiri, maşini, utilaje, echipamente, animale de producţie etc.

Manipulatorii dau cuvântului investiţie alte sensuri.

Ei vorbesc, de exemplu, de fonduri de investiţii financiare, prin care înţeleg transformarea banilor în capital financiar, prin cumpărarea de hârtii, de valori mobiliare – acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur etc. Ori, acestea ar trebui să se numească fonduri de speculaţii financiare, nu fonduri de investiţii. Scopul lor nu este acela de a crea capital productiv, ci acela de a specula, de a cumpăra ieftin pentru a vinde scump şi a obţine profit.

Manipulatorii au inventat şi conceptul de Investiţii Străine Directe (ISD), prin care vor să ascundă faptul că străinii au devenit proprietari asupra capitalului românesc, cumpărând acest capital pe nimic, prin escrocheria numită privatizare.

După ce capitalul românesc a fost împins în faliment, prin inflaţia galopantă, generată şi întreţinută de Banca Naţională a României, corporaţiile transnaţionale au făcut “investiţii financiare”, cumpărând acţiuni, de la statul român, pentru care au plătit 7-8 miliarde de euro, pe care guvernanţii le-au sifonat către firmele lor căpuşe, şi au devenit proprietare asupra unui capital real de peste 100 miliarde de euro, capital care ne este prezentat, acum, ca fiind Investiţii Străine Directe (ISD).

Proiectul nostru nu propune crearea unui fond de speculaţii financiare.

Proiectul propune strângerea de bani pentru INVESTIŢII, pentru crearea de capital productiv.

În prezent, în România, există mulţi bani care ar putea fi investiţi, transformaţi în capital productiv, în mijloace de producţie, în locuri de muncă.

Banii există, dar ne sunt furaţi.

Legea Cojocaru pune la dispoziţia poporului român mecanismul prin care poate fi oprit furtul banilor şi prin care banii pot fi folosiţi pentru reconstrucţia economiei româneşti.

Impozitul progresiv pe marile averi

Antidot pentru lăcomie

şi pârghie pentru creştere economică şi bunăstare

Propunem să strângem aceşti bani prin impozitarea progresivă a marilor proprietăţi.

Precizez că impozitarea progresivă a proprietăţilor nu este o invenţie a lui Cojocaru.

Impozitul progresiv pe proprietăţi este practicat în toată lumea, inclusiv în România. Mulţi români plătesc un impozit mai mare pe a doua locuinţă decât pe prima. Asta înseamnă PROGRESIV. Creşte pe măsură ce creşte valoarea averii, a proprietăţii.

Impozitarea progresivă pune sub controlul societăţii lăcomia, acumularea de averi excesive, şi, în acelaşi timp, asigură constituirea la nivelul statului naţional a unui fond de investiţii care să permită fiecărui popor să realizeze creşterea economică de care are nevoie pentru a ajunge din urmă ţările cele mai avansate din punct de vedere economic.

Toate averile, declarate şi justificate

Red: Iată şi articolul 2 al proiectului de lege.

“Articolul 2

(1) Impozitul progresiv pe marile proprietăţi este plătit de persoanele fizice şi juridice care deţin în proprietate, în România, active reale şi financiare cu o valoare totală mai mare de 1.000.000 de euro.

(2) Cotele de impozitare progresivă a marilor proprietăţi se stabilesc anual, prin hotărâre de Guvern, astfel încât să se asigure preluarea la Fondul Naţional de Capital Distributiv a 20% din PIB, în fiecare an”.

CC: În acest articol, stabilim că impozitul progresiv va fi plătit de toate persoanele fizice şi juridice care deţin, în România, active reale şi financiare cu o valoare totală mai mare de 1.000.000 de euro.

M-am oprit la cifra de 1.000.000 de euro, deoarece estimez că o familie de români, în ultimii 26 de ani, nu a putut acumula mai mult de 1.000.000 de euro, din bani câştigaţi cinstit.

Pot fi şi excepţii, însă, foarte puţine.

Prin active reale înţelegem capital productiv, adică terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.

Prin active financiare, înţelegem valori mobiliare, adică acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, depozite bancare etc.

Progresiv înseamnă, de exemplu, că o persoană care are active reale şi financiare în valoare totală de 2,5 milioane de euro, va plăti o cotă de impozitare de 0,25% pentru suma de 1.000.000 de euro, aceea cuprinsă între 1.000.000 şi 2.000.000 de euro şi o cotă de 0,5% pentru suma de 500.000, aceea cuprinsă între 2.000.000 şi 2.500.000 de euro.

Evident, impozitarea progresivă a proprietăţilor obligă toate persoanele fizice şi juridice care deţin proprietăţi în România să completeze şi să depună la ANAF declaraţii de avere.

Vom avea, astfel, posibilitatea nu numai de a cunoaşte valoarea averilor deţinute în România de orice persoană fizică şi juridică, dar şi posibilitatea de a cunoaşte provenienţa acestor averi, ca şi posibilitatea de a le confisca pe cele care nu pot fi justificate.

Mulţi dintre concetăţenii noştri, cei care au candidat la diverse funcţii publice, s-au obişnuit cu aceste declaraţii de avere. Aşa se vor obişnui şi celelalte persoane care deţin proprietăţi în România.

Fiind în posesia acestor declaraţii de avere, Guvernul României va cunoaşte exact valoarea totală a averilor deţinute de fiecare proprietar, dacă ea este de 500 mii de euro, de un million, de 10 milioane, de 100 de milioane etc., şi va putea să stabilească cotele de impozitare astfel încât valoarea totală a impozitului progresiv să asigure colectarea la fond a unei sume egale cu 20% din PIB-ul României, în anul respectiv.

Ce este PIB-ul?

Red: De ce 20% şi nu 15%, sau 30%, din PIB?

CC: Pentru că atât trebuie, dacă vrem să vină o zi în care salariile, pensiile şi celelalte venituri ale românilor să ajungă la nivelul celor din ţările avansate economic ale Europei.

Dar, mai întâi, să explicăm ce este acela PIB (Produs Intern Brut).

PIB înseamnă valoare adăugată, valoare economică nouă, care nu exista mai înainte, care se creează acum, în perioada de referinţă. De regulă, ultimul an.

Cel mai bine este să apelăm la un exemplu simplu, uşor de înţeles.

Avem un fermier, care lucrează 100 hectare de teren arabil. Presupunem că, în acest an agricol, el seamănă toate cele 100 hectare cu grâu, obţine o recoltă medie de 5 tone la hectar. În total,  500 tone de grâu. Vinde toată cantitatea de grâu cu preţul de 100 euro pe tonă şi încasează, astfel, suma de 50.000 de euro.

Aceste 50.000 de euro reprezintă cifra de afaceri, sau valoarea producţiei realizate de fermierul nostru.

Din suma de 50.000 de euro, fermierul îşi reţine suma de bani de care are nevoie pentru a-şi reînnoi capitalul productiv, pe care l-a consumat pentru realizarea celor 500 tone de grâu:  motorină, seminţe, îngrăşăminte, insecticide, energie, apă etc.

Reţinem această calitate miraculoasă a capitalului.

Capitalul se autoreproduce, rămâne, mereu, în viaţă.

În condiţii normale, fără apariţia unor accidente, cine a devenit proprietar de capital rămâne proprietar de capital, în veacul vecilor, el şi urmaşii săi.

Suma reţinută de fermier mai poartă şi numele de valoare trecută, sau valoare acumulată, pentru a o deosebi de cea nouă, adăugată.

Suma rămasă după ce fermierul îşi retrage capitalul consumat reprezintă valoarea adăugată, PIB-ul creat de fermier.

Cuvântul Intern din PIB ne spune că este vorba de valoare nou creată în interiorul ţării, în cazul nostru, în interiorul României. Valoarea nou creată de românii care lucrează în afara ţării nu intră în PIB-ul României, ci al ţărilor în care lucrează românii în cauză.

Cuvântul Brut ne spune că, în valoarea PIB-ului, se include şi valoarea amortizării.

Trebuie să lămurim şi conceptul de amortizare, deoarece mecanismul amortizării joacă un rol important în economie, a jucat un rol crucial în distrugerea capitalului românesc, după anul 1989, şi va juca un rol la fel de important în construcţia economiei democratice.

Revenim la fermierul nostru.

Multe componente ale capitalului deţinut de fermier se consumă instantaneu, dintr-o dată, în procesul de producţie. Sămânţa este pusă în pământ şi a dispărut. Motorina este consumată de tractor şi a dispărut.

Alte componente ale capitalul fermierului nu se consumă dintr-o dată, ele sunt folosite timp de mai mulţi ani. Sunt denumite mijloace fixe, sau capital fix.

Mijloacele fixe nu se consumă dintr-o dată, dar se uzează, îşi diminuează, în timp, capacitatea de producţie.

Această uzură poate fi fizică, în sensul că după o anumită perioadă, tractorul nu mai funcţionează, pur şi simplu. Uzura poate fi, însă, şi morală, în sensul că tractorul, după un anumit număr de ani, indiferent de starea lui fizică, nu mai este competitiv. Între timp, au apărut tractoare mai performante, ceea ce face ca utilizarea tractorului vechi sa producă pierderi, nu profituri.

Fermierul îşi reţine din sumele încasate din vânzarea producţiei sale de grâu şi capitalul de lucru, adică bani pentru înnoirea stocului de seminţe, motorină, îngrăşăminte etc, dar şi capitalul fix, bani pentru innoirea parcului de tractoare, semănători, combine etc.

Dacă durata normală de funcţionare a unui tractor, de exemplu, este de 6 ani, atunci fermierul trebuie să-şi reţină, în fiecare an, a şasea parte din valoarea tractorului, la fondul de amortizare, astfel încât, la sfârşitul celor 6 ani, şă-şi poată cumpăra un nou tractor.

Sumele reţinute în fondul de amortizare nu sunt impozitate. Ele sunt considerate cheltuieli de capital, ca şi cele făcute pentru seminţe, motorină, îngrăşăminte etc, dar sunt inluse in PIB. De aici denumirea de BRUT, existând şi denumirea de Produs Intern Net, care nu cuprinde amortizarea, consumul de capital fix.

În prezent, în agricultura României, ponderea consumului intermediar, de capital, în valoarea totală a cifrei de afaceri este de 53%. Aceasta înseamnă că valoarea PIB-ului realizată de fermierul nostru, în anul la care ne referim,  este de 23.500 de euro.

Iniţial, cele 23.500 de euro se împart în trei părţi.

O parte revine statului, sub forma taxelor pe producţie, adică taxe pe care fermierul le plăteşte direct statului, înainte de alte plăţi. Intră, aici, TVA-ul, accizele, impozitele pe proprietăţi etc.

În România, în ultimii ani, ponderea taxelor de producţie în totalul PIB-ului a fost de 10-12%.

Ceea ce rămâne, după plata taxelor de producţie, se împarte între proprietarii forţei de muncă, lucrătorii angajaţi de fermier, ca SALARII brute, şi fermier, proprietarul capitalului, ca PROFIT brut.

Statul preia, apoi, o bună parte din salariile brute, sub forma impozitului pe salarii şi a contribuţiilor pentru asigurări sociale, de sănătate, de şomaj, de boală etc, dar şi o parte din profiturile brute, sub forma impozitului pe profit. Lucrătorii rămân cu salariile nete, iar fermierul cu profitul net.

Se ajunge, astfel, ca statul să preia la bugetul public 30%, sau mai mult din PIB.

Ulterior, statul plăteşte de la buget salariile bugetarilor, pensii, ajutoare sociale, astfel încât, în final, el rămâne cam cu cât încasează din taxele pe producţie, adică 10-12% din PIB.

Din aceste 10-12%, statul acoperă cheltuielile pentru furnizarea serviciilor publice către populaţie, altele decât salariile bugetarilor, pensii, ajutoare sociale.

Sper că, acum, am clarificat ce este PIB-ul, dar şi relaţia dintre PIB şi bugetul public.

În final, PIB-ul se împarte în: TAXE; SALARII; PROFITURI, în salarii fiind incluse şi pensiile şi ajutoarele sociale.

România a devenit o colonie, cu o economie oligarhică controlată de corporaţiile transnaţionale

Una din marile probleme ale economiei capitaliste este modul în care se împart cele 90 de procente din PIB între muncă şi capital, între salariaţi şi proprietarii capitalului.

În ţările dezvoltate ale lumii, în care gradul de democratizare a capitalului este cel mai ridicat, muncii îi revin în jur de două treimi din PIB, iar capitalului, o treime.

În România, după 1989, prin megaescrocheria numită privatizare, a fost construită o economie oligarhică, în care 5-6% din familiile româneşti, provenite din fosta nomenclatură comunistă şi din securitate, în complicitate cu câteva mii de corporaţii străine, transnaţionale, au acaparat aproape tot capitalul utilizat în economia naţională.

Aşa cum se poate vedea din datele prezentate în Graficul 1, construit pe baza datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică al României, în Comunicatul nr. 102/2015, corporaţiile străine  controlează aproape 90% din capitalul ţării.

S-a ajuns la această situaţie, în ciuda faptului că, în ultimii 25 de ani, în economia românească, au fost făcute investiţii în valoare totală de aproape 500 miliarde de euro, din care numai 5 miliarde au fost din capital străin, aşa cum se poate vedea în Graficul 2. Au investit 1% şi au ajuns să controleze 88% din valoarea capitalului. Această monstruozitate a fost posibilă prin mega escrocheria numită privatizare, prin care străinii au cumpărat capitalul financiar românesc la preţuri de nimic, de la statul român, de fapt au mituit guvernanţii cu 7-8 miliarde de euro şi au devenit proprietarii unui capital real în valoare de peste 100 miliarde de euro.

Aşa a fost transformată România într-o colonie a acestor corporaţii străine.

Economia oligarhică este o economie bolnavă.

Este o economie care produce puţină valoare adăugată.

Economia oligarhică produce puţină valoare adăugată deoarece inhibă creativitatea, inovaţia, progresul tehnic, libera iniţiativă, spiritul de întreprindere, concurenţa loială.

Puţina valoare adăugată creată de economia oligarhică este împărţită inechitabil între proprietarii capitalului şi cei ai forţei de muncă, deoarece oligarhii nu fac investiţii, cheltuie sume uriaşe pentru coruperea guvernelor şi sindicatelor, pentru înarmare şi purtarea de războaie, menţin o masă mare de şomeri, ceea ce le permite să plătească salarii de mizerie şi să încaseze profituri exorbitante, prin exploatarea sălbatică a forţei de muncă şi a resurselor naturale ale popoarelor.

Economia oligarhică de tip colonial duce răul la paroxism, deoarece face ca o bună parte din avuţia creată să fie transferată în afara ţării.

Ţara, acaparată de oligarhia transnaţională, rămâne cu salarii şi pensii de mizerie, cu venituri bugetare care nu permit decât servicii sociale umilitoare, rămâne fără bani de investiţii, fără nici o şansă de redresare.

Aşa cum se poate vedea în Graficul 3, în România, valoarea PIB-ului pe cap de locuitor realizată în anul 2014, ultimul an pentru care avem date statistice complete, este egală cu suma de 7.500 de euro, în timp ce, în Elveţia, PIB-ul pe cap de locuitor este de peste 60.000 de euro, în Germania, de 35.000, în Anglia de 34.000, în Franţa, de 32.000, iar media UE este de peste 27.000 de euro.

În partea dreaptă a Graficului, în culoare verde, este prezentată valoarea PIB-ului care ar fi fost  realizată în România, în anul 2014, dacă, în anul 1990, în loc de Legea 15/1990 (Legea Brucan) ar fi fost adoptată Legea Cojocaru, dacă, în România, în loc de economie oligarhică, ar fi fost construită o economie democratică.

