nr. 15.222/20.08.2012

Domnule Procuror General
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Subsemnatul AVRĂMUȚĂ CEZAR CĂTĂLIN, cetățean român, domiciliat în …………….., identificat cu CI seria …… nr ………., CNP ………………………………………., formulez prezenta:
Plângere penală
împotriva numiților Traian Băsescu –președintele suspendat- și Oprea Gabriel –fostul ministru al apărării-, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 c.p. și împotriva numiților (politicieni, foşti miniştri, primari, preşedinţi, jurnalişti, majoritatea având ca apartenenţă politică Partidul Democrat Liberal):
1.    George Maior – șeful SRI,
2.    Francisc Radici – șeful DGIA
3.    Onțanu Neculai – primarul sectorului 2, București – General cu 2 stele (2009, gen.1stea 2008, col.2007, fr.)
4.    Apostu Sorin – Primar Cluj arestat pentru fapte de corupţie – PDL – Lt.Col. (2011, absv.)
5.    Arnăutu Decebal – Primar Târgu Neamţ – PDL – Col. (2010, cap.)
6.    Blejnar Sorin – Şef ANAF – PDL – Col. (2011, lt. col.)
7.    Bica Radu Vasile – Vicepreşedinte al CJ Cluj, arestat pentru fapte de corupţie – PDL
8.    Botiş Ioan Nelu – Deputat, Ministru – PDL – Lt.Col (2010, Lt.)
9.    Boureanu Cristian – Deputat – PDL – Col. (2011, absv.)
10.    Brînză William Gabriel – Deputat – PDL – Lt.Col. (2011, sold.)
11.    Brînză Daniel – Secretar Executiv Diaspora – PDL – Col. (2010, absv.)
12.    Drăgan Romeo Ionel – Director General Adjunct ANL – PDL – Lt.Col. (2012, Plt.Maj.)
13.    Falcă Gheorghe – Primar Arad – PDL – Mr. (2010, Cap.)
14.    Ferencz Ştefania Gabriela – Secretar General Adjunct al Guvernului – PDL – Mr. (2011, absv.)
15.    Flutur Gheorghe – Preţedinte CJ Suceava – PDL – Col. (2011, Lt.Col), Lt.Col. (2010, Mr.)
16.    Alexandru Lazescu – Director TVR – PDL – Col. 2011
17.    Robert Turcescu – Jurnalist – Col. 2010
18.    Mihai Răzvan Ungureanu – Prim-ministru – PDL – Col. 2011
19.    Gheorghe Ştefan – PDL Neamţ – PDL – Col. 2010
20.    Ialomiţianu Gheorghe – Ministru de Finanţe – PDL – Col. (2010, Slt)
21.    Iliescu Valentin Adrian – Şeful Dep. pt. Rel. cu Parlamentul – Guvern – PDL – Col. (2010, Slt.)
22.    Ionescu Silvian – Ex Comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu – PDL – Col. (2010, Cpt.)
23.    Ivaschescu Nicolae – Secretar de Stat la Ministerul Muncii – PDL – Lt.Col (2010, absv.)
24.    Gheorghe Nastasia – Secretar de Stat – PDL – Col. (2010, Mr)
25.    Negoiţă Liviu – Primar Sector 3 – PDL – Col. (2012, Mr.)
26.    Oltean Ioan – Deputat – PDL – Col. (2010, absv.)
27.    Cristian Constantin Poteraş – Primar Sector 6 – PDL – Lt.Col. (2010, sold.), Col (2012, Lt.Col.)
28.    Preda Cezar Florin – Vicepreşedinte PDL – PDL – Col. (2011, Lt.)
29.    Neculai Rebenciuc – Deputat – PDL – Lt.Col. (2010, Sold.)
30.    Savin Emanoil – Primar Buşteni – PDL – Col. (2010, slt.)
pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 c.p. raportat la art. 248 c.p., pentru care vă rog a efectua cercetările necesare și să-i trimiteți în judecată în vederea condamnării și anulării ordinelor de avansare în grad a cadrelor militare aflate în rezervă, emise de către fostul ministru al apărării Gabriel Oprea sau de către președintele suspendat Traian Băsescu.
