Posts Tagged ‘fiți geniali în tot ce faceți’


sau – ce și cum să facem pentru a atinge perfecțiunea

sau – cum să facem revoluție în educație

Precizez de la bun început că tot ceea ce voi prezenta în continuare în acest material/articol reprezintă punctul meu de vedere/convingerile mele, înțelegerea la care am ajuns în urma vieții și a studiilor mele – vezi și articolul ”Autobiografia stegarului dac” – https://unsingurvot.wordpress.com/2015/06/19/autobiografia-samuraiului-dac/

Parafrazându-l pe Bonaparte, ”în mintea fiecărui elev se află ascuns un geniu” sau ”în ghiozdanul fiecărui elev se ascunde un premiu Nobel”! – vezi și articolul ”Fiți geniali în tot ce faceți” – https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/27/fiti-geniali-in-tot-ce-faceti/

Problema nu mai este de mult dacă un copil, orice copil, poate fi genial, ci cum facem ca un copil, orice copil, să ”scoată afară” geniul adânc ascuns în mintea și în inima lui. Răspunsul este, după mine, unul foarte simplu: ”dându-i o educație corectă”! Ușor de zis, aproape imposibil de făcut – veți zice cu toții. Și totuși ….

În primul rând trebuie bine înțeles faptul adevărul/cunoașterea eliberează. Isus o spune direct: ”Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi”! Iar dacă în trecut această afirmație era privită mai degrabă ca o afirmație filozofică, ultimele secole, dar mai ales ultimele decenii, ne-au dovedit caracterul foarte practic/”material” al acestei afirmații. Numărul imens de descoperiri în toate domeniile au eliberat literalmente omenirea de o mare parte dintre constrângerile materiei, spațiului și timpului. Am putea spune, pe bună dreptate, că, prin comparație cu oamenii de acum câteva secole, oamenii de astăzi au ”puterile unor zei”.

Așadar cunoașterea eliberează și, în mod similar, necunoașterea/ignoranța ne face sclavi. Cunoașterea Adevărului ultim, al Lui Dumnezeu, este cea care eliberează deplin omul de orice neputință (așa cum diversele cunoașteri ale unor domenii eliberează omul de neputințele lui din acel domeniu), dându-i puterile Lui Dumnezeu. După cum afirmă Isus ”Cine crede în Mine va face și el ce am făcut eu, ba chiar lucruri și mai mari”.

Bunăoară omul a ”inventat”/descoperit/cunoscut roata, carul, mașina, avionul și racheta și, pe măsură ce cunoașterea lui creștea în domeniul a crescut și libertatea de a fi într-un alt loc mai repede.

Putem cuantifica cunoașterea unui chestiuni/domeniu de la 0 la 10, unde 0 înseamnă, evident, o necunoaștere totală a domeniului, iar 10 ar însemna o cunoaștere perfectă a respectivei chestiuni. O cunoaștere superioară a chestiunii, evaluată undeva peste nota 8, înseamnă în opinia mea o bună cunoaștere a legilor/principiilor materiei/domeniului respectiv. Bineînțeles că și calitatea cunoașterii respectivelor principii/legi poate fi notată de la 0 la 10. O cunoaștere superioară a principiilor/legilor unui domeniu înseamnă o cunoaștere care este aplicată curent și continuu în practică/viața de zi cu zi.

De exemplu, când înțeleg că sticla este ușor casantă nu voi mai lăsa să-mi scape un pahar de sticlă pe ciment, iar când înțeleg cu adevărat efectul pârghiilor și roților nu mai car în spate un sac de 60 kg (pe o distanță mare). Când înțeleg faptul complex că ”ceea ce dai aia primești” sau ”cu ce măsură măsori, cu aceia ți se va măsura” – legea cauzei și efectului -,  comportamentul meu va exprima această înțelegere printr-o mare și adevărată curtoazie, bunătate și compasiune față de semeni, și nu numai.