Graficul 4 ne arată că, în România, partea care revine muncii reprezintă sub 30% din PIB, în timp ce partea care revine capitalului, adică oligarhilor, depăşeşte 60%. În Elveţia, salariile reprezintă 60% din PIB, iar profiturile 38%.

Graficul 5 ne prezintă dinamica şi structura PIB-ului creat în România, în perioada 1989-2014. Toate valorile sunt exprimate în preţurile anului 2014, în euro.

Observăm, mai întâi, că, în timp ce, în anul 1989, valoarea PIB-ului era de 108 miliarde de euro, actuali, în anul 2014, valoarea PIB-ului României a ajuns la 150 miliarde de euro, cu 39% mai mult. Nu este, deci, adevărată ideea că România nu mai produce aproape nimic. Produce mai mult, dar nu pentru români.

După mai bine de un deceniu în care PIB-ul a scăzut dramatic, ca urmare a jefuirii şi distrugerii capitalului naţional, în anul 2003, PIB-ul a revenit la nivelul anului 1989 şi, de atunci a început să crească, dând politicienilor posibilitatea să se laude cu creşterea economică.

În realitate, este o creştere artificială, bazată pe datorie externă, ceea ce generează scoaterea din ţară a unei părţi tot mai mari din avuţia creată prin munca românilor.

Aşa cum se poate vedea în Graficul 6, serviciul datoriei externe, adică ratele şi dobânzile plătite de persoanele fizice şi juridice române pentru împrumuturile contractate în valută străină, au ajuns la peste 50 miliarde de euro PE AN, mai mult de o treime din PIB.

Revenim la Graficul 5 şi observăm că, în ultimii 26 de ani, poporul român, împreună cu statul său, şi-a însuşit mai puţin de 40% din avuţia pe care a creat-o, cei care au devenit proprietarii capitalului românesc, prin hoţiile numite privatizări şi retrocedări, şi-au însuşit peste 60% din PIB-ul creat de români, adică 1.800  miliarde de euro, în preţuri actuale, din totalul de 2.800 miliarde.

Mai mult, aşa cum se poate vedea în Graficul 7, din cele 83 miliarde de euro, cât reprezintă valoarea profiturilor realizate în fiecare an, în România, numai 17 miliarde de euro sunt impozitate, restul, de 66 miliarde de euro, adică peste 80%, nu sunt declarate şi nu sunt impozitate. Dacă ţinem seama că străinii controlează 90% din capitalul României, rezultă că, în fiecare an, pleacă din ţară peste 60 miliarde de euro, nedeclarate şi neimpozitate.

Este un jaf strigător la cer.

Este cel mai mare jaf la care a fost supus vreodată poporul român. Mai mare decât cel din timpul jugului otoman, al fanarioţilor, sau al sovromurilor.

Ca să înţelegem dimensiunile acestui jaf, precizez că, pentru a construi 8.000 km de autostrăzi, astfel încât să avem un sistem de autostrăzi de aceiaşi densitate şi calitate ca cel din Germania, ne-ar fi ajuns 80 miliarde de euro.

Îi invit pe români să calculeze, fiecare, ce am fi construit cu celelalte 1.720 miliarde de euro.

Dacă cele 1.800 de miliarde de euro nu ar fi fost furate de către oligarhii autohtoni, în complicitate cu cei transnaţionali, ci ar fi fost însuşite de cele circa 6 milioane de familii de români, atunci fiecare familie românească s-ar afla, astăzi, în posesia unui capital de peste 300.000 de euro. Evident, unii ar fi avut mai mult de 300.000 de euro, alţii mai puţin. Aceasta ar fi fost, însă, media. La o dobândă de 5% pe an, aceasta înseamnă 15.000 de euro, pe an, sau 1.250 euro pe lună, adică 56 milioane de lei vechi, PE LUNĂ. De peste 6 ori mai mult decât este pensia medie a românilor.

Scopul Legii Cojocaru este ca toţi aceşti bani care acum ne sunt furaţi să intre în buzunarele şi conturile tuturor românilor.

Acumularea de capital reprezintă o prioritate absolută a României, în următoarele decenii

Aşa cum se poate vedea în Graficul 8, în România, valoarea capitalului pe cap de locuitor este de 17.500 de euro, în timp ce, în Germania este de 140.000 de euro, în Anglia, de 190.000 de euro, în Franţa, de 230.000 de euro. Avem, deci, un  capital de 8 ori mai mic decât cel al germanilor, de 11 ori mai mic decât cel al englezilor, de 13 ori mai mic decât cel al francezilor.

Principala cauză pentru care România realizează un PIB de numai 7.500 de euro, pe cap de locuitor, pe an, de peste 5 ori mai mic decât cel realizat de ţările dezvoltate ale Europei, constă în faptul că România are foarte puţin capital real.

România are foarte puţin capital deoarece guvernanţii ţării au distrus aproape tot capitalul pe care românii îl acumulaseră până în anul 1989, iar cei care au acaparat capitalul românesc rămas în funcţiune nu investesc aproape nimic şi nu crează capital nou, condamnând ţara la sărăcie perpetuă. Ei nu investesc în România deoarece ştiu că au furat şi, mai devreme, sau mai târziu, vor trebui să dea socoteală. Ei storc şi duc afară.

Exprimat în preţuri actuale, în anul 1989, România reuşise să acumuleze un capital în valoare de aproape 500 miliarde de euro. Până în anul 1998, fusese distrus un capital în valoare de  400 de miliarde, mai rămăseseră în funcţiune 100 de miliarde. De atunci, valoarea capitalului utilizat în economia naţională a crescut foarte puţin, în anul 2014, aceasta ajungând la 350 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 17.500 euro pe cap de locuitor.

Firava creştere a valorii capitalului s-a realizat, în principal, prin investiţiile făcute de guvernanţi pentru întărirea statului poliţienesc şi prin economiile micilor firme private româneşti.

Din aceste 350 miliarde de euro, 150 miliarde de euro sunt investite în administraţia publică, în baza materială a Administraţiei prezidenţiale, a Guvernului, a Parlamentului, a justiţiei, a poliţiei, a jandarmeriei, a serviciilor secrete etc, ceea ce evidenţiază caracterul poliţienesc şi parazitar al statului român postdecembrist.

Dacă scădem aceste 150 miliarde de euro, rezultă că valoarea capitalului utilizat în economia României este de 200 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 10.000 de euro pe cap de locuitor.

Cum poţi să plăteşti salarii şi pensii egale sau apropiate cu cele plătite în ţările care au capitaluri de peste 20 de ori mai mari?

Să ne înţelegem.

Economia, oricare ar fi ea, comunistă, oligarhică, democratică, are numai doi factori de producţie: capitalul şi forţa de muncă. Cel de al treilea factor, menţionat de unii economişti, productivitatea, sau tehnologia, este, de fapt, încorporat în factorul capital. Cu cât capitalul are o valoare mai mare, cu atât el include mai multă şi mai înaltă tehnologie.

Resursele naturale, menţionate şi ele ca factor de producţie, nu au nici o influenţă asupra producţiei, asupra PIB-ului, dacă nu sunt puse în valoare de conlucrarea dintre muncă şi capital. Nu abundenţa resurselor naturale determină valoarea avuţiei create în economia naţională, ci calitatea capitalului şi a forţei de muncă. A se vedea exemplul Japoniei, care este lipsită aproape complet de resurse naturale, dar are unul din cele mai mari PIB-uri pe cap de locuitor.

Resursele naturale sunt cele date de Dumnezeu fiecărui popor. Popoarele care şi-au apărat resursele date de Dumnezeu şi le-au exploatat chibzuit le au şi le pot folosi. Popoarele care s-au lăsat deposedate de resurse sau le-au exploatat nechibzuit nu le mai au şi trebuie să le cumpere de la cei care au.

Stă în puterea noastră să ne luăm înapoi resursele naturale, care, acum, sunt exploatate de străini, în beneficiul lor şi în paguba noastră..

Stă în puterea noastră să sporim şi numărul şi calificarea foarţei de muncă. Putem aduce acasă peste 4 milioane de români cu înaltă calificare profesională. Putem ridica şi nivelul de calificare a celorlalte 6 milioane de români activi rămaşi în ţară.

Nu facem nimic numai cu forţa de muncă şi cu resursele naturale.

Avem nevoie de capital.

Trebuie să găsim modalitatea de a acumula capitalul de care vor avea nevoie cele 10 milioane de români pentru a-şi pune în valoare calificarea profesională.

Fără capital nu îi vom putea aduce acasă nici pe românii plecaţi la muncă în afara ţării.

Prioritatea absolută a poporului român, în acest moment dificil al istoriei sale, este acumularea de capital.

Dacă vrem ca, în următorii 20 de ani, să ajungem acolo unde sunt cele mai dezvoltate ţări europene trebuie să economisim şi să investim cel puţin 30% din avuţia (PIB) pe care o vom crea în această perioadă.

Numai cu o rată de acumulare de 30% putem spera că, peste 10 ani, valoarea capitalului României va ajunge la 1.100 miliarde de euro, adică 50.000 de euro pe cap de locuitor, iar peste 20 de ani, la valoarea de 3.000 miliarde de euro, adică peste 140.000 de euro pe cap de locuitor, cât este, acum, în Germania.

Numai cu acest capital, PIB-ul României ar ajunge, în 10 ani, la peste 420 miliarde de euro pe an, respectiv la un PIB de 20.000 euro pe cap de locuitor.

La un PIB de 20.000 de euro pe cap de locuitor, salariul mediu al românilor ar ajunge la 1.200 de euro pe lună, de la 400, cât este în prezent, iar pensia medie ar ajunge şi ea la 700 de euro, faţă de 190, cât este în prezent.

După 20 de ani de aplicare a Legii, PIB-ul pe locuitor ar ajunge la 45.000 de euro, salariul mediu, la 3.000 de euro pe lună, iar pensia medie la peste 1.800 euro pe lună.

Acestea sunt motivele pentru care propun să colectăm la Fondul Naţional de Capital Distributiv 20% din PIB, la care să se adauge alte 10% din PIB sub forma economiilor populaţiei.

Un program de investiţii de peste 1.000 miliarde de euro

În primii 10 ani de aplicare a prevederilor Legii Cojocaru, prin preluarea a 20% din PIB, la Fondul Naţional de Capital Distributiv, va fi colectată o sumă de  peste 550 miliarde de euro. La această sumă, adăugăm alte 275 de miliarde de euro, 10% din PIB, reprezentând economiile populaţiei, ale persoanelor fizice şi juridice române. Rezultă suma de 825 miliarde de euro, totalul capitalului ce ar putea fi acumulat de cetăţenii României, în această perioadă.

Dacă la cele 825 miliarde de euro adăugăm şi valoarea fondului de amortizare care va fi creat în aceşti 10 ani, de cel puţin 10% din PIB, adică alte 275 miliarde de euro, rezultă un total de 1.100 miliarde de euro, bani care ar putea fi investiţi în economia României, în această perioadă de 10 ani. De două pri mai mult decât investiţiile făcute în România în ultimii 26 de ani.

Merită comparată această cifră cu cele 40 miliarde de euro pe care am putea să le primim de la Uniunea Europeană, în perioada 2014-2020, diminuată, însă, cu contribuţia noastră la bugetul UE, de peste 10 miliarde de euro, în perioada respectivă, diminuată, apoi, prin gradul mic de accesare a acestor fonduri.

Putem să dispunem de cele 1.100 miliarde de euro, cu condiţia să-i alungăm din economia românească pe cei care ne fură.

Noi, românii, am mai făcut un astfel de efort investiţional, pentru o bună perioadă din istoria noastră.

Au făcut şi fac un astfel de efort şi alte popoare, pentru perioade de zeci de ani. Spre binele lor. A se vedea ce se întâmplă în China.

Trebuie numai să vrem.

Nu este nevoie de nici un sacrificiu, de nici o austeritate.

Aşa cum vom vedea, salariile şi pensiile românilor vor creşte continuu, de peste 3 ori, în primii 10 ani de aplicare a Legii.

Vor creşte şi profiturile micilor proprietari şi întreprinzători români.

Se vor reduce numai profiturile marilor proprietari, ale oligarhilor autohtoni şi ale corporaţiilor transnaţionale.

Se vor reduce numai dimensiunile hoţiei.

Crearea a peste 3 milioane de locuri de muncă

Întoarcerea acasă a românilor plecaţi din ţară

În prezent, în economia naţională este utilizat un capital în valoare de 350 miliarde de euro şi un număr de 4,5 milioane de salariaţi. La aceştia se adaugă 1,8 milioane de persoane care lucrează ca independenţi, ca mici întreprinzători.

În total, avem 6,3 milioane de persoane ocupate. Lăsăm de o parte pe cele 1,1 milioane de aşa-zişi lucrători familiali neremuneraţi, din agricultura de subzistenţă.

Aceasta înseamnă că, în medie, la fiecare persoană ocupată revine un capital în valoare de aproximativ 56.000 de euro. Altfel spus, că, pentru crearea unui loc de muncă este nevoie, în medie, de o investiţie de 56.000 de euro.

Zicem, în medie, deoarece, în particular, putem crea un loc de muncă şi cu o investiţie de 10.000 de euro, de exemplu, pentru un taximetrist, dar ne trebuie o investiţie de un milion de euro, sau mai mult, pentru a crea un loc de muncă la o centrală nucleară.

La această medie, de 56.000 de euro pe persoană ocupată, rezultă că cele 825 de miliarde de euro, pe care le vom acumula în viitorii 10 ani, evident, dacă vom pune în practică proiectul propus, ar putea crea peste 14 milioane de noi locuri de muncă.

Trebuie să avem în vedere, însă, că odată cu ridicarea nivelului de dezvoltare a economiei naţionale creşte şi gradul de înzestrare cu capital a forţei de muncă. Peste 10 ani, valoarea acestui raport nu va mai fi de 56.000 de euro, ci mult mai mare.

Aşa au stat şi stau lucrurile în toate ţările dezvoltate ale lumii.

Eu estimez că, în următorii 10 ani, vom ajunge la o medie de peste 100.000 de euro capital la o persoană ocupată, în condiţiile în care vom crea cel puţin 3 milioane de noi locuri de muncă, ajungând la un număr total de 9,5 milioane de salariaţi şi lucrători pe cont propriu, care vor utiliza un capital cu o valoare de peste 1.100 de miliarde de euro, faţă de 350 miliarde, cât avem acum.

Cu cele peste 3 milioane noi locuri de muncă îi vom aduce acasă pe românii placaţi din ţară în căutarea unui loc de muncă şi vom oferi locuri de muncă şi pentru mulţi dintre românii înregistraţi ca şomeri sau ca „lucrători familiali neremuneraţi”.

În plus, va creşte şi gradul de înzestrare cu capital a celor 2 milioane de mici întreprinzători români, înregistraţi, în prezent, ca „patroni” şi „lucrători pe cont propriu”.

Reindustrializarea ţării

În anul 1989, industria României dispunea de un capital cu o valoare de 226 miliarde euro, exprimat în preţurile anului 2014. În prezent, valoarea acestui capital a scăzut la numai 90 miliarde de euro.

În anul 1989, în industria României lucrau 3,8 milioane de salariaţi. Acum, mai lucrează sub 1,3 milioane de salariaţi, de aproape 3 ori mai puţini.

În anul 1989, industria României producea un PIB egal cu suma de 62 miliarde de euro, în preţurile anului 2014. Acum, mai realizează un PIB în valoare de 44 miliarde de euro, în aceleaşi preţuri.

În anul 1989, industria naţională asigura mai mult de 90% din necesarul de produse industriale ale ţării. În prezent, cea mai mare parte a necesarului de produse industriale provine din importuri.

