Cât de frică le este Serviciilor de Stegarul dac?

Păi toate acțiunile lor de forță împotriva mea dovedesc acest lucru.

Una dintre ele este furtul casei.

Înainte de toate să facem un pic de istorie financiară personală, deși nu este o treabă publică ci una personală. Aici puteți vedea ”povestea vieții mele” pe larg – https://unsingurvot.wordpress.com/2015/06/19/autobiografia-samuraiului-dac/

După ce am terminat facultatea de matematică-informatică am făcut un MBA cu ajutorul unei burse acordate de guvernul Canadei. Vreau să menționez că un astfel de MBA, la standardul respectiv, costă afară cam 15.000-20.000 Euro, iar noi am făcut echivalentul a doi ani într-un an și ceva.

Aproape toți colegii mei – 60 de bucăți – sunt top manageri în țară sau afară 🙂

Eu câștigasem atunci la loteria vizelor și așteptam plecarea în SUA. Formalitățile durau cam un an, așa că, până la plecare am fost de acord să mă angajez consilier la guvern, unde cunoșteam câțiva colegi CDR-iști. Deși am câştigat „loteria”, am fost respins la interviu pe motiv că nu am semnat eu biletul de participare la loterie J, asta după un an de schimb de acte cu ambasada americană. Caz fără precedent, cred.

Când am aflat că am fost respinşi, şi pentru că tot eram angajat într-un post bun – în ochii ”lumii” – am decis să rămân la departamentul din guvern unde lucram. Între timp departamentul respectiv s-a transformat în Ministerul Funcției Puplice, apoi în Ministerul Administrației Publice și ulterior s-a comasat cu Ministerul de Interne și a devenit Ministerul Administrației și Internelor.

Eu, în urma acestor transformări instituționale, am devenit auditor public, și am ajuns la gradația maximă. Când a recâștigat Iliescu alegerile în 2000 și a revenit PSD-ul la guvernare, toți CDR-iștii neînrolați în structuri au fost dați afară. Eu sânt singurul din minister care am luptat cu sistemul în instanță, am câștigat și m-am reangajat la minister. Situația din Minister era ostilă la adresa mea, în mod evident :). Am mai sta cam un an și jumătate, după care am renunțat și a trebuit să mă descurc în ”civilie”: m-am apucat de ”afaceri”.

Am încercat fel de fel, de la vânzări de produse de papetărie (toată lumea a început cu vânzare de hârtie) și de computere până la producerea şi vânzarea unei soluții de control-acces pe bază de amprentă digitală, o tehnologie de vârf bazată pe un brevet românesc (doi prieteni de-ai mei care au făcut invenția când erau studenți).

Am intrat apoi în ”afacerea naţională”: imobiliarele! Am cumpărat case mai vechi pe care le ”aranjam” pentru revânzare, și am sfârșit prin a cumpăra apoi terenuri pentru a construi de la 0. Prin 2002 am prins un teren în Băneasade 1.000 mp, foarte aproape de Ikeea, într-o zonă de top, unde, am construit un duplex imens (economia duduia pe atunci). Bineînțeles că majoritatea banilor erau din credite, dar am fost nevoit la un moment dat să vând casa soției (am luat 30.000 euro pe ea) pentru a continua lucrările.

Spre deosebire de ”păsărica lui băsescu” care a luat credit de trei milioane de euro pe trei ani fără să plătească un leu dobândă, eu am dat băncilor peste 50.000 euro dobânzi și comisioane, la un credit de 240.000 euro.

Ultima mutare, în 2008, a fost să refianțez la Pireus creditul de la Banca Transilvania, printr-unul mai avantajos, și să-l transform din euro în franci elvețieni :(.

Cu această ocazie imobilul a fost evaluat de bancă la 950.000 euro.

A urmat imediat criza, nu s-au mai făcut vânzări – iar eu ”țineam la preț” și vroiam cel puțin 500.000-600.000 de euro -, așa că nu am mai reușit să plătesc ratele și banca a scos casa la vânzare în 2011.

În Ianuarie 2012 ”am ieșit în stradă” împotriva regimului băsist, de tristă amintire (care se continuă strălucit cu regimul Iohanist). Am devenit ”un simbol” și începusem să deranjez grav sistemul. Care a reacționat.

Au încercat întâi să mă racoleze şi nu au reuşit.

Apoi să mă discrediteze, şi nu au reuşit.

Apoi mi-au ”aranjat un accident”, şi nu au reuşit.

Apoi mi-au executat casa: deocamdată au reuşit, dar încă nu s-a terminat! Instanţa va hotărâ dacă furtul pe faţă făcut e bine să rămână nepedepsit.

La final au încercat să mă bage ”la nebuni”, și nici asta nu le-a reșit!

După vorbe șoptite că ”nu e bine Avrămuță” ”să te pui cu ăștia” la amenințări cu moartea, apoi la înscenarea unui accident și la represiuni financiare. Văzând că nu cedez, că nu sunt „de vânzare” şi nici nu mi-e frică, Serviciile au zis că e bine ”să-mi bag mințile în cap”. Și ce poate fi mai potrivit pentru asta decât ”să mă lase în fundul gol”? Furându-mi 10 ani de muncă! Sau ”să mă scoată nebun”!