Motive
La data comiterii faptelor penale, făptuitorul Traian Băsescu îndeplinea funcția de președinte al republicii, iar făptuitorul Gabriel Oprea îndeplinea funția de ministru al apărării.
În aceste calități au fost emise ordinele prin care complicii menționați în listă de la numărul 3 la numărul 30, inclusiv, toți membrii PDL, ofițeri în rezervă, subofițeri în rezervă, foști militari în termen cu sau fără grade, sau persoane care n-au fost niciodată militari, conform celor înscrise în dreptul fiecăruia, au fost avansați peste gradele militare intermediare, la gradele de ofițeri superiori (majoritatea la cel de colonel).
La acea dată complicii George Maior și Francisc Radici erau directorul Serviciului Roman de Informații, respectiv directorul Direcției Generale de Informații al Armatei. În calitatea lor de șefi ai serviciilor de informații nu au avertizat asupra gravelor derapaje constituționale precum și de implicațiile nocive asupra statului de drept pe care respectivele avansări le presupun.
În presa română s-a dezbătut pe larg în ultimele luni ”lista coloneilor” care cuprinde politicieni, foşti miniştri, primari, preşedinţi, jurnalişti, având ca apartenenţă politică Partidul Democrat Liberal, care au fost ridicați la gradul de colonel în rezervă al armatei române, cu încălcarea gravă a legilor militare și a principiilor statului de drept, precum și a politicienilor avansați generali în rezervă al armatei române, în aceleași condiții de nelegalitate.
Ministrul Apărări, Corneliu Dobriţoiu, a confirmat existenta acestor avansari. „Există o listă cu avansări în grad a cadrelor militare în rezervă în perioada 2010-2012. Aceste avansări nu sunt însă tocmai secrete pentru că sunt distribuite inclusiv centrelor militare. Este, categoric, un act de politizare a instituţiilor militare. Statutul cadrelor militare specifică foarte clar modalitatea în care se face avansarea cadrelor militare în rezervă. Lipsa de respect pentru lege se vede din avansarea de la nivel la caporal, sau mai puţin, direct la gradul de colonel. Alţii nici nu au făcut armată.
Actualul Ministru al Apararii a anuntat ca ministerul pe care îl conduce va deschide o acțiune in instanță” pentru a ridica gradele tuturor acestor cadre, care au fost oferite in afara legii”.
Actualul Ministru al Apărării a declarat că vina pentru aceste decizii de ridicare în rang, în afara legii, o poartă îndeosebi fostul ministru al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.
Potrivit Statutului cadrelor militare, în timp de pace, maiştrii militari şi subofiţerii în rezervă pot fi înaintaţi în gradul URMĂTOR, în raport cu nevoile forţelor armate, după expirarea stagiului minim în grad, dacă au o comportare demnă, au obţinut rezultate bune şi foarte bune pe timpul concentrării şi au fost propuși pentru aprecierile de serviciu. În afară de aceasta, pentru a înainta în gradele de colonel şi comador, ofiţerii în rezervă trebuie să fi absolvit, cu diplomă de licenţă, o instituţie militară de învăţământ superior.
Totodată, nu există nici o justificare legală pentru avansarea la excepţional a ofiţerilor în rezervă menţionaţi. Avansările cu câte 5-6 grade odată sunt total nespecifice sistemului militar românesc.
O astfel de avansare excepțională în grad a mai avut un precedent, în 1950, când Nicolae Ceauşescu a fost avansat de la muncitor necalificat, la General Maior al Armatei Române.
Avansările menționate s-au făcut cu nesocotirea reglementărilor militare în materie, fără existența unor necesități ale armatei sau ale țării, fără respectarea stagiului în grad, fără efectuarea unei concentrări de pregătire corespunzătoare gradului următor, fără existența propunerii de avansare efectuată de către comandantul competent, inclusiv pe baza rezultatelor obținute în cadrul concentrării de instruire etc. Toate acestea au fost înlocuite de voința făptuitorilor Gabriel Oprea și Traian Băsescu, și de propunerile conducătorilor PDL. Cum armatei avansații în grad nu-i făcuseră nici un serviciu, se subînțelege că sprijinul hotărâtor a venit din partea partidului, căruia cu siguranță, i-au adus foloase.