Revenind la problema noastră, aceea de a da copiilor o ”educației corectă” pentru ca aceștia să poată manifesta geniul din ei (iminent în orice ființă) aș începe cu afirmația binecunoscută ”problema bine/corect pusă este pe jumătate rezolvată”. Ori vedem că noi chiar ”am pus problema bine” și anume ”a da copiilor o educației corectă pentru ca aceștia să poată manifesta geniul din ei”. Așadar accentul cade pe recunoașterea potențialului existent în orice ființă și pe faptul că educația nu trebuie să acopere/”strice” acel potențial. Vezi și articolul ”Fiți geniali în tot ce faceți” – https://unsingurvot.wordpress.com/2012/12/27/fiti-geniali-in-tot-ce-faceti/

Dacă punem împreună cele două idei expuse mai înainte – ”cunoaște adevărul și adevărul te va face liber” și ”cunoașterea unui domeniu înseamnă cunoașterea principiilor/legităților acelui domeniu” – vom trage concluzia că eliberarea educațională care vine din înțelegerea educației ceea ce presupune înțelegerea principiilor educației. Și asta deopotrivă pentru educatori/părinți și pentru copii.

Cine înțelege principiile educației le practică și va putea în scurt timp să învețe foarte bine orice domeniu și să exceleze în orice domeniu. Va putea face performanță în scurt timp în orice domeniu, în funcție de calitatea înțelegerii acestor principii.

Educația corectă este, în opinia mea, educația care îi face pe copii/elevi să înțeleagă, deci să practice în viața de zi cu zi, principiile educației. În urma cercetărilor de mai bine de 30 de ani a domeniului am sintetizat 4 principii fundamentale ale educației, și anume:

  1. Toate ființele, și evident și omul, sunt copiii lui Dumnezeu (de la natură ne naștem perfecți).
  2. Orice comportament la om este învățat (totul la om este învățat, fără a învăța nu știm nimic).
  3. Esența învățării/practicii/exersării este atenția (calitatea atenției ne dă calitatea învățării).
  4. Esența atenției este ”virtutea”: adevărul, dreptatea, bunătatea (calitatea virtuților ne dă calitatea atenției).

Bineînțeles că înțelegerea cu adevărat a acestor principii – care înseamnă, așa cum am spus, aplicarea lor continuă în fiecare aspect al viețiipresupune și necesită un efort/studiu adecvat. Totuși aș remarca faptul că ușurința demersului este direct proporțională cu nivelul de conștiință/conștiență al individului măsurată pe scara conștiinței elaborată de David Hawkins – o gasiti pe net …

Putem observa că dacă, pentru unii oameni principiile nici nu reprezintă un obiect de interes întreaga lor viață, pentru alții, care ”au noroc” de părinți înțelepți, studiul principiilor este esențial de când sunt mici, în timp ce unii, foarte puțini, ”se nasc cu principiile în sânge”.

Aș mai sublinia și faptul că, suprema educație este dată prin exemplul personal. Marea majoritate a celor care au făcut performanță într-un domeniu au avut un ”maestru” de la care a învățat/”a furat” meseria sau un părinte care i-a iubit enorm. Pentru că iubirea adevărată – a se vedea Corinteni 1.13 – reprezintă manifestarea deplină a celor 4 principii si este definiția lui Dumnezeu însuși.

Acum să explicăm un pic aceste principii, înțelesul lor. Trecem peste discuțiile despre karmă/destin, care în mod cert au influența lor în viața noastră. Ocazia pe care o avem să venim în contact cu aceste principii și dorința de a le cunoște/înțelege depind și ele de karmă/destin.

  1. Toate ființele sunt copiii lui Dumnezeu.

Evident că acest principiu, pentru a fi bine înțeles, presupune existența lui Dumnezeu, bine/corect înțeles. O să explic, atât cât o pot face ținând cont de limitările mele dar și a cuvintelor, ce înțeleg prin Dumnezeu. Acest principiu poate fi înțeles și de cei care spun/pretind că Dumnezeu nu există (în fapt ei doar își închipuie asta; ei pot eventual să pretindă că ei înșiși nu există, ceea ce nu ar face existența lor să se transforme în inexistență). Numai că, consider eu, înțelegerea acestui prim principiu nu ar putea fi la fel de profundă. Asta totuși nu înseamnă, pe de altă parte, că cei ce pretind/își închipuie că Dumnezeu există au o concepție corectă despre Dumnezeu. Concepția noastră este dovedită, în definitiv, de faptele noastre.