În anul 1989, o bună parte din producţia industrială a României era exportată în zeci de ţări ale lumii, mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate.

România ajunsese să aibă o industrie competitivă pe plan internaţional, nivelul tehnologic al produselor industriei prelucrătoare a României devenise superior mediei mondiale, mult deasupra unor ţări precum Olanda, Norvegia, Danemarca, Grecia, Turcia, în imediata apropiere a produselor din SUA, Anglia, Japonia.

Industria României a fost distrusă în proporţie de peste 60%. Au fost demolate mii de întreprinderi şi vândute la fier vechi, pentru a se face rost de lichidităţi, care să fie transformate în  bunuri de consum de lux, sau să fie transferate în străinătate.

Este important să nu uităm că poporul român a demonstrat că este capabil să ridice o industrie performantă, competitivă pe plan internaţional.

Să nu uităm că, în prezent, exporturile României se cifrează la peste 50 miliarde de euro pe an, din care peste 40 miliarde de euro sunt produse industriale, ceea ce arată că mărfurile româneşti sunt cerute pe piaţa internaţională, sunt competitive.

Din păcate, din cauza distrugerilor de capital, în special, de întreprinderi industriale, aceste exporturi sunt bazate, în mare măsură, pe importuri, astfel că importurile sunt mai mari decât exporturile, ceea ce conduce la deficite comerciale, la împrumuturi externe, la devalorizarea continuă a monedei naţionale.

Singura soluţie pentru schimbarea raportului dintre importuri şi exporturi o reprezintă reconstrucţia industriei naţionale.

Propun, deci, reindustrializarea României, reconstrucţia celor mai multe dintre miile de întreprinderi distruse, pentru ale căror produse există cerere, pe piaţa internă, sau externă, ca şi construcţia de noi întreprinderi industriale.

Aşa cum rezultă din cifrele de mai sus, pentru a ajunge la capacitatea industrială a anului 1989, ne trebuie un capital de 136 (226-90) miliarde de euro şi un număr de 2,5 milioane de salariaţi, sau lucrători pe cont propriu, în acest sector.

Vom avea şi una şi alta.

Din cele 1.100 miliarde de euro, de care vom dispune, în următorii 10 ani, dacă vom pune în practică proiectul propus, vom putea aloca pentru industrie mult mai mult de 136 miliarde de euro, chiar dublu, adică 300 miliarde de euro.

În diasporă, dar şi acasă, vom găsi şi cele 2,5 milioane de lucrători industriali de care avem nevoie.

Fondul Naţional de Capital Distributiv va oferi cele 20.000 de euro atât micilor întreprinzători, care vor dori să înfiinţeze mici ateliere şi întreprinderi industriale, dar şi celor care vor dori să se asocieze în mari societăţi comerciale pe acţiuni, capabile să reconstruiască marile intreprinderi industriale ale ţării, distruse în ultimii 26 de ani, sau să construiască altele noi, pentru ale căror produse există cerere.

De exemplu, 10.000 de braşoveni pot crea o societate comercială, cu un capital de 200 milioane de euro, care să reconstruiască Uzinele TRACTORUL. Sau, Fondul Naţional de Capital Distributiv poate el să reconstruiască Uzinele TRACTORUL şi să scoată la vânzare, apoi, cele 200.000 de acţiuni, fiecare cu o valoare de 1.000 euro, care pot fi cumpărate numai de beneficiarii Fondului, în limita celor 20.000 de euro primite de la Fond.

Capitalizarea şi modernizarea agriculturii

În anul 1989, agricultura României dispunea de un capital cu o valoare de 52 miliarde euro, exprimat în preţurile anului 2014. În prezent, valoarea acestui capital a scăzut la 10  miliarde de euro.

În anul 1989, în agricultura României lucrau 600 mii de salariaţi. Acum, mai lucrează sub 100 mii de salariaţi.

În anul 1989, agricultura României producea un PIB egal cu suma de 16 miliarde de euro, în preţurile anului 2014. Acum, mai realizează un PIB în valoare de 8 miliarde de euro, în aceleaşi preţuri.

În anul 1989, agricultura naţională asigura integral necesarul de produse agroalimentare pentru populaţie şi contribuia şi cu câteva procente la exporturile ţării. Din nefericire, prea multe, în ultimii ani ai regimului.

În prezent, peste 80% din  necesarul de produse agroalimentare provine din importuri.

În anul 1989, România avea un sistem de irigaţii care deservea 3 milioane de hectare de teren arabil, o treime din totalul de 9 milioane de hectare. Acum mai sunt irigate câteva sute de mii de hectare.

În anul 1989, România avea un efectiv de 6,3 milioane de bovine, acum mai are 2,0 milioane, avea 11,7 milioane de porcine, mai are 5,2 milioane, avea 15,4 milioane de ovine, mai are 9,1 milioane.

În anul 1989, România producea 1,9 milioane tone de carne, acum mai produce 1,3 milioane de tone, producea 36 mii tone de lână, mai produce 2o mii tone, producea 64 mii tone de peşte, mai produce 15 mii tone.

România a ajuns să importe carne şi preparate din carne în valoare de peste 500 milioane de euro pe an, lapte şi produse lactate, în valoare de peste 300 milioane de euro pe an, fructe şi legume, în valoare de peste 600 milioane de euro, hrană pentru animale, în valoare de peste 400 milioane de euro.

România a ajuns să importe mărfuri alimentare în valoare de peste 4 miliarde de euro pe an. Mai mult decât cheltuie statul român pentru finanţarea întregului sistem de învăţămât şi aproape tot atât cât cheltuie pentru finanţarea sistemului de sănătate.

Aceasta se întâmplă într-o ţară ale cărei resurse naturale i-ar permite, chiar şi cu tehnologia actuală, să producă alimente suficiente pentru o populaţie de 4 ori mai mare decât are România în prezent.

La originea acestui dezastru al agiculturii româneşti se află aceiaşi politică criminală dusă de guvernanţii postdecembrişti ai României, prin jefuirea şi distrugerea capitalului acumulat de români până în anul 1989, precum şi jefuirea avuţiei create de români după 1989, pentru îmbogăţirea guvernanţilor şi a complicilor lor din afara ţării.

Agricultura României, ca şi celelalte ramuri ale economiei naţionale, poate fi repusă pe picioare numai printr-un program masiv de investiţii, care este posibil numai prin crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv, cheia de boltă a proiectului care va scoate România din sărăcie şi umilinţă.

În următorii 10 ani, cu investiţii de 200 miliarde de euro, mai puţin de 20% din cele 1.100 miliarde pe care le vom avea la dispoziţie, vom putea asigura dotarea agriculturii cu maşini şi utilaje agricole de ultimă generaţie, vom putea iriga toate cele 9 milioane de hectare de teren arabil, vom regulariza toate râurile ţării, vom scăpa de inundaţii, vom tripla producţia agricolă, vom dezvolta o puternică industrie alimentară, vom deveni un exportator net de produse agroalimentare.

Cele 200 miliarde de euro vor fi orientate, cu prioritate, pentru capitalizarea gospodăriilor ţărăneşti familiale, atât în sectorul vegetal, cât şi în zootehnie, pentru crearea unui număr mare de întreprinderi de prelucrare a produselor agricole, amplasate, cu prioritate în mediul rural, toate cu capital privat, dar şi pentru capitalizarea marilor exploataţii agricole, care vor funcţiona cu capital aflat în proprietate publică.

Siguranţa şi independenţa alimentară a ţării trebuie să constituie o prioritate absolută a statului democratic al românilor.

Ca şi siguranţa şi independenţa energetică.

Capitalizarea agriculturii va determina şi capitalizarea şi urbanizarea satului românesc, ridicarea calităţii serviciilor publice oferite locuitorilor satelor la nivelul celei de care se vor bucura şi locuitorii oraşelor.

Un milion de chiaburi români

Legea Cojocaru va salva de la pieire şi ţăranul român şi satul românesc.

În aproape toate ţările Europei de Vest, economia oligarhică a distrus şi ţărănimea şi satul locuit de ţărani.

Terenurile agricole şi silvice au fost acaparate de marile corporaţii transnaţionale, care le exploatează sălbatic, cu personal salariat foarte redus, cu îngrăşăminte şi insecticide care otrăvesc solul.

Satele au fost aproape complet depopulate.

Cu Legea Cojocaru putem construi un viitor diferit pentru ţăranul român şi pentru satul românesc.

Din cele 21 milioane de hectare de terenuri agricole şi silvice, cât are ţara, putem face ca peste 70%, deci peste 15 milioane de hectare, să ajungă în proprietatea privată a circa 750.000 de familii de români, care să se transforme în tot atâtea familii de chiaburi.

Precizez că, în conformitate cu Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul chiabur înseamnă ţăran bogat, ţăran înstărit, care deţine în proprietate privată suficient pământ şi capital agricol, care să-i asigure o viaţă îmbelşugată, pentru el şi familia lui.

Prin Legea Cojocaru, putem transforma 750.000 de familii româneşti în tot atâtea familii de chiaburi, de ţărani bogaţi. Dacă îi avem în vedere şi pe fraţii noştri de peste Prut, atunci ajungem la cifra de un milion de familii de chiaburi români.

Fiecare din cele 750.000 de famili poate ajunge să deţină în proprietate privată, în medie, 20 hectare de teren agricol şi/sau silvic, animale şi păsări, echivalent a 40 vite mari, plus un puternic sector legumicol, care să asigure utilizarea cât mai completă a timpului de muncă al celor 4 membri adulţi ai familiei ţărăneşti.

Vorbim de medii. Nu toate fermele vor avea în proprietate 20 de hectare de teren agricol şi/sau silvic. Unele vor avea în proprietate numai 10 hectare, altele 30 de hectare, sau 40 de hectare, sau chiar mai mult.

Unele se vor specializa pe creşterea vitelor, altele pe creşterea oilor, a porcilor, a păsărilor, a albinelor etc. Unele pe legumicultură, altele pe viticultură, pe pomicultură, pe horticultură etc.

Practica arată că o astfel de fermă devine viabilă dacă include şi o importantă componentă zootehnică.

La nivelul preţurilor actuale, o astfel de fermă poate realiza un PIB de circa 35.000 de euro pe an, ceea ce înseamnă un venit mediu de circa 1.500 euro pe lună, pentru fiecare din cei 2 membri activi ai familiei, sau 700 de euro, dacă îi luăm în considerare şi pe cei doi „bunici” ai familiei, care dispun de pensie, dar pot participa şi la munca fermei..

Capitalul necesar pentru crearea unei astfel de ferme ţărăneşti familiale este de circa 80.000 de euro, adică suma pe care o va primi de Fondul Naţional de Capital Distributiv o familie de ţărani formată din doi vârstnici, doi adulţi şi doi copii minori.

Întregul capital necesar pentru crearea celor 750.000 de chiaburi români este de 60 miliarde de euro, ceea ce înseamnă numai 20% din totalul celor 275 miliarde de euro pe care îi vor primi locuitorii satelor de la Fondul Naţional de Capital Distributiv.

Diferenţa, de 215 miliarde de euro, va putea fi folosită pentru crearea de întreprinderi specializate în mecanizarea lucrărilor agricole – tractoare, combine, semănători, pluguri, maşini de ierbicidat etc – sau în prelucrarea diferitelor produse agricole – mori, fabrici de ulei, fabrici de conserve, fabrici de prelucrarea laptelui, a cărnii, a lânii, filaturi, ţesătorii, tăbăcării, fabrici de încălţăminre, de confecţii etc.

Aceste întreprinderi conexe agriculturii vor putea fi organizate fie sub formă de societăţi comerciale care să aibă ca acţionari fermierii satului, sau alţi locuitori ai satelor, fie sub formă de cooperative ale fermierilor, întreprinderile respective intrând în proprietatea cooperativelor.

Alţi bani primiţi de locuitorii satelor de la Fondul Naţional de Capital Distributiv vor putea fi investiţi pentru crearea de întreprinderi de construcţii, de transporturi, sau pentru crearea de ateliere şi întreprinderi în orice ramuri industriale, nu numai cele specializate în prelucrarea produselor agricole. Pot fi ateliere şi întreprinderi organizate în clustere, care produc piese şi subansamble pentru toate ramurile industriei constructoare de maşini, de la autoturisme, la avioane etc.

Având în vedere că în România există circa 3.000 de comune, rezultă că, în fiecare comună, ar putea fi create, în medie, 250 de ferme ţărăneşti familiale, 250 de familii de chiaburi. Evident, în unele comune vor fi mai multe, în altele mai puţine, proporţional cu numărul locuitorilor acestor comune.

Cele 750.000 de ferme ţărăneşti familiale ar asigura locuri de muncă bine remunerate pentru 1,5 milioane de ţărani, ceea ce ar însemna mai mult de 10% din populaţia activă a ţării. La care s-ar adăuga şi folosirea potenţialului de muncă a încă 1,5 milioane de „bunici” ai familiilor ţărăneşti.

Cu diferenţa de 215 miliarde de euro primită de către locuitorii satelor de la Fondul Naţional de Capital Distributiv ar putea fi create cel puţin alte 2,5 milioane locuri de muncă, plătite cu salarii de peste 1.500 euro pe lună.

În total, cu cele 275 miliarde de euro primite de locuitorii satelor ar putea fi create peste 4 milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă, peste 1.300 locuri de muncă în fiecare din cele 3.000 de comune ale ţării, plătite cu venituri mai mari de 1.500 de euro pe lună.

Cu aceste locuri de muncă şi cu aceste venituri satul românesc nu va pieri. El va cunoaşte cea mai mare înflorire din întreaga sa istorie.

Acest program de dezvoltare a agriculturii şi a satului românesc are în vedere prevederile incluse în Constituţia Cetăţenilor care stabilesc că, în România, numai persoanele fizice care au cetăţenie română pot deţine în proprietate privată terenuri agricole şi silvice, suprafaţa pe care o poate deţine o persoană fizică fiind limitată la 20 de hectare.

Refacerea flotei

Construcţia a 5.000 kilometri de autostrăzi

În anul 1989, ramura transporturilor României dispunea de un capital cu o valoare de 85 miliarde euro, exprimat în preţurile anului 2014. În prezent, valoarea acestui capital a scăzut la sub 25 de  miliarde de euro.

În anul 1989, în transporturile României lucrau 620 mii de salariaţi. Acum, mai lucrează sub 63 mii de salariaţi.

În anul 1989, România avea a cincea flotă comercială a lumii, din care nu a mai rămas aproape nimic. Tot aproape nimic a mai rămas şi din zestrea de locomotive şi vagoane a Căilor Ferate Române, atunci, una dintre cele mai puternice ale Europei de Est.

În ultimii 25 de ani, în România au fost construite 600 kilometri de autostrăzi, ceea ce înseamnă 24 kilometri pe an, deşi ţara are nevoie de cel puţin 8.000 de kilometri, pentru a ajunge la un sistem de autostrăzi de aceiaşi densitate şi calitate ca cel al Germaniei, de exemplu.

Pentru construcţia celor 8.000 kilometri de autostrăzi am fi avut nevoie de 80 miliarde de euro, actuali, bani pe care, aşa cum am arătat, România i-a avut, dar au luat drumul conturilor celor care au devenit proprietarii capitalului românesc, prin „privatizări” şi „retrocedări”.

Din cele 1.100 miliarde de euro ale programului de investiţii, pe care îl propun, vom putea aloca cel puţin 150 miliarde pentru ramura transpoturilor, pentru construcţia de autostrăzi, de căi ferate de mare viteză, pentru refacerea şi dezvoltarea flotei maritime, a celei aeriene, a infrastructurii portuare şi aeroportuare, pentru dotarea cu material rulant de ultimă generaţie a transportului feroviar şi a celui rutier.