Analizând Serviciile dosarul meu – mapa profesională – au identificat imediat o vulnerabilitate de care au zis să profite: creditul neachitat. Asta este ce ne trebuie, au zis ei, și au acționat. Prost, foarte prost, așa cum o fac rar. De fapt ei au acționat conform cutumei, metodei, așa cum o fac mereu. Însă ”oamenii” vizați, de obicei, nu au puterea să lupte cu sistemul, așa că cedează repede șantajului.

Stegarul dac însă, ”nu e om de rând, el este ”… un dac adevărat (dac, fără ”r”)

Cum au acționat?

Păi executorul a început repede procedura, pe furiș, fără să mă anunțe. Deși, cu un an jumătate în urmă mi-a executat apartamentul pe care părinții îl puseseră gaj pentru mine. Timp în care m-a sunat mereu și mi-a comunicat mereu, conform procedurii, actele la adresa notificată de mine oficial. Cu un an și jumătate înainte, la licitația casei părinților a tot luat legătura telefonic cu mine și chiar am venit și eu la licitație cu un prieten care cunoștea casa și se decisese să o cumpere el.

De data asta ”s-a făcut că plouă” și ” a mers pe burtă”.

Cum însă, ”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, executorul , primind ordin de la Servicii să mă execute, a zis că ”să facă și el o afacere”, ”să profite puțin de ocazie”. Și a vândut pontul unui senator care și el, larândul lui, a zis că, ”dacă tot există o ocazie, e păcat să nu profite”!

Înscenează apoi împreună o licitație publică!

Unde vin doi ofertanți: unul oferă 125.000 de euro, senatorul 150.000 de euro. Și astfel, domnul senator, se alege cu un un chilipir: cu 150.000 euro cumpără o vilă de 550 mp construiți, în buricul târgului – cu superfinisaje: toții pereții și tavanele făcute în ”stuco venețian”, gresie și faianță de 80 euro/mp, parchet de bambus -, evaluată inițial de bancă la 950.000 euro. Curată afacere! Păi dacă ”aparții sistemului” și ”ai informația” înseamnă că ”ai putere”!

Dar surpriză: samuraiul dac fac le plângere penală pentru furt!

Samuraiul dac ”a simțit” de la bun început că ”ceva nu sună bine”, că ”ceva nu se leagă”:

  • nu sânt anunțat de către executor că mi se execută o casă evaluată de bancă la 950.000 euro, deși același executor executase anterioar silit casa părinților şi ţinuse permanent legătura cu mine
  • în aceiaşi zi când se execută casa, executorul vine la sora mea unde locuiam şi unde trebuia să-mi comunice orice act procedural şi se interesează de mine dacă mai locuiesc acolo (a vorbit cu bona nepoţilor mei)
  • executorul mă sună după două săptămâni de la execuţie (când expira termenul de contestaţie legal) şi mă întreabă dacă ne putem vedea; îi dau întâlnire peste câteva zile
  • la întâlnire se preface că totul este în ordine, iar la final îmi sune ceva de genul: „apropo, domnul e Avrămuţă, ştiţi că vi s-a executat casa din Băneasa?”

Tuturor le fac plângere penală: executorului, băncii, participanţilor la licitaţie.

Şi surpriză! Când merg în arhivă să văd dosarul, ce găsesc? Dovada clară a licitaţiei trucate.

Priviţi şi vă cruciţi!

Ofertele” făcute de participanţii la licitaţia publică – care sub jurământ afirmă că nu se cunoşteau – sunt identice: cu aceleaşi greşeli de punctuaţie, de ortografie şi de logică! Cred că nici un copil de generală nu ar fi fost în stare să facă un fals atât de groolan! Iar fi fost ruşine.

O dovadă evidentă că nu a fost vorba de o licitație publică, cum se pretinde, ci de o înțelegere murdară!

Iată aceste „oferte”, monstră de prostie fără margini:

oferta cump vila Nita Florea

oferta cumparare Toncu Ilie

Este evident de pe lună că ofertele sunt făcute de aceiaşi persoană! Procurorul însă, care e obligat de lege să descopere adevărul despre faptă și împrejurările faptei, nu a văzut nimic.

A văzut însă Dumnezeu și mi-a deschis și mie ochii.

Vine acum întrebarea normală: cum este posibil ca cineva să fie atât de prost? Și mai ales cum atâția inși instruiți, ”intelectuali” – un executor judecătoresc are același rang precum judecătorii și procurorii iar un senator și un reprezentant al băncii … – să fie atât de proști?

Răspunsul este simplu, l-am dat mereu în articolele mele pe blog, deși e greu de înțeles cu adevărat, în profunzimea sa, de către ”intelectuali”: ”când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, îi ia mai întâi mințile”. Când ”ceva trebuie să se întâmple”, atunci Dumnezeu va găsi o cale pentru asta, apelând inclusiv la gândurile/deciziile, cuvintele ori faptele ”oamenilor”, oricât de absurde ar fi sau ar părea ele.

Le-am tot mereu spus Serviciilor: nu vă puneți cu samuraiul dac că nu aveți nici o șansă!

Cine are urechi de auzit să audă, cine are ochi de văzut să vadă!

 

Anunțuri
Comentarii
  1. anda spune:

    e clar aranjamentul dintre cei 2 pentru licitatie …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s