În fapt cu cât concepția/înțelegerea noastră asupra lui Dumnezeu – care reprezintă principiul suprem/ultim, care înglobează toate principiile – este mai corectă, cu atât suntem ”mai spirituali”, mai conștienți, și mai apți de a înțelege orice foarte repede.

Bineînțeles că Dumnezeu ”nu poate fi explicat” (în cazul în care este Cunoscut), ”nu încape în cuvinte”. Încerc însă să aduc ”un argument” pentru evidența existenței lui Dumnezeu.

Să luăm o mașină ultra-performantă, de ultimă generație, care trece în viteză pe stradă. Dacă o vede un om primitiv, care nu a avut nici un contact până acum cu ”civilizația”, sau un animal sălbatic, cu siguranță că nu va avea nimic din ceea ce este mașina aceea de fapt. Un copil ar înțelege foarte puțin, ceva mai mult vor înțelege cei care au utilizat mașini în viața lor, dar înțelegerea lor se referă la ce poate face o astfel de mașină, mai puțin cum și mai ales de ce. Bineînțeles că toți vor putea emite păreri despre mașina în cauză, fără mare efort.

Acum pentru cei care înțeleg cu adevărat câte cunoștințe din câte domenii sunt necesare, și câte milioane de operațiuni sunt necesare pentru a realiza o astfel de ”creație” este evident că aceasta nu se putea naște singură, ”de la sine”/de la natură, printr-o mutație genetică. Această pretenție o poate avea însă cei care nu au cunoștințe temeinice.

Ori dacă pentru un obiect ”atât de simplu” comparativ cu o celulă vie, este nevoie de cunoștințe imense, adunate de o omenire întreagă în decursul a mii de ani, câte cunoștințe sunt necesare pentru ”a concepe” și ”realiza” un organism uman -50 triliarde de celule funcționând la unison-, care crește și care schimbă sute de mii de celule pe secundă și fiecare celulă făcând milioane de operațiuni pe secundă? De câtă inteligență este nevoie pentru crearea unui organism cu un potențial complet nelămurit de știință, dar presupus a fi infinit? Dară-mi-te pentru crearea a miliarde de specii care trăiesc corelat cu întreg pământul, care este în corelație intimă cu funcționarea întregului univers?

Concluzia este foarte simplă: doar o inteligență de neînchipuit poate crea un asemenea sistem atât de infinit de complex! Acestei ”inteligențe” îi spun eu Dumnezeu.

Scopul suprem al vieții omului nu poate fi altul decât cunoașterea lui Dumnezeu, a Principiului Ultim, a Adevărului Suprem. Pentru a atinge acest scop este esențială înțelegerea principiilor educației.

Primul principiu ne spune că toate ființele sunt perfecte la naștere și au toate capacitățile necesare pentru a ajunge la Dumnezeu. Depinde în mod esențial de educația primită dacă aceste capacități vor fi folosite și mai ales gradul lor de folosire și scopul în care sunt utilizate, până într-atât încât unele ființe devin îngeri și alții demoni. Calitatea învățăturii primite depinde de calitatea mediului în care trăiește și de la care primește această învățătură. Iar calitatea mediului se referă evident la calitatea părinților, prietenilor, profesorilor, colegilor, antrenorilor etc., calitate măsurată pe scara conștiinței lui Hawkins.

Două aspecte sunt esențiale în acest principiu, și anume:

  • Eu sunt copilul lui Dumnezeu și deci sunt capabil de orice performanță, în orice domeniu, și chiar pot ajunge, dacă cunosc Adevărul, să fiu capabil de orice minune. Aceasta este baza corectă a încrederii în sine.
  • Oricare alt copil (și ființă în general) este copilul lui Dumnezeu și are potențialul lui Dumnezeu în inima lui. Și aceasta este baza corectă a smereniei.