Până în anul 2025, putem să construim cel puţin 5.000 de kilometri de autostrăzi, în valoare de circa 50 miliarde de euro. Din banii noştri, nu din împrumuturi, nu din banii altora.

Aceste autostrăzi vor rămâne, integral, în proprietatea publică, a poporului român, şi vor fi exploatate de statul român, în beneficiul tuturor românilor.

Până în anul 2025, ar trebui să terminăm de construit marile magistrale de autostrăzi care să lege nordul de sudul ţării şi estul de vest, astfel:

  1. Autostrada  care va lega Aradul şi Timişoara de Bucureşti, trecând prin Reşiţa, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, cu legături spre Calafat, Turnu Măgurele şi Giurgiu.
  2. Autostrada care va lega Aradul şi Timişoara de Chişinău, trecând prin Sibiu, Braşov şi Bacău, cu legături spre Drobeta-Turnu Severin, Craiova, prin Târgu Jiu, spre Piteşti şi Ploieşti.
  3. Autostrada care va lega Oradea de Chişinău, trecând prin Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Piatra Neamţ, cu legături spre Sibiu, prin Alba Iulia, şi spre Braşov, prin Sighişoara şi Miercurea Ciuc.

4 Autostrada care va lega Satu Mare de Suceava, trecând prin Baia Mare şi Năsăud, cu legături spre Sighetu Marmaţiei, Cluj-Napoca, prin Zalău şi spre Târgu Mureş.

  1. Autostrada care va lega Suceava de Bucureşti, trecând prin Bacău, Focşani şi Buzău, cu legături spre Botoşani, Iaşi şi Chişinău, Vaslui, Galaţi, Brăila.
  2. Autostrada care va lega Mangalia de Galaţi, trecând prin Constanţa şi Tulcea.

Toate resursele naturale ale ţării

 vor fi exploatate de întreprinderi publice româneşti

Red: În versiunile anterioare ale proiectului de lege, propuneaţi ca toată suma colectată la fondul de investiţii propus de dumneavoastră să fie folosită pentru crearea de capital privat, pentru împroprietărirea cu capital a cetăţenilor ţării. În ultima versiune dată publicităţii, propuneţi ca o parte din suma colectată să fie folosită pentru crearea de capital public. De ce această schimbare?

CC: Iată, textul complet al  acestui articol:

“Articolul3.

(1) Sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv sunt folosite astfel:

  1. a) 80% pentru împroprietărirea cu capital productiv a cetăţenilor ţării;
  2. b) 20% pentru crearea de capital aflat în proprietate publică.

(2) Sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv se repartizează, în fiecare an, pe ramuri ale economiei naţionale şi pe judeţe şi municipiul Bucureşti, proporţional cu numărul locuitorilor acestora”.

Atât experienţa noastră, cât şi aceea a lumii, ne arată că economia bazată pe proprietatea privată asupra capitalului este net superioară celei bazate pe proprietatea comună, publică.

Proprietatea privată asupra capitalului stimulează creativitatea, inovaţia, spiritual de iniţiativă, de întreprindere, concurenţa loială. Cu condiţia să nu fie scăpată de sub controlul societăţii, al statului, să nu se ajungă la oligarhie. Lucru care poate fi realizat prin impozitarea progresivă a marilor averi, prin Legea Cojocaru.

De aici, rezultă necesitatea ca cea mai mare parte a capitalului utilizat în economia naţională să se afle în mica proprietate privată, care trebuie să devină predominantă, să determine regulile după care funcţionează întreaga economie.

Acesta este motivul pentru care proiectul prevede ca 80% din sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv să fie alocate pentru crearea de capital privat, pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente, animale de producţie etc.

Aceiaşi experienţă ne arată, însă, că exploatarea resurselor naturale, ca şi a activităţilor economice cu caracter strategic, de care depinde asigurarea securităţii naţionale, trebuie încredinţată unor întreprinderi cu capital public, aflate sub controlul autorităţilor statului, sau al autorităţilor locale.

Exploatarea acestor activităţi de către întreprinderi cu capital privat duce, implacabil, la transformarea lor în monopoluri private, care îşi însuşesc profituri uriaşe, nejustificate.

În final, aceste activităţi sunt acaparate de marile corporaţii transnaţionale, care secătuiesc popoarele lumii de resursele lor naturale, îşi umflă conturile cu profiturile rezultate din valorificarea acestor resurse şi lasă în urma lor pământuri pârjolite şi otrăvite.

Este exact ceea ce s-a întâmplat cu resursele naturale ale României.

A fost distrus aproape tot capitalul pe care poporul român şi-l crease pentru exploatarea resurselor naturale ale ţării. Ce nu a fost distrus a fost “privatizat”, adică trecut în proprietatea străinilor. Aşa se face că aproape toate resursele naturale ale României au ajuns să fie exploatate de corporaţiile transnaţionale, care storc profituri uriaşe, dau statului român redevenţe umilitoare şi ne distrug pădurile, ne otrăvesc pământurile, apele şi aerul.

Legea Cojocaru creează resursele financiare cu ajutorul cărora poporul român poate să pună piciorul în prag, să scoată resursele naturale ale ţării de sub controlul străinilor şi să le pună sub controlul său, al poporului.

Prin aplicarea prevederilor alineatului (1) al articolului 3 al Legii, în următorii 10 ani, capitalul public al României va creşte cu peste 100 miliarde de euro.

Cea mai mare parte a acestui capital va intra în patrimoniul regiilor autonome, care vor exploata  resursele naturale ale ţării – petrol, gaze, cărbune, uraniu, aur, alte metale preţioase, apă etc- dar şi al întreprinderilor care vor exploata activităţile de importanţă strategică pentru ţară, cum ar fi producţia, importul şi distribuţia medicamentelor, distribuţia energiei electrice şi a gazelor naturale, etc.

Vom opri depopularea ţării

Red: Alineatul (2) al acestui articol prevede că sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv se repartizează, în fiecare an, pe ramuri ale economiei naţionale şi pe judeţe şi municipiul Bucureşti, proporţional cu numărul locuitorilor acestora.

O astfel de prevedere nu contravine principiilor economiei de piaţă? Nu ne duce înapoi la planificare, la economia comunistă, la economia centralizată?

CC: Deloc. Economie de piaţă nu înseamnă lipsă de plan, de planificare. Dimpotrivă.

Economie de piaţă nu înseamnă dezvoltare la întâmplare.

Este adevărat că fiecare întreprindere cu capital privat hotărăşte ce face cu capitalul său, dar nu la întâmplare, ci pe baza unui plan, care stabileşte obiectivele întreprinderii, pe termen scurt, mediu şi lung, ca şi resursele necesare atingerii acestor obiective.

La fel şi statele, în care funcţionează economia de piaţă.

Fiecare stat membru al Uniunii Europene, inclusiv România, îşi elaborează un Plan Naţional de Dezvoltare, care precizează obiectivele dezvoltării economice şi sociale, precum şi resursele necesare pentru atingerea acestor obiective.

Ceea ce deosebeşte economia de piaţă de economia comunistă nu este existenţa sau inexistenţa planului, a planificării, ci, aşa cum am arătat, natura proprietăţii asupra capitalului: comună, oligarhică, democratică.

În aplicarea prevederilor Legii Cojocaru, Guvernul României va avea obligaţia să planifice folosirea banilor colectați la Fondul Naţional de Capital Distributiv, să repartizeze aceste sume pe ramuri de activitate ale economiei naţionale – industrie, agricultură, construcţii, transporturi etc – dar şi pe judeţele ţării, astfel încât să se asigure dezvoltarea atât a tuturor activităţilor economice acceptate de piaţă, cât şi a tuturor localităţilor ţării.

Vom opri, astfel, procesul de depopulare a României şi vom face să înflorească toate satele şi oraşele ţării.

Cum s-a ajuns la cifra de 20.000 de euro

Red: Vă propun să trecem la articolul 4 al proiectului de lege, cel care se referă la împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv.

Iată textul acestui articol:

“Articolul4

(1) În primii 10 ani de aplicare a legii, fiecare cetăţean major al României va primi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv suma de 20.000 de euro, pe care o va folosi pentru cumpărarea de capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.

(2) Cetăţenii majori ai României vor primi cele 20.000 de euro, eşalonat, pe parcursul celor 10 ani.

(3) Cetăţenii vor putea accesa cele 20.000 euro ca persoane fizice autorizate sau ca asociaţi în persoane juridice cu scop lucrativ: asociaţii familiale, societăţi comerciale, cooperative, etc.

(4) Cetăţenii vor putea folosi  banii primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv şi pentru cumpărarea de acţiuni la societăţi comerciale create prin investiţii făcute de Fondul Naţional de Capital Distributiv.

(5) Selecţia cererilor de finanţare se va face prin concursuri de proiecte, asemănătoare celor utilizate la accesarea fondurilor europene”

De ce v-aţi oprit la cifra de 20.000 de euro? De ce nu 5.000 de euro, sau 30.000 de euro?

CC: Pentru că atâta poate economia românească.

Iată de ce.

În prezent, economia României realizează un PIB egal cu suma de 150 miliarde de euro.

Prin proiect, se propune ca la Fondul Naţional de Capital Distributiv să se preia 20% din acest PIB.

În primul an de aplicare a Legii, la Fond vor fi preluate 30 miliarde de euro. În al doilea an, ca urmare a investirii celor 30 de miliarde de euro, PIB-ul va creşte, să zicem, la 160 miliarde de euro. În acest al doilea an, la Fond vor fi preluate 32 de miliarde de euro. În următorii ani, sumele preluate la Fond vor fi din ce în ce mai mari, astfel încât, în zece ani, la Fond vor fi preluate peste 550 miliarde de euro.

Din cele 550 de miliarde, 80%, adică 440 de miliarde, vor fi alocate pentru împroprietărirea cetăţenilor cu capital productiv.

Dacă împărţim aceste 440 de miliarde la 20 de milioane de cetăţeni ai României care au vârsta de 18 ani, sau vor împlini această vârstă în următorii 10 ani, obţinem cifra de 22.000 de euro.

Se înţelege că cele 440 de miliarde de euro vor fi colectate pe parcursul a zece ani. Ele nu sunt disponibile mâine şi nici în primul an de aplicare a legii.

În primul an de aplicare a legii, vor fi disponibile numai 24 de miliarde de euro pentru împroprietărire. În acest prim an de aplicare a Legii, vor putea primi cele 20.000 de euro numai 1,2 milioane de cetăţeni. În al doilea an vor fi împroprietăriţi 1,3 milioane şi tot aşa, până în anul al zecelea, astfel încât toţi cei 20 milioane vor fi avut şansa de a deveni proprietarii unui capital productiv, în valoare de 20.000 de euro.

Cele 20 milioane de români vor primi cele 20.000 de euro eşalonat,

într-o perioadă de 10 ani

Red: Am ajuns la cea mai discutată problemă a proiectului, aceea privind modul de selecţie a celor care vor intra în posesia celor 20.000 de euro.

Acum 6 ani, când aţi avut posibilitatea să prezentaţi poporului acest proiect de lege, întrebarea pusă de foarte mulţi români a fost următoarea: De unde ia Cojocaru cele 400 de miliarde de euro, cu care să-i împroprietărească pe români?

Ca urmare a datelor statistice prezentate de dumneavoastră, românii s-au convins că bani există dar sunt furaţi de către cei care au devenit stăpâni pe capitalul românesc, prin megahoţia numită privatizare. Prin impozitarea marilor capitaluri, se pot strânge cele 400 de miliarde de euro necesari pentru punerea în aplicare a legii.

Acum, întrebarea pe care o pun mulţi români este: Cum vor fi selectaţi cetăţenii care vor beneficia de cele 20.000 de euro, în primul an, în al doilea an, samd?

Şi, legat de această întrebare: Selecţia cererilor de finanţare nu va genera noi şi noi acte de corupţie?

CC: Răspunsul meu este simplu.

Vom aplica metodologia de selecţie elaborată şi utilizată, cu succes, în ultimii 20 de ani, de către Uniunea Europeană.

Cu bani din fonduri europene au fost împroprietăriţi milioane de cetăţeni europeni, cu mii de miliarde de euro.

Nu toţi deodată, ci eşalonat, pe parcursul a peste 20 de ani.

Selecţia beneficiarilor acestor fonduri s-a făcut şi se face cu ajutorul unor grile de evaluare şi selecţie a proiectelor pe care vor să le realizeze beneficiarii cu aceste fonduri, grile pe care le vom folosi şi noi la evaluarea şi selecţia proiectelor care vor fi finanţate de la Fondul Naţional de Capital Distributiv.

Ca şi în cazul fondurilor europene, cetăţenii români, vor putea întra în posesia celor 20.000 de euro ca persona fizice autorizate, sau asociaţi în asociaţii familiale, societăţi comerciale, cooperative etc.

De exemplu, un cetăţean poate să depună o cerere de finanţare, la agenţia judeţeană a Fondului Naţional de Capital Distributiv, pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia LOGAN, pentru al folosi ca taximetru, în valoare de 10.000 de euro.

Un alt exemplu. Membri unei asociaţii familiale, 4 la număr, să zicem, pot depune o cerere de finanţare, pentru 80.000 de euro, pentru crearea unei ferme ţărăneşti familiale, pentru cumpărarea a 20 hectare de teren agricol, a 40 de vite mari şi a unei sere legumicole.

Un alt exemplu. 1.000 de cetăţeni, constituiţi într-o societate comercială pe acţiuni, depun o cerere de finanţare pentru construcţia unei fabrici de prelucrare a cărnii, sau a laptelui etc, în valoare de 2o milioane de euro.

Toate cererile de finanţare vor fi însoţite de un studiu de fezabilitate, pus la dispoziţie, gratuit, de către Agenţia Naţională de Consultanţă pentru Investiţii.

Aceste studii de fezabilitate vor fi supuse evaluării, urmând să fie selectate cele care vor obţine mai multe puncte.

Referitor la pericolul corupţiei, am un răspuns cu două componente. Una teoretică, doctrinară, cealaltă practică, din experienţă.

Amploarea corupţiei este direct proporţională cu gradul de oligarhizare a economiei şi societăţii. Scopul fundamental al Legii Cojocaru este tocmai democratizarea economiei, care va determina, automat, democratizarea statului, a societăţii. Asta înseamnă distrugerea oligarhiei, principala cauză a corupţiei.

Experienţa de peste două decenii de accesare a fondurilor europene arată că cetăţenii pot fi împroprietăriţi cu capital şi fără corupţie. Au apărut, desigur, şi cazuri de încălcare a legii, de abuzuri în aprobarea cererilor de finanţare, dar aceste acte au fost izolate, au fost descoperite şi sancţionate.

Experienţa fondurilor europene ne arată că nu trebuie să oprim punerea în aplicare a unor proiecte vizionare de teama că vor aparea greutăţi în procesul realizării lor.

Red: Alineatul (4) al acestui articol al proiectului prevede că cetăţenii vor putea folosi  banii primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv şi pentru cumpărarea de acţiuni la societăţi comerciale create prin investiţii făcute de Fondul Naţional de Capital Distributiv.

Asta înseamnă că beneficiarii Fondului vor putea folosi cele 20.000 de euro nu numai pentru cumpărarea de capital productiv, adică terenuri, construcţii, maşini, utilaje etc, ci şi pentru cumpărarea de capital financiar, adică acţiuni la societăţile create de Fond.

Nu intră această prevedere în contradicţie cu prevederea de la alineatul (1) al acelaşi articol 4?

CC: Numai în aparenţă.