Armata fiind subordonată exclusiv voinței poporului, pentru garantarea, printre altele, a democrației constituționale, dacă acțiunea ar fi avut caracter benefic țării, ar fi fost transparentă.
N-a fost așa, întrucât natura ei discriminatorie, favorabilă numai militarilor rezerviști, membrii ai unui singur partid, este evidentă. Este imposibil de crezut că numai în cadrul PDL s-au aflat toți militarii rezerviști merituoși ai armatei. Dar, chiar merituoși fiind, concentrarea pentru instruire, examinarea profesională și celelalte condiții obligatorii trebuiau respectate, în conformitate cu ordinea de drept existentă în România, mai ales că armata, conform constituției, este garantul democrației constituționale.
În fapt, cei care au instrumentat acțiunea din partea PDL, pe care vă rog să-i identificați, făptuitorii Traian Băsescu și Gabriel Oprea și complicii acestora, prin acțiunea ocultă ce face obiectul acestei plângeri penale, au încercat politizarea armatei, cea ce legea interzice, transformarea ei în garantul guvernării sale, asigurarea docilității ei datorită caracterului partinic imprimat, cât și slăbiciunii instituționale, determinată de disensiunile inerente între cadrele superioare de conducere și comandă, rezerviste, membri și nemembri ai PDL.
Este un demers periculos, care trebuie reprimat democratic, prin forța legii, în cadrul căreia faptelor participanților li se poate face o încadrare mai gravă, față de cea invocată de mine în plângerea penală de față.
Este inandmisibil ca prin mijloace în afara legii, rezerviști neinstruiți nici pentru comanda unui pluton, să posede grade corespunzătoare comenzii unor formațiuni de luptă mult superioare.
Astfel de acțiuni concertate, conștiente, de subminare a statului de drept, sunt în măsură să prejudicieze grav ordinea de drept în România.

Alte motive pe care vă solicit a le avea în vedere sunt:
•    Declarația președintelui Traian Băsescu că ”singura soluție a României o reprezintă mineritul” – „In momentul de fata, Romania nu mai are resurse de a crea locuri de munca, decat daca privim cu responsabilitate la reluarea activitatii de minerit in domenii care prin evolutia pietelor fac din nou rentabila exploatarea unor resurse naturale. As vrea sa va spun ca datorita demagogiei si lasitatii demnitarilor romani, investitia de la Rosia Montana sta blocata din 1997, iar in perspectiva imediata, se prefigureaza procese extrem de costisitoare”, a declarat presedintele Traian Basescu marti seara, la ceremonia de investire a noului ministru al Mediului, Attila Korodi.
•    Declarația președintelui Traian Băsescu că ”școala românească face tâmpiți” – declarație dezbătută pe larg în presa internă și internațională – http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/08/education-romania – Do Romanian schools produce idiots? The Economist, Monday August 20th 2012, din care spicuim: ”Paradoxically, Romania is also the country where some of the most brilliant young brains in the world are born. Here the rate of gifted children is twice the average worldwide. In July, the country was ranked first in Europe at the International Math Olympics
•    Toate declarațiile președintelui Traian Băsescu care au creat tensiuni și au dus la împărțirea populației României în două tabere, care reprezintă un atentat la siguranța națională
•    Utilizarea de către președintele Traian Băsescu a DNA și a parchetului ca instrument de presiune politică
•    Utilizarea de către președintele Traian Băsescu a SRI ca instrument de presiune politică și șantaj

Pentru a sublinia gravitatea acestor avansări nelegale și profund imorale, vă prezint un material ”Generalii de carton din armată şi serviciile secrete” scris de: Col.(r) Remus Macovei, 2012-01-31, care exemplifică practica profund neconstituțională a politizării armatei. http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/generalii-de-carton-din-armata-si-serviciile-secrete-71916.html
În perioada 1996 – 2011 ofiţerii care în decembrie 1989 aveau grade de căpitan, maior sau locotenent colonel, vor avea cariere militare impresionante, 25 dintre ei fiind avansaţi în gradul de general cu patru stele.
Caracteristica principală a acestei perioade o reprezintă creşterea fără precedent a numărului generalilor cu patru stele provenind din rîndul serviciilor secrete sau care pe parcursul carierei au comandat astfel de structuri. Din 25 de generali cu patru stele avansaţi în această perioadă 19 se află într-o astfel de situaţie.