Aceaste două aspecte bine înțelese duc la o înțelegere corectă a locului nostru în Univers, și la relații pline de iubire cu tot ce ne înconjoară. Când cineva devine conștient continuu de acest principiu este foarte aproape de a cunoaște tot Adevărul.

Aici introdus Eckhart Tolle.

  1. Orice comportament la om este învățat.

Mersul, vorbitul, cititul, scrisul, cântatul la pian sau la alt instrument muzical, condusul unui automobil, practicatul unui sport, practicarea unei meserii, toate presupun multă ”muncă” din partea noastră, multe exerciții, repetări, într-un cuvânt multă învățare.

Orice deprindere sau comportament complex necesită multă învățare. Pentru a ajunge la performanță în orice domeniu este nevoie de mult efort. Majoritatea performerilor din toate domeniile sportului, științei sau artei au afirmat răspicat că ”transpirația înseamnă 99% din performanță, iar inspirația doar 1%”.

Din bătrâni știm și că ”repetiția este mama învățării” iar ”nevoia este tatăl învățării”.

Cei care, profesor, părinte sau elev, înțeleg corect acest principiu, când văd pe cineva nepriceput la ceva știu că asta se datorează lipsei de exercițiu în acel ceva, iar când văd pe altcineva foarte priceput într-un domeniu, indiferent care, înțeleg exact că asta se datorează exercițiului îndelungat în domeniul respectiv. Oricine vrea să exceleze într-un domeniu trebuie să exerseze/învețe mult acel domeniu.

Așadar excelența depinde de învățare și nu de talent, talentul nefiind nimic altceva decât o anterioară învățare.

  1. Esența învățării/practicii/exersării este atenția.

Cu toții am auzit părinții sau profesorii cerându-ne de nenumărate ori să fim atenți sau reproșându-ne că nu suntem atenți.

Atenția este acea capacitate a oricărei ființe de ”a fi prezent”, a fi ”cu mintea/gândul” la obiectul învățării și nu ”în altă parte”. Este cea care determină în mod decisiv rezultatele învățării. Cine ”este atent” învață foarte repede și foarte ușor orice, cine nu este atent nu înțelege nimic.

Atenția este foarte strâns legată/depinde de motivație. Motivația este un concept mai puțin material, ”eteric” legat de dorințele noastre profunde, cu care, într-un fel ”venim pe lume”. Dar și ea depinde într-o foarte mare măsură de educația primită.

Caracteristica principală a celui care este foarte atent este nemișcarea. Cu toții am văzut o pisică la pândă sau un animal care simte un pericol: devine nemișcat. Alte caracteristici ale celui foarte atent este încetarea/diminuarea folosinței simțurilor: nu mai văd și nu mai aud nimic în afara a obiectului/subiectului care mi-a captat atenția.

Calitatea atenției ne dă calitatea învățării. Capacitatea de a fi atent, de a te concentra asupra unui subiect, devine esențială pentru oricine vrea să facă performanță. De fapt marii inițiați, sfinții în general, excelează în a fi atenți, a fi conștienți. Atenția totală, cred eu cu tărie, ne dă posibilitatea de ”a învăța pe loc”/”a ști” orice. Așadar această capacitate este esențială pentru om.

Exercițiile de sporire a capacității/calității atenției ar trebui să fie unul dintre punctele de interes ale oricărei învățări, mai ales în școală.