În fond, şi în situaţiile prevăzute la alineatul (4) se creează capital productiv nou, care nu exista înainte. Numai că, în loc să fie creat, direct, de beneficiarii Legii, capitalul este creat de Fond, care, ulterior, îl transferă în proprietatea privată a cetăţenilor care optează să devină proprietari de capital, pe această cale.

În fond, situaţia este aceiaşi cu aceea în care cetăţenii se asociază într-o societate comercială aducând ca aport cele 20.000 de euro.

Consecinţele sociale, politice şi morale

Red: Deci, în primii 10 ani de aplicare a Legii Cojocaru, toţi cei 20 milioane de români care au vârsta de 18 ani la data intrării în vigoare a Legii, plus cei care vor împlini vârsta de 18 ani în această perioadă de 10 ani, vor fi fost împroprietăriţi cu un capital productiv în valoare de 20.000 de euro.

Presupunând că Legea Cojocaru va fi adoptată şi va intra în vigoare în anul 2017, rezultă că, la sfârşitul anului 2026, în România, vom avea 20 milioane de mici proprietari de capital, fiecare român major având în proprietate un capital în valoare de 20.000 de euro.

CC: Nu neapărat. Nu toţi cei 20 milioane de împroprietăriţi vor mai fi proprietarii unui capital în valoare de 20.000 de euro. O parte dintre cei împroprietăriţi se vor dovedi necompetitivi şi vor pierde capitalul cu care au fost împroprietăriţi, sau o parte a acestuia. O altă parte se vor dovedi competitivi, vor obţine profituri, vor economisi o parte din aceste profituri, pe care o vor investi, o vor transforma în capital, care se va adăuga celui cu care au fost împroprietăriţi.

Rezultatul va fi acela că cei mai mulţi, 65-70% din cei împroprietăriţi, vor rămâne proprietari de capital şi vor forma ceea ce numim clasa mijlocie a societăţii româneşti, români care vor obţine venituri atât din muncă, salarii, cât şi din capital, profituri.

Se va schimba total structura societăţii româneşti. În prezent, societatea românească se compune din 5% oligarhi (oameni îmbogăţiţi pe căi necinstite), 10% clasa mijlocie şi 85% săraci. În anul 2026, vom avea 15% oameni bogaţi, dar care nu vor mai fi oligarhi, 70% clasa mijlocie şi  15% oameni săraci.

În anul 2026, valoarea capitalului utilizat în economia României  va fi de peste 1.100 miliarde de euro, adică de peste 50.000 euro pe cap de locuitor, faţă de 17.500, cât este în prezent.

Din cele 1.100 miliarde de euro, circa 20% se vor afla în proprietatea publică a poporului român, 15% în marea proprietate privată, iar restul, majoritatea capitalului, 65%, urmând să se afle în mica proprietate a majorităţii cetăţenilor României.

Aceasta înseamnă că, în anul 2026, economia românească va fi, deja, o economie democratică, una în care majoritatea capitalului se va afla în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor.

Dar, deţinând majoritatea capitalului, adică puterea economică, cei 65% vor deţine şi puterea politică, puterea de a exercita suveranitatea naţională, de a avea ultimul cuvânt în adoptarea legilor, a normelor de convieţuire socială, ca şi puterea de a alege şi a demite pe toţi cei care ocupă funcţii publice.

Mai mult, deţinând puterea economică şi pe cea politică, cei 65% vor căpăta şi puterea de a-şi impune şi propriile valori morale, cele ale civilizaţiei româneşti.

Saltul de la 20.000 de euro la 50.000 de euro

Red: Înseamnă aceasta că, în anul 2026, economia democratică fiind construită, Legea Cojocaru îşi va înceta aplicabilitatea?

CC: Nu. Economia democratică trebuie nu numai construită, ci şi apărată şi dezvoltată.

Am arătat că economia bazată pe proprietatea privată asupra capitalului, scăpată de sub controlul societăţii, al statului, generează, implacabil, oligarhizarea capitalului, concentrarea acestuia în mâini din ce în ce mai puţine şi deposedarea de capital a celor mulţi, creşterea inegalităţilor sociale, războaie pentru cucerirea de capitaluri, de pieţe de desfacere, de resurse naturale, corupţie, distrugerea valorilor morale ale popoarelor etc.

Acest fenomen, de oligarhizare a capitalului, se desfăşoară, cu repeziciune, la scară planetară, şi el reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa păcii, a libertăţii şi bunăstării popoarelor.

Statul naţional trebuie să intervină permanent, să descurajeze acumularea excesivă de capital, de avuţie, prin impozitarea progresivă a capitalurilor, a averilor, şi să susţină dezvoltarea micii proprietăţi private asupra capitalului, prin utilizarea banilor încasaţi din impozitul progresiv pe marile averi pentru împroprietărirea continuă cu capital a noilor generaţii de cetăţeni.

Iată, în acest sens, prevederile articolului 5 al Legii Cojocaru.

“Articolul 5

(1) Începând cu anul 11 de aplicare a legii, vor fi împroprietăriţi cu capital de la Fondul Naţional de Capital Distributiv numai tinerii cetăţeni români, la împlinirea vârstei de 18 ani.

(2) Suma cu care va fi împroprietărit fiecare tânăr cetăţean român va fi stabilită, anual, prin hotărâre de Guvern, dar nu va fi mai mică de 50.000 de euro”.

Am arătat că, prin aplicarea Legii, prin acumularea a 30% din PIB, după un deceniu, am ajunge la un capital de 50.000 pe cap de locuitor.

Ne mai trebuie încă un deceniu ca să ajungem la un capital de 140-150.000 de euro pe cap de locuitor, deci atâta cât au, acum, ţările avansate ale Europei.

Ne mai trebuie încă un deceniu, al treilea, de intensă acumulare de capital şi de creştere economică accelerată, ca să ajungem acolo unde vor fi, peste 3 decenii, actualele ţări avansate ale Europei.

Vom continua să aplicăm Legea Cojocaru, pentru multe decenii, dar va trebui să o modificăm şi să o adaptăm la nivelurile de dezvoltare la care va ajunge economia românească.

Personal, consider că românii trebuie să aibă o singură dată şansa de a fi împroprietăriţi cu capital. Adică nu trebuie să-i mai împroprietărim pe cei care au fost împroprietăriţi.

De aceea, propun ca, începând cu anul al 11-lea de aplicare a Legii, să capete dreptul de a fi  împroprietăriţi cu capital, în fiecare an, numai tinerii români care împlinesc 18 ani, în anul respectiv.

Se ridică întrebarea care să fie valoarea capitalului cu care să fie împroprietărite viitoarele generaţii de români. Să fie păstrată valoarea de 20.000 de euro, sau să fie modificată?

Evident, această valoare va fi stabilită printr-o lege care să modifice şi să completeze Legea Cojocaru. O lege adoptată de Parlament, sau de popor, prin referendum.

De observat, însă, că, în anul al 11-lea de aplicare a Legii, dacă menţinem în vigoare prevederile articolului 3, am avea o sumă foarte mare disponibilă pentru împroprietărirea cetăţenilor.

În anul 2027, PIB-ul României va fi de peste 460 miliarde de euro. 20% din 460 fac 92 miliarde de euro, iar 80% din 92 miliarde fac 73,6 miliarde de euro, disponibile pentru împroprietărire.

În anul 2027, numărul celor care vor împlini vârsta de 18 ani va fi de circa 200.000.

Dacă împărţim cele 74 de miliarde de euro la 200.000, obţinem cifra de 370.000 de euro, cu care ar urma să fie împroprietărit fiecare din cei 200.000 de tineri români. Ceea ce, evident, este posibil dar nu este şi de dorit, deoarece mai avem şi alte obiective de realizat.

Eu propun ca suma cu care ar trebui să fie împroprietăriţi tinerii români în al doilea deceniu de aplicare a Legii Cojocaru să fie de cel mult 50.000 de euro.

O familie de tineri români va putea, astfel, să-şi înceapă cariera profesională cu un capital de 100.000 de euro. Cu o astfel de stare materială, vor fi foarte puţini tineri români care să-şi părăsească ţara, din motive economice.

Revenim la cei 200.000 de tineri români, care urmează a fi împroprietăriţi cu cele 50.000 de euro, rezultă că, în deceniul al doilea de aplicare a Legii, ne vor trebui 100 de miliarde de euro, pentru a împroprietări pe cele 2 milioane de tineri români care vor împlini vârsta de 18 ani în acel deceniu.

În acel dceniu, însă, la Fondul Naţional de Capital Distributiv, va fi colectată suma de peste 1.400 miliarde de euro. Dacă, din această sumă, scădem cele 100 de miliarde necesare pentru împroprietărirea cu capital privat a tinerilor români, mai rămânem cu suma de 1.300 miliarde de euro.

Fonduri capitalizate de pensii şi de sănătate,

stâlpi ai siguranţei şi coeziunii naţionale

Propunerea mea este ca cele 1.300 miliarde de euro să fie folosite pentru crearea Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice şi a Fondului Naţional Capitalizat pentru Asigurări de Sănătate.

Este o propunere care schimbă fundamental principiile care stau la baza sistemelor de asigurări de bătrâneţe şi de sănătate.

Actualul sistem de pensii publice din România este construit pe principiul obligării fiecărui salariat să plătească statului o parte din salariul său, sub forma contribuţiilor de asigurări sociale, contribuţii care sunt, apoi, folosite de stat pentru a plăti pensii celor care au fost salariaţi şi nu mai sunt, devenind pensionari, ale căror contribuţii au fost folosite pentru plata pensiilor generaţiilor anterioare de pensionari.

Este un sistem nedemocratic, inechitabil şi foarte vulnerabil la consecinţele pe care le pot avea asupra pensiilor variaţiile numărului de pensionari şi de salariaţi.

Eu propun să creem un Fond Naţional Capitalizat de Pensii Publice, prin transformarea în capital a contribuţiilor la fondul public de pensii, astfel încât pensiile să nu mai fie plătite din contribuţiile actualilor salariaţi, ci din profiturile realizate de capitalul creat din contribuţiile făcute la fond.

Noi am fi putut crea acest Fond Naţional Capitalizat de Pensii Publice încă din anul 1990. În anul 1989, România a avut un număr de 3,3 milioane de pensionari. În acel an, pensia medie a fost de 1.036 lei, care, în preţurile actuale, înseamnă 140 de euro pe lună. Asta înseamnă un fond anual de pensii de 5,6 miliarde de euro actuali.

La un randament al capitalului de numai 5% pe an, ca să putem plăti pensiile în valoare de  5,6 miliarde de euro, ne-ar fi trebuit, în anul 1990, un capital de 112 miliarde de euro. Lucru care ar fi fost posibil dacă, din capitalul acumulat în aşa-zisa proprietate socialistă, în valoare de peste 500 miliarde de euro, am fi trecut 112 miliarde în administrarea Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice.

În felul acesta, contribuţiile de asigurări sociale făcute de toţi salariaţii României în ultimii 26 de ani nu ar mai fi fost folosite pentru plata pensiilor, ci ar fi fost adăugate la cele 112 miliarde de euro, crescând, continuu, valoarea capitalului fondului, care ar fi fost capabil să plătească actualilor pensionari ai României pensii de cel puţin 4 ori mai mari.

Guvernanţii României au vrut altfel. Ei au deposedat cetăţenii României de toate cele 500 miliarde de euro, au distrus o bună parte din acest capital, prin demolări şi vânzări la fier vechi, şi au trecut în proprietatea lor şi a străinilor restul, aducându-i pe actualii pensionari ai României în sărăcie şi umilinţă.

Fondul Naţional Capitalizat de Pensii Publice poate fi creat, în timp, cu răbdare şi perseverenţă.

Ca să putem plăti o pensie medie de 1.000 de euro pe lună, la un număr de 3,3 milioane de pensionari, număr normal pentru populaţia ţării, la un randament de 5%, ne-ar trebui ca valoarea Fondului Naţional Capitalizat de Pensii Publice să ajungă la 800 miliarde de euro.

Lucru care ar deveni posibil în al doilea deceniu de aplicare a Legii Cojocaru, când vom dispune de cel puţin 1.300 de miliarde de euro pentru capitalizarea fondurilor de pensii şi de sănătate.

În ultimii ani, sumele colectate la Fundul Unic de Asigurări de Sănătate, cum se numeşte acum, au fost în jur de 5 miliarde de euro pe an. Aceste sume provin din contribuţiile de asigurări de sănătate ale salariaţilor, dar şi din subvenţii de la bugetul public. Toţi banii colectaţi la Fond sunt cheltuiţi, în fiecare an. Nu se capitalizează nimic. Consecinţa este că serviciile medicale sunt din ce în ce mai proaste.

Ca să dispunem de cele 5 miliarde de euro, la un randament de 5% pe an, ne-ar trebui un capital de 100 miliarde de euro.

În deceniul al doilea de aplicare a Legii Cojocaru, am putea dispune de 500 miliarde de euro, pe care le-am putea folosi pentru crearea Fondului Naţional Capitalizat pentru Asigurări de Sănătate. Fondul ar genera venituri anuale de 25 miliarde de euro, de 5 ori mai mult decât avem în prezent, cu perspectiva de a avea şi servicii medicale de 5 ori mai bune.

Odată ajunse la anumite valori, capabile să asigure pensii decente şi servicii medicale decente, capitalurile celor două fonduri vor necesita numai creşteri mici de la un an la altul, ceea ce va duce la reducerea puternică a contribuţiilor la cele două fonduri.

Cele două fonduri vor aduce poporului român nu numai beneficii economice, dar şi creşterea siguranţei şi coeziunii naţionale.

Fiecare familie de români va fi stăpână pe propriul capital, de valoare mai mică, sau mai mare, dar poporul român, în ansamblul său, va fi proprietarul unui valoros capital public, care îi va da siguranţă şi stabilitate şi îl va ţine unit în faţa agresiunilor dinnăuntru şi dinafară.

Generaţiile prezente de români vor trăi sentimentul nobil al contribuţiei lor la binele generaţiilor viitoare, cărora le lasă moştenire capitalurile celor două fonduri.

Generaţiile viitoare vor trăi sentimentul nobil al recunoştinţei faţă de generaţiile trecute, care le-au lăsat moştenire capitalurile celor două fonduri.

Red: Mulţi români se întreabă dacă Legea Cojocaru nu va avea acelaşi rezultat ca privatizarea în masă, făcută de Guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, cunoscută şi sub denumirea de „cuponiadă”. Românii au primit nişte „cupoane”, pe care trebuiau să le schimbe pe acţiuni, să devină acţionari, proprietari de capital. Rezultatul a fost că mulţi românii şi-au vândut acţiunile, care au fost cumpărate de câţiva „băieţi deştepţi”, mai pe nimic, transformaţi, ulterior, în oligarhi.

CC: Pentru a contracara vânzarea imediată a activelor reale şi financiare achiziţionate de beneficiarii Legii Cojocaru, am introdus în proiect articolul 6 cu următorul text.

Articolul 6

Activele achiziţionate cu bani primiţi de la  Fondul Naţional de Capital Distributiv nu pot fi înstrăinate decât după scurgerea unei perioade de  5 ani de la data achiziţiei lor.

Putem să interzicem complet vânzarea acestor active, însă eu consider că este bine să limităm perioada acestei interdicţii la cinci ani.

Cinci ani este o perioadă suficient de lungă pentru formarea deprinderilor şi atitudinilor specifice calităţii de proprietar de capital.

Apoi, cu excepţia terenurilor şi construcţiilor, cele mai multe active reale – maşini, utilaje, echipamente etc – au durata de viaţă normală de până la 5 ani.

Menţionez că această interdicţie este prevăzută şi în reglementările Uniunii Europene referitoare la accesarea fondurilor europene.

