Despre “intelighenția”

Posted: 17 Ianuarie 2012 by unsingurvot, samuraiul dac, stegarul dac in Uncategorized
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

“Intelighenția” – preoți și farisei fățarnici – ne-au confiscate libertatea. De fapt a fost suferința noastra, spre a ințelege că inteligența, oricât de mare, fără smerenie, te duce la pierzare. Lucifer, e cel mai bun exemplu. Era cu siguranță cel mai deștept dintre îngeri. Și uite unde a ajuns.

Pe aproape sânt și ei!

Alt exemplu, bun pentru ei –poate or să priceapă- este Iuda. Acesta a crezut, în inima lui (în fapt în capul lui), că face bine ducând-ul pe Isus în fața preoților, unde acești or să-și dea seama de cea ce el știa: că Isus este Mesia pe care poporul îl aștepta de atâta vreme. S-a înșelat, dar a îndeplinit voia Tatalui. Și-a cerut scuze apoi (s-a căit), renunțând la viață.

“Intelighenția” noastră poate că încă nu și-a dat seama că Băsescu minte? Asta înseamnă că, de fapt, nu prea îi duce mintea.

Sau și-au dat seama și n-au curajul să recunoască că au greșit? Că inteligența lor le-a jucat o festă! Iarăși e grav.

Dar Dumnezeu îi poate inspira să treacă de partea adevarului. Nu e nimic rușinos, dimpotrivă. Abia atunci știm că putem avea încredere în ei: când își pot recunoaște greșelile. A făcut-o Pavel înaintea lor, și, deși a suferit apoi, a suferit pentru Adevăr, “cu placere” am putea spune. Și cum a făcut-o, ca sa revenim printre noi, madam Săftoiu și alții care, înțelegându-și greșala, și-au pus “cenușă în cap” și au trecut de partea adevărului. Bravo lor. Ei încă trăiesc; s-au înșelat, inteligența le-a jucat și lor o festă, dar și-au dat seama de greșală și au avut puterea să o recunoască. Inima nu le era împietrită. Experiența însă sigur le-a întărit credința că “scopul nu scuză mijloacele”. Niciodată. Minciuna nu slujește niciodată Adevărul.

Dar recunoscându-ne minciunile, “căindu-ne”, revenim “în viață”. Redevenim vii. Cu plățile de rigoare, în funcție de mărimea minciunei.

Îi așteptam cu drag printre cei vii, pe cei “morți în inteligența lor”, începând cu Patapievici și Pleșu (preșu?), și continuând cu alții din GDS, care acum slujesc, în continuare, minciuna.

Anunțuri
Comentarii
  1. Mihai Click spune:

    De ce Patapievici e mort in inteligenta lui? Sunt curios de ce?

  2. pentru că este egoist: se crede mai deștept decât ceilalți și îi disprețuiește pe cei simpli.
    Lipsa de modestie arată un egoist, care trăiește într-o lume fictivă, creată de mintea lui, și nu ”în lumea reală”.”Trăiește în minte” și nu ”în inimă”, deci ”gândește” nu ”trăiește”.

  3. […] Eu sunt un singur vot, eu sunt un nimeni, dar nu mai pot rezista când văd că nimeni dintre cei foarte învăţaţi nu iau atitudine, când se presupune că ei ştiu/au înţeles pe ce lume trăiesc. Şi am înţeles atunci că, în spatele aparentei cunoaşteri pe care indivizi de calibrul lui Pleşu, Patapievici şi Liiceanu o afişează prin limbaj elevat şi elocvent se ascund nişte caractere mărunte, demne de milă – vezi articolul ”Despre intelighenția” – https://unsingurvot.wordpress.com/2012/01/17/despre-intelighentia/ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s