  1. Esența atenției este ”virtutea”: adevărul, dreptatea, bunătatea, altruismul, compasiunea.

Acest principiu l-am înțeles/descoperit recent, pe când căutam care este fundamentul atenției. Tocmai făcea o problemă de matematică cu nepotul meu Rareș, aflat atunci în clasa a 2-a; stăteam uimit și urmăream mintea ”ca un fulger” a lui Rareș. Eu însumi fusesem foarte bun la matematică (eu chiar mă credeam cel mai bun 🙂 ). Și atunci ”mi-a picat fisa”. Dintr-o dată mi-a devenit evident faptul că rapiditatea minții lui este dată de ”iubirea” lui, de bunătatea lui, calitate pe care o sesizasem anterior ca urmare a comportamentului lui delicat față de fratele lui mai mare.

Aceasta poate fi confirmată de oricare dintre noi: copiii ”buni” se pot concentra cu ușurință, pe când copiii ”răi” au mari probleme cu atenția. Asta pentru faptul că, copiii ”răi” – adică cei egoiști – au foarte multe ”gânduri” care-i bântuie (suferă pentru că nu sunt apreciați și nu sunt iubiți, și în definitiv primesc doar ceea ce dau – egoism) și care le distrage atenția, pe când copiii ”buni” – adică cei iubitori, altruiști – sunt mult mai puțin tulburați de gânduri și atunci le este foarte ușor să fie atenți (și ei primesc ceea ce dau și se simt iubiți).

De asemenea putem cerceta și descoperii că toate geniile, toți marii oameni din trecut și din zilele noastre au fost/sunt oameni deosebit de onești, drepți, integrii, într-un cuvânt buni și cu toții au o mare capacitate de concentrare a atenției.

Când ”ești bun/corect/onest/integru” te poți concentra cu ușurință și atunci poți învăța repede orice. Când înveți ușor ”te simți deștept” și ești apreciat de cei din jur ceea ce te motivează și mai tare să înveți, creând un cerc virtuos al învățării. Și vice-versa: dacă ”ești rău/egoist”, nu te poți concentra, înveți greu, nu ești apreciat din cauza asta și te simți prost, ceea ce te va face să nu-ți placă învățatul, creând un cerc vicios al învățării. Ceea ce te va determina să fi și mai rău/egoist.

Copiii ”răi” sunt copii născuți ”buni” care au primit o educație greșită, egoistă, pornită de la părinți care la rândul lor au primit o educație profund greșită și nu au reușit să iasă din ea. Vina profesorilor este însă și mai mare, pentru că ei ar trebui să fie ”specialiști” în educație. Putem da vina pe karmă/destin pentru această combinație letală de părinți și profesori ignoranți, dar știm că în cele din urmă noi suntem autorii acestui destin/karmă.

Copiii ”răi” nu au auzit niciodată primul principiu al educației, care constituie în fapt primul principiu al vieții, pentru că, putem spune asta acum, omul este educația pe care o primește. Din contră, copiii ”răi” au primit o educație complet opusă primului principiu, și anume că lumea este materialistă, și dacă altcineva are ceva, eu nu-l mai pot avea, așa că noi suntem în luptă pentru aceleași resurse limitate. Ceea ce îl va determina să fie egoist. Așadar ”răutatea” copiilor, deși reală, ar putea fi ușor schimbată dacă ar primi o educație corectă, care să-i arate ”cum stau lucrurile cu adevărat” – el este copilul lui Dumnezeu, este în stare de orice dar trebuie să muncească pentru a ajunge acolo, și pe lungul drum al învățării va primii exact ceea ce dă: egoism sau iubire.

Copiii ”buni” și copiii ”răi” nu sunt decât aceiași copii care au primit educații complet opuse.

Așadar ”virtuțile” ar trebui să fie țelul oricărui sistem serios de învățământ.

Iar virtuțile se vor dezvolta cu rapiditate dacă copiii ar primi o educație corectă, bazată pe cele 4 principii fundamentale ale educației, predată de profesori care să le înțeleagă.

Omul virtuos, care ”stă neclintit în adevăr”, care este deplin drept, bun, altruist, plin de compasiune, a ajuns ”la capătul Căii”, a ajuns la Dumnezeu! Pentru el este evident că Totul este Dumnezeu și că noi toți suntem Copiii Lui; primul și al patrulea principiu al educației sunt același lucru pentru el.

Reclame