În ce priveşte cuponiada, vă reamintesc că aceasta a fost o inginerie mişelească pusă la cale de tandemul Văcăroiu-Coşea cu scopul de a a-i înşela pe români şi de a compromite ideea de împroprietărire cu capital a cetăţenilor României, de a compromite Varianta Cojocaru.

Cei doi au luat din Varianta Cojocaru numai instrumentul creat de mine pentru transferarea capitalului din proprietatea comună în proprietatea privată, cuponul, dar nu şi celelalte idei ale Variantei, în primul rând ideea că urma să facă obiectul împroprietăririi TOT capitalul care trebuia trecut în proprietate privată. Să nu se lase nimic care să poată fi furat de guvernanţi.

Guvernanţii au făcut exact pe dos. La televizor, au spus poporului că vor trece în proprietatea privată a cetăţenilor 30% din “întreaga avuţie naţională”, iar restul va rămâne în proprietate publică, a tuturor. Nu au spus că vor vinde străinilor acest “rest”.

Au adoptat, însă, Legea 15/1990 (Legea Brucan), prin care fostele unităţi economice de stat au fost reorganizate ca “societăţi comerciale” şi “regii autonome”. Au împuternicit Guvernul condus de Petre Roman să hotărască el care unităţi devin regii autonome şi care devin societăţi comerciale.

Guvernul a “reorganizat” în aşa fel fostele unităţi economice de stat încât 48% din capitalul lor a ajuns la societăţile comerciale şi 52% la regii autonome.

În Legea 15/1990, au scris că se transferă gratuit în proprietatea privată a cetăţenilor ţării 30% din capitalul societăţilor comerciale, nu şi din cel al regiilor autonome. Aşa se face că procentul capitalului ce urma să intre gratuit în proprietatea privată a cetăţenilor ţării a scăzut de la 30%, la 14% (30%x48%).

Au organizat, apoi, distribuirea cupoanelor de asemenea manieră încât mulţi români nu au intrat în posesia cupoanelor.

Au organizat, apoi, schimbarea cupoanelor pe acţiuni în aşa fel încât mulţi români nu au reuşit să facă acest schimb, iar mulţi au schimbat cupoanele pe acţiuni ale unor societăţi comerciale aflate în faliment.

Deoarece Legea 15/1990 nu a dispus interzicerea vânzării acţiunilor obţinute în schimbul cupoanelor, mulţi români le-au vândut, la preţuri de nimic.

Rezultatul acestei inginerii financiare guvernamentale a fost acela că, în final, în proprietatea privată a cetăţenilor ţării, a intrat 3% din capitalul fostelor unităţi economice de stat, restul, de 97%, a fost furat, a intrat în proprietatea PRIVATĂ a statului român şi, de acolo, în proprietatea privată a guvernanţilor şi a corporaţiilor transnaţionale.

Cele 3 procente de capital intrate în proprietatea privată a peste 9 milioane de cetăţeni ai României au fost administrate, la început, de cele 5 Fonduri ale Propriatăţii Private (FPP-uri), transformate, ulterior, în Societăţi de Investiţii Financiare (SIF-uri). În fapt, cei 9 milioane de cetăţeni sunt acţionari la SIF-uri, iar cele 5 SIF-uri sunt acţionare la societăţi comerciale create prin Legea 15/1990.

Valoarea capitalurilor celor 5 SIF-uri a crescut continuu, de la înfiinţarea lor, şi nu cunosc vreo societate comercială la care să fie acţionară una din SIF-uri care să fi intrat în faliment, în timp ce cea mai mare parte a întreprinderilor rămase la stat au fost demolate şi vândute ca fier vechi.

În anul 1992, Cehia a adoptat o lege cu prevederi aproape identice cu cele din Varianta Cojocaru, prin care aproape tot capitalul acumulat de cehi în aşa-zisa propriatate socialistă a fost trecut în proprietatea privată a cetăţenilor ţării şi în administrarea a peste 500 fonduri de investiţii, sif-uri.

Rezultatul este acela că, în Cehia, valoarea capitalului a crescut, nu s-a diminuat, ca în România. A crescut şi PIB-ul, şi salariile, şi pensiile, şi veniturile bugetului public.

Astăzi, Cehia este statul membru al Uniunii Europene cu cea mai mică rată a sărăciei, în timp ce România se află la polul opus, fiind ţara cu cea mai înaltă rată a sărăciei din toată Uniunea Europeană.

Iată, deci, că, atât experienţa noastră, cât şi cea internaţională, ne arată că astfel de proiecte de împroprietărire cu capital a cetăţenilor pot să fie puse în practică cu succes, sau pot fi folosite ca instrumente de înşelare a celor mulţi, în favoarea unor hoţi.

Totul depinde de calitatea oamenilor împuterniciţi să gestioneze aceste instrumente financiare.

Iată de ce este atât de important votul celor mulţi, prin care sunt aleşi guvernanţii, cei împuterniciţi să gestioneze sistemul financiar al ţării.

Ca şi fuziunea nucleară, de exemplu, instrumentele financiare sunt invenţii minunate ale omului, care pot fi folosite în beneficiul celor mulţi, sau, invers, în paguba acestora.

Dacă va ajunge pe mâna unor hoţi, Legea Cojocaru va avea efecte exact contrare celor pentru care eu am conceput-o.

Soluţia completă şi definitivă a problemei locuinţei pentru noile generaţii de români

Red: Al şaptelea articol al proiectului de lege are următorul text:

Articolul 7.

Tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care nu au şi nu au avut o locuinţă în proprietate, pot opta ca jumătate din sumele cuvenite lor, conform art. 4 şi art. 5, să fie folosite pentru plata parţială sau integrală a preţului primei lor locuinţe.

Sigur că acest articol va fi foarte bine primit de mulţi tineri români. Şi nu cred că vor fi mulţi vârstnici împotrivă.

Totuşi, nu intră prevederile acestui articol în contradicţie cu cele ale articolului 4, care prevede că cele 20.000 de euro vor  fi utilizate pentru achiziţia de capital productiv, adică terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc şi nu şi pentru achiziţionarea de bunuri de consum? Locuinţa este bun productiv, sau bun de consum?

CC: Observaţia este corectă, însă tot mai mulţi economişti, printre care şi Thomas Piketty, autorul celebrei cărţi, cu titlul “CAPITALUL în secolul XXI”, includ în capital şi locuinţele oamenilor, cu toate bunurile de folosinţă îndelungată din componenţa acestora.

Ideea este că, pentru a-şi îndeplini rolul care îi revine în procesul de producţie, forţa de muncă are nevoie, nu numai de tractor, de strung etc, ci şi de locuinţă.

Sigur, se poate discuta pe marginea acestui subiect.

Acesta este şi motivul pentru care am alocat un articol separat pentru locuinţele tinerilor români, pe care eu îl consider foarte important, cel puţin pentru primul deceniu de aplicare a Legii Cojocaru.

Cu acest articol, vom rezolva complet şi definitiv problema locuinţei pentru noile generaţii de români.

Ce a propus Varianta Cojocaru, în anul 1990

Red: Cred că este bine să amintim, pe scurt,  ce a propus Varianta Cojocaru, în anul 1990?

CC: Am propus împroprietărirea românilor cu capitalul acumulat de ei până în anul 1989, în vederea construirii unei economii democratice, care să asigure românilor bunăstare şi demnitate.

Titlul proiectului de lege publicat în ziarul Adevărul din data de 14 august 1990, cunoscut sub denumirea de Varianta Cojocaru, a fost chiar acesta: Proiect de lege privind împroprietărirea populaţiei României.

Proiectul a fost depus şi înregistrat la Senatul României cu nr. CJ/654/10.XII.1990 de un grup de 7 senatori FSN.

În esenţă, proiectul prevedea ca avuţia naţională  acumulată de poporul român până la data de 31 decembrie 1989 să fie trecută, gratuit, în proprietatea privată a cetăţenilor ţării.

Proiectul propunea ca să rămână în proprietate publică bunurile necesare îndeplinirii funcţiilor statului, precum şi bunurile aflate în patrimoniul regiilor autinome, adică cele necesare pentru exploatarea resurselor naturale şi a activităţilor economice cu caracter strategic.

Red: Cum s-ar fi făcut această împroprietărire, această trecere a avuţiei, a capitalului, din proprietatea publică în proprietate privată?

CC: Mecanismul prevăzut în proiectul propus era cât se poate de simplu. Trebuia însumată  valoarea capitalurilor înscrise în bilanţurile contabile de la data de 31 decembrie 1989 ale tuturor întreprinderilor care urmau să treacă în proprietatea privată.

Cetăţenii urmau, apoi, să primească un număr de titluri de proprietate, cupoane, în funcţie de numărul de ani lucraţi, pe care să le schimbe pe acţiunile emise de întreprinderile în cauză. Să devină acţionari, adică proprietari ai acestor întreprinderi.

Sigur că, în urma acestei împroprietăriri cu capital, unii români ar fi realizat venituri mai mari, ar fi economisit o parte din venituri şi şi-ar fi sporit capitalurile, alţii ar fi realizat venituri mai mici, sau chiar pierderi, şi-ar fi redus capitalurile, sau le-ar fi pierdut integral.

Am fi creat, însă, o economie democratică, una în care majoritatea capitalului ar fi rămas, mereu, în mica proprietate privată a celor mulţi. Acesta a fost, de fapt, scopul proiectului. Nu să-i facă pe oameni egali, ci să dea fiecăruia şansa de a fi proprietar de capital.

Cine s-a opus Variantei Cojocaru

Red: Cine şi de ce s-a opus acestei împroprietăriri, acestei variante de privatizare, acestei variante de tranziţie de la comunism la capitalism?

CC: S-au opus cei care fuseseră instalaţi la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989.

S-au opus pentru că nu ar mai fi avut ce fura.

Istoria a dovedit că scopul real şi ultim al loviturii de stat din decembrie 1989 a fost jefuirea  poporului român de avuţia acumulată de acesta în timpul regimului comunist.

Lucru pe care eu l-am spus şi repetat, mereu, în toată această perioadă.

Au respins Varianta Cojocaru şi au adoptat, în schimb, Varianta Brucan, prin care au trecut capitalul din proprietatea publică, a poporului român, în proprietatea privată a statului şi, de acolo, în proprietatea privată a lor, a guvernanţilor, şi a străinilor, a corporaţiilor transnaţionale, prin mega escrocheriile numite „privatizări” şi „retrocedări”.

A fost cea mai mare hoţie din istoria acestui popor.

Nu s-au mulţumit, însă, să fure. Au distrus cea mai mare parte a avuţiei acumulate de popor. Din lăcomie. Au demolat mii de fabrici şi uzine, ca să le poată vinde ca fier vechi, să facă rost de bani lichizi, cu care şi-au cumpărat vile, jeep-uri şi iahturi, sau pe care i-au transferat în paradisurile fiscale.

A fost nu numai cea mai mare hoţie, dar şi cea mai mare crimă economică săvârşită vreodată împotriva poporului român.

Consecinţele adoptării Variantei Brucan nu se opresc la furt şi distrugere de capital, de avuţie.

Demolarea a mii de fabrici şi uzine a însemnat şi distrugerea a milioane de locuri de muncă şi obligarea a milioane de români să-şi părăsească ţara, în căutarea unui loc de muncă.

De aici, destrămarea a milioane de familii, obligarea a milioane de copii să trăiască fără unul sau fără ambii părinţi, să cadă pradă traficului de droguri, sau de carne vie.

Mai departe, ca să poată fura, prădătorii au elaborat şi adoptat o Constituţie care să le permită să construiască un stat coruptibil, care să le înlesnească şi să le apere hoţiile.

Au mers mai departe şi au acaparat şi mijloacele de comunicare în masă, televiziunile, pe care le-au pus să dezinformeze, să ascundă hoţiile, să manipuleze electoratul în vederea menţinerii la conducerea statului a politicienilor vânduţi hoţilor.

Întregul dezastru economic, social, politic, moral şi naţional în care a fost împinsă România în ultimul sfert de veac îşi are originea în respingerea Variantei Cojocaru şi adoptarea Variantei Brucan.

Ce s-ar fi întâmplat dacă, în 1990, ar fi fost adoptată Varianta Cojocaru

Red: Ce s-ar fi întâmplat dacă, în 1990, în loc de Varianta Brucan, ar fi fost adoptată Varianta Cojocaru?

CC: S-ar fi întâmplat exact opusul a ceea ce s-a întâmplat cu ţara în acest sfert de veac.

Nu s-ar fi distrus nici o fabrică, nici o uzină, nici o construcţie agro-zootehnică, nici un sistem de irigaţii, nici un loc de muncă.

Nu ar fi părăsit ţara nici un român, în căutarea unui loc de muncă.

Nu s-ar fi destrămat nici o familie de români din cauza plecării românilor la muncă în străinătate. Nu ar fi existat nici un copil de români care să fie părăsit de părinţi, din aceiaşi cauză.

Tot capitalul acumulat de români înainte de 1989, ca şi cel acumulat de ei după 1989, ar fi intrat şi ar fi rămas în proprietatea lor, a românilor. Cu acest capital şi cu forţa lor de muncă, românii ar fi avut, astăzi salarii şi pensii la nivelul celor ale ţărilor avansate ale Europei, adică de 10 ori mai mari decât cele pe care le au acum.

Capitalul străin ar fi fost binevenit în România dar să se aşeze lângă cel al românilor, nu să-l acapareze pe acesta.

România nu ar fi fost, astăzi, ţara cu cea mai înaltă rată a sărăciei din Uniunea Europeană, ci, invers, ar fi devenit ţara cu cea mai redusă rată a sărăciei.

În România, nu ar fi fost construită o economie oligarhică, în care cea mai mare parte a capitalului se află în proprietatea unei minorităţi, formată din 5-6% din familiile româneşti, îmbogăţite prin “privatizări”, “retrocedări”  şi furt din bugetul public  şi câteva zeci de mii de străini, în timp ce 85% din români sunt lipsiţi de capital, fiind obligaţi să ducă o viaţă de sclavi, în ţară, sau în afară, ci ar fi fost construită o economie democratică, în care majoritatea capitalului ar fi intrat şi ar fi rămas în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor ţării.

România nu ar fi devenit o colonie săracă şi umilită a corporaţiilor transnaţionale, ci ar fi devenit o ţară suverană şi independentă, cu o economie puternică, cu un stat puternic, cu o armată puternică, o ţară iubită de cetăţenii săi şi respectată de toate popoarele lumii.

Asta s-ar fi întâmplat cu România, dacă, în 1990, tripleta Brucan-Iliescu-Roman nu ar fi refuzat  Varianta Cojocaru.

Constantin COJOCARU:

un om, o idee, o viaţă, pentru o ţară.

S-a născut pe data de 3 mai 1942, în comuna Beciu, judeţul Olt, în prezent, în judeţul Teleorman, într-o familie de ţărani români.

A absolvit şcoala primară în comuna natală, apoi, liceul “Sfântul Sava”, din Bucureşti.

A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, în anul 1965.

A obţinut titlul de doctor în economie, în anul 1976.

A intrat în conflict cu sistemul politic comunist încă din timpul studiilor. În lucrarea de diplomă de la sfârşitul facultăţii, a scris  că teza marxistă a creşterii cu precădere a mijloacelor de producţie este greşită, a primit nota 4 şi a ajuns ultimul pe lista de repartizare, astfel că primul său loc de muncă a fost cel de economist la şantierele de construcţie a hidrocentralei VIDRARU, de pe râul Argeş.

În anul 1967, devine redactor la revista VIAŢA ECONOMICĂ, apoi cadru didactic asociat la Academia de studii Economice şi cercetător la Institutul Central de Cercetări Economice.

Se specializează în domeniul conducerii şi organizării unităţilor economice, astăzi, management.