O altă caracteristică importantă o reprezintă faptul că mare parte din cei avansaţi nu au comandat mari unităţi specifice armei din care provin. Pentru prima dată în istoria Aviaţiei Militare comandant al acestei categorii de forţe a fost numit un om care nu a zburat nici un minut. Deasemenea comandant al Marinei Militare este numit un militar care a comandat o vedetă, doar un an şi atunci doar în documentele de la cadre, celelate funcţii îndeplinite fiind specifice altor categorii de forţe.
La M.Ap.N. niciunul din generali nu a comandat o structură care să fi acţionat în teatrele de operaţiuni.
Perioadele de timp în care au obţinut cele 4 grade de general au fost cuprinse între 4 şi 12 ani, ascensiunile cele mai rapide avîndu-le Nicolae Goia(4 ani), Dan Chiriac şi Constantin Rotariu (5ani), Gheorghe Marin şi Sergiu Medar(6ani). Vîrsta la care au obţinut gradul de general cu patru stele este cuprinsă între 47 şi 61 ani, cei mai tineri fiindLucian Pahonţu(47ani), Gabriel Oprea (50 ani) şi Decebal Ilina(52 ani). Trei  generali au primit ultimul grad  fiind în rezervă- Traian Atanasiu, Constantin Gheorghe şi Gabriel Oprea (acesta primind ultimile două grade de general în rezervă). Următorii generali cu patru stele au fost trecuţi în rezervă, fiind reactivaţi: Gabriel Oprea (1993-2000),Ion Oprişor(2008-2009), Constantin Rotaru(1994-1998) şi Tudor Tănase(1997-2004).
Dar carcteristica care deosebeşte radical această perioadă de cele anterioare este implicarea fără precedent a generalilor cu patru stele în acţiuni controversate.
Virgil Ardeleanu – este acuzat că:
–          pe timpul controlului executat la “Caritas”au dispărut dischetele cu beneficiarii sistemului piramidal
–          pe timpul mineriadei din 1999 nu a informat corect conducera MAI.
–          s-a implicat în repetate acţiuni de poliţie politică
–          a muşamalizat ancheta în dosarul “SINTOFARM”
–          a  înscenat dosarul  fraţilor Sile şi Nuţu Cămătaru  deoarece aceştia  au refuzat să plătească pe adjuncții chestorului
–          a  fost implicat în fuga lui Haisam
Traian Atanasiu – a fost acuzat  de implicare în afacerea  “Distrugătorul Mărăşeşti”.
Gheorghe Catrina- a fost acuzat de  implicare în afacerea “ALENIA” şi că obţine , el şi familia , mari sume de bani controlînd funcţiile cheie la Romatsa.
Dan Chiriac – este acuzat că , urmare acţiunilor desfăşurate de fostul ofiţer de securitate în spaţiul American, după 1990 a avut interdicţie  de intrare în SUA.
Gheorghe Marin – este acuzat că:
–          a favorizat încheierea unor contracte dezavantajoase pentru Marina Militară Română cu firma Octogon
–          îşi construieşte vila din Eforie , prin firma soţiei unui comandor de la Cenrtru de Calcul al Marinei, actualmente promovat în Statul Major al Forţelor Navale
–          a propus pentru decorare  cu ordinul  “Virtutea Maritimă” în grad de” Mare Ofiţer” o salariată civilă de la Academia Navală, ulterior la propunerea sa aceasta devenind şi preşedinta Consiliului de Onoare de acordare a acestui ordin, în condiţiile în care preşedinţii consiliilor de onoare pentru acordarea ordinului “Virtutea Militar㔺i ordinului”Virtutea Aeronautică” sunt generali- militari de cariera.
–          s-a implicat în obţinerea titlului de doctor în ştiinţe militare de către o doamnă, secretar de stat în M.Ap.N, cu toate că teza de doctorat era de o foarte slabă calitate.
–          a reuşit să-şi  izoleze subordonaţii care erau competenţi  şi care îi puteau deveni potenţiali adversari
–          a acţionat pentru îndepărtarea din funcţii a tuturor celor care refuzau să – i execute ordinele în contradicţie cu prevederile legale.