Intră, din nou, în conflict cu regimul politic. Este acuzat de lipsă de nivel politic, i se interzice să mai lucreze în presă, în învăţământul superior şi în cercetare.

În anul 1984, aflat în Egipt, solicită azil politic în Statele Unite ale Americii unde ajunge, în anul 1985, şi rămâne, ca refugiat politic, până în anul 1990, când se repatriază.

În ianuarie 1990, scrie articolul „Restructurarea economiei româneşti”, care este publicat în ziarul ADEVĂRUL din 13-14 februarie 1990 şi care va deveni embrionul proiectului cunoscut sub denumirea de Varianta Cojocaru.

După repatriere, în aprilie 1990, devine membru fondator şi consilier economic al Confederaţiei Sindicale CARTEL ALFA, care susţine Varianta Cojocaru, prin declaraţii publice, organizarea de mitinguri şi marşuri, precum şi prin întâlniri cu Preşedintele României, cu Preşedinţii şi membrii comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu membri ai Guvernului României.

În esenţă, proiectul propus de economistul Constantin Cojocaru  prevedea împroprietărirea cetăţenilor României ca capitalul acumulat în aşa-zisa proprietate comună, prin trecerea acestui capital în proprietatea privată a cetăţenilor, transformarea economiei comuniste în economie capitalistă democratică.

Guvernanţii au respins Varianta Cojocaru şi au adoptat Legea 15/1990, cunoscută şi sub denumire de Legea Brucan, prin care au deposedat poporul român de capitalul acumulat prin munca lui, au trecut acest capital în proprietatea privată a statului, l-au împins în faliment şi, apoi, l-au „privatizat”, adică l-au vândut, pe nimic, mafiei politice autohtone şi străinilor, astfel încât, în prezent, în anul 2016, 90% din capitalul utilizat pe teritoriul României este controlat de străini, ceea ce face ca mai mult de jumătate din avuţia produsă în România să plece în afara ţării, în fiecare an.

În anul 1992, cu mici modificări, Varianta Cojocaru a fost adoptată şi aplicată, cu succes, în Cehia, care, astăzi, este ţara cu cea mai mică rată a sărăciei din Uniunea Europeană, în timp ce România se află la polul opus, cu cea mai înaltă rată a sărăciei din toate cele 28 state ale Uniunii.

Pe parcursul anului 1991, participă la crearea Partidului Democrat, el fiind cel care propune acestă denumire. Mai târziu, Partidul Democrat va fi „însuşit” de către Petre Roman.

În anul 1992, înfiinţează Partidul Solidaritatea Naţional Democrată, cu care participă în alegeri, dar nu trece de pragul electoral.

Interzis pe postul public de televiziune, singurul în funcţiune, la acel timp, scrie şi publică sute de articole, în care atrage atenţia asupra consecinţelor dezastruoase pe care le va avea asupra ţării aplicarea Legii 15/1990, prin vânzarea capitalului naţional către străini.

Devine ţinta represaliilor regimului, care îl urmăreşte peste tot şi îi distruge toate încercările de a pune pe picioare întreprinderi, prin care să-şi asigure cele necesare traiului, pentru el şi familia sa.

Ajunge, de mai multe ori, şomer.

În perioada 1992-1995, ocupă funcţia de Şef al Departamentului Economic al Capitalei României. Iniţiază mai multe proiecte de hotărâri, pentru îmbunătăţirea administraţiei Municipiului Bucureşti. Principalele componente ale organigramei Primăriei Municipiului Bucureşti, propusă de economistul Constantin Cojocaru, fiinţează şi în prezent.

Iniţiază un proiect de hotărâre prin care se măreau veniturile Primăriei dar se reduceau profiturile stoarse de consilierii municipali din societăţile comerciale unde fuseseră numiţi în consiliile de administraţie. După ce au adoptat hotărârea, consilierii au realizat că nu mai pot fura, au anulat propria hotărâre, şi nu s-au lăsat până nu l-au determinat pe economist să-şi dea demisia.

La începutul anului 1996, înfiinţează societatea de valori mobiliare ROMFIN SA. Porneşte la drum cu doi salariaţi, el, ca Preşedinte-Director General şi o secretară. La jumătatea anului 1997, ROMFIN avea peste 1.000 locuri de muncă, ocupate de agenţi de valori mobiliare, toţi instruiţi şi autorizaţi, conform legii, care lucrau în cele 42 sucursale judeţene ale societăţii.

ROMFIN efectua  peste 15% din tranzacţiile pieţii de capital din România şi realiza un profit net de peste 100.000 de euro pe lună.

Economistul Constantin Cojocaru observă neregulile de pe piaţa de capital generate de înfiinţarea Fondului Naţional de investiţii (FNI) şi sesizează autorităţile statului român –  Preşedintele României, Emil Constantinescu, Preşedintele Senatului, Petre Roman, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu, Prim ministrul Guvernului, Victor Ciorbea – despre aceste neregului.

Suntem în anul 1997, cu trei ani înainte de izbucnirea scandalului FNI. În loc să ia măsuri pentru stoparea escrocheriei FNI, Comisia Naţională de Valori Mobiliare dispune un control la ROMFIN, nu se găseşte nici o neregulă în sarcina preşedintelui societăţii, dar acesta este sancţionat cu înterdicţia de a mai lucra în piaţa de capital din România.

Cojocaru contestă sancţiunea în justiţie. Procesul durează 2 ani. Câştigă procesul, obţine anularea sancţiunii, dar, între timp, societatea ROMFIN a intrat în faliment, ca urmare a abuzului săvârşit de statul român, prin Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

În anul 1998, publică volumul IEŞIREA DIN PRĂPASTIE, în care actualizează Varianta Cojocaru la starea creată în economia naţională prin „reformele” guvernelor conduse de Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu şi Victor Ciorbea.

În anul 1999, înfiinţează Banca Populară IZVORUL. În anul 2.000, banca are sucursale în aproape toate judeţele ţării şi acordă credite în valoare de miliarde de lei. Prin două ordonanţe de urgenţă adoptate de guvernul condus de Mugur Isărescu, sunt distruse toate cele peste 120 bănci populare înfiinţate după 1990, printre care şi Banca Populară IZVORUL. Băncile populare deveniseră un concurent periculos pentru mafia financiară transnaţională, care se pregătea să preia controlul asupra sistemului bancar românesc.

Mafia politică din România a instituit un embargou mediatic aproape total împotriva economistului Constantin Cojocaru, considerat inamicul public al regimului.

În anul 2008, publică volumul CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE, în care demască legile şi deciziile prin care mafia politică postdecembristă a deposedat poporul român de avuţia pe care acesta o acumulase până în decembrie 1989, a distrus o bună parte din ceastă avuţie, demolând-o şi vânzând-o ca fier veci şi a vândut cea mai mare parte către străini, transformând România într-o colonie a corporaţiilor transnaţionale.

În anul 2010, este lăsat să vorbească la postul de televiziune OTV, unde prezintă Legea Cojocaru privind construcţia economiei democratice, care declanşează un val uriaş de simpatie. Se strâng un milion de semnături pentru susţinerea proiectului. Semnatarii înfiinţează Partidul Poporului.

Mafia politică a intrat în panică. Au furat semnăturile strânse pentru înscrierea Partidului Poporului înfiinţat de susţinătorii Legii Cojocaru şi le-au depus la Tribunalul Bucureşti ca să înregistreze un partid înfiinţat de fratele lui Dan Diaconescu, printr-un fals, la care au participat membrii fondatori şi avocatul Daniel Fenechiu, ajuns, ulterior, deputat şi preşedinte de partid. Prin participarea la această escrocherie.

Furăciunea a fost oprită de Curtea de Apel Bucureşti.

Au înfiinţat un nou partid, Partidul Poporului-Dan Diaconescu, cu care au reuşit să înşele peste un milion de români, cărora le-au furat voturile, în alegerile locale şi parlamentare din anul 2012, prin confuzia creată între Partidul Poporului şi partidul excrocului Dan Diaconescu.

Din cei 68 de parlamentari ai PP-DD nu a mai rămas nici unul în partidul care i-a dus în Parlament. S-au dus la partidele care au pus la cale escrocheria.

Monstrul politic PP-DD, creat prin încălcarea legii, a prejudiciat statul român de mai multe milioane de euro, ca urmare a faptului că dosarul penal nr 17007/2011 zace, de peste 5 ani, în sertarul biroului unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

În ianuarie 2013, Constantin Cojocaru lansează ideea unei iniţiative cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei României.

Prima versiune a acestui proiect este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294/23.05.2013. Se constituie Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC).

În anul 2014, publică volumul „CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR comentată şi explicată pe înţelesul tuturor”.

Ca urmare a faptului că nu se reuşeşte să se strângă cele 500.000 de semnături pentru susţinerea proiectului, procedura este reluată de 5 ori, de fiecare dată aducându-se îmbunătăţiri textului proiectului, ca urmare a criticilor şi propunerilor făcute de cetăţeni. Ultima versiune a proiectului este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 523/12.07.2016.

Prevederile Legii Cojocaru privind construcţia economiei democratice fac parte integrantă din Constituţia Cetăţenilor, ele formând obiectul unuia dintre articolele acestui proiect constituţional.

Televiziunile, posturile de radio şi ziarele controlate de mafia politică refuză să aducă la cunoştinţa opiniei publice Constituţia Cetăţenilor în ciuda faptului că ea reprezintă o iniţiativă cetăţenească şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

La începutul anului 2016, Constantin Cojocaru devine membru fondator al Grupului pentru România (GpR), grup de reflecţie şi acţiune civică, care are ca scop elaborarea unui proiect de ţară pentru România, prin care poporul român să-şi recapete suveranitatea de care a fost deposedat prin lovitura de stat din decembrie 1989.

În ultima perioadă, mafia politică a creat o puzderie de partide şi alianţe politice care se revendică a fi de sorginte naţional-patriotică, dar care au ca scop să manipuleze, iarăşi, voinţa electoratului şi să menţină actuala clasă politică, reorganizată şi revopsită, la conducerea statului român, pe care să-l folosească, în continuare, pentru jefuirea poporului român.

Prin constituirea alianţei UNIUNEA PENTRU ROMÂNIA, având ca membri fondatori Partidul România Mare şi Partidul Poporului, economistul Constantin Cojocaru speră să spargă embargoul mediatic, să demaşte noile manevre ale mafiei politice, să reuşească să prezinte electoratului adevăratul conţinut al Legii Cojocaru şi al Constituţiei Cetăţenilor, şi să unească poporul român în jurul acestor proiecte.


Mai bine de 50 de miliarde euro sunt scoase ilicit de către băncile străine în afara României, anual !

Iar acest jaf nemaiîntâlnit se face cu acordul autorităţilor române!

BNR, ministerul de finanţe şi guvernul sunt responsabile şi vor primii zilele acestea o plângere penală de subminare a economiei naţionale!

Cu 50 de miliarde euro îşi micşorează transnaţionalele profitul, anual, în mod fraudulos, fără ca mafioţii neo-securisto-comunişti care au acaparat statul român să aibă un minim gest de apărare a interesului României.

Trădătorii din servicii, împreună cu trădătorii din BNR şi cu trădătorii din guvernul României, şi-au dat mâna să protejeze furturile oligarhilor străini în dauna poporului român.

Schema este stupefiant de simplă: transnaţionalele trec pe cheltuieli cu dobânzile o sumă uluitoare: 57,7 miliarde euro anual! Şi în felul acesta îşi micşorează profiturile cu peste 50 miliarde euro anual, neplătind nici un leuţ la stat.

Nu cred că vă imaginaţi ce dobândă au plătit multinaţionalele şi statul român pentru cele 90,4 miliarde de euro împrumutaţi, anul trecut! Astronomica sumă de 57,7 miliarde de euro! Adică instituţiile private şi cele publice româneşti au plătit o dobândă generală de 63,8% la cei 90 miliarde euro împrumutaţi!

Şi asta nu este tot: la datoria pe termen scurt de 19,9 miliarde euro s-a plătit o dobândă în sumă de 32,3 miliarde euro, ceea ce reprezintă o rată a dobânzii de 162,7%!!!

Afară firmele serioase se împrumută pe termen lung la dobânzi de 1%-3%. S-ar plăti anual, pentru 90 miliarde euro, mai puțin de 3 miliarde euro. Rezultă așadar o sumă de peste 50 miliarde euro, anual, cu care multinaționalele înșeală statul rămân, cu acordul tacit și complice al acestuia.

Şi asta în timp ce multinaţionalele raportează profit zero, iar guvernanţii menţin salariile şi pensiile la nivele ridicole!

Românii au ajuns sclavi în propria ţară, cu acordul mafiei politice transpartinice care a condus România 27 de ani!

 –

Un singur român – doctorul în economie Constantin Cojocaru – se luptă de 27 de ani ca România să nu cadă în capcanele „capitalismului” mondialist: sclavia modernă –  România  să nu ajungă o colonie capitalistă, fără capital propriu!

Ce folos, sistemul propagandistic i-a acoperit şi deturnat mesajul, iar România a ajuns o colonie!

Iar cele 50 de miliarde de euro cu care multinaţionalele jefuiesc anual România nu este decât unul dintre birurile pe care colonia România îl plăteşte!

Iată cifrele oficiale luate de pe site-ul BNR – http://www.bnr.ro/Datoria-externa–BPM6-11333.aspx

Iar aici aveţi calculul dobânzilor aferente – datoria-externa-a-romaniei

 

 

miliarde euro
Structura pe debitori şi creditori
T4/2015
miliarde euro – sfârşitul perioadei
Datorie externă pe termen lung 70,6
      Datorie publică directă 30,9
           – Instituţii multilaterale (credite financiare) 12,3
           – Instituţii bilaterale (credite financiare) 0,0
           – Emisiuni de obligaţiuni 18,1
           – Bănci private 0,3
           – Altele 0,2
      Datorie public garantată 0,7
           – Instituţii multilaterale (credite financiare) 0,4
           – Investiţii de portofoliu
           – Altele (credite financiare, comerciale, s.a.) 0,3
      Datorie privată (negarantată public) 32,7
           – Instituţii multilaterale (credite financiare) 2,3
           – Investiţii de portofoliu 0,2
           – Linii de finanţare
           – Altele (credite financiare, comerciale, s.a.) 30,2
      Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 4,9
      Împrumuturi de la FMI 0,1
      Alocări de DST de la FMI 1,3
Datorie externă pe termen scurt 19,9
Total datorie externă 90,4
Serviciul datoriei externe
T4/2015
miliarde euro – cumulat de la începutul anului
Datoria pe termen lung, din care: 25,3
      – publică directă 7,0
      – public garantată 0,5
      – privată (negarantată public) 12,7
      – depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 3,8
      – împrumuturi de la FMI 1,4
      – alocări de DST de la FMI
Serviciul datoriei pe termen scurt 32,3
total serviciul datoriei 57,7
Dobânda datoriei pe termen lung, din care: 35,9%
      – publică directă 22,6%
      – public garantată 72,4%
      – privată (negarantată public) 38,8%
      – depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 78,1%
      – împrumuturi de la FMI
      – alocări de DST de la FMI
dobânda datoriei pe termen scurt 162,7%
dobânda mixtă datoria României 63,8%
miliarde euro
Structura pe debitori şi creditori
  T3/2015 T4/2015 T1/2016 T2/2016 sep. 2016
miliarde euro – sfârşitul perioadei
Datorie externă pe termen lung 70,1 70,6 70,3 69,1 70,2
      Datorie publică directă 29,2 30,9 31,3 30,7 31,9
           – Instituţii multilaterale (credite financiare) 12,2 12,3 12,2 12,1 11,9
           – Instituţii bilaterale (credite financiare) 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
           – Emisiuni de obligaţiuni 16,5 18,1 18,7 18,2 19,6
           – Bănci private 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3
           – Altele 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1
      Datorie public garantată 0,7 0,7 0,6 0,6 0,6
           – Instituţii multilaterale (credite financiare) 0,4 0,4 0,3 0,3 0,3
           – Investiţii de portofoliu
           – Altele (credite financiare, comerciale, s.a.) 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3
      Datorie privată (negarantată public) 33,6 32,7 32,6 32,5 32,4
           – Instituţii multilaterale (credite financiare) 2,3 2,3 2,3 2,2 1,9
           – Investiţii de portofoliu 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
           – Linii de finanţare
           – Altele (credite financiare, comerciale, s.a.) 31,1 30,2 30,2 30,1 30,3
      Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 5,1 4,9 4,5 4,1 4,1
      Împrumuturi de la FMI 0,2 0,1
      Alocări de DST de la FMI 1,2 1,3 1,2 1,2 1,2
Datorie externă pe termen scurt 19,0 19,9 18,8 20,5 20,5
Total datorie externă 89,1 90,4 89,1 89,7 90,7
Serviciul datoriei externe
  T3/2015 T4/2015 T1/2016 T2/2016 sep. 2016
miliarde euro – cumulat de la începutul anului
Datoria pe termen lung, din care: 18,9 25,3 5,2 11,1 13,6
      – publică directă 5,7 7,0 1,4 3,6 4,4
      – public garantată 0,4 0,5 0,0 0,1 0,1
      – privată (negarantată public) 8,9 12,7 3,0 5,8 7,2
      – depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 2,5 3,8 0,7 1,5 1,8
      – împrumuturi de la FMI 1,3 1,4 0,1 0,1 0,1
      – alocări de DST de la FMI
Serviciul datoriei pe termen scurt 23,5 32,3 10,3 18,0 26,2
total serviciul datoriei 42,4 57,7 15,5 29,1 39,8
Dobânda datoriei pe termen lung, din care: 26,9% 35,9% 7,4% 16,0% 19,4%
      – publică directă 19,5% 22,6% 4,5% 11,6% 13,8%
      – public garantată 63,4% 72,4% 5,2% 12,8% 17,5%
      – privată (negarantată public) 26,5% 38,8% 9,1% 17,9% 22,3%
      – depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 49,6% 78,1% 14,7% 37,2% 43,6%
      – împrumuturi de la FMI
      – alocări de DST de la FMI
dobânda datoriei pe termen scurt 123,4% 162,7% 54,7% 87,6% 127,7%
dobânda mixtă datoria României 47,5% 63,8% 17,4% 32,4% 43,9%

Da, sunt pe listele PRM în Teleorman, alături de geniul economic Constantin Cojocaru: el pe primul loc la senat, eu pe primul loc la camera deputaţilor!

Mă întreabă lumea de ce intru ”în troacă”?

Tocmai pentru că este o troacă şi ar trebui să fie un sanctuar!

Ca să schimb acest lăcaş dintr-un ghetou în care mafia politică a trădat şi a vândut această ţară într-un altar unde cetăţenii României să fie reprezentaţi cu demnitate, pe măsura măreţiei acestui neam!

Ca să redau românilor credinţa că sunt aleşi de Dumnezeu să trăiască în Grădina Maicii Domnului ca adevărați copii ai lui Dumnezeu!

Mă mai întreabă lumea ”de ce în PRM”?

Pentru că PRM este singurul partid care nu a participat la distrugerea şi jefuirea acestei ţări după lovitura de stat din ΄89.

Și, mai ales, pentru că acesta împreună cu Partidul Poporului au format Uniunea pentru RomâniaUpR– al cărei program politic îl prezint la final, care își însușește Proiectul de țară elaborat de Grupul pentru România cuprins în proiectul de lege de modificare a Constituției României, cunoscut drept Constituția Cetățenilor. Esenţa economică a acesui proiect de ţară îl reprezintă proiectul de lege privind Construcţia economiei democratice, cunoscut sub numele de Legea Cojocaru.

Care sunt argumentele mele?

În primul rând faptul că iubesc această ţară şi acest popor!

Apoi am dovedit prin lupta mea cu sistemul ticăloşit nu îmi este frică să lupt împotriva lui, ceea ce este un lucru extrem de rar. Numai o persoană curajoasă poate apăra interesele poporului şi este foarte greu să fie manipulat de mafia politică care conduce această ţară prin persoane fără conştiinţă care au fost cocoţate în vârful tuturor instituţiilor importante din România.

Chiar şi liberalii au recunoscut lupta mea pentru democraţie: https://www.youtube.com/watch?v=qXdYYvKGtJE

Am protesta, de unul singur, împotriva multor instituţii de forţă ale ţării, chiar în faţa sediilor acestora: Preşedinţia României, Î.C.C.J., C.S.M., Guvernul României, Parchetul General, D.N.A., Ministerul de interne, Tribunalul Bucureşti etc., filmuleţe de la multe dintre aceste proteste găsindu-se din abundenţă pe net – ex. https://www.youtube.com/watch?v=_XK5BBox9Tc; https://www.youtube.com/watch?v=L_8gOkoIUz4; https://www.youtube.com/watch?v=EQw07GFlOHQ, https://www.youtube.com/watch?v=ILgXznMxHCc; https://www.youtube.com/watch?v=zuBeeaBuHyU; https://www.youtube.com/watch?v=18esumPsY6c; https://www.youtube.com/watch?v=kkGEd8jmgEA,

Am făcut numeroase plângeri penale conducerilor acestor instituţii, inclusiv lui Traian Băsescu şi Gabriel Oprea şi celor 6 membrii C.C.R. care au furat votul poporului de la referendumul de demitere al preşedintelui: http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000306282;http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000290513

Care sunt proiectele mele?

Sunt foarte multe și includ reforma profundă a statului mafiot care este astăzi România.

În primul rând voi susține, alături de colegii din GpR, din PRM și de toți care ni se vor alătura, cu toată forța mea, proiectele numite Constituția Cetățenilor – Constituția Cetățenilor comparată cu Constituția României – și Legea Cojocaru –http://gruppentruromania.ro/descarca-fisier-GpR-crearea-economiei-democratice-pdf .

Apoi, separat voi iniția proiecte de legi privind reforma profundă în Justiție și Învățământ.

În prima zi după investitură voi introduce un proiect de lege cu articol unic: ”Orice magistrat a cărui soluție într-un proces a fost infirmată la C.E.D.O. este demis de drept”.

De asemenea o lege privind alegerea magistraților de către cetățeni, actuala lege care prevede numirea lor de către preşedinte încălcând grav actuala constituţie care stabileşte că puterile statului sunt constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.

Şi bineînţeles voi susţine legea răspunderii magistraţilor, solicitând pedepse foarte aspre pentru magistraţii care se dovedesc corupţi, iar magistrații care au trei sentințe/ordonanțe care au fost infirmate de forul superior să fie demiși de drept.

Apoi, în educaţie, voi promova, alături de ”antrenorul de genii al României” -Florian Colceag- un proiect care să transforme radical învăţământului românesc, conform unei teorii educaţionale pe care o voi prezenta în curând aici, care să redea copiilor, părinţilor şi profesorilor credinţa că toţii oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu şi pot să fie geniali în orice domeniuhttps://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/27/fiti-geniali-in-tot-ce-faceti/

 –

 

 sigla-prm  

UPR

 

   sigla-pp

 

UNIUNEA PENTRU ROMÂNIA

  PROGRAM POLITIC

(Sinteză)

 Pe data de 11.08.2016, la Bucureşti, s-a semnat Protocolul de constituire a alianţei electorale cu denumirea de UNIUNEA PENTRU ROMÂNIA, prescurtat UpR, de către Adrian Popescu, preşedintele Partidului România Mare şi Constantin Cojocaru, preşedintele Partidului Poporului.

Principalele obiective ale Programului Politic al UNIUNII PENTRU ROMÂNIA sunt următoarele:

  1. Îndepărtarea de la conducerea statului român a clasei politice care a adus ţara în actualul dezasatrul economic, social, politic şi moral. Aducerea la conducerea statului român a unor personalităţi care s-au remarcat ca profesionişti competenţi şi ca luptători pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor românilor, pentru apărarea suveranităţii şi independenţei  României.
  2. Eliberarea României de sub ocupaţia oligarhiei financiare transnaţionale. Scoaterea ţării din starea de colonie.
  3. Transformarea României într-o ţară suverană şi prosperă, iubită de cetăţenii săi şi respectată de toate popoarele lumii.
  4. Adoptarea unei noi Constituţii a României, care să redea poporului român suveranitatea naţională de care a fost deposedat prin Constituţia adoptată în anul 1991,  revizuită în anul 2003.

Membrii UNIUNII pentru ROMÂNIA îşi însuşesc proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, iniţiat de Grupul pentru România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523/12.07.2016 şi se angajează să acţioneze pentru promovarea şi adoptarea acestui proiect constituţional.

  1. Reconstrucţia statului român pe baza valorilor morale fundamentale ale civilizaţiei româneşti: credinţa în Dumnezeu; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare.
  2. Modificarea raportului între democraţia directă şi cea reprezentativă, prin transformarea referendumului în principala formă prin care se  exercită suveranitatea poporului. Poporul poate adopta legi, prin referendum, prin care completează, modifică, sau abrogă legile adoptate de Parlament. Poporul poate demite orice ales, prin referendum, în cazul în care alesul a încălcat contractul electoral.
  3. Nimeni nu poate ocupa aceiaşi funcţie publică electivă pentru mai mult de două mandate. Durata mandatului pentru orice funcţie publică electivă este de 4 ani.
  4. Toate autorităţile statului vor fi separate şi independente. Nici una nu va mai putea interveni în treburile celorlalte.

Preşedintele nu mai numeşte nici judecători, nici procurori, nici membri în CNA, nici judecători la Curtea Constituţională. Îi numeşte pe membrii Guvernului, pentru activitatea cărora răspunde, în faţa poporului, care îl poate demite.

Parlamentul nu mai numeşte pe nimeni. Adoptă legi şi nimic mai mult.

  1. Scoaterea justiţiei de sub controlul politicienilor, prin numirea magistraţilor de către Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, ales de popor.
  2. Confiscarea tuturor averilor dobândite prin acte de corupţie, sau alte infracţiuni.
  3. Anularea tuturor privatizărilor şi retrocedărilor frauduloase, trimiterea în judecată şi condamnarea tuturor celor care se fac vinovaţi de deposedarea poporului român de avuţia acumulată în proprietate publică până în anul 1989, sancţionarea lor cu închisoare pe viaţă şi confiscarea întregii averi.
  4. Reîntregirea Patriei, prin eliminarea definitivă şi irevocabilă a consecinţelor celui de-al doilea Război Mondial, cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional, în vigoare, şi a consimţământului liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe teritoriile desprinse de la statul român.
  5. Democratizarea şi românizarea capitalului utilizat în economia naţională, prin adoptarea Legii Cojocaru privind construcţia economiei democratice, o economie în care majoritatea capitalului intră şi rămâne în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor ţării.
  6. Schimbarea mecanismului de distribuire şi redistribuire a avuţiei creată în economia naţională. În prezent, aproape două treimi din avuţia creată în economie este însuşită de noii proprietari ai capitalului, oligarhi autohtoni şi străini, cea mai mare parte fiind transferată în afara ţării. Prin aplicarea Legii Cojocaru, muncii îi vor reveni două treimi din PIB, proprietarii capitalului trebuind să se mulţumească cu o treime, aşa cum se întâmplă în țările civilizate ale lumii.
  7. Constituirea unui fond suveran de investiţii, alimentat, în principal, din impozitul progresiv pe marile averi, şi utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor cu capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc, precum şi pentru crearea de capital public, care să fie utilizat la exploatarea resurselor naturale şi a activităţilor economice cu caracter strategic.
  8. Asigurarea unei creşteri economice accelerate, durabile şi sustenabile, prin crearea de noi capacităţi de producţie, noi locuri de muncă, creşterea salariilor şi pensiilor, ceea ce va permite întoarcerea acasă a tuturor românilor plecaţi din ţară, ca şi stoparea exodului tinerilor români în afara graniţelor ţării, în căutarea unui trai mai bun..
  9. Constituirea unui fond capitalizat de pensii publice, capabil să asigure românilor pensii cel puţin egale cu salariul mediu câştigat în timpul vieţii active.
  10. Constituirea unui fond capitalizat de asigurări de sănătate, capabil să asigure tuturor românilor  servicii medicale gratuite, de cea mai bună calitate
  11. Reconstrucţia întregului sistem de învăţământ de toate gradele, astfel încât acesta să fie capabil să asigure formarea de profesionişti de înaltă calificare, educaţi în respectul faţă de semeni, faţă de natură, faţă de istoria, tradiţiile şi valorile civilizaţiei româneşti şi universale.
  12. Reindustrializarea României, prin reconstrucţia întreprinderilor industriale distruse în ultimul sfert de secol şi construcţia de noi întreprinderi. Cu bani de la fondul suveran de investiţii.
  13. Oprirea procesului de distrugere a agriculturii, a ţăranului român şi a satului românesc. Ţăranii români vor primi de la fondul suveran de investiţii sumele de bani de care vor avea nevoie pentru a-şi crea ferme  ţărăneşti familiale, care să aibă în proprietate, în medie, peste 20 de hectare de teren agricol şi/sau silvic, precum şi un număr corespunzător de animale şi păsări, dar şi capitalul necesar pentru crearea întreprinderilor care să  prelucreze produsele agricole.

Tot cu bani de la fondul suveran de investiţii vor fi irigate toate cele 9 milioane de teren arabil al ţării, ceea ce ne va permite să asigurăm securitatea alimentară a poporului român şi să devenim un exportator net de produse agroalimentare.

  1. Exploatarea tuturor resurselor naturale ale ţării numai de către întreprinderi cu capital public românesc, în beneficiul tuturor românilor, cu tehnologii nepoluante şi cu grijă pentru următoarele generaţii de români.
  2. Stoparea declinului demografic care ameninţă existenţa poporului român şi promovarea unei politici de redresare a natalităţii, în primul rând, prin creşterea accelerată a nivelului de trai al populaţiei.
  3. Revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, astfel încât aceasta să nu devină o nouă Uniune Sovietică, ci o Uniune de state suverane şi independente.

Uniunea Europeană trebuie astfel concepută încât să asigure libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, dar să permită fiecărui popor să-şi exercite plenar suveranitatea naţională.

  1. Interzicerea vânzărilor de terenuri şi capitaluri către străini. Recuperarea tuturor terenurilor şi capitalurilor acaparate de străini după data de 22 decembrie 1989.
  2. Întărirea capacităţii de apărare a Ţării. Refacerea industriei de armament. Cu bani de la fondul suveran de investiţii.
  3. Interzicerea amplasării de baze militare străine pe teritoriul naţional, interzicerea intrării şi staţionării de trupe străine în teritoriul naţional, pe timp de pace, interzicerea participării Armatei Române, pe timp de pace, la operaţiuni militare desfăşurate în afara teritoriului naţional, cu excepţia celor cerute de Carta ONU.
  4. Protejarea sacralităţii familiei prin definirea constituţională a căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie.
  5. Garantarea siguranţei cetăţenilor şi destructurarea clanurilor interlope.
  6. Formarea unei noi clase politice, educată în spiritul apărării şi promovării intereselor naţionale.

Punerea în operă a acestui proiect de ţară se poate face numai prin implicarea tuturor românilor patrioţi, femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici, hotărâţi să readucă România pe drumul progresului şi civilizaţiei.

Adrian POPESCU                                                        Constantin COJOCARU

Președinte                                                                    Președinte

Partidul România Mare                                            Partidul Poporului