Gavril Ioan Ghiţaş a fost acuzat de  implicare în afacerea “Case pentru generali”varianta M.Ap.N.
Ion Teodor Popescu a fost acuzat că:
–          s-a implicat în construirea vilei lui Virgil Măgureanu de la Giurtelecu Hododului
–          a fost implicat în afacerea “Jimbolia”
–          este implicat în traficul cu stupefiante şi ţigări (acuzaţie adusă de un fost subordonat)
–          a beneficiat de împrumuturi preferenţiale de la Bancorex.
Este trimis în judecată în afacerea “Case pentru generali” varianta SRI, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Decebal Ilina – După trecerea în rezervă s-a implicat în afaceri. Direcţia de Siguranţă Militară a identificat firma de consultanță militară Cube Consulting SRL, la care acesta este acţionar,  în relaţia unor cercuri financiare care „prejudiciază operaţiunile de export/import cu produse speciale (tehnică militară), impun clauze dezavantajoase pentru Ministerul Apărării, permanentizează legături cu ofiţeri ai serviciilor străine de informaţii, sabotează unele operaţiuni comerciale ale Romtehnica, fac trafic de influenţă.“
Sergiu Medar a fost acuzat că:
–          îşi datorează cariera relaţiei cu generalul Vasile Ionel
–          nu are studii militare şi nici studii militare superioare
–           și-a cumpărat în anul 2005, cu încălcarea prevederilor legale, apartamentul de serviciu de 110 metri pătrați într-o zonă centrală a Capitalei cu 27.300 de euro, deși pe piața imobiliară o astfel de locuință ar fi valorat 150.000 de euro,
–          este implicat în  dosarul penal pri­vind modul de obtinere a titlurilor didactice univer­sitare acordate in perioada 2002-2008 la Universitatea Natio­nala de Aparare “Carol I”
–          a fost implicat în importul avioanelor fără pilot americane  de către armata română.
–           a fost implicat în criza ostaticilor din Irak.
Gheorghe Rotaru este acuzat că:
–          în timpul campaniei electorale din 2004, din cadrul DGIA, serviciu pe care îl conducea, s-ar fi scurs documente referitoare la colaborarea lui Traian Băsescu cu securitatea.
–          după trecerea în rezervă s-a implicat în afaceri, dar a fost în vizorul Direcţiei de Siguranţă Militară pentru acţiuni care prejudiciază cercetarea, înzestrarea şi modernizarea armatei române, dar şi importul şi exportul de tehnică militară.
Gabriel Oprea este acuzat că:
–          a obţinut gradele de general  pe criterii politice, cu încălcarea prevederilor legale
–          a obţinut titlul de profesor universitar şi îndrumător de doctorat cu încălcarea prevederilor legale
–          a fost şeful mafiei lui Adrian Năstase
–          a politizat avansarea la gradul de general în rezervă şi în retragere
–          a distrus sistemul de pensii militare
Marcel Ioan Opriş este acuzat că:
–          a atribuit, în perioada de cînd este director STS, cu încălcarea prevederilor legale, 51 contracte unei firme, la care este angajată soţia sa
–          averea sa a cunoscut o sporire semnificativă după numirea în funcţie
–          a ordonat subordonaţilor, pe timpul alegerilor prezidenţiale să ajute PDL la numărarea voturilor; mai mult, în ziua votului, STS ar fi transmis sms-uri prin intermediul reţelei de telefonie, prin care Traian Băsescu era dat câştigător.
–           a bulversat instituţia prin  promovări subiective.
Ioan Oprişor este acuzat că la trecerea în rezervă ar fi primit salarii compensatorii în valoare de 1,6 miliarde lei, pe care nu i-a returnat la reactivare.
Silviu Predoiu – este acuzat că:
–          a fost ofițer acoperit al Securității  și că ar fi fost recrutat de către GRU  în perioada în care a fost detașat în Nigeria.
–          a făcut afaceri dubioase cu petrol împreună cu vicepreşedintele Nigeriei
–          a fost retras din misiune în urma unui scandal sexual
–           este cercetat de procurorii militari pentru abuz în serviciu, în urma unei plângeri formulată de fostul colonel SIE Ionel Dragomir
–          soţia este angajată tot în cadrul SIE.
Constantin Rotaru – este acuzat că:
–           a făcut  afaceri cu firmele parlamentarilor PSD, pe care le-a implicat în diferite acțiuni coordonate de SIE cum ar fi recuperarea creanțelor României din diferite țări
–           fiica sa a fost numită director al unei unități importante din SIE
–           că a înființat firme sub acoperire prin care s-au derulat operatiuni economico-financiare dubioase.
–          a avut relaţii strînse cu trustul de presă Intact
Corneliu Rudencu – eate acuzat că:
–          a fost implicat în afacerea” Case pentru generali” varianta M.Ap.N.
–          a permis desfăşurarea escrocheriei “Bricul Mircea”
–           nu a gestionat eficient cheltuirea fondurilor repartizate SMFN
Costică Anton Silion – este acuzat că:
–          a subevaluat valoarea terenului cumpărat în comuna Vîrteju.
–           a folosit logistica şi personalul instituţiei în interes propriu, pentru ridicarea unui gard de caramidă la vila din această localitate.
–          şi-a acordat lui si celor din conducerea instituţiei prime substanţiale pentru administrarea „cu profesionalism“ a unor fonduri PHARE, contractate de Jandarmerie.
–          a permis folosirea de către soţia sa în interes personal a limuzinei aparţinînd Jandarmeriei
Ioan Aurel Stanciu este acuzat că la vîrsta de 54 ani, general fiind, a urmat un curs de perfecţionare a deprinderilor de navigator, pilotînd un Hercules C-130, activitatea fiind suportată din fondurile M.Ap.N.
Tudor Tănase – a fost acuzat că:
–      Secția Parchetelor Militare i-a deschis Dosarul penal nr. 5P/1997, în care l-a acuzat că a folosit camioanele STS pentru a transporta materiale de construcții la vilele din Breaza
– a comis grave nereguli în gestionarea bugetului STS, fiind implicat în achiziții de mașini militare și tehnică specială pentru STS, prin contracte de zeci de milioane de dolari, derulate fără licitație și la prețuri nejustificat de mari- 57 Autospeciale  Chevrolet Tahoe,sute de complete de tehnică de calcul şi aplicţii informatice.
–        a fost implicat în afacerea amenajării sediului administrative al STS de către “Aedificia Carpaţi”,realizarea Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Profesionale din localitatea  Vaţa de Jos
–       a favorizat  unele firme care au amenajat  spaţiile tehnice destinate “Sistemului unic pentru apeluri de urgenţă 112”
Dumitru Ioan Zamfir – a fost acuzat că:
–          a intervenit pe piaţa comunicaţiilor în favoarea UTI.
–           SRI a preluat  bazele de date personale de la toti operatorii de telefonie, care funcţionează pe teritoriul Romaniei.
A fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare fiind acuzat de fals în declaraţii într-un dosar referitor la subevaluarea şi achiziţionarea unor locuinte RA-APPS.
Aceştia sunt cei pe care mi-am permis să-i numesc “generali de carton”. Carierele lor nici nu pot fi comparate cu cele ale generalilor din perioada monarhiei sau cu cele ale  militarilor din statele membre NATO. Marea majoritate  au obţinut gradele de general pe căi care nu au nimic comun cu sistemul militar. Au avut prioritate criterile politice şi obedienţă faţă de puternici zilei. Iar ei, cu cîteva excepţii, uitînd total de onoarea şi demnitatea militară, au avut un singur scop- prosperitatea personală.

Față de cele expuse, rezultă că emiterea ordinelor de avansare în grad la care m-am referit, fiind rezultatul material al unor activități infracționale, sunt lovite de nulitate, motiv pentru care urmează a cere prin actul de trimitere în judecată anularea lor.
În ce mă privește, apărarea interesului public fiind atributul fiecărui cetățean, interesul meu este prezent și necesar pentru formularea plângerii penale de față.
Față de cele de mai sus, vă rog să dispuneți măsurile legale ce se impun.
Cu stima,
AVRĂMUȚĂ CEZAR CĂTĂLIN
Stegarul dac din Piața Universității

Domnului Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s